Foto Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda
„Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.”
Una dintre cele mai bune echipe de constructori din istoria noastră nu reuşea nicidecum să ridice o mănăstire. Bineînţeles că de vină nu erau competenţele lor profesionale, ci forţe obscure care se puneau în calea capodoperei. Dar Manole, creştin adevărat – să ne amintim cât de zelos se va ruga el ca Dumnezeu să pornească stihiile pentru a o opri pe Ana de la jertfă – visează soluţia problemei: sacrificarea uneia dintre soţiile meşterilor. Şi, obsedat de perfecţiunea de care el nu era capabil, trebuia zidită tocmai aceea care se va arăta cea mai serioasă şi iubitoare, aceea care se trezea cel mai deveme pentru a-şi hrăni bărbatul bun doar de gură. Iar cum colegii săi erau mai pragmatici, tocmai meşterul ajunge să îşi zidească propria soţie, dovedind încă o dată că nu era capabil să construiască ceva decât pe spatele unei femei.
„Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă.”
Un alt erou popular cu care ne mândrim, ciobănaşul moldovean, cu o deosebită aplecare înspre filosofia bahică, este şi mai împăcat cu soarta decât medievalul Dorel. Dacă nu era în stare să lupte cu duşmanii săi, măcar ar fi putut să se facă nevăzut în codru, însă atitudinea lui aminteşte mai mult de povestea leneşului care preferă spânzurătoarea în locul efortului de “a-şi muia posmagii”. Totuşi, să remarcăm retorica sa desăvârşită în a-şi minţi nu doar turma, ci şi bătrâna mamă. Orice laşitate are întotdeauna o scuză bună. Probabil că, dacă rapsodul popular ar fi cunoscut câteva cuvinte arabe, ciobănaşul nostru ar fi exclamat ridicând din umeri la final: “Inshallah!”, facă-se voia Domnului, ce e scris în frunte ţi-e pus.
Dacă am fost învăţaţi din şcoală că Meşterul Manole şi ciobănaşul Mioriţei simbolizează concepţia noastră despre muncă şi viaţă, putem oare să ne mai mirăm că:
- Ne plângem că numărul românilor morţi în accidente rutiere este enorm, dar ce sens are să construim autostrăzi?
- Murim în spitale, fiindcă nu ne putem abţine să furăm banii de dezinfectanţi şi să îi înlocuim cu apă chioară?
- Filosofăm pe tema eficienţei măştii, deşi am copiat la biologie când aveam lucrarea de control la virusuri şi bacterii?
- Ne certăm cu Dumnezeu că ne ia părinţii, când singurul medicament pe care l-am dus vreodată a fost un dezinfectant cu alcool de prună?
- Ne urâm copiii dacă nu ne văd ca pe eroii din basme?
Când nu suntem în stare să creăm o structură care să funcţioneze corect şi eficient, putem da vina pe profesorii noştri, pe literatura proastă cu care ne-au împuiat capul, pe străinii care ne-au furat, pe politicienii care ne mint, pe copiii care nu ne ascultă platitudinile care s-ar vrea cugetări profunde. Sau am putea să ne tragem masca corect peste nas, să uităm palavrele şi să încercăm să facem numai ceea ce ştim, cu atenţie şi cu pasiune. Cel puţin, astfel, vom scăpa de la moarte alte Ane şi de la suferinţă alte mame.
Doamne ajută!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cred că în prima legendă este prezentată destul de clar relația bolnavă și nefirească dintre popor și putere, putere care este convinsă că poporul este bun atâta timp cât îi conferă mărire și făloșenie, după care poate fi trimis în neant, relație care a rămas neschimbată până azi.
Cred că a doua legendă arată cum relațiile putere-popor se pot înfiripa și în relațiile dintre cei din popor oleacă mai înstăriți ( și această înstărire nu s-a obținut prin petreceri bahice la birtul din sat ci prin muncă asiduă ). „Tânguirea” ciobănașului nu este un imn închinat lui Bachus, nici o pledoarie pentru resemnare, este o reflecție despre îndoiala că se poate ca un complot împrumutat din lumea puterii să fie posibil în lumea lui, iar testamentul lăsat în eventualitatea declanșării complotului și pierderii luptei descrie amărăciunea simțită de alienarea vieții ciobănești pe care o împărtășește metaforic numai cu o necuvântătoare, nu și cu oamenii, acestora transmițându-le speranța în mai bine.
- Sunteți unul, ...
Zile frumoase,
ntp