Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Cinema de mâna doua

Brusc, ne-am dat seama că nu mai avem cinematografe. Bine, mai erau, dar n-avea nici un rost să-ncerci să vezi ceva de soi pe-acolo. La mall-uri filme proaste valuri-valuri, iar restul…jale. (Jale fără mângâiere!) Filmul-bun, da’ sala e cam proastă! Ba, sunetul e de cacao, ba copia e a cinșpe’mia, fotoliile sunt străvezii, sub mânere te pândește guma de mestecat, i-un frig de-ngheață și acarienii… și tot așa!

Cuminți, cu mintea clară, ne luăm adio de la cinema-ul mare, îi tragem o beție (spre veșnica lui pomenire) și emigrăm în grup, spre dvd.

Singurii din gașca noastră care aveau curte și n-aveau nici o problemă să ne primească (uneori și neivitați) erau Nașii - arhitecți. Lasă că sunt mai tinerei ca mine, dar cred că știu de-o mie de ori mai multe filme. Le au și cu decorul, cu proporțiile, chiar și cu culoarea…tot tacâmul! Ai de ce să-i frecventezi.

Zona liniștită, casele mai risipite ca prin alte părți, vecinii de-o discreție suspectă …ce să mai vorbim: perfecțiune!

Reuniunile pe-acolo au devenit curând, celebre. Începeam temeinic c-un grătar (să aibă omul o bază), mergeau și ceva beri și-n fapt de seară: bagă dvd-u’-n priză! Ne adunam vreo zece, mai de fiecare dată. Nașii-doi, eu și soția-patru, Domnu’ Tăticu - cinci, Chelu și Pârș - șapte, Badi, Biu, Vlad ... Vreo zece, cum ziceam. Boema!

Discuțiile o porneau ușor, cu noutăți - ce festivaluri, premii, ce mai face Nae (amicul Caranfil, desigur), ce-a mai filmat Vlăduț ... Aici, tendința era să fim obiectivi: n-avem noi cinematografie, dar vârfuri tot mai sunt:

- Nu vezi câte premii s-au mai luat?!/ -Eh, bine ...premii luăm, dar publicul nu vine... / -La ce să vină? (o ia încet, discuția la vale) - Astea nu-s filme pentru public, sunt clar de palmares./ -Păi da, nu-s filme - sunt C.V.-uri!/ -Și după?... Nu se apucă de făcut și de-alea bune?/ -Nu, nenică - filmul e film! Doar nu-l faci pentru tine!? Așa, nu-l mai arăți...de ce-l mai faci?/-Io-te d-aia.../ -Ce vorbim, ce facem noi e cinema de mâna doua!/- Haideți mă, că n-are nici un rost...Nașu, mai adă tu vreo două beri!

Nici cu vinul nu stăteam rău. Avea nașu’ o sursă pe la țară, ceva curat...aproape sănătate! Mereu la zece- cinșpe litri. Proaspeți. Cum începeam să articulăm mai greu, hop! - atacam tema cu „sunetul în filmul românesc”. Ori că nu mai avem actori ca lumea, ori că se confundă naturalu’ cu neglijența./ -Ba nu băi, n-avem sunetiști!/ -Pe naiba, vă zic eu: vrem să-i copiem pe-americani!/ -La ce?!/ -N-ai înțeles nimic!/ -M-ai omorât cu-americanii tăi.../ - Măi nene, care americani? Ne-a rupt minimalismu’: doi blazați, filmați din mână... le e lene să articuleze!/-Păi nu v-am zis? E cinema de mâna doua!... ba că-i bine, ba că-i rău... et caetera!

Temele erau diverse: Hollywood versus rusești, minimalismul la români, Tarkovsky nene (și atât!), CNC, manipulare, monarhie sau nu prea, O’Toole, Scorssese, comedii, metode bune pentru suicid, ești prost, ba voi că nu gândiți până la capăt.../-Fac ceva pe filmu’ nostru…Cică „o felie de viață”! O felie de…caca-o! Cinema la mâna doua!/ -Ai tu un fix…/ -Bine, că la tine totu-i relativ!/- Hai, dă-o-n aia măsii, că doar n-o să ne certăm!

Ba da! În câteva minute zburdau nestigherite acute mii și mii, iar textele...nu se pot reproduce! Ce verbe! Ce ce metrafore-ascuțite! Ce semantică zemoasă: n-ați văzut!

A doua zi, când ne dezmeticeam, aflam că nașii au totuși și niște vecini.

„ - Doamna Cornelia, vă rugăm să ne scuzați. Știți, așa e cu artiștii, pun cam mult suflet! / -Lăsați, c-am fost și noi odată tineri.../ -Sigur, mulțumim! Dar, chiar n-am deranjat?/ -Cum să vă zic, discuțiile au fost interesante - limbajul ...suburban!!!”

Avea dreptate! Plutea mereu în cartier sămânță de scandal. Sau, dacă nu era scandal, vorbeam degeaba tare, ca și când toți eram deodată surzi.

În anii ce-au urmat, la nași în curte, s-au disecat optișpe mii de filme. S-au dus dezbateri uriașe și s-a țipat ca-n codru. Am impresia că acolo s-a scurs o parte din energia tinereții noastre (chit că Domnu’ Tăticu era deja matur). Tot acolo, s-a scurs și-o eră de tehnologie. S-a început cu-un Goldstar mic, bombat, s-a trecut apoi la primul ecran plat, iar mai târziu au apărut și boxe. Un arsenal de cabluri, prize, lumânări și torțe, șezlonguri mari și mici, grătare noi, băncuțe, un ventilator, au populat pân’ la refuz cinemateca de cartier. Atât de bine mă simțeam că, într-o zi, mi-am luat și eu o curte, la doi pași, în spate! Cum s-ar zice, am prins-o pe madam Cornelia ca-n cleștele de spart alune.

La primul chef de casă nouă, am fost mai mulți: vreo sută-două! Toți cinefili. Până și tablagiul de proximitate: - Vai, dar vă știu! Ce plăcere, vă urmăresc demult. Dați-mi voie: Agent Costică!/ -Eu sunt Marius Florea!/ -Ei, rahat...Nu ne luați de milițieni. Nu vă cunoaștem noi? Doar vă cunoaște toată lumea, domnu’ ...Bartoș! - ce-am mai râs. A fost...de-osebit! A băut mai mult ca Nașu’, a și cântat o populară, iar la sfârșit când am rămas doar noi (nu că ne-am retras, ci că plecaseră aproape toți!) ca un adevărat amic, îmi zice: - Pavele, ai grijă cu vecina. Iubește actorii, da’ are somnu’ cam subțire!/ - Nu e cazul, zic, vecina e o scumpă!... Și oricum, dormitorul dânsei dă la nașu-n curte, nu la noi!/ -Complet greșit! Vezi, că nu știi? Doamna Cornelia n-a rezistat la cinemau’ vostru și și-a făcut culcuș în sufragerie. Acu’ stă-n coa’, pe partea astalantă. Io-te, și-acum pândește de după perdea! Hai, vezi ce faci...

La primul chef de casă nouă, am fost mai mulți: vreo sută-două! Toți cinefili. Până și tablagiul de proximitate: - Vai, dar vă știu! Ce plăcere, vă urmăresc demult. Dați-mi voie: Agent Costică!/ -Eu sunt Marius Florea!/ -Ei, rahat...Nu ne luați de milițieni. Nu vă cunoaștem noi? Doar vă cunoaște toată lumea, domnu’ ...Bartoș! - ce-am mai râs.

Ce să fac? M-am mutat eu în cartier, dar filme, tot la nașu’ se vedeau! Ceva nu se-așeza cum trebuie...Păi, stai așa, de-ce am eu curte, tată?! Ia s-o mutăm pe Cornelica frumos la loc, în dormitor, pe partea lui nașu’! Zis și făcut: am împărțit pe la vecini un vin cu etichetă trăznet (de la mama lui) și m-am scuzat c-o vreme o să tot „ud” de casă nouă! În două luni, distinsa doamnă, sforăia din nou în patul ei! Așa, tăticu’, ia să dăm noi drumul la artiști, pe pânză!

Când zic „pe pânză”, nu fac literatură, chiar așa s-a și făcut: am ctitorit doi pari lângă gazon, s-a decupat cu măiestrie, un „patru pe doi și-un pic” din pânză albă, pentru banner, s-a imponderabilizat ecranul cu elastice (ca să plutească filmu’) și… motor! Aprinde nene, proiectorul!

Domne’, era așa ceva… înălțător: un Woodstock mic, pe cinema!

Se însera, nici greierii nu mai cântau în așteptare. Era… o linște în jur „de îți părea că se izbesc de geamuri razele de lună!” Ne adunăm doar cei mai buni, cuminți și nevocali, amestec șase litri - limonadă și… începem! Am pus ceva de artă, nu mai știu, ceva cu toalete și simfonic... ceva ușor și rafinat. Pe un mi minor de flaut lin, în plin sărut barococo, se sparge-n zări un urlet tâmp:

- Dar da-ți-o-n aia mă-sii, băi... de trântori! Io mâine am servici, nu pot să dorm! Mai terminați cu filmele-astea de căcat!

Ne-am cam șocat. Nu ne-așteptam ca nea’ Caisă să fie atât de contondent! Chiar nu știam, oare ce l-a-nfuriat? C-avem noi timp? Că epoca n-o înțelegea sau, pur și simplu, așa înfierează-un proletar? Ori poate flautul e alergizant…

„Mai terminați cu filmele-astea de căcat!” - și atât a fost. Un singur film!

Acum e ger, se stă mai mult pe lângă sobe. Vedem prin mai ce-o să mai fie... poate consolidează „Patria” până atunci (glumesc, ha-ha) iar dacă nu... îl pândesc pe Gâgă când intră-n schimb de noapte, s-o facem iară lată, așa ca-n cartier: un cinema de mâna doua!

A, apropo de filme: am revăzut, pe laptop, „Searching for sugar man”. Ce dacă e documentar, a fost mișto și-a doua oară! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Va salut din SUA!nu stiu cum sa scriu sa ma fac bine inteles si nu cumva sa se spuna ca :,,uite inca un destept care sta in SUA ,nu stie ce e acasa si vrea sa ne dea lectii "o sa incerc sa imi exprim parearea cu privire la cum se vede aici experienta vederii unui film si cum as vrea sa fie acasa....nu spun ca trebuie sa fie ca aici ,din capul locului .
    In primul rand nu se vad filmele proiectate in propria curte( nu e pentru civilizatia de aici asa ceva)
    -DVD-urile costa destul de mult sa le cumperi ,mai putini bani sa le inchiriezi(daca uiti sa le duci inapoi te costa si mai mult)
    -Sunetul in cinematografe este bun sau rau,fiecare cinematograf avand resurse tehnice diferite.
    -Cea ce face diferenta este ca experienta de a merge la cinematograf in SUA porneste de la film ca si o afacere... e alegerea ta ce film vezi(de obicei cel mai mediatizate ,cu efecte speciale ,deosebite,etc),bne sau proaste nu mai conteaza,atat timp cat se vinde popcornul,bauturile tip cola si alte prostii.Numai ca sunt si cinematografe tip restaurant unde mananci ,bei inainte de film,in timpul filmului ,dupa film.
    -Dar ca sa nu mai lungim vorba ,nu conteaza cine vine sa vada un film,societatea lor a creat spectatorul care respecta pe ceilalti din sala,biletele nici macar nu se vand cu numarul locului....iara daca cineva chiar deranjeaza spectacolul este poftit afara...plus copii galagiosi...
    -Am 32 de ani si atunci cand eram copil mergeam de cate doua ori s avad acelasi film ... in anii 90 si 2000 cred ca am fost de 3 ori la un cinema(ori nu mai erau cinematografe ,ori erau scumpe).
    -Si referitor la pretul unui bilet ,il ascultasem pe Cristian Tudor Popescu spunand ca un bilet la Star Wars, in nu stiu ce cinem adin Bucuresti este 100 de RON.Eu aici vad un film cu 8 sau 9 dolari ,iar pana la 25 de dolari (echivalentul a 100 de RON ) imi iau ceva usor de mancat si o bautura,sau apa de la robinet cum se obisnuieste aici...de aceea ma duc saptamanal la cinema .
    In concluzie este loc de facut cinematografe in Romania,pentru ca public este destul ,iar cu un pic de management se poate crea o afacere fructuoasa
    Cand pui pretul atata de mare la bilete si nu ai conditii din cele mai bune pentru spectatori nu te poti considera un cinema ci ,,un loc unde vinzi bilete unor oameni ce vor sa vada un film"
    • Like 0
  • check icon
    Chestia cu sunetul în filmele românești este adevărată. Un sunet mai prost nu exista decât în filmele indiene din anii '70. Nu știu de ce se întâmplă asta. În toate filmele românești, actorii se aud de parcă vorbesc dintr-o pivniță sau dintr-un canal. Eu sincer am dificultăți să înțeleg ce spun actorii în filmele românești, atunci când vorbesc încet. Dacă nu se strigă, parcă mormăie într-o pungă de hârtie De filmele de pe vremea lui Ceaușescu, ce să mai zic. Cel puțin filmele istorice pe care le-am văzut, erau pur și simplu dublate în studio, se vede cu ochiul liber că sunetul nu este sincron. S-a ajuns până acolo, încât Amza Pellea a fost dublat la voce de Emanoil Petruț în filmul Mihai Viteazul (sper să nu greșesc). La fel, în studio erau produse (cred) și lipite "efectele sonore". Dacă urmăriți filmele lui Sergiu Nicolaescu, absolut, dar absolut, toate impușcăturile sună la fel, indiferent de tipul armei, de epocă sau de locație (în casă, pe tarla). Un "piauuuu" de ăla de-ți zgârie creierul. Te uiți la Mărgelatu, trage cu pistolul face "piaaauuu". Te uiți la comisarul Moldovan, trage cu pistolul, face "piaauuu". Toate filmele românești dau impresia de teatru radiofonic. Un tatru radiofonic de pe vremuri, unde ăia fac sunetul furtunii zgâlțâind table și stropind cu furtunul. Măcar sunetul ăla era produs pe loc și era astfel unic.
    • Like 0
    • @
      check icon
      Nu doar împușcăturile, ci și exploziile. Mereu remarc asta, când revăd „Nea Mărin miliardar”, iar la una dintre primele faze din film, în care „mafiotul” Mircea Albulescu detonează cu o telecomandă mercedesul limuzină al uneia dintre „facțiuni”, sunetul exploziei se aude de parcă ar fi căzut pe mașină un obuz rătăcit de la Plevna sau Vidin.
      • Like 0
  • Bună ziua! Interesul pentru filmul bun nu poate fi reactivat oricum. Domnule Vizante, aveți în Capitală un ONG, MACONDO se numește, care se ani de zile are un program superb de educație prin film. Cinema Edu și Filme pentru liceeni sunt două proiecte la care oameni de mare calitate au lucrat nu numai să le construiască ci să le și pună în practică. Dați-le o mână de ajutor ca peste ani să mai aveți cinefili și spectatori români.Respect pentru talentul si munca dumneavoastră! Un profesor de liceu.
    • Like 1
    • @ Adriana Cazanel
      Vizante check icon
      Multumesc, dom' profesor!
      • Like 0
  • check icon
    Tare plăcut scrie d. Vizante...
    • Like 1
  • SO Rin SO Rin check icon
    nea MARIUS stand stramb si citind printre randuri in zilele de azi degeaba ai cu cine daca nu te baga nimeni in seama ! vorba aia , -da mie ce-mi iese la combinatia asta ?
    • Like 0
  • In Romania filmul se consuma, nu se traieste. De fapt cam totul se consuma si doar atat. Pe o parte intra, pe o parte iese. Asta pentru ca nu avem acel lucru solid in noi, acel miez identitar. Noi avem o cultura prin altoi, nu ceva cu radacini ferme. Am prins totul din zbor. Oricum, textul asta mi-a adus aminte de asta: http://www.hollywoodreporter.com/features/quentin-tarantino-ridley-scott-four-846682
    • Like 2
  • Seraching for sugra man ar tb sa fie film motivational de propaganda. culmea este ca si muzica lui Rodriguez este pe masura povestii vietii lui. btw, omul are concerte live si anul acesta sold out :).
    • Like 0
  • Asta cu blazatii carora le este lene sa articuleze,poti s-o mai zici o data.Mi-a aduc aminte de scena cu personajul care sorbea o ciorba cam cat tine o pauza de publicitate la filmele de pe tv.Asa filme triste si deprimante ca-n Romania,mai rar.
    • Like 3


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult