Sari la continut
alt

Cristian Licăcheck icon

18 ani de advertising (multinațională/antreprenor), curator și proprietar la „Romanian Kitsch Museum”, călător în peste 100 de țări, autor al cărții „Lumea in buzunar”


Articole publicate check icon

Alegeri 1990, Ion Iliescu

Nu mai sunt nici eu idealistul din 1996. Acum, nu mai cred că țara se va umple miraculos de autostrăzi, nici că se vor îmbunătăți rezultatele testelor PISA, nici că se vor anula pensiile speciale. Aceste probleme mi se par imposibil de rezolvat, indiferent cine va câștiga alegerile. Iar cine promite că le va rezolva, minte, la fel cum au mințit și cei dinaintea lui. Foto - Gerard Fouet / AFP/ Profimedia

Citește mai mult

Pâine scoasă din cuptor

Când eram mic, am fost undeva, în Harghita sau în Covasna, iar femeia de la magazinul de pâine nu a vrut să ne servească, pentru că am cerut în limba română. Sună familiar? Cu toții am auzit povestea asta și am crezut-o. Și ni s-a părut revoltătoare. Pe unii dintre noi ne-a făcut să ne simțim umiliți, auzi frate, ce am ajuns să pățim, în țara noastră!. Iar unii dintre noi, am asimilat-o atât de profund, încât am ajuns să o relatăm la persoana I, ca pe o experiență proprie. Foto - Inquam Photos/ Octav Ganea

Citește mai mult

Coloană Valea Prahovei

Cultura în care am fost educați noi pe aici, prin spațiul carpato-danubiano-pontic, nu este o cultură unitară. Trăind în România, noi am fost expuși, de fapt, la două culturi majore, dar distincte, ba chiar concurente și uneori antagonice. Prima se numește românism, iar pe a doua îmi place să o numesc româneală. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon telefon - mesaj

Pentru mine, Republica este și o platformă de dezbatere. Deși sunt din ce în ce mai mulți cititori, calitatea acestora rămâne foarte bună, adică ei sunt mai educați și mai informați decât în alte părți. Iar dezbaterile sunt mai aprige si mai argumentate. Dacă tema e controversată, un articol strânge sute de comentarii. Foto: PhotoAlto / Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Copii și părinți

Conservator devii, la orice vârstă, respectiv atunci când crezi că ai înțeles cum funcționează lumea și când crezi că ești apt să distingi între bine și rău. Adică atunci când te-ai săturat să mai înveți. Ai obosit, ai devenit inflexibil, nu mai vrei să te adaptezi și ai vrea ca lumea să rămână la fel cum era atunci când ai învățat-o tu. Cu plăți cash și fără TikTok.

Citește mai mult

juriu

Juriul din România a încercat, împreună cu cele din alte 5 țări, să facă o combinație în semifinala de Eurovision. Cele 6 țări s-au votat între ele, juriile naționale acordându-și reciproc maximul de puncte. Însă patternul de votare a fost depistat de computer, iar voturile celor 6 țări au fost anulate pentru finală și înlocuite de rezultate furnizate de inteligenta artificială a aceluiași computer. Foto: captura TVR

Citește mai mult

Kalush Orchestra

Ca unul care am lucrat toată cariera în industria de evenimente, mă pot contrazice cu oricine susține că show-ul este demodat. Nu este deloc, ba chiar este, an de an, cel mai complex spectacol muzical de sunet, lumini și efecte speciale din lume. Este o mega-producție, iar cele mai noi tehnologii video si FX sunt inaugurate anual aici. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult

razboi - desert

Trimiteți-vă dronele sa se lupte între ele deasupra Pacificului. Și fie ca cel mai bun să câștige! Dar cruțați-ne orașele, nu ni le distrugeți. Nu ne bombardați drumurile, aeroporturile sau sursele de energie. Le-am construit cu greu, ca să trăim mai bine, iar nivelul nostru de evoluție nu are nici o legătură cu conflictele voastre sau cu ceea ce vreți voi să demonstrați.

Citește mai mult