Sari la continut

Am tăiat cea mai grasă oaie pe care o aveam și am lăsat-o într-un părău, s-o mănânce lupii

Acum vreo săptămână, dimineața, un lup a ajuns între oi, la doi metri de mine. Câinii fuseseră plecați pe o urmă de vulpe. Lupul a luat o mială în gură, dar nu a apucat s-o sfârtece. A ajuns Plai, unul din maidanezii mei, și i-a sărit în cârcă. Lupul a zvâcnit, i-au ieșit în cale și ceilalți câini. Miala a scăpat teafără. Pe drum, în noroi, am văzut două urme.

Apoi a venit impresia că îmi lipsește ceva din turmă. O conexiune ruptă. După vreo trei zile mi-am dat seama că-mi lipsea o mieluță mai mică. Unul din lupi își făcuse treaba perfect.

Azi-dimineață, când m-am dus la muls, am găsit câinii frânți, spășiți. Gardul strungii era rupt din exterior, deci oile bumniseră în el. Pe o scândură era sânge. Apoi am observat o oaie încolțită de bot. Un mieluț fătat alaltăieri lipsea. Ce se întâmplase? Lupii au intrat în grădină, unde oile dorm libere. 

Era ploaie. O parte din câini dormeau în afara grădinii, unde un vecin lipsit de inspirație a depozitat acum câțiva ani o mașină de rumeguș. Oile s-au speriat, mielul mic a rămas probabil pe loc, buimac, și unul din lupi l-a înhățat. Celălalt n-a mai avut, cu siguranță, timpul necesar să atace profesionist, așa că n-a nimerit gâtul oii, ci botul. Și au ajuns câinii la ei.

Câinii și-au făcut treaba și lupii au fost alungați.

Pe la 10, m-am întâlnit pe pășune cu un vecin, mâna lupii cu câinii lui. De la mine, lupii plecaseră la el. Dintr-un pic nu i-au omorât un porc.

Au înnebunit lupii?

Nici vorbă. Lupoaica e fătată, puii au acum vreo 3 luni și mănâncă și ei carne. Sunt multe guri de hrănit. Iar hrana...

Până acum vreo 5 ani, nu era zi să nu văd câteva căprioare, ciute, cerbi, iepuri. Găseam uneori și bucăți de piele sau scoteau câinii picioare de prin hățișuri. Cu lupii mă întâlneam arar.

De atunci, căprioarele și ciutele sunt tot mai puține. În iarnă am dat de un țap mort în drum. Căprioare și ciute n-am văzut în zonă de 2 ani.

Ce să mai mănânce lupii? Că iarba n-au cu ce-o mesteca.

Dacă în anii trecuți dădeam de lupi sus, în munte, acum pe acolo nici urmă de ei. S-au mutat lângă sat, umblă pe ulițe nestingheriți, prin ogrăzi. Doar acolo mai au ce vâna.

Astă-seară, plecând din Arsuri spre târlă, am tăiat cea mai grasă oaie pe care o aveam și am lăsat-o într-un părău, s-o mănânce lupii. Peste o săptămână le mai tai una. Că am vreo 30 de oi în plus.

Între timp, poate se mai dezmeticesc posesorii de arme, și realizează că lăcomia și fudulia lor distrug un întreg ecosistem.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O atitudine inteleapta, demna si responsabila ! O poveste care imbina forta de a lupta pentru viata cu cu acel dar pe care Dumnezeu l-a suflat peste om. Acel ceva plin de iubire, intelepciune, respect, recunostinta, echilibru acel ceva puternic si greu de definit care sta la baza universului, care imbina fortele, lumina, intunericul, sunetul, spiritul, intr-o armonie perfecta... .
    • Like 2
    • Proasta idee. 1) Fiind hraniti artificial, vor avea impresia ca au hrana din belsug si se vor inmulti si mai tare. 2) Lupii vor uita sa vaneze si se vor astepta sa fie hraniti. Cand nu vor mai fi hraniti, vor cauta prada usoara, adica animale domestice, chiar si oameni. Singura solutie cu scaun la cap este limitarea vanatorii de iepuri si caprioare si permiterea vanarii lupilor daca se inmultesc prea tare.
      • Like 0
      • Foarte frumos și interesant articol! Dicolo de faptul că autorul însuși e o persoană foarte interesantă - și am citit întotdeauna cu plăcere și interes și chiar aș vrea să îl văd cu familia și cu turma lui cu tot într-o bună zi...îmi place acest articol pentru că ne arată dezechilibrul natural cauzat de mana omului. Deasemenea compasiune și înțelegere față de animale. Dincolo de toate mi se pare o poveste...cu lupi...cu cainii...extraordinară! Să ne mai povestiți.
        • Like 0
        • Acum lupii la noi sunt ocrotiți pentru ce.. sa distrugă tot ce prind în cale!
          • Like 0
          • În alte ţări, lupii au fost extinşi. Acum au fost repopulate. Pagubele produse de lupi sunt plătite de stat. Lupii au un rol important în ecosistem. Vezi aici, ce s-a întâmplat în parcul naţional Yellowstone, SUA, după ce lupii au fost reintroduşi:

            https://www.youtube.com/watch?v=ysa5OBhXz-Q
            • Like 2
            • În alte ţări, lupii au fost extinşi. Acum au fost repopulate. Pagubele produse de lupi sunt plătite de stat. Lupii au un rol important în ecosistem. Vezi aici, ce s-a întâmplat în parcul naţional Yellowstone, SUA, după ce lupii au fost reintroduşi:

              https://www.youtube.com/watch?v=ysa5OBhXz-Q
              • Like 0
              • Faina poveste ... cam asa e s-au mutat lupiii in sat ... unde sa mai traiasca si ei ... ca dupa defrisare pe acolo nu mai trece decat sarpele :( ...
                • Like 0
                • Un cioban neinspirat. Pentru echilibrul eco-sistemului nu trebuie sa hraneasca lupii. Acestia nu vor mai invata sa vaneze, se vor blegi si se vor autodistruge. Lupul e lasat sa se hraneasca cu animalele care au probleme fiziologice. O caprioara iute de picior nu se va lasa prinsa si va da nastere altor caprioare iuti de picior. Un lup care nu va gasi de mancare va fi mancat de ceilalti lupi, nu e bine sa avem mai multi lupi decat ne permitem. Ne vor manca turmele. Un lup care ataca turma de oi e deja blegit si trebuie eliminat. Sa atace animale salbatice daca vrea sa traiasca (sa-si faca treaba in eco-sistem)
                  • Like 1
                  • @ Marius Toma
                    Alt inteligent. Jura e si neinspirat acum.
                    • Like 0
                • Domnule iubesc fiecare cuvintel pe care-l partajati cu noi, cititorii. Sunteti hatru, aveti un simt aparte de a da viata cuvintelor. Cu toata consideratia si respectul gasesc ca de data aceasta ati savarsit o eroare. Inteleg dragostea dvs pentru natura, inteleg motivatia care v-a impins catre sacrificiu insa o oaie, doua sau o suta nu vor schimba cu nimic ecuatia mediului inconjurator. Oferiti-le un vanator pe zi :-), win-win solution :-)
                  • Like 1
                  • Da' jujeu aveau oare canii dumitale ? Apropos de urma de vulpe...
                    • Like 0


                    Îți recomandăm

                    Gică Hagi

                    Cea mai bună investiție pe care a făcut-o după ce s-a lăsat de fotbal a fost în cei 300 de tineri pe care îi are la Academia de fotbal, spune Gheorghe Hagi, proaspăt câştigător al campionatului intern de fotbal cu propria sa echipă, FC Viitorul. (Foto captura video)

                    Citește mai mult

                    Digital Twin

                    „La început, toată lumea te încurajează, te felicită, îți dă like și share. Trece acel val de entuziasm, în care ți-ai hrănit orgoliul și ți se pare că toată lumea o să cumpere, și intri într-o perioadă de liniște, în care nu-ți mai sună telefonul și nu vin comenzile”, spune antreprenorul Laurențiu Ene.

                    Citește mai mult