Anual foarte mulți urși rămân orfani în pădurile din România, din cauza braconajului, a lucrărilor silvice care sperie ursoaica care fuge, lăsând puii în urmă, sau a diverselor accidente.
De ce ar trebui să vă intereseze această situație?
Probabil până acum ați auzit din diverse surse că avem prea mulți urși sau că urșii se apropie de așezările umane. Și chiar dacă n-ar fi așa, ursul nu are nicio legătură cu viețile noastre — e doar un animal care trăiește departe de orașe și care nu ne influențează deloc viețile, decât, poate, în copilărie, când mai toți petreceam multe clipe în compania ursulețului de pluș favorit.
Ei bine, nu e deloc așa.
Din păcate autoritățile centrale și locale, umăr la umăr cu cei care au interese vânătorești, continuă să ne repete sloganul că avem prea mulți urși sau că numărul urșilor depășește biocapacitatea pădurilor, iar majoritatea știrilor legate de urși ne confirmă spusele lor. De cele mai multe ori auzim de urși doar când vreunul dintre ei coboară în comunități sau când se întâmplă un incident, așa că nu e de mirare că mulți oameni nu pun întrebări când aud propaganda autorităților.
Ceea ce uită să ne precizeze aceste autorități este faptul că nici ei nu au de unde să știe numărul exact al urșilor, având în vedere că vânătorii sunt cei care numără urșii, după o metodologie care nu are deloc fundamente ștințiifice, inventat la mijlocul secolului trecut: nu numără animale, ci urme de animale, în acest fel un urs poate fi numărat de mai multe ori și autorităților le este aproape imposibil să verifice numărătoarea. Iar vânătorii nu au emoții când vine vorba de umflarea cifrelor.
Din 2014, WWF-România desfășoară acțiuni de evaluare a faunei sălbatice din sud-vestul țării. Practic împărțim suprafața uriașă de 400.000 de hectare în multe sectoare mici și amplasăm camere cu senzori de mișcare care captează imagini cu orice animal care trece în fața lor, oferind în acest fel date prețioase despre numărul real al diverselor specii de animale sălbatice.
Din aceste filmări am învățat că majoritatea gestionarilor de fonduri cinegetice supraevaluează cu mult numărul urșilor, în unele cazuri raportând chiar de 5(!) ori mai mulți urși ca în realitate.
Când am confruntat gestionarii și autoritățile publice locale cu observațiile noastre din teren, cifrele pentru urși au fost reduse cu 22%. De exemplu, fondul Băuţar-Bucova a redus numărul urşilor de la 19 la 11, Armeniş de la 9 la 4, Berzasca de la 5 la 1, Craiova de la 5 la 1, Rudăria de la 5 la 3, în timp ce Belentin a rămas fără urs evaluat în 2016 (s-a redus numărul de la 2 la 0).
Datele de mai sus ne arată clar nu numai faptul că numărul urșilor este extrem de supraapreciat în cifrele oficiale, dar și faptul că gestionarea speciei este dominată de interese vânătorești. Cifrele sunt umflate pentru că în cazul în care ai efective mai mari, șansa de a primi cote de vânătoare este la fel — mai mare.
Și de ce ar trebui să ne pese de urși? Că suntem bine mersi în orașele și localitățile noastre, iar dacă ursul nu vine să ne deranjeze nu are cum să aibă un impact direct asupra vieții noastre, nu-i așa?
Ursul nu este numai un gardian al pădurilor care asigură echilibrul natural, dar ajută inclusiv economia, având grijă ca numărul animalelor ierbivore să nu crească exponențial, peste limita de suportabilitate a habitatului — o astfel de creștere ar afecta (până la a distruge) întreaga pădure.
Ca exemplu aș pomeni de Austria, o țară nu foarte îndepărtată de noi, unde trebuie să se împuște anual peste 300.000 de cerbi și căpriori. Cauza nu este doar tradiția vânătorească foarte răspândită, ci o creștere mult prea mare a populației în absența prădătorilor naturali. În cazul în care nu s-ar interveni pentru a controla populația, cerbii și căprioarele ar putea pune în pericol viitorul pădurilor, ei consumând toate răsadurile și într-un final și crengi, frunze și tot ce este verde în pădure.
La fel se întâmplă și în Ungaria unde nu se pot face plantări de pădure decât dacă plantațiile sunt îngrădite, ca protecție față de populația crescută a diverselor specii ierbivore.
Și acestea sunt doar două exemple care arată cum absența ursului duce la un dezechilibru al ecosistemului, în care au de suferit alte specii de animale, dar și de plante, cu consecințe extinse în toate domeniile.
Dacă lăsăm ca populația de urși, râși sau lupi să scadă, va fi greu să calculăm efectele directe și indirecte ale acestui fenomen. Cu siguranță un efect direct va fi o regenerare naturală cu mult redusă a pădurilor din România — deja decimate de exploatări legale și ilegale și de lipsa unei strategii de reîmpăduriri aplicate.
În România, anul acesta, agricultorii au declarat la o întâlnire cu premierul că mistreții au cauzat o pagubă imensă în recolte, comparabilă chiar cu pagubele secetei prelungite. Absența sau diminuarea numărului de urși ar face ca mistreții să se înmulțească și mai tare. Mai mult, urșii nu generează pagube decât la o scară redusă.
Însă ursul rămâne în continuare o specie reglementată mai degrabă de interesele vânătorilor, decât de interesele generale pe termen lung. Fenomenul braconajului este practic ignorat de autorități, iar derogările date pentru eliminarea urșilor care cauzează probleme sunt folosite pentru partide de vânătoare pentru urșii care nu ne deranjează în nici un fel, dar au valoare de trofeu.
În final suferă populația de urși, suferă comunitățile locale și suferim și noi, având păduri mai puține sau o producție agricolă mai proastă.
În acest context vestea că există o instituție al cărui scop este să salveze ursuleții care rămân orfani în pădurile României ar trebui să ne bucure.
Leonardo Bereczky, fondatorul orfelinatului, a reușit în 10 ani să salveze mai bine de 100 de urși orfani. Puii care au ajuns la el au stat 2 ani, cât să treacă perioada critică a dezvoltării, și au fost eliberați în pădure, devenind urși sălbatici care nu interacționează cu oamenii și nu devin urși gunoieri.
Partea proastă a poveștii este însă că după 10 ani de activitate continuă, Leo rămâne fără câțiva parteneri majori și orfelinatul său este în pericol de a nu-și mai putea continua activitatea.
Însă aici puteți interveni voi. Evident, n-am reușit să lămuresc toată problematica ursului în două pagini, însă am încercat să explic de ce ursul ajută și faptul că România nu are prea mulți urși.
Dacă vreți să aflați povestea orfelinatului și să donați pentru acesta, intrați pe pagina noastră.
De aici, soarta puilor de urs e în mâna voastră, doar voi mai puteți ajuta singurul orfelinat de urși din Europa.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
NU pot uita prelegerea unui profesor univ. care ne spunea ca STATISTICA POATE FI SI STIINTA MISTIFICARII DATELOR SI INDICATORILOR,asa ca f. mare grija cu ....urcatul pianului pe scari. dan stanescu/ 2.10.2019.
Într-adevăr metoda de evaluare al urșilor este proastă, dar asta nu confirmă faptul că ar if urși puțini. De ce nu pomeniți de județele Covasna, Harghita, Brașov, Sibiu, Vrancea, Suceava, Buzău unde există o populație mare deurși. Bine că nu puneți camere de filmat pentru înregistrarea urșilor în Dobrogea.
În prezent se poate actualiza o creștere numerică al efectivului de urși care se face în detrimentul cervidelor. A-ți ales exemplu prost cu pericolul pe care îi reprezintă ierbivorii pădurii. Pentru pădure alții reprezină pericol. În România nu se pune problema ca în Austria sau în Ungaria unde cervidele în afara omului n-au alți dușmani și se înmulțesc în prostie. Aici în România așa se va întâmpla cu ursul. Cu lupii nu e problemă nu mai găsesc mâncare (ierbivore )în pădure găsesc câini hoinari destui de la care să se molipsească de boli cum ar fi jigodia sau turbarea, se reglează imediat efectivul lor. La râs la fel nemaifiind ierbivore de consumat efectivul se reduce.
Când o populație crește numeric o face în defavoarea altei specii. A crescut numărul de urși, scade numărul de lupi și râși.
O mare problemă este că în România cultura vânătorii este încă în faza incipientă.
Aici iarăși UE vrea să-și bage mâna, să strice și ce era aici mai normal, finanțând grupuri ca asociația WWF că să înnegreze asociațile vânătorești. De ce nu mai sunt speciile protejate prezente la ei sau dacă sunt prezente de ce în număr mic de exemplare. Deoarece nu le-au convenit și i-au eliminat. Și acum vor să ne învețe și pe noi cum să administrăm situația de la noi. Eu tind să cred că populația sănătoasă și efectivul mare de uși prezentă în România nu constituie munca ecologiștilor sau reprezentanților WWF care vin cu reclame negative adresate vânătorilor, ci dimpotrivă se datorează unui management cinegetic bine pus la punct. Nu trebuie să justificați banii primiți de WWF prin batjocorirea asociaților vânătorești. Politica voastră se bazează pe minciuni și afirmații false. Dacă efectivul de urși brun era decimat în modul în care îl prezentați atunci în prezent era pe cale de dispariție. Aici este mai mult vorba de politică, vreți să-i înlăturați pe unii din funcțiile deținute. Asta-i n-ar fi problemă dacă nu va-ți bate joc și de vânători și de acei salariați care mănâncă o pâine din activitatea de vânătoare.
Care-i problema voastră dacă se valorifică un urs, mai ales dacă este capital. Se iau o grămadă de bani din care o parte mare se întorc pentru prevenirea braconajului, pentru hrana administră urșilor sau al altor specii care contribuie în mod direct sau indirect de existența speciilor protejate.
Se plătesc salarii pentru angajați din domeniul vânătorii, se aduc bani în România, se plătesc impozite, se crează fonduri pentru salarii.
Așa de ușor es să fi judecător.
Se recoltează în medie de maxim un singur exemplar pe fondurile cinegetice populate de urși. Asta-i un mizilic pe lângă numărul de exemolare tinere și pui ucise de câinii ciobănești, unde sunt omorâți anual de 5-6 ori mai mulți urși decât cei recoltați cu arma de vânătoare. ca să nu mai vorbim și de urșii prinși în capcanele pe care proprietarii de terenuri l-e amplasează sau le confecționează pentru protecția culturilor .
De ce nu spuneți câte exemplare de urși sunt eliberați anual de asociațiile vânătorești ? Prezentați numai latura rea a vânătorii.
Într-adevăr trebuie să protejăm speciile de vânat mai ales răsul, lupul, pisica sălbatică, ursul brun dar nu trebuie să uităm nici de cerbul carpatin sau căpriorul, etc. Acest lucru putem reuși cu un management cinegetic bine pus la punct.
valuat populația de ursi iati numarat voi ? Eu spun ca este invers
Asa ca inainte sa ne dati lectii de civism si de tot felul de statistici TRECETI LA TREABA ,recte redescoperiti PRAGMATISMUL si refaceti-va statiunile din Tinutul Secuiesc, magar la jumatate din DECENTA celor din Ungaria si nu mai aratati cu degetul spre Bucuresti, TRAGETI-VA LA RASPUNDERE politicienii locali, cu care mereu votati, doar astfel va puteti manifesta "SUPERIORITATEA", recte sa strambati din nas la adresa moldovenilor, oltenilor samd. Pana una alta eu, impreuna cu familia mea, urmatorii 10 ani nu ma intorc la Baile Tusnad !