Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ce ar trebui să știe un antreprenor care postează poze cu pisici pe Facebook?

companie - getty

(Foto: Guliver/Getty Images)

În acest moment, în România sunt 9,6 milioane de utilizatori de Facebook. În medie, unul din doi români are cont deschis pe rețeaua fondată de Zuckerberg. Cu toate acestea, numărul de pagini de Facebook nu depășește cifra de 45.000.

Asta deși există peste 600 de mii de firme înregistrate în România. Un calcul simplu ne arată că cel mult una din 12 firme are pagină deschisă pe Facebook. Explicația multora dintre patronii care continuă să ignore cea mai mare rețea socială din România este că „pe Facebook stau doar copiii.” 

Facebrands.ro, principala platformă de analiză a cifrelor Facebook în România, arată că doar 9% dintre conturi sunt ale tinerilor sub 18 ani.

(clic pe imagine pentru a o mări)

Mai mult decât atât, publicul comercial (18-45 de ani), adică segmentul oamenilor activi, reprezintă 60% din totalul utilizatorilor. Cu alte cuvinte, publicul de Facebook din România este în proporție covârșitoare adult.

Întârzierea cu care românii acceptă noi canale de comunicare este reflectată și de un studiu Eurostat, realizat la finalul anului 2013.

Atunci, România era pe ultimul loc la procentul de firme care dețineau website. Doar 43% dintre ele aveau pagină de internet, mult sub media europeană de 73%.

Astăzi, în țările occidentale, rețelele sociale atrag o felie importantă din sumele alocate promovării. În ultimii opt ani, cheltuielile în domeniul social media au crescut cu 200%, de la 3,5% din bugetele de marketing în 2009 la 10,5% în februarie 2017, potrivit sondajului The CMO Survey 2017. Este de așteptat ca ascensiunea să continue: extinderea cheltuielilor pentru social media cu 90% în următorii cinci ani.

„Toate mărcile, mari și mici, sunt astăzi ferm prezente în social media (…) Social media a devenit o tactică de bază“, spune Jill J. Avery, lector senior la Harvard Business School. 

Ce fel de likeuri vrem să primim?

O mare parte dintre patronii care au creat pagini pentru afacerile lor au avut un singur scop: să adune cât mai multe like-uri. Postări cu filmulețe amuzante, poze cu pisici, sau cu Simona Halep, fără nicio legătură cu afacerile lor. Iar când voiau să comunice câte ceva despre afacerea lor, o făceau sub forma unor pliante neatractive, transpuse grosolan din offline, în online. În mod natural, după ce ai obișnuit oamenii cu pisici, postările cu serviciile de curățenie pe care le oferi nu au cum să aibă efectul scontat.

Antreprenorul trebuie să înțeleagă că rețelele sociale pot fi veritabile piețe de desfacere pentru produsul său.

Marketing viral și reclamă convențională

Principala provocare a marketingului online este adaptarea mesajului. Obișnuiți cu reclamele de la TV, mulți au avut iluzia că simpla transpunere în online a unei reclame convenționale va aduce aceleași beneficii.

„Comunicarea în online e mult mai personală. Oamenii caută pe Facebook prieteni, dezbatere și vor să vadă cu totul altceva decât la TV”, spune Mircea Bravo, un entertainer care are o comunitate de Facebook de aproape 900.000 de urmăritori.

De aceea, foarte mulți advertiseri se folosesc de influencerii populari pe Facebook atunci când vor să comunice un mesaj sau un produs. „Să promovezi ceva pe Facebook în acest moment este mult mai ieftin și mai eficient decât pe mediile offline”, continuă Mircea, care spune că Facebook-ul îți dă toate instrumentele de măsurare pe loc a impactului campaniei. „Știi în orice moment câți oameni s-au uitat la tine, din ce grupuri sociale, câte secunde au vizionat și ce dezbatere a generat postarea, spre deosebire de bannerele outdoor care costă câteva mii de euro pe lună și nu poți să cuantifici efectul campaniei.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult