Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Cât adevăr este în știrea că slujba de Înviere nu mai e permisă anul acesta în bisericile de lemn

Slujba de Înviere va fi permisă în bisericile de lemn, însă aici preoții vor trebui să aibă grijă să nu se producă o aglomerare a credincioșilor în interior. Recomandarea face parte dintr-un document cu măsuri de prevenire a incendiilor transmise recent Patriarhiei Române de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

În bisericile în curs de restaurare/renovare în care sunt amplasate schele preoții vor evita desfășurarea slujbelor religioase, sună altă recomandare a ISU. Și în aceste cazuri vor exista însă excepții, a explicat, pentru Republica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Reprezentantul Patriarhiei ne-a precizat că reprezentanții ISU vor face controale în următoarea perioadă pentru a stabili, de comun acord cu consiliul parohial al bisericilor unde sunt amplasate schele, dacă ar fi mai bine ca de Înviere slujba religioasă să fie ținută afară. 

Precizările vin după ce în spațiul public a fost lansată știrea că, anul acesta, nu va mai fi permisă slujba de Înviere în bisericile de lemn.

Îți recomandăm

„Nu se pune problema interzicerii nediferențiate în oficierea slujbei de Paște în biserici. Doar acolo unde nu se întrunesc condițiile pentru maximă siguranță, de exemplu o biserică plină de schele, unde nu au loc oamenii, acolo evident nu se vor ține slujbe. Dar bisericile de lemn nu fac o excepție, slujba se va ține și în ele, evitându-se aglomerația maximă”, a declarat pentru Republica.ro purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Preotul și consiliul parohial sunt direct responsabili pentru a asigura toate condițiile de siguranță.

„În fiecare an s-au ținut slujbe și în bisericile de lemn. Anul acesta prudența și atenția sunt la cote maxime. Nimeni nu a uitat ce s-a întâmplat la Colectiv. Toată lumea sperăm că va fi mult mai atentă”, spune Vasile Bănescu.

Reguli de evacuare

Ușa de la intrare în biserică se va lăsa deschisă în timpul serviciilor religioase. „Mai este ușa din altar, care în caz de ceva poate fi folosită de toată lumea pentru ieșire. Unele biserici au și a treia ușă, care este undeva în absida din stânga”, adaugă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

ISU a mai recomandat BOR, care a transmis bisericilor, ca ierarhii să desemneze persoane responsabile cu atribuții de supraveghere atentă pe durata slujbelor cu public numeros și care să intervină în cazul izbucnirii unui incendiu cu stingătoare de incendiu.

Parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor va fi făcută astfel încât să nu se blocheze accesul mașinilor de intervenție ale pompierilor.

La sfârșitul serviciului religios preoții vor trebui să se asigure că nicio lumânare nu mai rămâne aprinsă după plecarea enoriașilor pentru a fi prevenite incendiile.  

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • nota 10 profului care a initiat proiectul "Valenti-ochiul". nota 3 studentilor participanti la proiect, motivatia : 1. postari de tip atac la persoana, anoste si copilaresti, fara subiecte legate de articol. 2. comparatii lipsite de sens intre obiceiurile stramosesti ale natiei romane si realizarile altor natiuni, constructii, acte de milostivenie, obiect de cult, .... 3. comparatii copilaroase, lipsite de cunostinte minimale istorice, tehnice, psihologice intre ideologia ortodoxiei si catolicismului in ceea ce priveste prezenta printre crestini si reprezentarea credintei zi de zi. diferentele conceptelor Vatican - Constantinopole - Moskova 4. Obs. la nota profului : posibil ca am studiat aman2 aceasi materie "informatia", dumneavostra ca sa va initiati si sa profesati, eu din curiozitate scopul fiind acela de a gasi explicatii, dumneavostra a-ti ramas initiator de "bombe" subversive si compromitatoare in slujba unei organizatii, eu am ramas acelasi curios dar am devenit specialist in "dezamorsari", aman2 folosim informatia postata ca sa inducem, prin anulare sau consolidare ideea din postare. va rog sa considerati nota acordata dumneavostra ca fiind 50% pentru ingeniozitatea folosirii unor studenti, fac aceasta precizare pt ca 50% dintre ei au trecut prin procesul experientei personale din proiectul dumneavoastra in tabara opusa :) o zi perfecta va doresc
    • Like 0
  • Poate ca BOR vrea sa ne spuna ca trebuie sa fim intoleranti cu cei care cartesc impotriva lui.
    Vreti biserici mici de lemn,na ca nu o sa mai vreti daca nu va lasam cu lumanare aprinsa in biserica.
    O sa cereti biserici din beton armat tapetate cu mult,cat mai mult aur.
    • Like 1
  • Nu e nici un adevar in stirea asta.Dar trebuia ales un titlu care sa atraga atentia pentru ca de fapt nu exista nici un subiect.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    draga 'Luciane', opinia despre biserica nu are leagtura cu viata religioasa. Cei care practica un cult - nu doar cu numele - il vor practica in continuare. Nu sunt putini, iar acest lucru se va vedea de Paste. In rest noi vorbim de o biserica sau de o religie? A avea o opinie despre ceva si a practica ceva sunt doua lucruri diferite. Daca apare o problema in fotbal microbistii nu mai merg pe Arena Nationala?
    • Like 0
    • @ Valentin
      iata "dovada"ca suntei mai multi pitpalaci care va calcati pe picioare la postari si iesiti din ritm :) tocmai ce initial ziceam mai jos ca : "Valentin"este un "pseudonim" ales pentru a reprezenta intreaga Facultate de Teologie Ortodoxă :)
      • Like 1
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Da, si eu ziceam ca e genial! Si-mi mentin opinia. :) :) :) E genial.
      • Like 0
    • @ Valentin
      in general lucrurile geniale sunt greu intelese, deci ... daca eu, un simplu credincios, am dezlegat sarada "valentin - ochi" ... nu este genial, este slaba :)
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Tocmai din cauza asta am spus ca este genial.
      • Like 0
    • @ Valentin
      genial de slaba subversiunea "valentin - ochi" ? da, recunosc, trebuie ca esti genial la tine in comunitate :) daca-ti dai si Like singur cred ca-ti urca cota la supradotat :), noi ceilalti ramane sa aflam si versiunea unui medic specialist :)
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Sau sa urmarim in liniste spectacolul.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    draga 'Lucian', iti multumesc foarte mult, dar as vedea linkul tau pe un site de umor. Daca doresti putem continua conversatia pe un site sau un blog de umor. As zice ca nu e tocmai locul dar... in fine, tot ce e posibil.
    • Like 0
    • @ Valentin
      care este subiectul postarii dumitale ? urmaresti 2 canale independente ? e cava praf prin locatie ?
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Al dumitale care este? Cult? Viata religioasa? Practicarea unei religii? Lacas de cult? Ca nu m-am lamurit...
      • Like 0
    • @ Valentin
      esti comic, postezi "draga 'Lucian', iti multumesc foarte mult, dar as vedea linkul tau ... " si vrei sa-ti raspund ? la ce ? opinia mea : LASA PRAFURILE !
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      NO COMMENT!!! Cred ca discutia a deviat foaaaaaarte mult :) :) :)
      • Like 0
    • @ Valentin
      paiiiiiiiii a deviat de cand bati campii, eu am vrut sa-ti demonstrez ca nu esti singurul care poate sa o ia razna, adica bazaconii e usor de postat, realitatea este mai complicata si o cohorta de copilasi nu fac fata :)
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      LOL ^-^
      • Like 0
    • @ Valentin
      daca atat poti am sa spun eu, ca un bun crestin, de 2 ori "Tatal nostru", odata pt mine si odata pt tine, asta pt ca am luat in deradere numele Domnului !
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      LOL.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    ma bucur, draga 'Luciane'. Inteleg unde vrei sa bati, dar complexul de care vorbim nu apartine unei persoane, ci este un edificiu care va ramane peste timp si este destinat practicantilor cultului respectiv. Peste timp inseamna multi, foarte multi ani.
    • Like 0
    • @
      bravo, ai inceput sa rspunzi la comenzi :), ma speriasem ca le ai pe DOS :)
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      as lansa o invitatie la decenta, dar n-as avea succes...
      • Like 0
    • @ Valentin
      vezi ca n-ai cultura, ca de aceea am scris cu litera mare cuvantul :) DOS /dɒs/, short for disk operating system, is an acronym for several computer operating systems that are operated by using the command line. MS-DOS dominated the IBM PC compatible market between 1981 and 1995, or until about 2000 including the partially MS-DOS-based Microsoft Windows (95, 98, and Millennium Edition).
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Eu sunt mai mult pe 'sudo apt-get install' daca intelegi aluzia...
      • Like 0
    • @ Valentin
      sa inteleg ca vrei sa legi postarea asta : "Valentin
      acum 2 minute
      Eu sunt mai mult pe 'sudo apt-get install' daca intelegi aluzia..." de anterioara : "Valentin
      acum 20 minute
      as lansa o invitatie la decenta, dar n-as avea succes..." ?
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Si care ar fi problema? Nu inteleg... Poti detalia?
      • Like 0
    • @ Valentin
      lasa asa, intelege lumea ... mai ales popii :) o sa afli detalii prin anul 3 de teologie, cred :)
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Si cum sarim de la un sistem de operare la teologie? Ca nu vad legatura...
      • Like 0
    • @ Valentin
      vezi ca alt pitpalac a incheiat dialogul (mai sus) cu mine si ai ramas pe miriste :)
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Eu unul am pierdut sirul complet, dar discutia e incheiata de multa vreme :) Restul e doar tacere, vorba lui Shakespeare...
      • Like 0
  • Valentin check icon
    draga 'Lucian', un subiect interesant ar fi si Arena Nationala, care s-a construit tot din banii contribuabilului. Sau s-a construit EXCLUSIV din banii contribuabilului, in timp ce dincolo intra si contributii private. Intr-o societate contribui peste tot. Apropo, si alte culte primesc contributii de la stat, pentru ca in definitiv si alte culte contribuie la stat. E greu de spus daca banii unui ortodox stau in restaurarea unei biserici catolice sau invers. Asta nu are nicio importanta. Pentru mine cel putin nu ma deranjeaza ca din taxele platite de mine sa fie finanteze o arena nationala, o catedrala, o biserica, o biblioteca, un muzeu etc. La viata cetatii trebuie sa contribuim cu totii chiar daca nu suntem toti microbisti, persoane religioase sau pasionati de arta. E o norma de bun simt.
    • Like 0
  • draga "Valentin", iata un subiect interesant : AVEREA BISERICII ORTODOXE ROMANE http://www.filmedocumentare.com/averea-bisericii-ortodoxe-romane/
    • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Papamobil
      • Like 0
    • @ Valentin
      Valentin check icon
      ...si nu are absolut nicio importanta cred...
      • Like 0
    • @ Valentin
      nu mai vad la tine inspiratia ... sa fie lucrarea Domnului ? sau esti scos din con-text, adica tehnica invaluirii cand incerci sa prostesti pe cineva :)
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Mi-am oprit inspiratia ca sa asist la spectacol... :)
      • Like 0
  • cred ca Dumnezeu ne incearca credinta ! "Valentin" inseamna in latina "puternic si sanatos", consider ca acest "pseudonim" a fost ales pentru a reprezenta intreaga Facultate de Teologie Ortodoxă, deci ATENTIE, nu posteaza un singur pitpalac ci o multime, de aceea anumite subiecte ale postarilor lui "Valentin" se suprapun, pitpalacii discuta intre ei si-si preiau ideile. in alte conditii daca era un sigur pitpalac se plictisea :). imaginea care insoteste pseudonimul, "ochiul", este de asemenea un insemn al bisericii, „Ochiului lui Dumnezeu” inundă spaţiul liturgic ortodox începând cu secolul al XVIII-lea (in fapt il regasim si printre simbolurile egiptului vechi). personal cred ca Dumnezeu nu are nevoie de diploma sau de doctorat, dovada este Ioan botezatorul sau Isus, basca cei 12 apostoli, dar accept ca diavolul trebuie scolit ca sa poata pacalii pe cei care-l urmeze pe Dumnezeu :) O tempora! O mores!
    • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Un... comentariu foarte alambicat si greu de digerat, dar in fine... daca s-au epuizat tolba cu strategii merge si asta :)
      • Like 0
    • @ Valentin
      ramane asa ! ma bazez pe postarea ta sa ridici curiozitatea cititorului la nivelul pastarii mele :)
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Nu este nevoie. Nu mi se pare un nivel foarte ridicat.
      • Like 0
    • @ Valentin
      exact asta ziceam si eu : postarile semnate "Valentin - ochi" nu sunt la un nivel ridicat :) iata deci ca putem avea ac opinie :) multumesc
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Depinde si cine cu cine discuta.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Asta demonstreaza cata nevoie este de o catedrala partiarhala care sa ii includa pe toti cei care vin la Inviere. Bisericuta patriarhiei e improrpie, mult mai mica decat catedrala mitropolitana din orice alt oras. Mai e putin si vom vedea si cum stam cu practicarea religiei, pentru ca exista voci care sustin ca pe la noi nu prea se mai practica.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Dar nici nu exista loc cum e acum, la fiecare 100 m câte o biserica.
      Cred ca e cazul la 50m sa fie cate una
      • Like 1
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Nu vorbim aici de biserici, ci de catedrale. Catedralele sunt acele caldiri de cult in care slujbele importante sunt oficiate de ierarhul local (mitropolit, patriarh sau cardinal la catolici). In biserica oficiaza doar preotul parohiei. Bucurestiul e singurul oras care nu are o catedrala.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Daca nu e alba e neagra :D
      Ce mai urmează de acum, pentru fiecare mitropolit, patriarh sau cardinal cate o catedrala, ca doar nah, o cere gradul
      • Like 1
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Wow, situatia e inteleasa rau de tot! Fiecare tara are un singur patriarh, insemnand ca nu poate exista decat o singura catedrala patriarhala. In rest orasele au un singur mitropolit, deci nu poate exista decat o singura catedrala mitropolitana. Parohiile au biserici obisnuite, nu au catedrale.
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Deci e pe orase, nu e pe persoane...
      • Like 0
    • @ Valentin
      Valentin check icon
      Rectific, dovada ca nu ma pricep asa de bine: mitropoliile contin mai multe orase, deci e posibil sa existe o catedrala mitropolitana la mai multe orase. Oricum, nu e 'invazie' de catedrale, asa cum ni se induce. In cazul complexului catedralei, vorbim de o catedrala patriarhala. Una, ca nu exista in Romania decat o singura patriarhie, nu zece...
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Asa e, nu sunt si nu e nici o invazie la chiar si câte 4 catedrale pe oras https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_catedralelor_din_Rom%C3%A2nia
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Stai ca tu le-ai pus la gramada pe alea ortodoxe cu alea catolice...
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Nope, de acelasi rit, sunt si cate 4
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Daca te referi la fiecare cult in parte, atunci e altceva, dar e ca si cum ai spune ca la noi n-ar trebui sa existe decat stadioane, nu si terenuri de tenis sau piste de atletism.
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Nu pot exista 4 catedrale pentru aceeasi mitropolie, de asta sunt sigur. Sau cel putin gandesc logic. Cum sa aiba Banatul 4 catedrale mitropolitane? E ca si cum ai spune ca vom avea 4 catedrale patriarhale.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Dar bineînțeles :)) mai trebuie, nici nu are populația unde sa se ducă, si daca nu sunt musai catedrale, si credinta e mica, n-are nici un farmec
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Nu, principul este un oras = o catedrala (de acelasi rit). Nu exista orase cu zece catedrale. Din nou, nu e vorba aici de CREDINTA, ci de exercitarea cultului religios. Sigur ca te poti asista la serviciul liturgic si la biserica din parohia ta, dar exista si persoane care vor sa asiste la slujbele oficiate de un ierarh (e ca si cum ai vedea meciul pe stadion si nu la televizor). In Italia e cazul Vaticanului. Sunt persoane care celebreaza Invierea si la biserica locala, dar sunt si pelerini care merg la Vatican pentru a asista la slujba oficiata de Papa. Sau merg la catedrala locala, unde oficiaza cardinalul. Cat despre farmec... poate, nu stiu. Poate CHIAR ai dreptate. Banuiesc ca sa stai in piata San Pietro nu e tocmai o experienta de evitat.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Eu nu ma pricep la mambo-jambo'ul asta bisericesc, nici la grade sau funcții. Nici la biserica nu ma duc, nu practic, sunt ortodox doar cu numele, din inerția obiceiurilor pamântești ale oamenilor din zona. Pentru mine 4 catedrale ortodoxe, însemnă 4 la fel, nu am idee de la ce grad de preot sau mitropolie (ce o mai fi si aia) ar trebui sa aparțină pentru a nu fi de același rit.
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Nici eu nu ma pricep prea bine la partea organizatorica, dar e vorba de logica. Sistemul este acelasi si in catolicism, insa ca sa-l simplificam ramanem pe principiul UN ORAS = O CATEDRALA. In rest nici eu nu ma prea duc la biserica, dar sunt oameni care se duc si nu le poti refuza acest drept. Am chiar rude care merg, si chiar oameni tineri. Unii prefera si catedralele. Nu poti spune unui italian 'ia mai mergi si la biserica din cartier, nu te mai duce la Vatican'. Poate ca ai dreptate in problema cu farmecul. E altceva.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Din moment ce e pe alese și preferințe, asta însemnă ca, clădirile respective nu țin neapărat de credință, ca necesitate :) E ca si cum preferi sa mergi la un spital mai bun, dar la religie nu se poate aplica ideea, e una singura, la fel si într-o parte si alta
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Nu tin de credinta, tin de cultul liturgic. In rest cererea creeaza si necesitate. Sa luam ca exemplu Arena Nationala. 99,9% din microbistii care mai exista pe la noi urmaresc meciurile la televizor. Sunt microbisti inraiti care n-au fost in viata lor pe un stadion, daramite pe o Arena Nationala. Care este rostul unei Arene Nationale cand poti urmari meciurile foarte bine la televizor sau la pub-ul din colt? In rest exista si cetateni care merg doar pe stadion. Exista deci o cerere pentru o Arena Nationala pentru ca exista persoane care o pot umple. La fel, in Italia exista persoane care merg numai la catedralele locale sau nici macar, ci doar la bisericile de cartier, dar exista si pelerini de a caror prezenta Piata San Marco devine neincapatoare. Acestia vin sa-l vada pe Papa, si nu doar persoana, ci si simbolul, institutia etc. Intr-o democratie vorbim de libertate de opinie, de credinta etc. Chiar daca nu ne place fotbalul sustinem din taxele noastre o Arena Nationala din respect pentru persoanele care iubesc acest sport si care vor sa traiasca o experienta impresionanta. Pentru ca asta inseamna o societate civilizata: respect pentru oricine. Si in sport, si in religie, si oriunde exista spatii largi care pot aduna mase de oameni care sa imparta la unison un anumit eveniment. Cine a fost pe un stadion larg, intr-o catedrala, intr-o sala de concert mare, in sediul unei biblioteci mari cunoaste sentimentul.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Mie nu prea mi se pare credința (într-o divinitate) un sport de plăcere, sau ca ar avea valoare neapărat în grupuri, mai degrabă cred ca este ceva la modul personal, individual, care se poate exista oriunde. Nu e o acțiune care sa te lege de partea reala a lucrurilor, pentru a te atașa de ele si a prefera....
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Credinta este personala, insa religia nu. Noi nu vorbim de persoane care cred in Dumnezeu - pana si Einstein nu era complet ateu - ci de persoane care practica o RELIGIE si implicit UN CULT RELIGIOS. Aici e cu totul altceva. Respectul pentru convingerea religioasa este o cerinta a unei societati civilizate. In lipsa acestui respect discutiile se aprind si de o parte si de alta fara rost. Libertatea de opinia a unu ateu trebuie sa fie si ea respectata in masura in care nu interfereaza cu libertatea de opinie a unei persoane care umreaza un cult religios. 'Ce crezi tu' trebuie sa ramane 'ce crezi tu'. In orice caz, cand nu cunosti e penibil sa-i spui cuiva cum sa-si practice religia. E religia lui, o practica dupa cum doreste. Unii merg pe stadion, altii merg la catedrala. Unii merg si pe stadion dar si la catedrala fara probleme. As zice ca acestia din urma dau semn de civilizatie si de o societate asezata pe principii sanatoase. Respectul si civilizatia nu inseamna 'ce cred eu', ci inseamna si 'ce crede celalalt'.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Punct si de la capăt :) - nu interesează pe nimeni cum, ce crede sau ce face cineva, un grup, etc, atât timp cat o face pe banii lui, iar acțiunile respective nu contravin valorilor umane (prioritare, întotdeauna vor fi mai presus de religie).
      Cata meschinărie e sa ceri respect pentru convingerea religioasa, dar sa bagi mana în buzunare fără sa întrebi pe nimeni dacă vrea sa-ti dea banii respectivi.
      Foarte tare!
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Dar banii pentru Arena Nationala nu se iau tot din buzunarul nostru? Pe mine m-a intrebat cineva in calitate de contribuabil daca macar imi place fobalul? Ne gandim putin si din perspectiva asta? Poate ca nici eu nu vreau ca banii mei sa intre intr-o Arena... Nationala (sic)!!! Mi se pare inutil. Aici nu contravine unor valori umane care trebuie sa primeze? Cat a costat aceasta Arena Nationala? In plus Arena Nationala nu are nici spital, nici casa sociala sau cantina sociala. Deci pe parte de valoare umana nu-i prea vad intrebuintarea. Cu toate acestea pe mine nu ma deranjeaza ca taxele mele sa mearga si acolo. Nu ma pricep la fotbal si cred ca m-am uitat in viata mea la doua meciuri, dar am respect pentru cei care il indragesc. Aici e problema.
      • Like 0
    • @ Valentin
      ai mai postat subiectul acesta si a iesit prost ...
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      M-am plictisit de acum.
      Ce este Biserica? a luat locul statului? este cumva stat? plătim taxe către ea, către statul "biserica" ? si atunci ce o îndreptățește sa facă asemenea mizerii ?
      Respect? ce anume sa respecți?
      Eu am fost educat ca respectul nu e pentru oricine, e pentru cei care nu fura, care nu înșeală, care nu mint.
      Respect ???
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Si de ce fotbalul este ridicat la rang de sport de stat de ne trebuie o Arena Nationala? Vad ca acum se merge pe tenis, nu se mai merge pe fotbal. La ce bun o Arena Nationala? In plus scandaluri in fotbal au tot fost. Si? Ar trebui sa eradicam fotbalul, sau cum? In plus o Arena Nationala o faci si pentru generatiile viitoare. Sa ne amintim ca Ministerul Cultelor poate oferi contributii oricarui cult daca exista probabil o necesitate. Cum exista in sport, pentru Arena Nationala. Cand ma referam la respect, vorbeam de respectul fata de cei care practica un cult, de cei care isi doresc sa asiste la slujbe intr-o catedrala, la fel cum exista microbisti care prefera o Arena Nationala. Acestia sunt si contribuabili la stat. Este deci un drept al lor.
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Valentin check icon
      Nu, am iesit bine. Chiar foarte bine.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Normal, după lecturare nu mai mira pe nimeni ca și hoția e buna, chiar foarte buna din moment ce e practicata la scara naționala chiar de slujitorii binelui smereniei și cinstei supreme.
      Un elogiu al hoțiilor si escrocheriilor ca bine suprem, poate scoți si o carte..
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Noi vorbim de un proiect inceput cu mult timp in urma - a fost gandit inca din , 1920 - pentru care a donat pana si Papa Ioan Paul al II-lea atunci cand a facut o vizita importanta, recunoscuta de toata lumea (de citit articolele d-lui Cristian Tudor Popescu pe aceasta tema). Un proiect care include spital, casa sociala, cantina sociala, biblioteca, sali de concerte, sali de conferinte etc. Acolo se afla si donatia Sanctitatii Sale. Acest proiect va ramane in timp si pentru alte generatii, cum va ramane si Arena Nationala de exemplu.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Si care e problema ca donat Papa? ia uite ce cuvânt magic "a DONAT", sau după bunul obicei practicat aici i s-a băgat și lui mana în băncile Vaticanului fără sa-l întrebe nici măcar dacă vrea :) ?
      Parca nu e asa hoție când donează Papa :))
      Toate scuzele astea nu sunt pentru decât pentru o motivare cât mai morala a hoțiile făcute, de a crea breșe de percepție, și ce dacă fura, uite si cei cu arena sau cu stadioanele cum fura.
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Aha, acum il luam la frecus pe toti :) Nu, proiectul era cunoscut de atunci si a fost prezentat. Cat despre arena nationala ramane, dupa cum va ramane si complexul catedralei. Si mai e un lucru interesant: de cand a aparut acest subiect in spatiu public donatiile s-au... triplat !!! Brusc. Nimeni nu se astepta la asa ceva. Asta cred ca spune mult despre faptul ca cei care practica acest cult isi doresc un asemenea complex.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Nu te-ai saturat sa îndrugi atâtea minciuni care se pot verifica oricând ?
      De la cine au fost donațiile? de la statul șantajat de biserica ? :))
      Daca populația ar fi considerat necesare sau utile asemenea construcții ar fi fugit toți sa-si depună cei 2% din veniturile anuale către biserica.
      Acolo e populația, nu e nevoie de inginerii hoțești pentru a se obține, doar sa se ceara, bani care chiar s-au cerut :))
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      E o situatie care se poate verifica usor, pentru ca foarte multe ziare au difuzat stirea. Da, donatiile s-au triplat. Eu cel putin am donat de doua ori si n-as fi donat daca n-ar fi aparut aceasta discutie. O spun foarte sincer. Nu e vorba de acel 2%, ci de donatie. In plus mi-ai dat o idee sa-i redirectionez si pe acei 2%. E o stire reala si e o reactie directa a acestor polemici din spatiul public (inclusiv televiziune). O reactie la care nu se astepta nimeni. Si dupa discutia cu tine voi dona si maine. Nu sume mari, dar pic cu pic se face lacul. Imi place ideea unui spital, a unei case sociale, a unei biblioteci. Chiar imi place.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Valentin check icon
      Cat despre utilitatea acestei constructii, nimeni nu intreaba cat de utila este o arena nationala intr-o tara care nu prea mai are fotbal si care in ultima vreme merge mai mult pe tenis. Sunt foarte multi care considera utila aceasta cladire si foarte multi care au aflat - desi nu stiau - ca vorbim si de un spital, o casa sociala, cantine, biblioteca etc. Insemnand locuri de munca, insemnand taxe catre stat, insemnand beneficii pentru persoanele defavorizate, insemnand utilitate pentru cei care doresc sa asiste la serviciile liturgice. Deci se doneaza. E un lucru verificabil. Adevarul e ca aceasta discutie din spatiul public a popularizat proiectul si rezultatul este cel pe care il vedem.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Daca vrei sa nu pari mincinos arata-mi o lista cu donațiile, ca n-o fi secret de stat :)) Eu am vazut local ce s-a intamplat, cum a fost isteria aia de la Taxi cum s-a înființat un prea sfânt (cum altfel:)) ) la consiliul judetean
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Donațiile de la populație (cu ghilimelele de rigoare) de abia după paști vor fi. Atunci ii prind prea sfinții la înghesuială sa doneze forțat, și sunt foarte pregătiți :))
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Daca stirea din mass-media minte atunci probabil ca mint si eu. E o stire care apare atat in ziare cat si la televiziune si care spune ca datorita acestei discutii donatiile s-au triplat. Cert e ca acest cult are foarte multi practicanti si aceste donatii se fac prin bisericile de care apartin sau chiar la orice biserica. Vei vedea afise care informeaza cum se poate face donatia si care se afla in TOATE lacasele de cult, de la cele de oras pana la cele din varful muntilor. Cat de numeroase sunt persoanele acestui cult vom vedea in curand, pentru ca se apropie o sarbatoare majora.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      mai bine spune ca poate biserica minte. Sau ea se exclude din oficiu ? :))
      Mass-media nu scrie fantezii din capul ei, ci cu informațiile transmise de biserica.
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Asta e o alta problema. Din cate stiu eu contributia de la stat a fost oprita pe anul acesta, dar totusi santierul merge ceas.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Aha :)))) a fost oprita. Prea sfantul de care spuneam a primit 100 milioane. Chiar si din sistemul asta de donatii poti sa realizezi ca ceva nu e in regula din moment ce nu se publica nimic, cine, ce, cum, cat... pauza totala. Din moment ce se pretinde o chestie publica, de interes național, ce ar fi de ascuns de nu se publica donațiile, mai ales cele din partea instituțiilor statului, care sunt si ele instituții publice.
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Dar de ce sa nu ne documentam direct de pe siteul oficial? Exista si informatii despre donatie, poti dona direct de pe site, prin SMS etc. Sunt comunicate de presa, chiar tabele care se pot descarca. Totul e public: http://www.construimcatedrala.ro/doneaza-pentru-catedrala/
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Sau aici: http://www.catedralaneamului.ro/ De ce sa nu ne informam direct de la sursa? Dupa cum vezi exista si donatie prin SMS. Un sistem foarte simplu.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Valentin check icon
      Din punctul meu de vedere n-as numi-o de interes national si n-as face acest lucru nici cu arena nationala. Nu suntem o tara de microbisti, dar exista un numar mare de microbisti care cer o asemenea arena. La fel, exista o cerere mare - dovedita si de cozile kilometrice de la principalele momente religioase - si atunci e necesara o asemenea constructie. In plus vorbim si de un spital, o casa sociala, cantina, biblioteca, ori acestea sunt intotdeauna necesare.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      acum hai mai scote si perla ca instituțiile statului sifonează bani către biserica prin sms :)))))))
      Ce sa vad pe catedrala neamului dacă nu e nimic, unde sunt listele cu sumele sifonate (pardon, donate) de la instituțiile statului?
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Aproape ca nici nu inteleg ce scrii. Foarte dezlanat. Discutam despre donatii sau despre alocari de la buget? Nici eu nu stiu cum sa afli, dar putem folosi putina logica. Din moment ce vorbim de bani publici poate ca e nevoie sa intrebi direct ministerul care i-a alocat. Si care aloca pentru orice cult, fie ortodox, catolic, protestant etc. Procedura nu o cunosc, probabil ca se face cerere - e o informatie publica - si se primeste raspuns. Poti incerca daca te pasioneaza informatiile exacte. Donatiile nu sunt bani publici. Ele se fac fie prin SMS, fie pe site, fie la biserica din cartier, oriunde. Termenul de 'sifonat' nu l-ai priceput corect. Se refera la cu totul altceva si nu se potriveste in acest context.
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Alocarile de la buget nu se fac prin SMS :)))))) LOL :) SMS-ul e pentru persoane particulare :))))
      • Like 0
    • @ Valentin
      Valentin check icon
      Bref: tu ce vrei sa afli? Alocari bugetare? Pai contacteaza ministerul, vezi in ce conditii ti se ofera informatia - logic ar fi sa fie pe baza de cerere - si afli de la sursa. Cat despre donatii e mai greu de aflat. Daca eu donez acum prin SMS e mai greu de aflat.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Daca vrei sa pari greu de cap, mai repet, dar mai bine citește încă o data.
      Banii publici se sifonează prin consiliile județene si primarii.
      Instituțiile publice nu fac donații prin sms, prin hotărâri de consiliu, etc.
      Ok, la primăriile si consiliile județene respective se știe, se poate verifica, dar mult nu știi, deci unde sunt, la biserica, publicate donațiile instituțiilor publice? Caci una e sa vezi la primăria ta, si alta e sa vezi exact care totalitatea sumelor care se sifonează din bugetele locale pe toată țara. Eu simt ca e ceva extraordinar de frumos si mult.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Ca tot am văzut niște abureli pe acolo cu donații pe 2015, dar absolut nimic, nici măcar o singura instituție publica nu exista.
      Dar anul trecut au trimis si scrisori prin care cereau donații la absolut toate consiliile județene si primăriile din țara, si toate s-au executat. Bani publici donati si nu exista nimic la ei, cât, cine, cum... in top e Ion si Maria cu sms de 2 lei. Daaa...
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      'Sifonarea' e una, alocarea e altceva. Bugetele primariilor si consiliilor judetene repara si biserici obisnuite, monumente etc. Si da, stiu ca se ofera sprijin si din partea acestor primarii si consilii, daca au si daca vor sa dea. Nu stiu daca aceste informatii sunt centralizate sau nu, dar ele au aparut in presa de-alungul timpului. Din cate stiu problema este discutata in consiliile locale si se voteaza asupra sumei, daca se da sau nu o suma. Uneori se da, alteori nu, dar in niciun caz nu se 'sifoneaza'. Termenul inseamna cu totul altceva.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Hai, parca ai vrea sa pari acum ca habar nu ai... Sumele respective se folosesc si in interes propriu, și ca bani spălați pentru donații de la biserici, trebuie sa iasă si biserica cum ca ar face donații, sau ca se înghesuie credincioșii sa doneze, iar dacă nu are de unde nu e bine, ia de la buget, toată treaba e din încheietură :) sa ai talent sa le schimbi destinația. Anaful n-are nici o treaba ca deh suntem scutiți, noi facem opere caritabile, biserica nu face evaziune :))) din principiu.
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Stiu ca au fost solicitate primariile si consiliile judetene, dar mai stiu ca rezultatul a fost destul de slab. Chiar foarte slab. Dealtfel anul acesta si anul trecut tot ce inseamna finantare de la stat a mers foarte slab. Baza a ramas tot autofinantarea: serivicii religioase, turism, vanzari de carte religioasa, reviste, donatii, chete etc. Nu e deloc putin daca toate aceste activitati sunt coordonate eficient. Arena nationala ar avea probleme si acum, si am inteles ca suma a fost imensa comparativ cu ce discutam aici. Mass-media vehiculeaza niste cifre uriase, si totusi microbistii se vor aduna pe aceasta arena fara probleme. N-am auzit pe nimeni care sa fi dorit oprirea constructiei sau sa ceara daramarea ei, desi acolo intra in mod clar sume care provin de la persoane care n-au nicio legatura cu fotbalul.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Dah, de asta sar ca arși si umbla cu amenințări cand e vorba de tăiat.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Valentin check icon
      Ar mai fi de mentionat ca facilitatile bugetare sunt in acord cu intreaga legislatie internationala. Asemenea facilitati exista si in tari ca SUA, Franta etc. Franta, care este o tara laica, acorda mari sume din bugetul de stat institutiilor religioase si nimeni nu zice mare lucru, desi vorbim de o tara laica.
      • Like 0
    • @ Luci
      Valentin check icon
      Ce fel de 'amenintari'? Sunt hotarari de cosiliu. Ce poti face impotriva unei hotarari de consiliu?
      • Like 0
    • @ Valentin
      Luci check icon
      Esti bine, sanatos?
      • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult