Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Bestia de la biroul de alături. Mobbingul, o problemă în mediul toxic de la serviciu

Un caz real: „Am refuzat să execut anumite ordine din partea directorului general, care mi-a luat de sub nas promovarea mult meritată și promisă cu un sec: «Nimeni nu este de neînlocuit/ eu nu am promis nimic/ este un loc pe care îl poate ocupa oricine». Chiar oricine...Postul promis în care investisem toate resursele a fost oferit unei foste managerițe de bar. Atunci am înțeles că nu competența era cea mai importantă. Calvarul a urmat abia apoi când, în naivitatea mea, am spus că ar fi cazul să-mi spun punctul de vedere. Greșeală fatală. Din momentul în care mi-am exprimat vederile am devenit persona non grata și mai exact …invizibilă. Și de aici persecutarea mea zilnică. 

Cu o perseverență, consecvență și strategie care până și lui Machiavelli i-ar fi trezit invidia.

Totul pornea de la directorul general și mergea pe linie ierarhică până la cel mai mic funcționar. Fiind în departamentul de Comunicare, eu scriam comunicate, căutam proiecte utile și legi care să se coordoneze cu transparența decizională pe care toți o clamau. Însă, după ce am asistat la injurăturile aplicate fără perdea unei jurnaliste venite doar să întrebe ceva în legătură cu locul de parcare, am înțeles cum funcționa și transparența decizională. 

Directoarea care a aplicat aceste înjurături nu a pățit absolut nimic, fiind mâna dreaptă a directorului general. În ciuda numeroaselor plângeri din teren, doamna era destul de bine pe poziția ei. Mai ales că disciplina în construcții și controlul comercial erau primordiale pentru directorul instituției...

Accesul meu la superiori era strict interzis. Deși directorul îmi spunea că el are ușa deschisă, secretara avea instrucțiuni precise ca subsemnata să nu se apropie de acel birou nici măcar din greșeală. După câteva ședințe private cu directorii și șefii de departamente începea și persecuția. Din două în două zile câte o directoare intra cu nonșalanță în birou pentru a-mi solicita diverse rapoarte inexistente în fișa postului. Tonul era mereu foarte prietenos. Directoarea de la Resurse Umane mi se adresa, la fel cum o făcea și cu alții, cu fraze de genul «șterg cu tine pe jos dacă…» După, dacă putea, urma orice. Incapacitatea managerială și lipsa de orice competență în domeniu o determina să urle la cei care nu-i ascultau ordinele. Tot ce trimiteam pentru aprobare era întors pe motiv de greșeli de gramatică (am uitat să vă spun că am fost olimpică la limba română, nu fac greșeli de gramatică). 

Nimic din ce făceam sau spuneam nu era bine. În 8 luni am fost mutată de 4 ori, și de fiecare dată pe motiv că nu sunt suficiente posturi. Dacă ajungeam cu 2 minute peste program, primeam mustrare pentru că am întârziat. După câteva luni de rezistență eroică, mi-am scris și semnat demisia pe care, bineînțeles, am dat-o de comun acord, fiind amenințată că nu voi primi nicio recomandare. Credeți ca aici s-a încheiat? Nu. Directorul instituției, fiind o persoană extrem de orgolioasă, m-a insultat și mi-a vorbit urât mult timp după. Mă sunau prieteni care mă cunoșteau de ani de zile să-mi comunice că foștii mei colegi pronunță niște adjective …interesante la adresa mea. Mult după.“ 

Dacă ești victima mobbingului trebuie să vorbești despre asta cu oameni care se pricep să descurce ițele comportamentelor și să te învețe strategii de apărare. Încearcă să rămâi calm. Cine rămâne calm domină situația. Cei care te atacă vor să obțină de la tine o reacție de submisiune, de panică. Nu le da satisfacția.

Mobbing, bullying și alte nume pentru agresivitate în companii

În esență, e cam același lucru. Termenii englezești denumesc abuzul emoțional îndreptat asupra unui individ de către șefi și colegi. Poate fi sub formă de bârfe, critici, umiliri, discreditare, intimidare, hărțuire, supraîncărcare cu sarcini. Mai poate fi: ignorarea meritelor cuiva și lauda acordată altuia pentru ele, discreditarea, restrângerea responsabilității pe care o avea cineva, semănarea de zâzanie și bârfe despre viața profesională și personală a respectivului, faptul că X e „uitat“ și nu mai e chemat la ședințe, întâlniri de grup sau ocazii de socializare în companie. Mai poate însemna evaluarea foarte dură și calificativul nedrept.

Știu un caz în care o femeie a fost amenințată de șefa ei că îi va scoate ochii cu tocul de la pantof. Consecințele acestor comportamente pot fi serioase, mergând până la depresia celui vizat, degradarea sănătății sale generale, scăderea randamentului, motivației, pierderea locului de muncă. Americanii au o expresie specială pentru așa ceva: „going postal“. Ca să aflați de unde vine, vă îndemn să vizionați „Murder by proxy“, un documentar din 2010 despre violența extremă la care au recurs angajații din Poșta americană.

Dacă în grupurile de adolescenți aceste comportamente sunt vizibile deseori (să zicem o fată îndepărtată pentru că nu e destul de cool ca celelalte etc.), când oamenii mai cresc, te-ai aștepta la ceva mai multă civilitate din partea lor. Dar maturitatea nu vine la pachet cu inteligența emoțională, empatia sau bunătatea. Deseori oamenii pur și simplu imită comportamentul celui dominant. Dacă șefu’ e arogant, ticălos și abuziv, ca să-i intri în grații, faci și tu la fel, nu contează că Y nu ți-a făcut nimic și îi faci mai mult rău decât crezi.

Tot mai multe bestii cu cravată

La nivel mondial se pare că tot crește fenomenul. În ultimii 3 ani statisticile spun că mobbingul afectează 1 din 7 angajați la companii mari și foarte mari. Și că, ce e mai grav, mulți au fost martori la așa ceva dar nu au făcut nimic. Un studiu francez din 2012 spune că pentru fiecare caz de abuz făcut public, alte 20 sunt trecute sub tăcere. Factori favorizanți: mediul de lucru toxic, fără reguli clare sau în care transgresiunea și abuzul sunt permise și încurajate. Presiunile financiare pe compania respectivă, presiuni care fac să crească stresul și să scadă starea de bine generală, grija pentru oameni. Organizații intens birocratizate (ca Poliția Română, mediul din care am extras confesiunea de la început), unde autoritatea e exacerbată, deseori abuzivă. Cel vizat își pierde randamentul, se simte persecutat, plonjează în depresie. 

Sunt câteva chestii care diminuează orice stres (inclusiv cel relațional, adică ce discutăm acum). Sportul e o modalitate bună de descărcare. Umorul e alta. Caută veselia oriunde (pe Youtube, în pauza de masă, de exemplu). Orice moment de ilaritate te ajută să-ți încarci bateriile. Nu rezolvă problema mare, dar te înarmează cu răbdare să o rezolvi mai târziu.

Ce e de făcut?

Nu există un răspuns simplu. Fă tot ce poți ca să te aperi, legal și emoțional. Notează comportamentele ca să ai un dosar dacă decizi să dai în judecată firma. Mergi la psiholog și învață tehnici de apărare emoțională. Gândește-te bine dacă poți corija ceva în mediul de lucru, dacă poți deveni mai asertiv, ori mai bine pentru tine ar fi să pleci. Sănătatea afectată de asemenea comportamente toxice e un cost prea mare. Stresul legat de astfel de agresiuni este enorm. Nu te poți concentra, deși muncești cu asupra de măsură ca să se vadă că faci față. Ce să nu faci: nu rumina și nu te plânge fără să faci nimic. Adică nu alimenta climatul de vorbărie răutăcioasă. Vorbește cu cineva de la HR, dacă tu crezi că știu cum să gestioneze astfel de incidente. În general nu prea sunt pregătiți pentru așa ceva, dar merită încercat. Am spus adesea că orice companie care se respectă ar trebui să aibă angajat un psiholog. Intern, sau să plătească ședințe de psihoterapie angajaților. 

Dacă ești victima mobbingului trebuie să vorbești despre asta cu oameni care se pricep să descurce ițele comportamentelor și să te învețe strategii de apărare. Încearcă să rămâi calm. Cine rămâne calm domină situația. Cei care te atacă vor să obțină de la tine o reacție de submisiune, de panică. Nu le da satisfacția. Sigur, e mai simplu de spus și mai greu de făcut. Cu toate acestea, sunt câteva chestii care diminuează orice stres (inclusiv cel relațional, adică ce discutăm acum). Sportul e o modalitate bună de descărcare. Umorul e alta. Caută veselia oriunde (pe Youtube, în pauza de masă, de exemplu). Orice moment de ilaritate te ajută să-ți încarci bateriile. Nu rezolvă problema mare, dar te înarmează cu răbdare să o rezolvi mai târziu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu. Lucrurile se vor schimba atunci cand romanul nostru obisnuit sa nu spuna NU sefului, si sa inghita astfel de abuzuri, va incepe sa construiasca un caz de aparare, un dosar cu care sa atace in instanta firma. Oricat de mica, medie sau mare e si despre oricine este vorba (chiar si seful sefilor). Astfel de oameni au mai primit plangeri inregistrate la HR, si daca vorbesti in jur si cauti destul vei gasi si colegi care au aceeasi problema ca si tine si sunt dispusi sa fie martori si in cazul tau. Lucrurile se vor schimba cand oamenii vor realiza ca avocatii nu exista degeaba in aceasta lume, ci ca sa ne apere drepturile si sa ne protejeze de astfel de abuzuri. Pana si pe colegul cel mai nesemnificativ care te jigneste totusi pentru ca e prieten cu seful, il poti da in judecata. Avem telefoane dragii mei, inregistrati, strangeti dovezi, filmati, faceti tot ce trebuie dar nu mergeti acasa plangand, sau la PC plangandu-va anonim pe internet. Ca nu rezolvati nimic asa. Si faceti inconstient rau altor persoane care vin dupa voi in firma si vor pati acelasi lucru. E reponsabilitatea noastra sa nu ne dam batuti, oricat de greu ar fi! Un alt mod este sa aveti grija sa ii faceti reclama prin toate firmele din domeniu, atat colegului care va abuzeaza cat si sefului. Nu conteaza pozitia, reclama negativa e reclama negativa. Nu renuntati niciodata!
    • Like 1
  • Dan Dan Dan Dan check icon
    In Romania se vor schimba lucrurile cand se vor gasi mai greu oamenii astia care sunt hartuiti, care duc greul si mai usor managerii.
    Caz real:
    Un coleg de al meu de la fostul loc de munca imi vorbea de rau sefii, le descria abuzurile, era hotarat sa ii cheme in istanta cu mine martor.
    Sefii au aflat, colegul "s-a dat cu sefii", abuzurile au inceput pt mine.
    Concluzia: Mi-am facut bagajele, Departamentul a scapat de problema, colegul ii ridica in slavi pe sefi acum. Din angajatul "indispensabil" am ajuns angajatul problema si am plecat lasand toata munca de constructie altora.
    La munca trebuie sa fi impersonal si obiectiv, iti faci treaba si pleci, fara relatii si intimitati personale. Simplu. Cand le complici, pierzi.
    • Like 3
  • nu se poate emite o opinie pina nu avem si pozitia managementului si a colegilor! Am intilnit multe situatii similare, povestirile partilor erau exagerate sau incoplete. Intodeauna cel care pleaca posteaza starea de victima a sefului.De cele mai multe ori seful explica ca angajatul este un om bun,, muncitor dare ceva s-a intimplat cu el si nu mai corespunnde sarcilor noi primite de post. colegii spun ca Seful este totul pentru birolul respectiv, si nu este nici un motiv sa nu se aiba incredere in el , Seful. Fostul coleg nu muncea si rezolva, iar ei colegii erau nevoiti sa ii rezolve cazurile. Norocul biroului este ca ei au ramas si vor rezolva probleme postului.Situati de mai sus este generala si se gaseste in cele mai multe jurisdictii! Nimic iesit din comun numai limba de comunicare este diferita
    • Like 0
  • nu se poate emite o opinie pina nu avem si pozitia managementului si a colegilor! Am intilnit multe situatii similare, povestirile partilor erau exagerate sau incoplete. Intodeauna cel care pleaca posteaza starea de victima a sefului.De cele mai multe ori seful explica ca angajatul este un om bun,, muncitor dare ceva s-a intimplat cu el si nu mai corespunnde sarcilor noi primite de post. colegii spun ca Seful este totul pentru birolul respectiv, si nu este nici un motiv sa nu se aiba incredere in el , Seful. Fostul coleg nu muncea si rezolva, iar ei colegii erau nevoiti sa ii rezolve cazurile. Norocul biroului este ca ei au ramas si vor rezolva probleme postului.Situati de mai sus este generala si se gaseste in cele mai multe jurisdictii! Nimic iesit din comun numai limba de comunicare este diferita
    • Like 0
  • Cum am procedat eu când am fost agresat emoțional ,verbal la locul de muncă ? Deci nu recomand la nimeni așa ceva i-am rup cu bătaia ! Altă soluție nu ai când te confrunți cu bizoni !V-ă întrebați dacă a-m fost concediat vreodată ? Nu.
    Pentru că toată lumea mă cunoaște de băiat simnțit ,respectuos cu cei șapte ani de acasă dar,îmi pierd capul atunci când sunt luat la mișto ,mi se vorbește de sus s-au se depășește bariera bunului simnț ! Good Luck
    • Like 0
  • S-a ajuns aici datorita lipsei crase de educatie si inversarea scarii valorilor. Fenomene produse in mod intentionat in societatea umana, eu ma refer, cu precadere, la romania, unde, incepand cu protv si apoi cu alte posturi tv gen a1 si 3, canal tv, rtv si or mai fi, posturi obligatorii in grila de programe a furnizorilor; sufocarea societatii cu abjectele productii sonore - manelele, cu tot felul de adunaturi hip hop dambovitean, cu difuzarea si imitarea vietii si vestimentatii din ghetourile americane, cu anarhia din invatamantul romanesc, incurajata de toti, fara exceptie, ministrii invatamantului si (ne)educatiei; s-au promovat toate non valorile, tot ce este de prost gust, mizerabil. Toate astea sub masca libertatii si haosului numit demacratie. S-au distrus generatii intregi. Nu se va mai putea corecta aceaste nenorocire. Deja suntem un popor de ignoranti, inculti, necunoscatori ai proprii limbi si cultura. Astea si ruinarea economica sunt "castigul cuceririi libertatii". Au parvenit fel de fel de indivizi verosi, au navalit fel de fel de derbedei autointitulati investitori straini, deveniti, din indivizi fara capatai la ei acasa, mari patroni intr-o tara transformata intr-o colonie. Legile elaborate de parazitii societatii - parlamentarii - sunt strambe, proaste, interpretabile,favorizad hotia, coruptia, tradarea si vanzarea de tara. Asta incearca si in prezent sa faca psd alde cu toti complicii lor. Nu vreau sa fiu patetic dar, vai noua!
    • Like 1
  • Numai doua lucruri pot obliga un om sa accepte asa ceva, banii castigati sau dependenta de un loc de munca pentru a supravietui. Si daca in cea de-a doua situatie oricine care nu are de ales, are respectul si intelegerea mea ca om, in cazul primei situatii te vinzi pentru bani multi si esti dispus sa inghiti magarii pentru asta. In aceasta situatie expresia: I don't have to take this shit from you si o demisie imediata, rezolva lucrurile si conserva starea de sanatate. If not greedy.
    • Like 2
    • @ Victorin Borsciov
      Este usor sa spui " demisie imediata". Si apoi ce? Toti au dorinte de indeplinit. O casa pentru familie, acces la educatie de calitate pentru copii, o masina, un concediu, o placere sau o nevoie stringenta. Cu ce sa le realizezi fara un serviciu, cat de cat bine platit care sa-ti permita primirea si suportarea unui sau unor credit/e, in situatia in care nu ai parinti care sa-ti dea bani pentru tot ce ai nevoie. Nu discutam acum sursa respectibilor bani.Si asta o stiu si "patronii", fie ca sunt neaosi sau venetici. Asta exploateaza ei. De asta profita. Legile trebuie sa fie clare. Sa protejeze omul, sa pedepseasca abuzurile. Coditiile impuse aspirantilor de a deveni patroni, ori cine ar fi ei, trebuie sa fie de natura sa nu permita urmarirea, doar, a profitului, cu orice pret. Ne e teama ca nu vor mai fi patroni?! Fals. Vor fi, asa cum sunt in tarile care stau mult mai bine la capitolul protectiei fortei de munca propii.
      • Like 0
  • Am trait experient si si adica am fost si se ( director) si angajat atat in vremea lui Ceausescu cat si dupa . Iata concluziile mele ttraite de mine:
    - nu regret nimic di n ceea ce am facut pe linie profesionala adica am schmibat locul de munca cand am vrut si cu bune rezultate , nu am stat nici o clipa sa stau intr-un serviciu toxic ( vezi sef) In 30 de ani ( 8 pana in 90 si 22 dupa) am avut 6 locuri de munca< o fi mult o fi putin pentru statistici>> dar pentru mine a fost f bine , nici o clipa nu am stat sa ma gandesc sa fac compromisuri ca de fapt insemna sa fac compromisuri cu mine insami < Nu?? Deci, concluzia este dragi tineri, daca tineti la viata voastra sub nici o forma nu acceptati relatii <<toxice>> in viata sau la serviciu. Restul cu vechimea , cariera , etc sunt de importanta secunda !
    • Like 0
  • irina check icon
    e amuzant sa vad recomandarile de tipul "da-ti demisia si gaseste-ti alt job" dupa ce 42 de luni am stat acasa fara sa imi pot gasi un alt job; nu ca nu as fi aplicat la tot ce iesea pe piata din Romania sau din Europa chiar, acolo unde profilul meu se plia pe cerinte, insa cu un CV facut cu profesionalism si stil, 3 limbi straine cunoscute la nivel profesional si un statut de senior, NIMENI nu ma chema la interviu; veneam din multinationala de unde fusesem "data afara cu demisie" si "recompensata" cu vreo 6 salarii fiindca am plecat de buna voie (data afara pe usa dupa ce mi s-a bagat mana in geanta sa se controleze daca nu plec cu telefonul de servici, predat, de altfel, cu PV ceva mai devreme; nu comentez motivele pentru care dupa 7 ani in care am creat un departament de la 0, au venit "ei", noii manageri, si au decis ca le stau ca un ghimpe in coasta ... nu toti ... unul dintre ei chiar a refuzat sa semneze actele ... a zburat si el, la fel, fix un an mai tarziu ... tot raul inspre bine, insa : azi formam o familie. Insa acesti 3 ani si jumatate nu mi-i mai da nimeni inapoi; agonia prin care am trecut gandindu-ma ca nu imi voi mai face meseria niciodata - o meserie pentru care nutresc o pasiune nemarginita si pe care am fost nevoita sa o practic sporadic si la un nivel nesatisfacator ... disperarea ca nu imi pot ajuta familia asa cum se cuvine, in speta bunica mea care avea nevoie de ingrijiri speciale la peste 90 de ani, umilirea la care eram supusa cand spuneam : eu sunt consilier juridic si mi se raspundea : dar doamna, noi vrem un avocat adevarat ... si cate si mai cate ... In fine, acum sunt General Counsel/Head of Legal intr-o multinationala din afara Romaniei dar drumul pana aici n-a durat o zi, doua, noua, cateva luni, un an ci 3 ani si jumatate care, la 37 de ani inseamna mai mult decat la 23 sau chiar decat la 33 ... Mai ganditi-va cand aruncati cu vorbele si sfatutiti oamenii sa-si dea demisia si sa plece.
    • Like 1
  • Buna,
    Bestii sunt peste tot...nu are rost sa faci psihanaliza...
    Aici vreau sa vorbesc despre noi, romanii...
    Vina o purtam noi, pentru ca in fata companiilor ne facem mici...
    Nu doamna, educatia noastra nu este buna...Nu trebuie sa pui suflet sau pasiune pentru un job...mergem la munca nu pentru glorie sau premii... ne ducem pentru un salariu...mare sau mic tot salariu se cheama...
    Adunati-va in coltul dumneavoastra apoi puneti in balanta: familia si linistea personala, pe de o parte si pe de alta parte porcoiul de hartii puse in ordine si alcatuite in asa fel incat sa dea un alt porcoi de bani...Aceasta este o companie; o persoana juridica si nimic altceva. Restul este propaganda.
    Tineti-va fruntea sus si cugetul calm...respectul de sine impune respect celorlalti si mai ales nu lasa seful sa se stearga cu tine pe picioare. Prima ezitare va fi speculata fara scrupule...Nu uitati ca nu sunteti un nume sau o persoana...nu , sunteti doar un numar matricol...
    In general oamenii sunt meschini si nu pun la punct sefii, in speranta ca asta ii va folosi....Fals! Sefii cunosc lingaii si ii folosesc si pe acestia in interesul lor...Ei nu ajung acolo muncind. Ajung acolo speculind...Munca este pentru cei care stiu meserie si sunt cu capul plecat.
    La prima tentativa de presiune psihica sau fizica, spuneti-va in gand si nu numai ca este timpul sa plecati...cu fruntea sus si fara mustrari de constiinta...Cand toata lumea va intelege asta, managerii vor raspunde cu capul pentru oamenii de valoare pe care ii pierd...
    Nu este un sfat gratuit...am fost in cele doua pozitii si jos si sus si din nou jos si din nou sus, in companii care au crescut si apoi au dat faliment...astea sunt istorii cu locuri in care oamenii isi petrec opt ore pe zi ca sa-si castige existenta...
    P.S.
    Am experienta Romaniei si acum locuiesc in Canada de aproape 15 ani...
    Cu mult respect,
    Dan
    • Like 4
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chris Simion

Claudiu este doar unul dintre cei peste 11.000 de ctitori ai teatrului care se construiește în prezent pe Grivița, la nr 53, în București, la inițiativa cunoscutei regizoare, invitată recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu”.

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro