Ronald F. King este un profesor american de științe politice. De mulți ani încoace, vine des în România, contribuția sa la dezvoltarea acestei discipline în țara noastră fiind enormă. Într-un scurt interviu acordat cu doi ani în urmă, întrebat care este cel mai bun sfat pe care l-a primit vreodată, profesorul a răspuns: „Cause trouble.” (În traducere liberă - „Fii o pacoste!”)
Textul pe care l-am scris acum o săptămână s-a intitulat inițial: „Câteva idei periculoase”. Citind comentariilor cititorilor, cred că un titlu mai potrivit ar fi fost: „Câteva căi de acțiune împotriva sistemului” care s-a perpetuat peste decenii și pe care românii ar trebui să-l transforme cât mai curând în trecut.
Încerc să scriu de fiecare dată militând pentru ceva, nu împotriva cuiva sau pentru a mă alătura unui cor de bocitoare. Când am conceput textul precedent, am zăbovit asupra fragmentului în care m-am referit la intelighenția autohtonă. Nu cred că am greșit în afirmațiile mele, eșecurile României de astăzi ar trebui să atârne cel mai greu asupra celor mai bune minți pe care le are acest popor. Scopul meu nu a fost nicidecum acela de a arunca cu noroi, ci de a utiliza ca punct de plecare conștientizarea unei anumite stări de fapt. Cred că în majoritatea lor, românii, fie ei cei mai inteligenți și bine educați, nu au gândit și nu gândesc nici astăzi precum profesorul Ron King. Alegeți dumneavoastră proporțiile, pentru vremurile prezente, sau mergând pe decade în trecut: câți sunt cei care s-au întovărășit cu sistemul, câți sunt cei care au plecat capul sau au închis ochii și câți sunt cei care și-au asumat riscuri și au depus eforturi pentru a schimba în bine România?
Ne plângem cu toții - buni și răi, deștepți și proști, curajoși și lași, cinstiți și hoți de țara aceasta - și aproape niciodată nu ne lipsesc argumentele. Apoi, perseverăm în a o face și mai imposibil de trăit prin acțiunile noastre sau prin delăsare.
Doriți exemple? Câți medici ați auzit dumneavoastră în ultimii ani protestând împotriva condițiilor deplorabile în care se practică medicina în cele mai multe locuri din această țară? Nu pentru salarii mai mari (sigur că medicii merită mult mai mulți bani), nu pentru a se apăra unii pe alții (când este și când nu este cazul), ci din umanitate, din respect pentru viață și pentru jurământul depus, în numele oamenilor care mor cu zile? De câte ori ați auzit în schimb medici afirmând, adesea cu aroganță: „Aceasta e situația, eu nu am nicio vină!”?
Câte cadre universitare ați auzit, cel puțin până la izbucnirea unor scandaluri politice, protestând împotriva modului în care se acordă diplome, până la titlul de doctor, în universitățile din România? Pentru cei care nu știu, fiecare doctorand are un profesor coordonator care este obligat să îl îndrume și să citească tot ce scrie acesta în teză, catedra din care face parte doctorandul nu este nicidecum străină de parcursul și munca intelectuală a acestuia, iar la susținere există o comisie formată din profesori care au obligația de a parcurge cu mare atenție teza candidatului. Cinci minute de dialog i-ar fi suficiente unui cadru universitar veritabil ca să facă diferența între un doctor în științe și un șarlatan care a copiat sau și-a cumpărat teza! În mediul academic românesc, am avut zeci de ani de liniște, de onoare vândută ieftin și de impostură.
Nu generalizez și nu vreau să arunc anatema asupra tuturor. Nu toți medicii și nu toate cadrele universitare s-au complăcut în situația existentă. Fără îndoială că printre aceștia se numără și oameni de valoare, modele atât din punct de vedere moral, cât și din punct de vedere profesional. Dar, revenind la întrebarea inițială, care sunt proporțiile? Alegeți un alt domeniu de activitate, care sunt proporțiile?
După câțiva ani în presă, după ce i-am cunoscut pe mulți dintre liderii politici ai acestor vremuri și după o relativ scurtă perioadă în care am putut observa din interior cum funcționează unul dintre marile partide ale acestei țări, m-am convins că politicul nu poate fi sursa binelui de care țara are nevoie, chiar dacă vorbim despre generațiile tinere. În același timp, mi-am dat seama că politicul nu este nici sursa răului împotriva căruia trebuie să luptăm, ci doar o formă a sa. Răul provine din educația găunoasă transmisă din generație în generație. România a eșuat la acest capitol mai mult decât la oricare altul, iar dacă dorim să reconstruim, cu educația trebuie să începem.
Pentru că sunt de profesie politolog, părticica pe care mi-o asum din acest efort comun este creșterea nivelului de cultură politică în rândul românilor, îndeosebi în rândul celor tineri. Ori de câte ori scriu un text, încerc să-mi concentrez efortul în această direcție. Dacă numărul celor interesați de „viața cetății” va crește, dacă nivelul de cunoștințe despre societate, politică, stat, democrație, ideologii, drepturi, libertăți etc. va spori, dacă din ce în ce mai mulți români vor învăța cum să-și apere drepturile și vor înțelege că a fi cetățean într-o democrație înseamnă și implicare, atunci putem avea speranța că România va fi mai bună.
„Ne va fi mai bine dacă fiecare își va face treaba cum trebuie la locul de muncă.” Întâlnesc frecvent această opinie în ultima perioadă. Într-adevăr, și eu m-am săturat să trăiesc în țara lucrului făcut de mântuială. Dar pentru a ne fi cu adevărat mai bine, este insuficient. Dacă ne rezumăm la atât, nu doar că schimbarea va întârzia să apară, dar sistemul ne va pune piedici la fiecare pas, iar atunci când vom acționa individual împotriva intereselor sale, va încerca și va reuși să ne pună la pământ.
Un exemplu recent și îndelung discutat este cel al polițistului Marian Godină. Îl cunosc pe Marian din adolescență, i-am observat talentul și l-am încurajat să continue încă de la prima povestire pe care a împărtășit-o prietenilor pe Facebook. Marian a început să scrie pentru a-și povesti cu simțul caragialian care îl caracterizează viața de polițist, nu pentru a se lupta cu sistemul. Sinceritatea scrierilor sale și succesul de care acestea s-au bucurat au fost însă percepute rapid ca o amenințare de către cei corupți, polițistul Godină devenind „o pacoste” pentru sistem. Din fericire pentru el, popularitatea de care s-a bucurat i-a fost scut și sabie, devenind în loc de victimă sigură, un reper al schimbării în Poliția Română. Închipuiți-vă însă care ar fi fost soarta lui Marian dacă nu ar fi fost un polițist cunoscut și simpatizat de un număr foarte mare de oameni. Ar fi avut de ales dintre a accepta cu capul plecat nedreptățile la care a fost supus și a pleca din poliție.
Se vorbește adesea că românii nu sunt patrioți, am citit astfel de comentarii și în urma ultimului meu text. Dacă prin patriotism înțelegem sentimentul apartenenței la o comunitate și cel al bunului comun, atunci sunt de acord. Cred că acestea două ne lipsesc în mare măsură. Cui îi pasă de oamenii alături de care trăiește, nerezumându-se doar la familia și prietenii săi nu va fi nici hoț, nici ticălos, nu va sta nici cu brațele încrucișate în fața fărădelegilor. Cel care consideră că România este și țara lui nu o va lasă de izbeliște, acceptând ca un sistem corupt să își facă la nesfârșit voia.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dificultatea este durata. Daca ar fi dorinta ar dura 10 reformare invatamant, inca vre-o 10 sa treci ceva oameni prin sistemul reformat si inca vre-o 20 pana isi educa copii. Ar iesi vre-o 40 de ani sau viata matura sau 8-10 mandate presedinte-parlament. Deci de la stat nu vad o rezolvare.
E drept ca educatia nu se reduce la sistemul de invatamant. Majoritatea celor care citesc astfel de articole cunosc conceptele pe care le prezentati si nici nu voteaza ulei,faina etc. Problema sunt ceilalti. Poate daca ati pune aceste concepte in versuri de manele, ar ajunge mai usor acolo unde e nevoie.
Eu cred ca solutia este frica (DNA, Antifrauda, Consiliul Concurentei probabil si altii). Probabil ca multi din cei care vor putea sa fure milioane, vor risca, dar nu o vor puea face singuri. Cei care o faceau pentru o promovare sau alte interese minore, se vor gandi foarte bine, daca merita sa_si demonstreze slugarnicia.
În altă ordine de idei, sau în aceeași, e frumos că răspundeți la comentariile făcute de cititori. Am observat că cei mai mulți autori nu o fac. Chestie de educație.
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue.
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien.
Credeam că pe acest site nu sunt atacuri la persoană, jigniri inutile și adresări cu ”băi,....sau bă,...”. Până acum nu am prea citit așa ceva aici. Ce bine ar fi dacă ne-am putea da seama că orice avem de spus, putem spune civilizat fara să-l jignim pe cel pe care vrem să-l contrazicem și făra să-i jignim/ agresăm pe cei care citesc inclusiv comentariul nostru. Ce bine ar fi dacă nu am mai auzi înjurături proferate în public, pe stradă, în autobuz, în comentariile de pe site-uri. Nu că, ce am citit a fost o înjuratură, dar nici comentariu civilizat nu mi s-a părut a fi. Păcat.
http://analfabeti.ro/cum-se-scrie-i-mi
(Asta ca sa ma leg catusi de putin de primele vorbe ale "articolului")
Acum, precum produsele alimentare facute in malaxoare din "chestii" din bidoane cu cap de mort pe ele, ni se da de-a gata mestecat bolul alimentar, ba, poate, chiar mai toxic si nociv..
Trist, foarte trist.