Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Când SMS-urile nesolicitate de „Sfintele Sărbători” sunt SPAM-uri și se sancționează potrivit legii

Nu știu alții cum sunt, dar eu deja încep să mă enervez când primesc SMS-uri nesolicitate de la Mengotti, Denttaglio, BeautyLounge și alte firme care mă anunță de noul lor stoc sau oferta lor de Crăciun.

Dar ce înseamnă SMS nesolicitat? Legea nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice interzice efectuarea de comunicări comerciale prin utilizarea unor sisteme automate de apelare și comunicare care nu necesită intervenția unui operator uman, prin fax ori prin poștă electronică sau prin orice altă metodă care folosește serviciile de comunicații electronice destinate publicului (deci inclusiv SMS-urile), cu excepția cazului în care abonatul sau utilizatorul vizat și-a exprimat în prealabil consimțământul expres pentru a primi asemenea comunicări.

Acest lucru înseamnă că orice persoană juridică ce intenționează să trimită comunicări către persoane fizice deținătoare ale unui număr de telefon mobil trebuie să obțină în prealabil acordul de la aceste persoane pentru a-i putea trimite SMS-uri de informare/ofertare. Același lucru e valabil și în cazul e-mailurilor sau faxurilor.

Dacă ne-am obișnuit parcă în privința veșnicului SPAM, atunci când primim un SMS pare că cineva intră și mai mult în viața noastră privată.

Ce este interesant de observat în acest caz e că și dacă cineva își dă acordul de a primi e-mailuri de informare, acest lucru nu înseamnă că și-a dat acordul și pentru a primi SMS-uri, acordul fiind necesar a fi dat în mod expres pentru acest mijloc de comunicare.

Au existat controale la operatorii de telefonie mobilă în acest sens, iar amenda prevăzută de lege pentru nerespectarea art. 12 din Legea nr. 506/2004 este după cum urmează: „2 )Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-l), n), o) si q) se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei, iar pentru societățile comerciale cu o cifră de afaceri de peste 5.000.000 lei, cu amendă în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri.” 

Da, societățile cu cifra de afaceri mai mare de 5.000.000 lei care trimit SMS-uri nesolicitate riscă o amendă de 2% din cifra de afaceri.

În pofida investigațiilor tot mai dese ale Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, comercianții riscă în continuare și trimit SMS-uri și e-mailuri nesolicitate. O mare parte apelează la unii furnizori de „liste” de persoane fizice care garantează că au obținut consimțământul acestora. Mă îndoiesc în schimb că acele persoane și-au dat acordul să primească SMS-uri de la oricine, oricând.

O metodă de „double opting–in” care este apreciată de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este aceea de a trimite un e-mail clientului ulterior optării acestuia în sensul primirii de mesaje/newsletters, prin care este informat despre exprimarea acordului sau/și este întrebat dacă într-adevar chiar el a optat pentru varianta respectivă. Această practică nu este însă obligatorie și nici nu este prea întâlnită în practică.

În domeniul datelor cu caracter personal avem mai multe Directive și Regulamente Europene, ultimul Regulament fiind din 27.04.2016 în care se evidențiază faptul că „Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal este un drept fundamental “ și cu toate acestea, nu mi se pare că noi, în România, respectăm acest drept fundamental.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Exista multe aplicații gratuite pentru telefoane tip ”Android” de blocare a apelurilor/sms-urilor de tip spam.
    Eu am scăpat de grija de când am activat aceasta funcție.
    Nu ma poate suna nimeni sau sa-mi trimită mesaje daca nu figurează în lista de contacte.
    • Like 0
  • check icon
    În general, e bine ca atunci când te dai huța printre sait-uri să caști ochii și să nu dai accept ușor la orice ca primarul.
    • Like 0
  • Eu am avut o experienta anul trecut cu cei de la Carrefour. Desi nu m-am abonat niciodata la vreo promotie am primit un SMS nesolicitat de la ei. Procedura de notificare a Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDC), singura care are competente asupra acestor incalcari ale legii, este extrem de complicata. Prima faza este intelegerea amiabila, deci trebuie sa trimiti prin posta la sediul social al celui care a trimis SMS-ul nesolicitat o cerere prin care sa ceri stergerea datelor personale si lamuriri cu privire la incident. Ca vei primi sau nu raspuns trebuie sa astepti conform legii 15 zile lucratoare. Apoi poti depune petitia la ANSPDC insotita de toate dovezile (imagine SMS nesolicitat, formular petitie, cererea pe care ai transmis-o prin posta agentului economic in culpa, dovada confirmarii de primire postala). Apoi exista un termen de solutionare de 30 zile. Apoi vei primi un raspuns vag de la ANSPDC, fara sa se precizeze ce sanctiuni s-au aplicat. Pentru a afla acest lucru trebuie sa revii cu o cerere in scris. Dupa 2 luni, am reusit sa aflu ca agentul economic Carrefour a primit o amenda de 1% din cifra de afaceri inregistrata pe anul 2014. Mult succes!
    • Like 0
    • @ Roxana Stoica
      check icon
      Da... Deci ați avut un stress considerabil, timp pierdut pt a afla, în final, că firma care v-a sâcâit a fost amendată. Hm... Păi nu era mai logic să primiți dv. o despăgubire?
      • Like 0
  • check icon
    Există multe legi și norme care, teoretic, te apără de agresiunea agenților comerciali ori de „agresiune telefonică” în general. În realitate, nu se întîmplă nimic dacă reclami abuzul de telefon, să spun așa. Singura instituție care, uneori, te apără efectiv este ANPC, cel puțin pe mine m-au salvat de agresiunea abuzivă a doi agenți de servicii telefonice. În urmă cu circa 2 ani, am primit într-o zi 15 apeluri telefonice cu scopul de a mă sîcîi, într-o sîmbătă, de pe la orele 12 pînă seara. Am reclamat la furnizorul de servicii telefonice pt identificarea „agresorului”. Mi-au spus că să scriu la poliție. Am scris, m-am dus la sediul secției X de 2 ori, odată la 8 dimineața și... nimic. Am primit un răspuns că apelurile respective nu prezentau pericol pentru mine.
    • Like 1
  • Da, e o problema. Cu SMS-urile nu am prea avut probleme, dar cu e-mail - ul e jale. Problema e ca te inscrii la o promotie, la un concurs etc. organizat, de exemplu, pentru o marca, nu conteaza care anume. Si de aici incepe totul. Nimeni nu citeste T&C unde ti se spune ca adresa ta de e-mail va fi folosita in comunicari comerciale, aceasta fiind una din conditiile participarii la "mokaneala". Mai mult, producatorul poate avea mult mai multe marci pe langa cea de la " mokaneala" si te baga in comunicari comerciale de iti iese pe ochi. In exemplul de mai sus e greu de spus cine e mai vinovat: comerciantul care te atrage cu "mokaneala" sau participantul care nu citeste T&C. Comerciantul poate fi considerat un vinovat moral, iar participantul ... ca Primarul.
    • Like 0
    • @ Radu Dănuţ Munteanu
      check icon
      Dacă nu-mi citesc e-mailul 2-3 zile, în a 4-a zi voi găsi peste o sută de mesaje în căsuța poștală, dintre care 95% sînt spamuri. Dacă te „dezabonezi”, poate fi mai rău, vei primi și mai multe.
      • Like 0
    • @
      De aceea cel putin Google si Yahoo au un buton Report SPAM
      sa de bine filtreaza ca uneori si ce nu este SPAM intra in SPAM doar daca contine cuvinte referitoare la ce ai raportat SPAM
      Succes
      • Like 0
    • @ Mihai Achim
      check icon
      Mda... așa este, dar tot trebuie să mături mesajele.
      • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult