„Și el, aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.” Matei, 27:5
„18. Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.” Faptele apostolilor, 1:18
Pregătisem un text despre șoloimânari. Îl amân. L-am scris cu gândul în altă parte, la alte gânduri, și îmi apare artificial.
Îmi amintesc primul lucru pe care tata mi l-a spus despre Noul Testament: „N-ar fi trebuit scris.”
Aveam pe atunci vreo 17 ani. Treptat, în următorii 17, am descoperit multe lucruri; printre ele, acela că Hristos nu a scris nimic, deși știa să scrie. La fel au făcut Pitagora, Socrate și alții, cum ar fi liderii spirituali ai dacilor. Și mi-a trebuit mult să înțeleg, eu însumi scriind, că scrisul e o formă de moarte. Viața e devenire, dar scrisul e întocmai contrariul. Scrisul rămâne. Scriitorul își continuă devenirea, iar ceea ce a scris deja nu îl mai reprezintă. Și nu mai poate fi schimbat. În cazul în care scriitorul rămâne fidel celor scrise la un moment dat înseamnă că a murit atunci nu doar ca scriitor, ci și ca ființă.
Ca cititor, experiența e similară. „Nu am citit mult, în schimb am recitit”, afirma Sabato (sau poate că Borges, ce mai contează?). O carte pe care nu o poți reciti e o carte moartă. Fiindcă, la fiecare nouă citire, descoperi altceva, ca și cum cartea ar fi alta. De fapt tu ești altul, iar cartea îți vorbește ție, cel care ai devenit, trecând dincolo de limita literei. Asta face diferența între scriitor și scrib: scriitorul reușește să îți vorbească din spatele cărții; scribul doar îți transmite informații. Ai luat cunoștință de ele și treci mai departe, iar cartea nu îți mai e de niciun folos.
Dacă vrei să vorbești omului, ca scriitor, trebuie să lași manuscrisul în sertar un timp, apoi să-l recitești. Dacă nu-ți mai spune nimic, nu ai creat altceva decât o scriitură de entertainment. Pentru că scriitorul trebuie să fie un vorbitor, iar cititorul un ascultător.
Liderii spirituali care nu au lăsat nimic scris au cunoscut pericolul scripturilor. Cuvântul scris e o unealtă utilă care, în orice mâini, devine o armă. Ea se îndreaptă, în primul rând, împotriva autorului, apoi împotriva altora. Iar cei care au scris (sau au dictat, ceea ce e totuna), au făcut-o exact pentru a ucide și a stăpâni.
Nu am uitat și nici nu vreau să uit perioada când mă credeam stăpânul adevărului absolut, când adevărurile proprii mi se păreau evidente, imuabile, și mă străduiam să conving pe oricine de ele. Dacă întâmpinam opoziție, scrâșneam din dinți. Lucrurile scrise de alții erau în mâna mea arme care, din păcate, nu tăiau în carne vie. M-aș fi putut oricând, dacă lumea mi-ar fi dat voie, transforma în Mare Inchizitor.
Când scriam, mi se întâmpla la fel. Scriam cu înverșunare. Articolele mele erau adevăr revelat, inalienabil și necruțător. Eram un geniu.
La început am refuzat să recitesc ceea ce scriam. Când, în fine, am acceptat față de mine însumi să o fac, am fost nevoit să îmi recunosc tirania din spirit.
Ca oameni, avem nevoie de certitudini, de absolut, de puncte de sprijin cu care să mișcăm Pământul. Dar Pământul se mișcă singur și noi dimpreună cu el. Iar singura certitudine este că nu există certitudini, singurul lucru absolut e devenirea. De ce, atunci, falsificăm totul?
Pentru că nu putem fi ceea ce vrem, l-am creat pe Dumnezeu absolut și astfel am devenit chipul și asemănarea lui. Pe cei care nu au vrut să devină, i-am obligat. Dacă nu am putut să-i obligăm, i-am ucis. L-am negat apoi pe Dumnezeu pentru a arăta că nu suntem așa datorită Lui. L-am creat pe Diavol ca să ne justificăm căderea din absolut și nevoia de a tinde spre el, apoi l-am negat pentru a arăta că absolutul cuprinde și binele și răul totodată.
Absolutul înseamnă Unul sau Multiplu? Unul și Multiplu? Unul Multiplu? Nu ne putem decide, dar certitudinea e că înseamnă Unul, și de aici rezultă nevoia de uniformitate, fie că excludem, acceptăm sau includem diversitatea. Unitate în diversitate. Toți pentru Unul, toți într-Un suflet, în Unire e puterea. Și pentru acest Unul ucidem și subjugăm, țipând paradoxal că numai în Unul putem fi liberi.
Dar Unul înseamnă sărăcie. Înseamnă supunere. Înseamnă limitare.
Căutăm mereu lucrurile care ne unesc, numitorul comun.
Adevărații lideri spirituali au căutat mereu lucrurile care ne diferențiază. Nu suntem Unici nici măcar în propria noastră ființă, ne spun ei. Acesta e Adevărul. Un Adevăr care nu e nici măcar el Unul, pentru că se exprimă prin spirite diferite.
„N-am venit să aduc pace, ci dezbinare.”
Când omenirea va înțelege că numai în dezbinare, în Diferit putem fi liberi, lucrurile se vor schimba în Lume. Până atunci, fiecare om va fi, pentru cei de lângă el, un tiran. Un individ care vrea să-i schimbe pe unii de lângă el, care se schimbă pentru cei de lângă el, cu scopul de a realiza măcar o fărâmă de absolut. Pentru asta nu se va da înapoi de la nimic din ce îi stă în putință. Iar oameni le stă în putință și să ucidă.
Am început să scriu în Republica pentru câinii mei. Se încerca suprimarea libertății mele de a avea câini care să contribuie la libertatea sălbăticiunilor. Am scris cu gândul la cei 5 urși și 2 pui de urs cu care conviețuiam vară de vară în Roșiile. De ce am continuat să scriu?
Intenția „Poveștii” mi-a fost să(-mi) arăt devenirea. Nu să mă dau atoateștiutor sau altele asemenea. Am scris cu sinceritate, fără să inventez, fără să mă prefac. Mâine, peste un an, cine știe, mă va uimi ce-am scris. Poate voi râde. Poate mă voi enerva. Poate voi plânge.
Am căutat să trezesc, (sau să consolidez cumva) în cei care citesc, Diferitul. Așa cum, în același timp, am căutat să îl eliberez în mine-însumi.
Nu am vrut să scriu ceva etern, sau măcar să tindă spre eternitate, nu am vrut să scriu ceva care să rămână. Am vrut doar să vă amanetez ceva valoros din mine, ceva pe care, mai târziu, când voi putea, să-l răscumpăr.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Faceti si voi o analiza astfel: studiati fiecare comentariu aferent acestui articol si apoi vedeti cate dintre acestea contin "rautati" in exprimare, adica ironii, iritari, frustrari, sarcasme, violente verbale, injurii etc. Dupa ce faceti aceasta mica analiza, puneti-va urmatoarea intrebare: oare acesta a fost scopul adevarat al autorului sa starneasca dezbinarea in sensul de violenta fizica sau psihica sau sa determine o "dezbinare" in sensul de polemica, de discutii in contradictoriu?
Personal, citesc de ceva vreme articolele ce apar pe Republica.ro si de-a lungul timpului cu unele am fost de acord, cu unele nu, iar cu altele partial. Insa nu am simtit niciodata, dar niciodata, nevoia sa incep sa comentez in tot felul de game si de nuante verbale, mai mult sau mai putin sanatoase pentru mintea si sufletul omului in general. Nu e sanatos pentru mine in primul rand sa fac asta. Apoi, acest proiect, este dezvoltat de oameni care totusi incearca sa dezvolte gandirea cititorului nu sa i-o distruga. Daca ar fi asa, atunci cand un cititor indentifica un astfel de site/proiect, ar trebui pur si simplu sa-l abandoneze in secunda imediat urmatoare, sa nu-l mai viziteze niciodata si sa-i mai faca si reclama negativa. Ori, oameni buni, nu cred ca e cazul Republica.ro. Asadar, haideti sa invatam sa discutam in contradictoriu, dar in mod pozitiv, constructiv. E doar o invitatie!
Asa ca, daca nu stim nimic despre natura iar rezultatul se vede, cum am putea sti despre Dumnezeu................
Asta dovedeste cat de putin ai inteles din Evanghelii