- Luciane, hai, că am rămas pe întuneric.
Lucian e SMURD-ul electricienilor. Intervenția rapidă. Când m-a rezolvat prima dată, la recomandarea unui amic comun, mi-a zis că pot să-l sun la orice oră din zi și din noapte. O instalație electrică stricată îi aprinde lumina în priviri. Simte mirosul de dulie carbonizată de la intrarea în bloc și poate compune din lițe adevărate simfonii. Lucian lucrează scump și bine.
- Florine, aș veni, dar n-am cum. Sunt la München.
Eugen e tâmplar. Autodidact după ce fabrica la care lucra a fost pusă pe butuci, a reușit să pună pe roate o mică afacere care să răspundă nevoii bucureștenilor de a-și face mobilă care să intre pe dimensiunile apartamentelor din blocurile comuniste. I-a mers bine până-n criză, când bucătăriile, dormitoarele și șifonierele au început să fie puse în stand-by pe lista de priorități ale clienților.
- Eugene, hai că vreau să-mi mai fac un dulap în bucătărie. Nu știu unde să mai pun toată papucăraia.
- Florine, aș veni, dar n-am cum. Sunt în Spania.
După Lucian și Eugen, am mai pierdut o stomatoloagă cu mână fină (plecată în Canada), un instalator bătrân care mi-a pus primul obertain în mână (plecat la Domnul), o croitoreasă care scurta Levișii cu cusătură ca-n fabrică (plecată din cartier), un IT-ist care-mi repara lunar calculatorul (bine c-a plecat). Odată cu plecarea lor, lista mea de telefoane utile s-a împuținat văzând cu ochii, astfel încât am ajuns la mila netului, unde rankingul meseriașilor este dat de SEO, nu de suflet. Căci oricine știe că un meseriaș nu este un simplu cârpaci, care vine, îți face o treabă de mântuială doar ca să-ți ia banii. Meseriașul adevărat are respect pentru lucrul bine făcut, e serios, nu fușerește, nu-ți cere banii înainte, îți dă garanție, revine.
Meseriașul este omul la care apelezi și a doua oară, și a treia oară, și ori de câte ori ai nevoie, e omul pe care-l recomanzi prietenilor, căci meseriașii adevărați nu au cărți de vizită, ei au lucrări doar pentru că se duce vorba. E drept că atunci când prinzi un meseriaș bun, parcă nu-ți vine să bați toba în târg, ca să nu se porcească locul. Croitorul care i-a luat locul în agenda mea croitoresei plecate din cartier m-a și avertizat ușor conspirativ: Te rog să nu-mi faci reclamă, altfel îți vezi costumul la anul... Cu timpul, meseriașul devine o parte din familie, e omul care-ți vede copiii cum cresc (Ce mare te-ai făcut, când am venit prima dată la voi te-ai ascuns în lada mea cu scule), cu care-ți trimiți mesaje de Sărbători (Fie ca la anul să nu ți se mai strice.../ Ba să se strice, dar doar un pic, să ne mai vedem și noi...), cu care bei o vișinată după o lucrare solicitantă (Bună, naturală, făcută de tata), cu care îi înjuri pe ăștia că nu fac nimic pentru noi.
Iar adevărul e că statul român a asistat neputincios la exodul lor. Plecarea doctorilor din țară – care a stârnit ceva emoție în România, dar mai mult în presă - a fost dublată de o plecare masivă a meseriașilor: instalatori, electricieni, tâmplari, faianțari, parchetari, constructori. Pe ei nu i-a plâns nimeni, ba Guvernul s-a bucurat că trimit bani în țară și ne rezolvă cu deficitu’.
Milioane de oameni în putere, stăpâni pe meserie, perfect capabili să câștige mai bine și să-și facă singuri viața frumoasă au plecat în Spania, Marea Britanie, Germania, Italia, Franța sau au trecut oceanul. De fiecare dată când aud câte un politician înfierbântat din Europa „civilizată” vorbindu-l de rău pe emigrantul român, mă apucă furia. Mintea lui îngustă și xenofobă nu poate pricepe că ei câștigă mult, iar noi pierdem enorm.
În România este prea mult de făcut și de construit ca să asistăm pasivi la depopularea și la deprofesionalizarea țării. Acest nou Guvern, chiar și cu un mandat limitat, ar trebui să gândească pe termen lung o strategie prin care statul să-i încurajeze pe meseriași să se întoarcă acasă, și nu doar o dată pe an, de sărbători, la tăierea porcului.
PS. Privesc această imagine surprinsă ieri după amiază de Dan Mazilu, vizavi de Stadionul Național, din București. La țară, tăietorul de porc era una dintre cele mai respectabile meserii, comparabilă în această perioadă a anului, cu cea de dascăl la biserică. O figură aproape mítică, tăietorul de porc este cel care aduce, pe lângă carne, cârnați, jumări, și sănătate copiilor (când le face o cruce cu sânge pe obraji, ca să fie rumeni și sănătoși tot anul) și un an mănos adulților (când zice, doar privind slănina șoldanului, dacă va fi un an ploios sau secetos). La oraș, tăiatul porcului este o tradiție care-și are originile în demolarea satelor de către Ceaușescu și în înglobarea mahalalelor în cartierele rezidențiale, după Revoluție. Fotografia are duioșia ei: opt mitíci participă activ la o operație care altădată era făcută de un singur om. Care-i meseriașul dintre ei?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. mai ales in orasele mici, e grava treaba cu meseriasii
2.cei care raman au tarife mai mari, si romanul calic nu apeleaza la ei
3. meseriasii slabi sunt angajati in firme deoarece au pretentii salariale ceva mai mici
4. cei vechi au imbatranit, nu ii mai asculta mana, s-au pensionat, se retrag.
5. cei tineri nu au unde sa se formeze.
"Ma framanta"o intrebare la care eu n-am gasit raspuns si va rog domnule Negrutiu sa ma ajutati in a-l gasi. Iata: Avem doua firme cu aceeasi activitate,forma de organizare,capital,numar de angajati,cheltuieli cu materia prima,energia,taxele la stat...etc ! Una activeaza in Italia iar cealalta in Romania. Cea din Italia plateste angajatii cu 1800 euro(in medie)Are printre angajati si meseriasi plecati din Romania.Cea din Romania cu 300 de euro(la fel,in medie).Care sa fie explicatia ? Veniturile(incasarile) nu sunt la fel ? Daca da ,DE CE ? Daca incasarile sunt la fel,raspunsul este evident.Profitul firmei(implicit al patronului,patronilor)este mult mai mare in Romania,.Dar daca incasarile NU SUNT la fel ? Care-i "buba" ?
Si as zice urmatoare chestie: la un congres religios ecumenic la care participau deci cam toate cultele crestine, in un calugar ortodox atragea atentia ca femeile nu au ce sa se faca preoti. Si-atunci o episcopeasa luterana a replicat ca "ce sa ne facem parinte ca nu mai avem barbati care sa se faca preoti". La care calugarul a replicat: nu aveti? Pai nasteti-i si cresteti-i sa fie preoti!
Aceeasi problema si cu meseriasii. Vina nu e chiar asa de multa politicienilor, a sistemului. Ci a oamenilor care cred (in mod gresit) ca prin minciuna, furtisag, ciupeala, fraiereala si deci nu prin seriozitate, munca sustinuta si responsabilitate se poate castiga o viata mai buna. Asadar, iata ca putem face si ceva personal pt. a schimba situatia: sa ne crestem copiii meseriasi, dar nu din vorbe sa-i invatam ci din fapte. Adica aratandu-le prin propria viata ca noi aderam la acele valori care in final te fac "meserias".
Toate cele bune!