(acest articol este continuarea celui de aici)
De-a lungul anilor am încercat să fac totul diferit, interesant și să-mi variez cât mai mult experiențele de viață și călătoriile prin lume. Și așa am învățat să trăiesc într-o lume complet străină de cea pe care o știam de acasă. Au fost mereu suișuri și coborâșuri, dar și momente de cumpănă în care m-am simțit ca un roller coaster în care nu eram sigur dacă aș fi vrut să mă urc sau nu.
Am ajuns în estul Europei și am văzut cum se vede corupția acolo
Într-un moment pe timpul iernii, am ales să ies un pic din Suedia și să merg să văd cum e pe la alții. Mi-am amintit atunci de orele de istorie, în care ni se prezenta cu mândrie istoria poporului român și realitățile divagate pe care le-am descoperit de unul singur abia după câțiva ani, din dorința de a înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat. Așa am devenit călător prin câteva dintre țările din fostul bloc sovietic, așa am ajuns la lagărul de concentrare de la Auschwitz și într-una dintre țările din estul Europei, considerată mult mai coruptă decât România.
Sunt unele țări prin care călătoresc nu stând cazat ca orice turist la un hotel (prefer să îmi cumpăr haine călduroase în schimbul luxului!), ci pot sta bine-mersi și prin campinguri, la cort, prin gazde CouchSurfing sau uneori îmi fac camarazi de drum prin hosteluri. Nu o să dau numele acelei țări în care am ajuns în 2012, însă o parte dintre dvs. își vor da seama despre ce țară e vorba. Aici am ieșit și cu localnicii, iar unul mi-a spus:
- Tot ce vezi la noi este pictat. Nu te lăsa impresionat! Toate clădirile de pe strada asta au fost renovate în urmă cu un an. Am avut acel eveniment important în vară, iar acum suntem în luna decembrie. Problemele noastre variază de la lipsa libertăților de bază, persecuție și pedeapsa cu închisoarea, până la diverse abuzuri ale dreptului omului și ale animalelor. Și niciuna dintre ele nu are nimic de-a face cu fotbalul, ci mai degrabă cu încercarea obositoare a țării mele de a șterge ultimele vestigii din trecutul ei sovietic. Am cheltuit miliarde de euro cu ocazia asta, ceea ce înseamnă mult pentru o țară atât de coruptă. Grupurile din opoziție denunță lipsa de transparență pentru contractele câștigătoare cu statul și insistă că suntem furați. Spre exemplu, unul din marile contracte cu statul a fost dat unei firme care a fost înregistrată în Cipru, iar guvernul nostru neagă orice urmă de corupție. Mulți dintre noi am dori să părăsim țara, dar nu ne este deloc ușor.
Curios din fire, am întrebat care e reputația lor ca țară, cu toate problemele descrise mai sus.
- Suntem vestiți pentru corupția la toate nivelurile, pentru politicienii noștri care se bat cu pumnii și picioarele în Parlament și pentru miresele de export! Avem femei frumoase. Sunt primele care iau drumul țărilor occidentale sau ajung în America. Sunt femei care vor să-și întemeieze o familie și sunt crescute cu valori creștine, iar asta le ajută mult!
Asemenea cuvinte nu le auzi decât de la oamenii simpli care spun pe față ceea ce simt legat de țara lor.
Mai apoi, am luat un tur gratuit al orașului împreună cu un ghid și alți câțiva turiști. Turul a fost de ordinul senzaționalului: ni s-a prezentat totul frumos și bine împachetat, ni s-a spus că au femei frumoase (vechea placă – și multe agenții matrimoniale pentru străini) și că oamenii sunt prietenoși și ajută străinii (deși eu ca turist, mă loveam de minim cinci tentative de țeapă pe zi!). M-am enervat și apoi mi-am dat seama că pun întrebări prea multe și prea incomode, și că intenția ghidului turistic era să îmi picteze altă imagine decât pe cea care deja o aveam despre țara lui.
După trei zile de umblat prin capitala acelei țări, începusem să mă enervez din mărunțișuri și să devin bulversat de ceea ce vedeam. Îmi doream să ajung cât mai curând acasă, înapoi la liniștea din Suedia.
Iar atunci mi-am dat seama că întreg fenomenul se practică la scară largă și în România. Nu ne ajută deloc, cel puțin nu pe termen lung. Se vede în relațiile dintre oameni, relația cu instituțiile de stat și felul în care ne respectăm unii pe ceilalți. Uneori ne mințim reciproc, alteori ne furăm căciulile unul altuia.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cat despre faptul ca e mentionat Auschwitz, autorul, in expunere si printr-un viclesug literar, incearca sa induca in eroare, tocmai pentru a nu se afla cu exactitate tara despre care vorbeste. Totusi, pe cat incearca sa implementeze un anumit nume de tara in subconstient, pe atat ne da si un indiciu, anume, ca a trecut pe-acolo, in vizitele sale in Europa de Est, dar asta nu inseamna ca despre Polonia e vorba.
Pentru ce au murit tineri in Euromaidan?Si ne mai intrebam de ce nici acum nu s-au gasit asasinii ?Cu toata procuratura,serviciile secrete de partea "noastra",adica a pro europenilor?Si la ei,ca si la noi,tineretul e manipulat si folosit.Subtil.Perfid.Si castiga "cine trebuie".Fiindca,daca n-ati inteles inca,asta e esenta democratiei noastre din Est-nu conteaza votul,conteaza cine trage sforile sa iasa "cine trebuie"!...Si ,de regula,asa se intampla.
Iar Ungaria este mult mai avansata si civilizata decat Romania. O spun cu parere de rau pentru ca sunt roman si nu am nici o simpatie iesita din comun pentru unguri, dar ce e al lor e al lor.