Dorin-Gabriel Mureșan

Zilele acestea foarte tulburi au reușit să scoată din interiorul nostru, prin șocuri violente, intenții, gânduri și atitudini care, latente fiind, ne-au surprins într-o măsură destul de mare. În ceea ce mă privește, ca antreprenor și creștin, doi factori puternic anxiogeni, livrați de aceste zile, m-au destabilizat și m-au forțat să citesc pe nerăsuflate sute de articole de analiză politică și socială. foto: Inquam Photos / George Călin

Îmi amintesc și acum maniera lipsită de eleganță în care o clientă mă anunța că, deși intenționase să îmi plătească onorariul, din pricina unui dialog inițial în care îi arătasem că nu era obligată să o facă, hotărâse că era mai bine să păstreze banii pentru sine. foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Aveam pe atunci vârsta de 25 de ani. Din orgoliu și curiozitate, am decis să pătrund în undergroundul urban și să încerc și eu să visez cu ochii deschiși. Am nimerit peste un grup de tineri fără nici un căpătâi, și, alături de ei, am experimentat „ședința”. (Foto: Profimedia Images)

Ni se rupe inima de mila lor, când, de fapt, în acest sentiment se zbate, egoistă, teama noastră de ratare. (Foto: Profimedia Images)

Tu. Celălalt. Cel de lângă mine. Fie că e vorba de prietenul sau de vecinul meu, de părinții sau de copiii mei, de soția sau de fratele meu, de doctorul sau de dentistul meu, de instalatorul sau de frizerul meu, am înțeles că toți aceștia, și încă mulți alții, sunt mai importanți decât mine. Ani de zile am trăit cu convingerea fermă că realitatea se compune din lucrurile pe care le dețin și din oamenii care se află în subordinea mea. Că adică, indiferent de context, persoana mea are întâietate. Inevitabil, în toți acești ani – și sunt destui – , am disprețuit tot ceea ce nu era relevant pentru mine. Foto: Channel Island Pictures / Alamy / Profimedia

De când călătoresc, sunt infinit mai sociabil, sunt mult mai echilibrat în discuțiile pe care le port, în special atunci când discut cu cei de alte naționalități. Iar faptul acesta îmi folosește și în afaceri. Pentru că dezvoltă în mine un mecanism de care mă folosesc din plin, acela de a fi empatic, de a observa nevoile oamenilor și de a căuta soluții pentru a le satisface. Pe scurt, călătoria nu este doar o aventură în necunoscut, cu atât mai minunată cu cât este trăită alături de cei dragi. Foto: Sam Edwards / Caia Image / Profimedia

Noutățile din presă cu privire la negocierile care au (sau au avut) loc între sindicatele din învățământ și guvern mi-au adus aminte de un text pe care l-am scris, cu mult năduf, acum mai bine de trei ani, despre ce înseamnă să fii părinte de elev în această țară, aflată parcă într-o nesfârșită perioadă de tranziție. Foto: Inquam Photos / George Călin

O trecere în revistă a decalogului, adică a celor zece porunci pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise, săpându-le în două plăci de piatră, ne ajută să înțelegem că legea la care se face referire aici gestionează, cu o înțelepciune practică imposibil de egalat, modul în care omul ar trebui să se raporteze la Dumnezeu, pe de o parte, și la oameni, pe de altă parte. Interiorizarea acestui cumul de legi, care dau substanță relațiilor (atât pe verticală, cât și pe orizontală), face din Dumnezeu și din celălalt (aproapele) doi catalizatori puternici în formarea identității. În cuvinte mai simple, evreii au fost învățați că identitatea lor, individuală și națională, se constituie, se dezvoltă și se consolidează prin și în relații. De unde și unitatea lor istorică greu de egalat și imposibil de zdruncinat.(Foto: arhiva personală a autorului)

Mediile virtuale sunt invadate de tot felul de binefăcători care ne promit și marea, și sarea. Vorbitorii motivaționali împachetează fericirea într-o prea vulgară... descurcăreală. Suntem invitați și învățați să descurcăm ițele oportunităților spre a reuși ascensiunea pe o (spun ei) incomodă și inaccesibilă scară ierarhică, financiară și socială. Pe de altă parte, în cadrul conferințelor despre fericire, psihologii ne recomandă starea de bine, pe care, în mod similar, chiar dacă nu atât de vulgar, o identifică cu... reușita. Foto: Dorin Gabriel Mureșan

Pentru întâia oară în viață, a înțeles cât de greu este să fii liber. Cât de greu este să nu mai ai nicio responsabilitate. Cât de greu e să îți găsești un sens în afara unui colectiv în care îți erau trasate niște sarcini. (Foto: Wavebreak / Profimedia)