Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Alfie Kohn: „Pentru copii cea mai bună competiție e nicio competiție. Competiția este pentru respectul de sine ce este zahărul pentru dinți”

Teste standardizate

Foto: Guliver Getty Images

Testele standardizate nu spun nimic despre învățarea reală și despre capacitatea de înțelegere a copilului, spune sociologul american Alfie Kohn, autorul a mai multe cărți de educație parentală, precum „Pedepsiți prin recompense” sau „Mitul temei pentru acasă”. Mai mult decât atât, testele standardizate nu ar trebui date copiilor din primele clase ale ciclului primar, continuă el.

„Aproape toți specialiștii condamnă practica de a da teste standardizate copiilor mai mici de 8-9 ani. Și spun aproape ca să mă acopăr. Pentru că deocamdată nu am găsit niciun studiu făcut de un cercetător reputat în domeniul educației timpurii, care să susțină o asemenea testare pentru copiii mici. 

Într-un studiu publicat de către Journal of Educational Psychology, elevii de școală primară erau catalogați drept „activ angajați în învățare”, dacă puneau întrebări în timp ce citeau și făceau conexiuni între ceea ce făceau în prezent și învățarea anterioară. Și „superficial angajați în învățare”, dacă doar copiau răspunsuri, ghiceau și săreau părțile dificile. A reieșit că era mai probabil ca rezultatele bune la teste să fie obținute de copiii care aveau o abordare superficială față de învățare. Concluzii similare au reieșit și din studii făcute pe elevii de gimnaziu și liceu, Desigur, sunt destui elevi care gândesc profund și au scoruri mari la teste. Dar, ca regulă, pare că rezultatele la testele standardizate sunt pozitiv corelate cu o abordare lipsită de profunzime a învățării”, spune Alfie Kohn.

Acesta s-a aflat weekend-ul trecut în România, unde a ținut o conferință la București și una la Cluj la invitația „Totul despre mame”. 

„Din cauza competiției, sentimentul valorii de sine devine dependent de surse externe”

Atât sistemul de educație din România, cât și părinții încurajează competiția între copii, în special la nivel școlar. O vreme, Alfie Kohn a crezut că, dacă e pusă în perspectiva corectă, competiția poate fi sănătoasă și amuzantă. Însă după ce a analizat timp de mai mulți ani cercetări din domeniul psihologiei, sociologiei, biologiei și educației, a ajuns la concluzia că sintagma „competiție sănătoasă” este o „contradicție în termeni”. 

Problema este competiția în sine, cred Alfie Kohn, subliniind că „pentru copii cea mai bună competiție e nicio competiție”. „Este întotdeauna nenecesară și inadecvată la școală, la joacă și acasă. Gândiți-vă un moment la ceea ce că doriți pentru copiii voștri. Cel mai probabil, vreți să își dezvolte un respect sănătos de sine, să aibă succes, să atingă excelența de care sunt capabili. Vreți să aibă relații calde și iubitoare și să se simtă bine. Acestea sunt scopuri bune. Dar competiția nu doar că e inutilă în atingerea lor, le și subminează. Competiția este pentru respectul de sine ce este zahărul pentru dinți.

Majoritatea oamenilor pierd majoritatea întâlnirilor competitive pe care le au și este clar de ce acest lucru cauzează îndoieli față de propria persoană. Dar nici victoria nu construiește caracterul, ci doar îi dă o satisfacție temporară copilului. Studiile arată că, din cauza competiției, sentimentul valorii de sine devine dependent de surse externe: valoarea ta este definită de ce ai făcut. Mai rău, ești un om cu atât mai bun, cu cât ai învins un număr mai mare de oameni. Tu trebuie să decizi ce grad de compromis e adecvat astfel încât copilul tău să nu rămână pe dinafară sau să nu fie ridiculizat într-o societate competitivă. Dar cel puțin poți să îți bazezi decizia pe faptul că știi cât de distructivă este competiția. Poți să lucrezi cu alți părinți sau cu profesorii și antrenorii copilului tău pentru a ajuta la schimbarea structurii care opune un copil altui copil. Sau poți să apelezi la școli în care e practicată cooperarea și la tabere de vară”, spune Alfie Kohn, care adaugă că valoarea competiției e bazată pe mituri și că sunt „căi mai bune” pentru copii și pentru noi să lucrăm, să ne jucăm și să trăim. 

Știința dovedește că joaca este parte din învățare și una nu are de ce să o excludă pe cealaltă. Iar presiunea ca elevii să facă teme pentru acasă ridică o întrebare asupra a ceea ce ar trebui să facă, de fapt, la școală, spune sociologul american. „Să presupunem pentru un moment că exercițiul îi ajută pe majoritatea copiilor. 

Chiar și așa, nu s-a demonstrat că trebuie să exerseze acasă. Susținătorii temei pentru acasă presupun că, dacă exercițiile merită făcute, ele trebuie făcute după ce școala s-a terminat, în parte pentru că nu există suficient timp ca elevii să rezolve problemele în școală. Dar acest lucru ridică întrebarea despre ce ar trebui să facă copiii. Se presupune adesea că pentru un elev cel mai folositor este să îl asculte pe profesor. Aici găsim încă un exemplu despre cum presupuneri discutabile asupra educației întăresc credința în necesitatea temei. (Scriitorul George Leonard a definit odată acest tip de predare drept „cea mai bună cale de a transfera informația din caietul profesorului în caietul elevului fără ca aceasta să atingă mintea elevului")”, spune Alfie Kohn.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Buna treaba, competitia este daunatoare pentru respectul de sine. Va sa zica traim intr-o societate caine mananca caine dar inducem copilului ideea ca nu este buna competitia.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Competiţia este de două feluri:
    a) benefică
    b) nocivă
    Diferenţele sunt:
    a) liber acceptată
    b) impusă

    E simplu, nu e operaţie pe creier.
    • Like 0
    • @ Valentin
      E vreo competitie in scoala impusa? Si daca da, impusa de catre cine?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Da, de către sistem. Exemplu: procentul din media generală. Nu exista pe vremea mea. Pe vremea mea se dădea examen, nu se intra la real cu notă mare la română şi medie generală mare. Era mult mai cinstit.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Sistemul nu impune nimic. Poti sa-ti faci foarte multe griji legate de media generala, sau nu. Nu e obligatoriu sa intri la un liceu de top, unde se intra cu 9,60-9,80. Poti sa mergi linistit pe 6-7 din clasele primare pana la sfarsitul liceului.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Din păcate e cam obligatoriu un liceu de top. Să presupunem că vrei filologie, În cazul acesta ai nevie de 9,25, nu de 9,80, Ţinteşti liceul, te interesezi şi afli că e slab. E slab inclusiv pe partea pe care o doreşti. Soluţia? Evident, liceul de top.

      Apare însă o a doua problemă: în liceele de top-top se face carte peste tot, nu doar unde te interesează, şi atunci ţinteşti un top-mediu. Adică nu te interesează nici un 9,28, dar nici un 9.80. Un 9.52 te aranjează.

      Păi să se scoată aiureala cu media generală şi să se dea examen. Atunci se va sta pe 6-7 lejer. E simplu.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Nici un tip de liceu nu e obligatoriu. Daca nu poti sa ajungi la un liceu de top nu-i o problema, majoritatea liceelor nu sunt de top oricum.
      • Like 0
    • @ Valentin
      fc check icon
      sunteți o victimă ce face propagandă represiunii. sistemele autoreplicante au fost dintotdeauna fascinația proștilor.
      de ce vă interesează notele? e ceva-n ele? dă ele carne-lapte-oo? vorbiți despre un sistem criminal. conștientizați? aștept idei de top. top-top.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      E adevărat, dar nu toţi vor să ajungă la majoritatea liceelor. Ceea ce nu înţelegeţi dvs. probabil e că oamenii pot gândi pentru ei, pot avea dorinţe, ţinte etc. Nu toţi suntem roboţi. Fiecare face ce crede de cuviinţă.
      • Like 0
    • @ fc
      Valentin check icon
      Vă dau dreptate. Notele nu sunt un paşaport către o viitoare meserie. Poţi avea tone de diplome, dar poţi vinde hamburgheri. Pe de altă parte sunt o şansă. Multe universităţi din afară cer dosar solid, iar tinerii vor să plece.
      • Like 0
    • @ Valentin
      fc check icon
      să plece pentru universități sau pentru oportunități? oare viața unui tânăr nu poate scăpa de sub umbrela-mburghezirii existențiale? ...ș-atunci, oare nu sunt proști capabilii tineri care-și vând tinerețea pentru lucruri? ș-atunci, oare nu avem fix ratare existențială? cu acte?
      • Like 0
    • @ fc
      Ratare existentiala pentru ca au acces la educatie de calitate?
      • Like 0
    • @ Valentin
      Inteleg ca fiecare are dorinte, tinte etc. Cateodata e posibil sa-ti atingi tintele, cateodata nu. Nu toata lumea obtine ce-si doreste, nu toata lumea merita sa obtina ce-si doreste.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      fc check icon
      nu, pentru că, cu toată cunoașterea lor și cu toată forța cogniției lor, devin șoricei de rotiță. calitatea educației e o certitudine? ce educație? aia care e recunoscută și renumerată de sistem?
      vai.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Da, dar toată lumea încearcă.
      • Like 0
    • @ fc
      Vorbesc de sisteme universitare din afara. Si da, calitatea lor e garantata de rezultatele absolventilor. MIT, Caltech, restul din Ivy League si multe altele educa de exemplu viitorii ingineri de software de la cele mai mari companii +fizicieni, matematicieni etc.care ajung mai apoi in cercetare + inca multe alte domenii.
      • Like 0
    • @ Valentin
      A, foarte bine, mult succes le doresc.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Este generată de rezultatele absolvenţilor, dar şi asta e o discuţie. La noi există metoda notei din burtă. E drept că pe lângă notele de şcoală aceste universităţi mai cer şi diplome. Aici intervine învăţământul nonformal, cursurile, academiile etc.
      Şi nu doar în domeniul real se întâmplă chestia asta. Şi pe uman e la fel.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Despre sistemul universitar romanesc in general ma abtin sa comentez, nu stiu prea multe despre el. N-am auzit lucruri bune, insa. Prin afara mai putin cu notele din burta, ca asta presupune riscuri serioase.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      fc check icon
      cât la sută din populația școlară (a țării)?
      • Like 0
    • @ fc
      Cat la suta din populatia scolara a tarii... ce? Ce-i cu procentajul respectiv, la ce va referiti? Scuze, n-am inteles intrebarea.
      • Like 0
  • fc check icon
    concurențialitatea ca metodă unică de supraviețuire (subviețuire e mai corect) este nazism aplicat social. ce etichetă merită autorii... la latitudinea și priceperea fiecăruia. principiul „win-win” este jucat în picioare prin forță, din interes bolnav. e aberant să impui dar și mai aberant e să crezi că așa se asigură meritocrație. azi, decizia e a politicului, nu a superolimpicului maturat. fostul olimpic e, cel mult, un consultat mutual ori contractat. ca să nu pomenesc de marele păcat al superspecializaților: rigiditatea, limitarea nișată (aici politrucul câștigă grup, pe tavă). concurențialitatea e inutilă, pentru că minți care trebuie să știe sunt exact câte locuri are autocarul, ))). Dumnezeu nu poate fi scos din ecuație. cel mai grav e că nu văd o literă (în primul rând jos, aici, în groapă) despre uciderea celei mai frumoase vârste: copilăria. mentalitatea de vătaf, de stăpân dă șeptel, există încă. omul, ființa ce-i omul, e setată, e direcționată strict, e calculată și filată. injectarea ideii monstruoase a competiției e veritabil război contra umanității. în lumea junglei, a animalicului, e perfectă, ”la ia acasă”. dar omul nu e animal. nici robot. e trăire sensibilă. care vrea performanțe, să se lupte până la plictis cu omologii, poate ese ceva bun pentru omenire. )
    decât să înving eu, mai bine să câștigăm amândoi - am spus-o mereu.
    • Like 0
    • @ fc
      Daca ai meritocratie, ai o ierarhie, si implicit si competitie. Ceea ce e foarte bine, prin competitie evoluam.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      fc check icon
      competiția e inutilă, valorile sunt, de obicei, sensibil egale. stopcadru-rile sunt copilărești dar bolnave. evoluția se obține prin apolitic și tot ce ține de el. unde apare politicul (și mercantilul) apare involuția. mașina electrică trebuia de mult să fie majoritară, dacă nu chiar unică opțiune. și nu e. ierarhia în meritocrație e rușinoasă, e fără rost, e ca o râie sau o bubă a spiritului. ea nu poate fi sursă de discriminare pecuniară. aici e un pericol uriaș, pe care ”profesioniștii”, în lăcomia lor imorală, nu-l văd. viteza e de vină! )) scopul meritocratului nu este să aibă mai mult decât ceilalți confrați călcați pe cap, ”că e el cel mai tare”, scopul ce-l determină pe meritocrat să lucreze/acționeze e binele general. pentru că pentru semeni a primit talantul. morala nu poate fi scoasă din discuție. nu poate exista meritocrație făr' de morală.
      • Like 0
    • @ fc
      Si de ce nu ar avea mai mult decat ceilalti, din moment ce e "cel mai tare"? De unde rezulta ca "talantul" i-a "fost dat" sau ca ar exista un scop pentru asta?
      "valorile sunt, de obicei, sensibil egale. " - la ce valori va referiti, mai exact?
      • Like 0
    • @ fc
      Valentin check icon
      Concurenţa e naturală. Prin natural definim tot ce apare în natură, iar concurenţa apare în natură. Câtă vreme nu e impusă şi e lăsată - ca orice instinct natural - să-şi găsească albia, atuntci totul e ok.

      Cât despre copilărie, vă asigur că o concurenţă NATURALĂ, reglată de psihicul individului, nu ucide copilăria, ba chiar o face mai frumoasă. Când copiii se joacă, de fapt îşi exersează capacităţile de a concura. Când simţi că nu vrei să concurezi, atunci nu concurezi. Nimeni nu va juca un joc la care ştie că nu e bun (eu refuzam să joc macao pentru că pierdeam constant). Competiţia e FUN, cu condiţia să vrei. Altfel e chin.

      Cât despre religie, ea e diversă. Unii sunt monoteişti, alţii sunt politeişti (religiile Indiei) etc.
      • Like 1
    • @ Valentin
      fc check icon
      aia nu mai e concurență. e dialog. e bucuria jocului. e ceea ce trebuie.... e echilibrul suprem.
      • Like 0
  • Alien check icon
    Valentin vorbea mai jos de competitie liber asumata si impusa. Cand am citit articolul mi-a fugit mintea la o chestie similara, dar nu identica:
    Competitia "naturala", cea inascuta in fiecare dintre noi si practic existenta in forme diferite in orice forma de viata indiferent de cat e de sofisticata vs
    una "artificiala", impusa de un mediu creeat artificial (unde se incadreaza partial si cel scolar) si dupa criterii arbitrare.
    Asa cum zice si Jonn mai sus, si mie mi-ar placea asa vad studiile care sustin sau macar sugereaza ca ORICE forma de competitivitate e nociva, desi sunt de acord cu autorul ca competitia scolara e discutabila (iar cacofonia intentionata).
    Ca paralela, cred ca asta e valabil si cu agresivitatea de exemplu. Exista o doza inascuta, si probabil sanatoasa, insa care daca e exacerbata (sau dimpotriva anesteziata) duce la efecte perverse.
    • Like 2
    • @ Alien
      Pai e greu sa vedeti asa ceva, Alien. Finlanda, ne-competitiva, se bate pe podium (la PISA, desi am rezerve mari) cu Singapore, Japonia si Coreea de Sud, care sunt super-competitive.
      • Like 1
    • @ Alien
      Valentin check icon
      Nu cred că termenul de artificial aduce clarificare. Să ne gândim la competiţiile de robotică sau la concursurile de habitat spaţial iniţiate de NASA (unde elevii români câştigă frecvent primele trei locuri). Şi acestea sunt competiţii artificiale, dar se bazează pe liberul arbitru. Cred că aici este cheia: dacă situaţie este impusă sau aleasă liber.
      • Like 0
    • @ Alien
      fc check icon
      - la absolut tot ce-i valoare.
      - talantul îl dă God. doar așa poți înțelege. directorul rădăcină suprem, „ C: ” . știu sigur că dacă n-aveți imboldul interior de a-L căuta, nu-l veți găsi/întâlni niciodată. omu' e finuț, nu ți se bagă-n ochi/casă/suflet. când îl veți descoperi (căutându-L), veți înțelege și scopul. doar atunci. nu eu trebuie să vă luminez. ci alegerea dvs, liberă, plină de bucurie, nimănui datoare.
      - închipuiți-vă un frate care vrea mai mult decât ceilalți frați. închipuiți-vă. așa e Împărăția: o sală de mese așteptândă, toate aburind, numai bun, delicatese fără număr... și unii mai egoiști decât alții. o zi tristă!
      • Like 0
    • @ fc
      Valentin check icon
      Nu neg. Psihologia discută de ceva vreme de diferitele grade de inteligenţă, însemnând că ne naştem finiţi. E cam acelaşi lucru cu TALANTUL din religie (care a devenit talent).
      • Like 0
    • @ Valentin
      fc check icon
      gradele de inteligență pomenite-s doar freeze, ce pot deveni arme tip „scoatere din context”. or, viul are calitatea evoluției: până la urmă toți ajung la destinație. nu contează raportările între în timpul jocului. doar ca la final să ajungă toți. în viața asta, în următoarea... după puteri, de!
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Din păcate nota duce la o anomalie educaţională numită "efectul de halou", întâlnit în toate sistemele. Efectul arată că un evaluator are tendinţa să subliciteze/supraliciteze în funcţie de notele din catalog. Sunt acei "elevi buni" şi "elevi proşti", care ajung să se împartă în "clase bune" şi "clase proaste". De multe ori există şi consecinţe grave: elevii "proşti" sunt bătuţi, desconsideraţi etc.

    Copiatul şi "descurcăreala" au legătură cu universul concentraţionar. Unde înfloreşte ilegalitatea? În dictaturi.

    De ce nu se trişează la olimpiade, la concursurile de robotică, la concursurile de pictură etc.?

    Pentru că ele sunt pe deplin acceptate. Totul ţine de liberul arbitru. Orice competiţie acceptată liber e benefică; orice competiţie forţată e nocivă.

    Ca în Hunger Games :) :)
    • Like 1
    • @ Valentin
      Ehe, credeti dvs. ca nu se triseaza la olimpiade.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Păi olimpiadele numai din trisaj sunt făcute :) Oriunde în lume. Se ştie, e un fapt dovedit. Nu există corectitudine în olimpiade, sau dacă există e puţină.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Depinde, ca si la scoala. Poti sa inveti probleme pe de rost, sau sa le intelegi, sa faci efortul sa treci pe bune peste niste limite. Singur decizi, si singur vezi consecintele mai departe. Daca ai invatat serios, poti sa ai dupa aceea un avantaj serios la facultate. Sau sa ramai cu o diploma frumoasa intr-un dosar si atat. Cu trisatul la noi e inca si mai si: sa vedeti cand intra parintii pe fir, sau cand exista cate o "pila" pe la minister. La asta ma refeream ;)
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Aha, înţeleg acum: toate competiţiile aflate pe piaţă sunt trucate! Dar cele internaţionale?

      Lăsaţi-mă să ghicesc: alea sunt trucate geopolitic,

      Măi să fie ! Nu mai poţi face performanţă pe planeta asta!
      • Like 0
    • @ Valentin
      N-am zis ca toate -_-
      Ziceam ca se mai intampla, se mai fac si manarii din astea.
      • Like 1
    • @ Valentin
      John are oarecum dreptate - au fost ani buni in care de exemplu, in Bucuresti nu trecea nici un elev care nu provenea de la Mihai Viteazul peste faza pe municipiu la mate. Pentru ca profii lor faceau subiectele, si isi pregateau olimpicii pentru tipul acela de subiecte.

      La fel si noi (Cantemir Voda si fostul LBI, acum Tudor Vianu) la info. De aceea un bucurestean care nu venea de la Cantemir sau LBI la lotul national era rara avis. Noi nici macar nu eram sfiosi, ca aceia de la mate, care macar faceau problemele de olimpiada la 'club' - vorba vine, erau meditatii cu cate 20 de elevi pentru care parintii plateau cinci sute de mii de lei vechi pe ora (de cinci ori mai mult decat going-rate-ul pentru o meditatie 1:1). Adevarat, un titlu olimpic la nationala insemna facultate fara examen, deci... Insa asa cum spunea si John, asta nu ii ducea foarte departe - olimpicii internationali la mate din perioada aceea erau covarsitor din provincie, ceea ce arata clar ca elevii de la Viteazu erau atat de setati pe un anumit tip de problema, incat se inecau daca dadeau de altceva.

      Noi la info faceam problemele de olimpiada direct la clasa - nu acelasi nivel de dificultate, dar invatam 'chichitele' care iti dadeau 20 de sutimi aici, 20 acolo, rutine de cod mai eficient, etc.

      Un bun prieten de-al meu de pe vremea aceea, acum faimos in stand-up comedy, care venea de la Cosbuc (Engleza) tot facea misto de mine ca trec de faza pe municipiu NUMAI pentru ca am facut gimnaziul in Cosbuc si ma mai stie lumea, ca altfel, no chance :) Ba la Cosbuc, zicea el, 'ajustau' un pic notele chair fara sa deschida lucrarile. Era greu sa nu, pentru ca majoritatea profesorilor corectori predau la clasa, si recunosteau scrisul unui elev (nu erau marcate pe fata lucrarile, deci nu era chiar grosolan, dar...).

      La engleza cel putin stiu pe pielea mea - pentru ca stateam la o gura de tutun cu amicul respectiv, si a iesit una dintre profele de la corectura, si ea tot pentru aer curat, si mi-a spus in fata - Hai ca anul asta in sfarsit, ai luat-o pe A.. (Era o tipa cu care fusesem in aceeasi clasa in gimnaziu care ma tot batea cu 0.03, 0.05...).

      De unde stii? (ne aveam la per tu pentru ca ne cunosteam de ani de zile, si ea insista sa i se spuna pe numele mic.)

      A busit de 0.20 la gramatica, mi-a raspuns ea dand din umeri. Si imediat ne-am uitat la voi doi - eu si amicul meu eram perpetuu pe locurile 2, respectiv 3.

      Pai s-au deschis deja lucrarile? N-au trecut nici doua ore...

      Nu, mai, raspunde ea, dar bineinteles ca ne-am uitat la lucrarea lui A. intai - stii ca e star-ul nostru si ca scrie cu picioarele (asa era, avea un scris de mana oribil, copil stangaci obligat sa scrie cu dreapta, deh), am vazut ca a busit, dupa care v-am cautat pe voi (si el scria ciudat, inclinat mult spre stanga, iar eu aveam o caligrafie impecabila [mi-a placut], oamenii ma roaga sa le scriu felicitarile pana in ziua de azi). Voi n-ati busit gramatica, deci in afara de cazul in care NE-ati facut de ras la eseu nu mai mergeti la lot cu Alinutza Sadica. (Ahem, colega noastra nu era populara nici cu noi, nici cu profii - daca ne batea, ne batea pe merit).

      Iar la internationale, cel putin la umanioare, e geopolitica pe fata, cu limba. La filozofie, de exemplu, puteai sa scrii in limba materna sau in engleza, sub pretextul ca nu e o competitie de limba. Evident ca reprezentantii tarii organizatoare scriau in limba lor, restul lumii in engleza, pentru ca, in realitate, nu aveai sanse de un traducator bun de limbi 'exotice' - romana, maghiara, etc. Trebuia sa fie unul oficial, nu mergea sa vina supraveghetorul lotului sa traduca.

      Am avut o tipa din Cehia care s-a enervat la un moment dat, eram prin Belarus, cred, si de-a dracului a scris in ceha. Ne tot intalneam pe la Internationale si Balcaniade, si eram mai mereu colege de camera - amandoua cu Z, si singurele reprezentante ale tarilor noastre.

      Muma lor, a zis ea, ne-filozofic, ne tot plimba prin URSS, le dau eu URSS...

      Ce-ai draga, care URSS? Ca nu mai e de mult...

      Anul asta, Belarus. Anul trecut, Ucraina. In vara, Letonia. Anul dinainte, Azerbaidjan. Toti vorbitori de rusa si cu o engleza de balta. Tu nu vezi ca noi ne batem aici pentru cel mult bronz sau mentiune speciala? Ca pe mine din mentiune speciala nu ma scot. Mai tii tu minte vreun an in care sa fi luat aur sau argint cineva care a scris in engleza?

      Intr-adevar, nu.

      Plus ca astia vin cate 10 la lot - gata, anul asta e ultimul an, mi-am facut treaba, spune ea nervoasa. Acu' sa-i doara si pe ei capul, sa-mi gaseasca, tati, traducator de ceha.

      :D Patru zile le-a luat. Daca n-as fi fost intra XII-a, deci la sfarsitul carierei, anul urmator as fi scris si eu in romana :D

      La real nu e asa - acolo iti dau subiectele in engleza, sau faci cerere de traducere inainte sa ajungi acolo. La real, limba nu conteaza pentru rezolvare, deci e mai putin posibil sa manaresti ceva.
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Valentin check icon
      Ar putea să aibă pentru că gradul de corupţie care ne-a cuprins inundă cu siguranţă şi această arie.

      Vă adresasem însă o întrebare: în ultima vreme se vorbeşte de un curriculum educaţional "prea încărcat" şi "prea elitist" (foloseşte un limbaj mult prea tehnic, inclusiv în zona literaturii, a educaţiei plastice sau muzicale).

      Sunt curios dacă aveţi printre prieteni şi părinţi care se plâng de asemenea lucru. De regulă aceste plângeri au început după intrarea noastră în UE - datorită deschiderii graniţelor - când părinţi care au plecat în alte ţări au observat un cu totul alt sistem de educaţie, mai aerat ca programă, mai centrat pe practic (pe proiecte în loc de teme), mai focusat pe colaborare decât pe competiţie etc.

      Este un subiect care stârneşte discuţii intense în numeroase medii. Mulţi consideră că programa este foarte ok, în timp ce alţii reclamă oboseala tot mai accentuată şi stresul datorat unui sistem care - susţin ei - a devenit frenetic datorită unui curriculum extrem de încărcat.

      Primii sunt adepţii unui învăţământ total - în care copilul trebuie să depună efort peste tot - în timp ce alţii susţin că efortul trebuie canalizat doar în zona în care copilul manifestă interes şi aptitudini, în timp ce restul materiilor să intre pe efort minim (ex. înlocuirea notelor cu calificative la anumite materii).
      • Like 0
    • @ Valentin
      I-am raspuns mai sus lui John - da, am. Sunt in tara pentru un an (sotul meu s-a retras din armata americana, si invata pentru un post-graduate), si sunt cam lipsita de ocupatie.

      Ma rog, teoretic ar trebui sa imi termin romanul, dar I am escaping my own escapism pe Republica. :)

      Am prieteni cu copii in gimnaziu care nu fac fata, si roaga diverse persoane sa ajute copilul la facut de teme (Ridicol, nu?). Pe mine pica magareata la biologie/anatomie si la mate/fizica.

      La biologie/anatomie, cel putin, m-a luat groaza; nu numai ca e prea multa informatie, dar e prezentata intr-un mod de neinteles. Ori am avut noi profi buni (gasca mea de prieteni sunt tot prieteni din gimnaziu/liceu, si la anul sarbatorim 20 de ani de la terminare), dar nu imi aduc aminte sa fi fost asa de incalcit, si de mult... Din nou, poate am avut profi buni, dar mie biologia si anatomia mi s-au parut logice - in liceu faceam competitie (voluntara) cu nasul meu de cununie, care voia sa dea la medicina.

      Ori acum, cu manualul de clasa a VII-a in fata, stau doua ore sa sintetizez informatia pentru un copil, de altefel nu prost, si sa-i fac o specie de prezentare alternativa a datelor. pentru o singura lectie. E ridicol.

      Mi-s buna la .pptx, am si pedagogie si psiho-pedagogie la activ, cunosc materia, dar sentimentul, de fiecare data, e ca incerc sa descalcesc un bol de spaghete.

      Mi se pare ca programa noastra nu e nici cal, nici magar. Vrem sa fim interdisciplinari, ca in UE, dar vrem sa transmitem acelasi volum de informatie ca in mosi-stramosi. Asta e o lovitura dubla pentru elevi, care nu mai inteleg nimic, insa trebuie sa ia note mari la toate materiile.

      Da, dreptul de a calatori si a vedea cum isi educa alte natiuni copiii a fost si este o schimbare in modul de a gandi al parintilor romani. Am prieteni in UK care sunt extrem de nemultumiti de cat de putin invata copilul, mai ales la STEM, si ca invata chestii absolut inutile, ca teatru, pictura, etc.

      Varul meu locuieste de 20 ani in Finlanda, este profesor universitar de informatica in Turku, doctor in matematica, bla, bla, multe decoratii - si mi-a spus clar ca el a fost initial speriat de faptul ca nu sunt lucrari de control, nu sunt teze, ce mama naibii e asta, ii lasa sa umble ca oile pe campii?

      Intre timp, s-a relaxat, pentru ca a vazut ca nu trebuie sa-i bagi in cap integrale Riemann oricarui copil, si ca geometria in spatiu e mult mai usor de invatat daca in scoala primara copiii au fost pusi sa construiasca o piramida din lemn.

      Din nou, problema noastra, din punctul meu de vedere, este faptul ca nu ne hotaram la ceva. O schimbare a unei metode de predare da rezultate in 15-20 de ani. Ori noi am schimbat programa la fiecare noua guvernare.

      Cat despre elitism in predarea artelor, ma plag EU, si n-am copii. Ca sa previn intrebarea, nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca nu pot. De aceea sunt atat de lipita de copiii altora.

      Felul in care se preda literatura in Romania este o rusine - don't get me started.





      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Valentin check icon
      Programa se va schimba natural printr-un articol de lege care să spună în felul următor:

      - pentru a participa la alcătuirea programei, profesorul în cauză trebuie să aibă un stagiu de minim 10 ani la grupa de vârstă căreia i se adresează programa respectivă, precum şi tipul şcolii (ex. dacă eşti profesor de vocaţional nu faci programă de teoretic, pentru că vei avea tendinţa să ridici ştacheta nefiresc).

      Specializarea este una, pedagogia alta. Ca să dăm un exemplu din sport, nu orice fotbalist celebru este şi un bun antrenor. Nu este admisibil să faci programă de gimnazială fără să fi călcat vreodată pragul unei şcoli, sau să vii de la şcoală de artă şi să faci programă de teoretic (la teoretic nu se face artă, ci educaţie artistică).

      Atunci se vor schmba lucrurile. Mulţumesc pentru răspuns, mi-a lămurit foarte multe lucruri.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Alien check icon
      Daca se fac, probabil manariile se fac pentru ca acum exista o miza reala (gen burse afara). Pe vremea cand olimpiadele erau "pentru palmares" probabil ca si manariile erau mai putine.
      Pe de alta parte de exemplu in sport, unde si acolo mizele sunt "reale" rau manariile sunt regula, nu exceptie.
      • Like 0
    • @ Alien
      Da, nu cred ca sunt foarte raspandite nici acum, nu prea ai cum sa mergi pe pile foarte mult pentru ca la un moment dat pur si simplu nu are cum sa mearga, nu poti sa fii olimpic national si tufa de Venetia in acelasi timp. Intr-adevar insa, faptul ca exista mize reale acum conteaza.
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Valentin check icon
      @Maria Zamfir. "Mi se pare ca programa noastra nu e nici cal, nici magar. Vrem sa fim interdisciplinari, ca in UE, dar vrem sa transmitem acelasi volum de informatie ca in mosi-stramosi."

      Corect, şi asta se vede foarte bine la educaţie plastică. Există o disctincţie între artele plastice (pictură, sculptură, gravură) şi artele vizuale (fotografie, modă, design.) În anii 60, materia era centrată pe arta plastică. În anii 2000 s-a cerut ca materia să se numească arte vizuale, iar în interiorul acestei sfere să se studieze şi artele plastice ca segment redus. Nu s-a acceptat. După lupte seculare s-a ajuns la un compromis; materia se va numi educaţie plastică, dar va forma competenţe plastico/vizuale. Apar şi cacofonii evidente: fotografia este numită tehnică de... artă plastică, deşi nu este.
      Elevii sunt supăraţi - şi pe bună dreptate - pentru că sunt interesaţi de artele vizuale, de design, modă, modelare 3D.
      Programa le include, dar datorită mastodontului din sufragerie - artele plastice - artele vizuale au fost înghesuite pe unde s-a mai putut.

      În loc să se facă o paritate între cele două segmente (plastic şi vizual), s-a păstrat programa din anii 60 la care s-au adăugat elmentele noi, înghesuite pe unde s-a mai putut. Un fel de să fie şi ele, că nu cer de mâncare.

      Situaţia nu e singulară. Curriculumul românesc e rezultatul unor lupte grele, o dispută care apare şi în societate.
      • Like 0
    • @ Valentin
      La noi in liceu ce descrieti dumneavoastra ca arte vizuale se faceau la info :) Nu radeti de mine :)

      La info trebuia sa avem un proiect de an care nu avea nimic, sau cat mai putin de a face cu ce am invatat la scoala (era politica liceului).

      Si ce nu faceam la clasa la info erau exact modelare 3D, editare imagini/film/sunet, fotografie, design, evident computer assisted. Era OK sa te prezinti la scoala la info, ca proiect de an cu un soft de 'desen', un mixer de sunet sau un cut&mesh de video, daca puteai sa arati in timp real cum se foloseste.

      Am avut colege (una e arhitecta si interior designer acum) care asta a facut la fiecare proiect de an. Colegi care ridicasera Photopshop-ul la rang de arta, animatie, chestii din astea.

      In gimnaziu la 'desen' am facut mai mult istoria artei - nu ne plictiseam, profa era o povestitoare fantastica, si am invatat mult, in sensul unei culturi generale cat de cat OK, dar probabil se prinsese ca nu va gasi nici un Picasso printre noi. Pentru cele doua fete care aveau talent tinea lectii speciale sau le dadea teme speciale.

      Erau insa pe banii si timpul ei, la clasa nu putea sa faca ceva pentru un copil peste medie, pentru ca ne-ar fi ucis pe toti ceilalti care eram barna..

      Sunt de acord, sunt o gramada de lucruri noi peste o gramada de lucruri vechi. Cred insa ca specializarea nu ar trebui facuta devreme, si sitemul nostru nu se preteaza la modular. Ce s-ar putea face, mai usor, ar fi ca elevul sa isi aleaga, sa zicem, intr-a VI-a notele pe care le vrea incluse in media generala?
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Valentin check icon
      Istoria artei poate fi plăcută cu profesorul potrivit, dar poate fi tratată ca orice istorie, şi anume cu lucrări de control sau ascultat. Şi e la fel de dificilă ca istoria obişnuită.

      Proiectul programei din 2017, pus în discuţie pe siteul Ministerului, tăiase domeniul istoriei artei probabil datorită acestor lucrări şi ascultări care se pot da. Cum dezbaterea publică n-a ieşit prea bine, s-a decis să se introducă un fel de noţiuni generale de istoria artei.

      Designul grafic este cerut de majoritatea elevilor, dar din păcate e doar amintit de programă. A nu se confunda designul cu programele de design. Un program de design este o unealtă, la fel ca o vioară sau o chitară electrică. Îl foloseşti să aplici principiile designului. Un profesor de informatică nu te poate învăţa design pentru că nu are studii de design. Tot ce poate face e să te înveţe programul. La noi oricine foloseşte un asemenea program e numit automat... grafician! În mod normal designul ar trebui să se facă la educaţie plastică, iar aplicarea lui în mediul digital la orele de informatică.

      ===========================

      Sistemul nostru de învăţământ este complet specializat de la gimnaziu la liceu. De atlfel orice materie făcută în gimnaziu-liceu serveşte ca bază de admitere pentru facultate. Practic cu manualul de psihologie pe care-l înveţi la un liceu de mate-info poţi da la psihologie (deşi psihologia e pe uman). La fel şi cu biologia, chimia etc.

      Sistemul modular este semi-specializat, însemnând că elevul alege -sau este îndrumat de consilierii şcolii - spre o anumită zonă specializată, iar restul rămâne pe mediu.

      Dacă ne gândim la un corp omenesc, sistemul modular este cel natural deoarece atunci când o grupă de muşchi se contractă, grupa perche se relaxează.

      Sistemnul nostru seamănă cu un corp ai cărui muschi se contractă simltan. De aici şi stresul imens pe care-l generază în rândul elevilor şi părinţilor.
      • Like 0
    • @ Valentin
      In liceu e specializat, in generala in nici un caz. Iar psihologia se face in clasa a 10-a, ceea ce o pune la trunchiul comun, daca nu ma insel.
      Designul grafic de ce nu ar putea fi facut integral la educatie plastica? Pare un pic complicat sa fie impartit intre 2 discipline. Mai degraba mi s-ar parea mai bine sa existe ca optional sau materie separata.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Eu aş pune pictura şi sculptura ca materie opţională. Designul chiar poate oferi o şansă în viaţă elevilor.

      Programa de educaţie plastică e făcută de persoane cu pregătiri diverse. Majoritatea sunt pictori de profesie, ceva sculptori, critici de artă. Designeri nu prea.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Pai din cate am vazut majoritatea pareau profesori de scoala sau liceu, un profesor universitar si vreo 2-3 persoane de la inspectorate si minister. Nu pareau sa fie foarte departe unii de altii ca background. Nu stiu despre cei de la ISJ/minister.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Depinde şi de experienţa pedagogică a fiecăruia raportată la grupa de vârstă respectivă. În cazul artelor există diferenţe mari între vocaţional şi teoretic, iar când se amestecă cele două jumătăţi nu e prea bine. Tot dvs. ziceaţi că e absurd să dai trei unui copil care nu are voce sau care este afon.

      Bine aţi venit în România.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Pe de alta parte nu e bine nici cu ochelari de cal. Poate a avea mai multe perspective nu e cea mai rea idee.
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      fc check icon
      (și de ce nu adoptați?)
      • Like 0
    • @ fc
      Pentru ca nu avem domiciliu stabil.

      Anul trecut pe vremea asta eram in Germania; acum patru ani pe vremea asta eram in UK. Suntem in Romania pentru un an si cateva luni, dupa care, depinzand de universitatea la care va merge sotul meu, putem sa fim oriunde, din State pana in Franta, Italia sau Spania. Vom fi acolo pentru un an sau doi, depinzand de programul de MBA care il accepta. Dupa care vom fi altundeva, cine stie unde. Nu avem radacini - suntem acei citizens of nowhere despre care pontifica Theresa May.

      Ca sa poti adopta trebuie sa ramai undeva patru-cinci ani, ori noi nu am stat niciodata undeva mai mult de un an-doi. Cand ne asezam undeva, vom incerca si adoptie (oricum era in plan, chair daca vom reusi pana la urma natural), si inca un tratament - nu avem chiar saizeci de ani, si nu suntem infertili.

      Eu am o problema care face sarcina improbabila si periculoasa, ovare polichistice la puterea a cincea, adica nu numai ca sunt polichistice, dar chisturile, cand apar, au 60-70mm in diametru. Cam cat o portocala, pe ambele parti - si din nefericire, cu o membrana atat de subtire incat un bebe poate sa insemne hemoragie interna, si evident avort spontan. Am trecut de doua ori prin asta, nu stiu daca sa merg pe third time lucky...

      Asa ca mai usor cu pianul pe scari. A intreba pe cineva de ce se baga in chestii legate de copii sau educatie daca nu are copii poate duce la un raspuns ca cel de mai sus.

      Va raspund in detaliu pentru ca este cel putin a patra oara cand mi se pune intrebarea, si m-am saturat sa o evit. E de parca ar trebui sa imi cer scuze universului pentru ca asa a curs viata, si pentru ca natura m-a facut intr-un anume fel.

      Pe barbati nu ii intrebati daca au sau n-au, si de ce nu?
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      fc check icon
      (nu m-așteptam la un răspuns - articolul e deja „trecut” - , iată-l, danke)
      nici nuștu de un' să-ncep, cu pianul... . . nu.
      so, cine ar trebui să gândească programa școlară? dar metoda de predare? dar manualele? cei cu mentalitatea elitismului clădit pe-un munte de cadavre fragede? oare profesionalismul lor nu devine degeaba? ce le lipsește? care echilibru? există meserii supernișate ce dau performanță (gen băiatul care aduce paharul cu apă și doar asta face - pentru c-o face cel mai bine), meserii pe care antreprenoriatul autohton nici nu le visează sau se vitriolează rural dacă-ndrăznești să le prezinți plusul formidabil câștigat inteligent. un fel de mărire a rezoluției... or, românii gândesc încă-n SD, deși vremile-s de ultra4k. întârzierile istorice nu se pun, pentru că respirăm în era informației instantanee. e vorba doar de mentalitate și de mimetism (clara dovadă a precarității cognitive - cetește prostie - ), de lacune-n tărâmul fabulos al inteligenței emoționale și de răutate (da, „micul tiran” e-o centrifugă criminală căreia mulți profi îi cad victime, perpetuând inconștient virusul gratuității-n malvolență, jocul energiilor yin-yang cucerindu-i).
      riscul ca eminențele cenușii să comită regim de teroare (în toată splendoarea capacității) e uriaș. dublarea de către inteligență emoțională, de către empatie, de către finețe și răbdare e obligatorie. nu suntem borgi (ca să citez clasici forumiști) dar riscăm să inventăm specia. e ceva ce specialiștii, în trufia lor, nu pot concepe: că nimeni le aduce pe tavă rezolvarea. marile firme negustorești o știu, au prins-o demult, o caută și plătesc gras. sistemele rigide disprețuiesc semeț, rural chiar... refuzându-și însăși salvarea lor de la autodistrugere... școală!! curat școală karmică.
      sfântul goagăl a făcut dumping colosal ș-a ridiculizat până spre extincție memoratul. la noi, valul vine mai târziu da' vine ș-asta e bine.
      repet ceva major, dramatic: copiiilor li se ia copilăria. în numele performanței. spuneți: trebuie să li se prezinte un evantai cât mai larg. stai, că nuanța e mai ”criminelă”: trebuie să fie expuși... ...ca să poată simți ce le place ori ba. a expune înseamnă a pune în pericol, a supune unei acțiuni. nu mai bine: „să li se ofere un cât mai larg evantai”? detectez cu antivirusu' inducerea submisivității. not fair. și copilul simte și l-ai pierdut fureva. uman vorbind.
      despre ce vorbesc? despre superperformanță. care nu e accesibilă acriților superiori, plini de ei și găunoși uman și uimiți nevoie mare când descoperă că omul e ființă sensibilă ...iară nu borg ori U.C cu S.O neinstalat. sunt pixeli lipsă la masa dialogului - iată secretul rețetei delicioase.
      având capacitatea și putința schimbării, Schimbării, credeți c-ați învinge decidentul politic? discreditați persiflând teoria conspirației „țara te vrea prost”? io cred că programul îndobitocirii prin falsă educație există și face pui vii. Școala nu trebuie să dea (cel puțin nu-n timpul acumulării de cheag a clasei noastre de mijloc, parvenitismul ca doctrină) cetățeni conștienți și activi în deplină conștiență, conștiințe și atât! doar analfabeți funcționali, idioți utili, inadaptați social, toți cu diplomă.
      pianul... . da. o simplă et nevinovată ? naște frustrare și dezvoltă arcul agresivității (legitime?), culminând cu riposta disproporționată la un inexistent atac. o simplă întrebare (o doar curiozitate) ce putea fi anulată din fașa dată (și precizată) a repetabilității evitării. băgatul în cestii conexe copiiilor și educației prin prisma neafilierii la club n-a fost pomenit/înfierat de nimeni. nimeni. cheia victimizării e codificare greșită. „felul” în care sunteți făcută ține de dominanța și jocul energiilor. chiar, cum vedeți echilibrarea concurențialității (yang)? aici e o pistă care poate duce la un răspuns salvator.
      întrebarea de final mă ispitește să etichetez/detectez o misandrie incipientă. dar poate-s io ne bun. și rău. io-ntreb interlocutorii de obicei, sexul nu contează-n agora. doar ideile.


      • Like 0
    • @ Valentin
      fc check icon
      scuze, repetați o mantră a nebuniei. doar nebunii-și măsoară forțele. progresul omenirii n-a venit din strofocarea lor egomaniacă.
      • Like 0
    • @ fc
      Nu m-am suparat pe dumneavoastra, si nu e nici o misandrie la mijloc.

      Am dat insa peste diversi (Ietam Cano, ahem) care pune obsesiv intrebarea tuturor femeilor care posteaza. Si lui John Jonzz, care cred ca l-a enervat un pic. Insa - Ce te bagi daca n-ai copii!! e o chestie care loveste mult mai mult in femei, chiar si intr-un spatiu in care intr-adevar ar trebui sa conteze ideile. Pana la urma, cel care intreaba nu are de unde sa stie daca sunt intr-adevar femeie. Poate ca sunt pisica din avatar sau un barbat de 2 metri cu barba ;) Insa intrebarea e enervanta si dureroasa, si nu vine numai de la barbati, vine si de la femei de o anumita varsta. La ziua tatalui meu anul trecut era sa ii spun in fata unei prietene de familie a parintilor mei exact de ce nu LE fac parintilor mei nepoti. Primeam aceeasi intrebare ridicola imediat dupa ce ne-am casatorit, si sotul meu era detasat in Egipt. Macar atunci puteam sa raspund, la misto - Oi fi eu Fecioara Maria, dar nu ma am bine cu Duhul Sfant, asa ca treaba cu facut copii fara barbat e un pic mai dificila.

      Deci nu aveam nimic cu dumneavoastra, intrebarea pur si simplu doare, imi cer scuze daca am fost virulenta.

      Back on topic.

      Vorbesc despre 'expunere' nu in sensul de iradiere :) Si va dau o anecdota - E un restaurant chinezesc la Londra, cred ca are o steluta Michelin, unde mananci cam ce-i vine bucatarului sa gateasca. Te intreaba, desigur, de alergii, de preferinte (cat de picant sa fie) dar in rest, ti se pune in fata si bagi.

      Prima data cand am fost acolo, am fost in grup cu o clienta, care a spus clar ca nu e alergica la fructe de mare, dar atunci cand au venit fructele de mare, a zis ca ea nu mananca asa ceva, cah. Si a reusit sa il enerveze pe bucatar incat a iesit omul din bucatarie, cu un polonic in mana, si a intrebat-o:

      You no allergic?

      No.

      So why no seafood?

      I don't like it.

      How you know you don't like it?

      I've never tried...

      So if you no try, how you know? You try you know you don't like. No try, no know no like! Like four year old with broccoli! You grown woman! (Era un fel de Iranian soup Nazi din Seinfeld, tipul...)

      Cam asa cu expunerea copiilor la diverse chestii (sunt de acord, evantaiul e o exprimare mai delicata), inainte de specializare la liceu. Un copil care nu deseneaza, de exemplu, nu poate sti daca ii place sau nu. Un copil care nu face sport nu poate sti daca ii place sau nu. You no try, you not know.

      Cu mine s-au incercat multe (balet - varza, desen - varza, limbi straine - stralucitor, vorbesc sapte, informatica - asa si asa, muzica - canto, OK spre foarte bine, pian, plangeau matzele din cartier cand exersam, gimnastica artistica - no way, gimnastica atletica - cat de cat, dar nu-mi placeau antrenamentele...). In fine, s-a incercat. Multe au venit de la scoala - mai ales pe muzica, desen, literatura, chiar si sport. Unele nu, dar am vazut, sa zic asa lumea.

      Nu m-a impins nimeni sa fac performanta unde eram complet pe dinafara. (Desi mama a insistat cu baletul pana cand, cu ce minte aveam la 10 ani, i-am zis profesoarei sa ma dea afara din grupa, ca altfel nu scap, lucru pe care l-a facut cu bucurie si usurare, ca-i stricam serbarile...) Nici vorba de submisivitate. Nu-mi placea, am mers pe mana mamei ca sa nu o ranesc pana la punctul in care a devenit aiurea.

      Ideea de a expune un copil unor experiente diferite nu este cea de a il impinge cu orice pret catre performata intr-un domeniu care nu ii place. Dar intre 5-14 ani, e OK, si ar trebui sa guste din toate. Nu in fiecare zi, si nu peste puteri - ori asta vede parintele sau profesorul. Sau ar trebui sa vada.

      Cred insa cu tarie ca materiile secundare (si aici vorbesc despre orice in afara de matematica si romana - nici ele fantastic predate) nu ar trebui notate. E bine sa le vezi, sa le pipai putin, dar nu e OK sa distrugi psihic un copil pentru ca nu poate sa deseneze, sau sa bata nu stiu ce norma la sport.

      Si eu am senzatia ca tara te vrea prost, inca mai am Sarmalele Reci pe playlist :) Dar este un ciclu vicios din care trebuie sa iasa mai inainte adultii, nu copiii. Mor de inima cand vad ca am lasat-o pe mama sa stea la mine doua luni, si s-a uitat la A3 atat de mult incat sigla A3 era 'arsa' in coltul ecranului.

      Insa e foarte mirata de faptul ca nu o lasam sa aiba grija nici macar de motani.





      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      fc check icon
      [ arderea siglei era apanajul plasmelor first generation, de mă miram de ce jucau ale lui berlusconi-n toatele cele colțuri, )) ]
      (da, mi-ați dat o idee, să-mi pun mâtzul cel negru-n profil, să-mi vază lumea coloarea)
      a3 are o vibrație. lipirea se face pe bază de rezonanță. dup-o anumită ”cifră” (vârstă) pacienților nu le mai poți face decât un singur lucru: să-i ții de mână. o zice doctori. ) generațiile tarate-s cauze pierdute (din proprie culpă), aplici metoda culcării lente, cu grijă la cap.
      cercurile vicioase pot fi sparte, pentru că există (thx God! by default) discreta portiță de scăpare: urcarea pe evolventă. ratarea porții stelare e vină personală și pedeapsă divină.
      salut standin' ovation (yeeeyy) șarja la adresa Notei! fie și numai parțial, craca uman. e unii p-aici care spume face. să le fie de bine! (danke)
      ...dar arta nu e secundară, fie și numai prin prisma că-i salvatoare de suflete, cu-a ei frumusețe. idem sportul. run Forest runn!!!!
      în lumea exploziei informaționale orice copil normal chiar are de unde-alege. nimeni nu trebuie să-l împingă înspre/către. o face natural, ca vițelul la țâța vacii. altfel apar viruși, regiștrii pe care greu îi mai dibui la terapie și dau erori de-albești căutându-i fir-cu-fir.
      experiențele pomenite ar trebui să fie școala însăși, pădurea e, totuși, din copaci formată. școala paralelă e doar rezultatul lăcomiei profilor (meditațiile), aripa olimpiană fiind doar o altă lume. vorbim de școala oamenilor simpli. la 5 ani îl lași să se dezvolte natural, oferindu-i bucuria jocului și jucării. până-n 14 (cu marje individualizate) îi induci codul vital al moralei, copilul fiind doar trăire animalică (extrem de puțini copii se nasc ca și spirite. morali... karma, deh). cei mai mulți sunt spirite tinere, neevoluate.
      momentul ~aiurea~ a fost foarte important ca dată: declarația de independență. salutări&urări de bine poporului prieten!
      „pofta vine mâncând” nu-mi surâde. văd acolo virusuri subducte. un copil care nu e defect știe dacă-i place ceva. nedesenând - o spune. nealergând - o dovedește. ce-ai tu, ca părinte, dacă io vreau să stau în vârful patului, asumat hikikomori? șantaj cu hrana? ok și m-am dus. prostul distruge ce nu-nțelege. deșteptul se bucură uimit de câtă info e totul îmbibat, nedistrugând corola de minuni. un copil e un univers, nu un idiot care nu știe ce simte. ca să nu mai vorbim de plusul genetic-informațional pe care fiece nouă generație îl are asupra ascendenților.
      inteligența prezentării ofertei vocaționale e congruentă cu capacitatea de-a fi părinte. (le-aș interzice proștilor dreptul de-a crește copii, ))) ...dar e karmă-n derulare acolo, să nu stricăm fina mandală-domino-a lumii).
      btw: sunteți carnivoră? eu cred că omul nu poate fi decât vegan. că ipocrizia e cât casa și fructele de pădure e mistrețu', lupu' și cocoșu' cu căprioru'... go vegan!
      rămân ferm că „expunere” are conotație negativă.
      { infinită empatie pentru durere. been there, ( . scuze, sunt urcat nou în autobuzul forumului. e lume pestriță, varii personagii, m-am lovitără de unele. calc pe vechi urme/răni neștiute. fix aiurea off: am fost schilodit emoțional de un prof mate. are lumea idee câți schilodește un d-”ăsta” într-o carieră? mă tac nevindicativ, doar martor. rezolvarea cazurilor e tardivă, ei sunt produse, efecte, plivire stupidă. cauza e mai mereu ocultată, necăutată, evitată fățiș chiar ...adică tot la sistem ne-ntoarcem. dacă vrei să construiești ajungi la demiurgică: vederea hiperpanoramică, bird's eye view. și acolo sus, în lumea rarefiată e doar principii. alea pe care poporul român le gratulează cu boltă... (și-ajunge fix unde merită). sunteți victima făr' de voie a unor stereotipuri - să nu uităm lama tiraniei temporale (trece vremea, măi, fată!) -... neimportant, nu mai mult decât pseudoconversația meteo, înțelegere distantă cu vagi urme de compasiune. )
      un copil e o asumare aparte: e un sacrificiu full-time, 24/7, ...până decolează-n propria-i viață (dacă vrea). îmi permit, cu multă delicatețe, câtă pot, o idee: corpul știe exact ce trebuie să facă. dacă nu e timpul, nu acționează-n consecință. pentru că este ascultător. timpul necesar apariției bebeului nefiind în schedule... organismul e pe mute. un standby perfect sănătos, frâne impecabile, ideale, chiar. nu există pragul de sus. only sky. forever sunshine }
      un gând bun, o zi plăcută. (danke)








      • Like 0
  • poate ca o prima ideie ar fi ca un copil nu "trebuie" sa aibe 10 la toate materiile, si atunci fiecare materie isi gaseste locul in programa (curicula);
    si, in felul asta venim la un rol al scolii (cam dispretuit, inclusiv de specialisti): obisnuirea cu o ierarhie a valorii, sau la cei mici, eventual, sa spunem , inceputul unei educatii a locului in societate (bazat pe o valoare a ce stii, ce poti si nu doar cum o smecheresti - pe viata - respectiv nu copiat, nu plagiat, nu trisat etc)
    si de aici, vin la rand notarea, competitia, concursurile, premiile - fie si numai sportive ,care toate capata un rol
    doar daca nu credem ca toti ar trebui sa fie egali (in scoala - desigur)
    • Like 2
  • Valentin check icon
    Alfei Kohn face o greşeală majoră: e o diferenţă între competiţia asumată liber şi cea impusă. Sunt concursuri de robotică sau de şah foarte dure, însă una e să le accepţi liber şi alta să-ţi fie impuse.
    • Like 2
  • " Studiile arată că, din cauza competiției, sentimentul valorii de sine devine dependent de surse externe: valoarea ta este definită de ce ai făcut. " - OK, bun, dar prin comparatie cu ce, mai exact? Bun, taiem competitia, e cah, e naspa. Moment in care stima/valoarea de sine este definita complet intrinsec? Sunt super valoros pentru ca... m-am nascut? Nu prea vad cum poate asta sa aiba sens, imaginea de sine inevitabil va fi influentata de interactiunea cu ceilalti pentru ca suntem fiinte sociale. Si, ghici ce, cat timp exista o ierarhie (de orice tip) va exista in mod natural si competitie (cu altii si cu sine). Ceea ce nu cred ca e rau, doar ca da, trebuie gestionata chestia asta, mai ales la varste mici. E util pana la urma sa stii unde te afli pe lantul trofic, sa poti sa te autoevaluezi corect. Ar fi interesant de stiut exact despre care studii e vorba.
    • Like 3
  • Problema de baza este alta - domnul Kohn are dreptate, numai ca lucrurile despre care vorbeste domnia sa nu pot fi implementate in nici un sistem cu inegalitati sociale si economice majore.

    Am locuit aproape zece ani la Londra, si intr-o prima faza, inainte de a ma boieri si muta in Islington, am locuit in Elephant&Castle, la granita intrea Southwark si Peckham (cine stie, cunoaste...). E o specie de Little Jamaica (nu sunt rasista, in nici un fel). E Little Jamaica pentru ca sudul Londrei si Southwark, in mod specific, a fost mereu o zona saraca, ati rade, de pe vremea cand Londra se numea Londinium. Se intampla sa fie Little Jamaica pentru ca muncitorii Jamaicani importati in generatia Windrush s-au adunat acolo, pentru ca nu isi permiteau sa stea in alta parte.

    Scolile primare si secundare din zona sunt extraordinar de proaste. Dar pentru ca in UK s-a abolit ceea ce numeau ei 11+, un examen standardizat care le dadea copiilor proveniti din medii defavorizate macar sansa sa ajunga la grammar school (deci sa iasa din ciclul vicios macar in gimnaziu). Daca te nasti in Southwark, fara competitie, acolo ramai pana la liceu.

    Ori se stie ca daca un copil de clasa primara are un dezavantaj de dezvoltare de un sase luni - un an la inceptul clasei I, acesta creste exponential pe masura ce copilul creste, si ramane in scoli proaste. Atentie, nu vorbesc de un copil cu o inteligenta sub medie - vorbesc despre un copil sarac, ai carui parinti nu pot, nu stiu, sau nu vor (sau pur si simplu nu au timp, pentru ca au trei slujbe) sa faca lucruri marunte. Sa-i citeasca seara, de exemplu, lucru normal intr-o familie middle-class si chair lower middle class.

    Ideea lui 11+ era sa reduca acest ecart pana cand el nu devine iremediabil. Bineinteles ca elevii middle class porneau si aici cu un avantaj, dar macar cei mai rasariti dintre ceilalti aveau o sansa, care nu depindea 100% de conditia sociala a parintilor.

    In mod ironic disparitia unui 11+ considerat elitist ingroapa generatii. Da, accesul la educatie este 'egal', dar asta inseamna numai ca elevul ajunge la o scoala. Ce fel de scoala e dictat de codul postal.

    Sa ne amintim de disperarile noastre, romanesti, cu mutatii fanteziste pe buletin ca un copil sa prinda o scoala primara buna, eventual un gimnaziu bun. E fix acelasi lucru.

    La noi, prima, si as spune singura, sansa este capacitatea. Ea vine insa prea tarziu, si pentru multi parinti (mai ales din mediul rural), care poate chiar si-ar dori sa le dea o sansa copiilor lor, este o fantezie amara. Nu isi permit sa isi trimita copilul la oras. Chiar daca la noi accesul este competitiv, teoretic, in practica... Ingropam generatii.

    Cum te nasti, asa mori, canta candva BUG Mafia.

    Argumentele domnului Kohn se adreseaza unei clase de mijloc cu acces la gradinite, scoli primare, gimnazii, licee, uniform bune. Ca in Finlanda. In Finlanda, oriunde nimeresti, nimeresti cel putin OK. La noi, daca ai un anumit venit, nimeresti cel putin OK.

    Daca ai aceasta liniste sufleteasca, poti sa incepi sa te gandesti la fineturi de tipul - competitia creaza traume, un respect de sine care trebuie mereu validat prin success in competitie (cu partea intunecata a monedei, in care un esec este o catastrofa). Toate aceste lucruri sunt adevarate, dar aproape inaplicabile, intr-o realitate in care pozitia sociala a parintelui dicteaza tot.

    Pentru mine, problema reala la scara larga nu este faptul ca unii copii se pot rani in alergare - am invatat multe despre 'Asa Da'/'Asa Nu' din felul in care am fost crescuta. Sunt multe locuri unde parintii au aplicat o presiune aproape intolerabila si au gresit; sunt multe locuri in care le sunt recunoscatoare pentru presiune.

    Cursa va fi mereu acolo. Drama reala este ca multi copii nici macar nu ajung sa alerge. M-as gandi mai intai la ei, pentru ca oricat de grea ar fi competitia, e mult mai greu sa fii spectator.

    • Like 2
    • @ Maria Zamfir
      Valentin check icon
      Au existat şi la noi tentative, cum ar fi să se scoată din curriculum artele (educaţia muzicală, educaţia plastică) Argumentul a fost că în Finlanda sunt opţionale. Elevul finlandez poate merge oricând la un muzeu sau poate urma un curs de arte oriunde. La noi, elevii de la sate nu au această şansă. Protestul venea din dificultatea materiei, umflată artificial. Noua programă de educaţie plastică a mai uşurat din încărcătură, dar nu total, ca să nu-i inflameze pe cei implicaţi, care vor fiecare felia lui.
      • Like 1
    • @ Valentin
      Da, dar tocmai asta e prost. Artele deschid, totusi, lumea... Literatura este facuta prost, matematica nu e preferata tururor, fizica si chimia din gimnaziu sunt...prea mult. (Si sunt absolventa de Poli, nu o persoana speriata de propriul numar de telefon).

      Eu nu le-as scoate din programa, le-as scoate insa din media notelor - vorbesc de artele plastice si muzica. Mai ales la tara, unde, intr-adevar, copii nu au acces la mai nimic, ar fi frumos daca ar vedea macar altceva decat o pictura naiva la biserica sau ar asculta altceva decat muzica lautareasca de la vecini... Macar o data la doua saptamani.

      Insa scoaterea din media generala a desenului, a muzicii si a sportului ar face niste valuri...Pentru ca, intr-adevar, multi profesori se vor gasi taiati de la felia lor de placinta.
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Valentin check icon
      Mă bucur că pot vorbi cu cineva care cunoaşte matematica, eu, o pesoană care sunt complet analfabet în zonă.

      Opinia mea e aceasta: există în domeniu - de matematică vorbim, dar se poate aplica oricăriei materii - o zonă de basic şi o zonă avansată. Aş da exemplul exerciţiilor cu matrice ca zonă avansată.

      Anumite ţări propun au sisteme de educaţie de tip modular, în care există un core curriculum (nucleu de bază) şi o serie de pachete educaţionale pe care copilul şi le alege în funcţie de capacităţi. Mai mult, anumite sisteme încep să topească acel core curriculum în mod transdisciplinar şi să predea fără note sau calificative. Se merge pe ideea că o cultură generală înseamnă câte puţin din toate şi că importante sunt conexiunile. Dincolo, pe pachetele opţionale, se face performanţă pentru că sunt bazate pe liberul arbitru.

      La noi materia e completă şi ciclică. Diferă doar gradul de dificultate. Dacă n-ai reuşit să prinzi etapele tot sistemul se dărâmă. În sistemele modulare, basicul e setat pe mediu şi se asimilează fără ca gradul de dificultate să crească. Creşte în schimb pe pachetele opţionale.

      Ce părăre aveţi de acestă problemă? Oare nu ne-ar trebui şi nouă matematică basic, matematică opţional, fizică basic, fizică opţional

      Se ştie că dintr-a V-a materiile devin frenetice, iar dintr-a VIII-a se plânge deja pe caiet de teama notelor proaste.
      • Like 2
    • @ Valentin
      "Se plange?" - cati dintre elevi ajung sa planga, mai exact?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Staţi să vedem şi opinia doamnei şi pe urmă discutăm. Poate că dânsa consideră că nu este o problemă cu programa şcolară, că nu vorbim de o programă încărcată. Eu susţin că problemele vin din programă. Dvs. susţineţi altceva. Haideţi să ascultăm şi opinia doamnei.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Sigur, dar nu de programa intrebam acum. Intrebam cat la suta din elevi (la noi, in Romania) ajung sa planga pe caiet de teama notelor proaste. Ati facut o afirmatie cu caracter general, sunt curios pe ce o bazati.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Haideţi să aflăm şi opinia doamnei şi pe urmă discutăm.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Domnilor, domnilor, ma uitam la PMQs :) Adica am mers la circ.

      Valentin, in primul rand: daca avem de gand sa discutam programa scolara, trebuie sa ne fie clare grupele de varsta. Algebra abstracta, teoria vectorilor multidimensionali, si corpurile algebrice abstracte, vectorul + operatorul + intervalul operatiei (ceea ce numiti dumeavoastra matrici) se discuta in clasa a X-a si a XI-a, nu in clasa a IV-a. Subiectul articolului este o anumita grupa de varsta.

      Corpurile algebrice abstracte se studiaza si la uman in liceu pentru ca sunt folositoare in sociologie si psihologie. Nu se studiaza insa la acelasi nivel de dificultate ca la real. Exista deja un nivel basic, dupa ce un elev de 13-14-15 ani a optat pentru un profil.

      Eu nu am facut aceeasi chimie sau biologie la mate-info pe care au facut-o altii, de aceeasi generatie, la bio-chimie.

      Sa ramanem deci la ciclul primar si gimnazial, unde elevul nu a avut inca sansa sa isi exercite liberul arbitru.

      Vorbim, deja, larg pe langa articol.

      Intr-o lume ideala, un copil de sub 14 ani trebuie sa fie expus unor cunostinte, cat mai largi, ca sa poata simti ca ii place un anumit domeniu. Sau ca nu ii place.

      Insa trebuie sa fie expus la ele.

      Nivelul de examinare pe categorii exista deja, la BAC. Exista deja in numarul de ore obligatorii la o anumita materie. Exista in toate care sunt si cele care vor fi - elevii de la mate-info nu dau BAC-ul cu subiecte de gramatica.

      Difrentiere? sigur. Inainte de 10 ani? Nu.

      P.S. Nu am raspuns direct la intrebare. Da, cred ca materia din gimnaziu e foarte stufoasa. Era si pe vremea mea (anii '90) dar acum cred ca e si mai rau. M-am uitat pe niste manuale de biologie si chimie, te ia spaima... La mate mi se pare mult rarefiat (dar stiti cum e, daca mie mi se pare usor, nu inseamna ca este).
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Cred ca inteleg de unde vine Valentin - noi nu plangeam pe caietele de teme pentru ca mediile de la multe materii nu contau, daca nu ramaneai corijent.

      Acum conteaza toate, deci...

      Am prieteni buni cu copii de varsta scolara, si spun exact ce spune Valentin. Pe vremea noastra invatai la biologie, dar nu aveai teme scrise. La fel cu geografia, istoria, chimia (vorbesc de gimnaziu). Aveai teme la mate si la romana, la limba straina (cateodata), si cred ca si la fizica (cateodata). E posibil sa fi avut o data sau de doua ori teme la chimie, dar in nici un caz saptamanal.

      Acum au teme la toate, si media conteaza. Iar profii sunt perversi, pentru ca stiu ca mai ales intr-a VIII-a media se poate salva sau distruge, iar copiii si parintii sunt super-stresati de capacitate. Este momentul in care potentialul de intimidare al unui profesor de materie secundara este maxim.

      Nu spun ca il folosesc toti, dar intr-a VIII-a, pentru unii, e sezon de vanatoare - eu stiu cel putin un copil de a VII-a cu care facem alternativ 'meditatii' eu si nasul meu de cununie (el medic, eu note bune, si fac niste .ppt-uri fantastice, deh, management consulting, deci sintetizez bine informatia) la anatomie, pentru ca materia e alandala, manualul e ceva incomprehensibil, copilul nu poate invata logic, incearca sa memoreze, nu-i iese, si intr-adevar, plange. Rabufneste ca e prost - nu e prost, dar e pur si simplu prea mult.

      Cand un copil care nu e prost are nevoie de sase adulti in jur (prieteni, parinti, bunici, plus meditatorii oficiali) ca sa isi tina media de gimnaziu peste 9, e o problema... Aveam si noi de astea, dar era o chestiune de orgoliu, iei sau nu iei premiu, blah.

      Pentru generatia asta e un pic pe viata si pe moarte.
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Valentin check icon
      Mulţumesc pentru lămurire, dar întrebarea mea era alta. Multe sisteme de educaţie - unele pe care le considerăm performate - împart fiecare materie în basic şi avansat.

      Există un core curriculum (nucleu de bază) şi o serie de pachete opţionale pe care elevul şi le alege pentru studiu. De exemplu va intra pe o bază a matematicii - există de exemplu diferenţe clare între un elev de clasa a V-a din România şi unul din UK - şi, dacă îşi doreşte, poate urma modulul de matematică (de regulă sunt combinate, un fel de matematică-fizică etc.).

      Cunoaşteţi acest tip de învăţământ? Şi dacă da, ce părere aveţi despre el?
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Si in cazul meu contau mediile (cred ca in cazul meu a fost 25% sau 50% din media de intrare la liceu, dar nu mai tin minte exact). Teme cam peste tot, la chimie sigur erau probleme, la geografie erau de obicei desene sau scheme, la istorie intr-adevar nu. Nici la religie sau educatie civica, sau foarte foarte rar acolo. Si la biologie aveam de desenat, si mai tarziu de rezolvat problemute de genetica. In sfarsit, era de lucru la aproape tot, dar de lacrimi pe caiet nu s-a pus niciodata problema, pentru ca daca iti organizai timpul cum trebuie, era absolut OK. Aveam timp si de joaca, fara probleme. Adevarat e ca nici profii pe care i-am avut eu nu erau jigodii.

      Cert e ca era destul de clar: chiar si in situatia cu mediile, nu invatai de 10 pe linie, nu era o problema, pentru ca era clar ca nu avea rost sa fortezi lucrurile ca sa ajungi la un liceu de top. Se stia ca acolo erau standarde ridicate la cam toate materiile si atunci daca nu puteai sa te adaptezi unui asemenea mediu nu avea rost sa te super-stresezi din cauza asta. Aveai 7-8, te duceai la un liceu de 7-8, asta era, nici o problema. Nu avea de ce sa fie pe viata si pe moarte. Parintii, cel putin ai colegilor din clasa mea mi s-au parut destul de rezonabili din punctul asta de vedere, poate cu 1-2 exceptii.

      Nici meditatiile nu erau ceva uzual. Se incepea de obicei intr-a 8-a ingrasarea porcului in ajun, dar cam atat. Asta la mine in scoala cel putin. Manualele da, unele din ele erau foarte prost organizate, dar in cazurile alea ori notitele de la clasa erau suficient de bune, ori exista un alt manual cat de cat OK (sau chiar o culegere in unele cazuri - in liceu am lucrat mult cu Paralela 45- Nita si Nastasescu, de exemplu; foarte misto, cu partea de teorie foarte bine explicata).
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Scuze, comentariul era pentru doamna Zamfir. De ce nu există şi un buton de delete?
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Valentin check icon
      Vă mulţumesc pentru răspuns. Sunt interesat să aflu mai multe despre anumite sisteme de învăţământ din afară, de aceea repet întrebarea adresată anterior:

      Multe sisteme de educaţie - unele pe care le considerăm performate - împart fiecare materie în basic şi avansat.

      Există un core curriculum (nucleu de bază) şi o serie de pachete opţionale pe care elevul şi le alege pentru studiu. De exemplu va intra pe o bază a matematicii - există de exemplu diferenţe clare între un elev de clasa a V-a din România şi unul din UK - şi, dacă îşi doreşte, poate urma modulul de matematică (de regulă sunt combinate, un fel de matematică-fizică etc.).

      Cunoaşteţi acest tip de învăţământ? Şi dacă da, ce părere aveţi despre el?
      • Like 0
    • @ Valentin
      O intrebare buna pentru administratorii site-ului. Nici o problema :)
      • Like 0
    • @ Valentin
      fc check icon
      .
      • Like 0
    • @ fc
      fc check icon
      poți jongla cu editarea. )
      • Like 0
    • @ fc
      Valentin check icon
      Mda, pot şterge eroarea şi pot pune (comentariu marcat pentru ştergere).
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Există competiţia prin comparaţie şi competiţia cu tine însuţi (autodepăşire). Cred că a doua este mult mai eficientă ca prima.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Nu cred ca se poate vorbi de autodepasire la 8-9 ani... Ar insemna ca un copil de varsta aceea sa aiba formate niste repere foarte clare in relatia cu sinele, sa inteleaga si accepte ca performanta are suisuri si coborasuri, si asta e greu.
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Valentin check icon
      Am văzut asemenea autodepăşiri, mai ales în educaţia nonformală. Competiţiile sportive sunt un exemplu bun. Un cerc de pictură e un alt exemplu. Sau de management. E tot o formă de autodepăşire. N-aş elimina competiţia, pentru că vorbim până la urmă de şanse. Problema e că o şansă trebuie să fie liber aleasă, nu impusă. ALEG să fac un anumit lucru, nu sunt obligat.
      • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult