Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Covid-19 | Germania trece la nivelul următor: 200 de voluntari pentru găsirea unui vaccin eficient anticoronavirus

Testare Germania

Foto: AFP/ Profimedia Images

Institutul Paul Ehrlich din Germania a permis primul test clinic al vaccinului: este vorba de laboratoarele Biontech din Mainz, cunoscute în primul rând pentru terapiile imunologice anti-cancer. Biontech are așadar dreptul de a testa antidotul COVID-19 pe 200 voluntari. 

Obiectivul este de a scoate pe piață un medicament sigur și eficace pentru populația Germaniei și nu numai. 

Aprobarea vine însă după o atentă analiză a raportului risc-eficiență a substanței în cauză. 

Vaccinul elaborat de Biontech în colaborare cu Pfizer face parte din categoria celor bazate pe informația genetică, în acest caz, pe cea prelevată virusului Sars-CoV-2.

În cadrul fazei I/II se vor analiza nu doar eficiența, ci și eventualele efecte secundare; căci antidotul funcționează în felul următor: în urma injectării, organismul uman va produce proteine împotriva cărora sistemul imunitar va genera anticorpi. 

Conform datelor Asociației Producătorilor de Medicamente (Verband forschender Arzneimittelhersteller, vfa), de la începutul epidemiei de COVID-19 au fost inițiate cel puțin 80 de proiecte de elaborare a unui vaccin, 4 dintre acestea fiind deja în stadiul de studiu clinic în China și SUA. În Germania vor începe anul acesta 4 studii clinice, afirmă directorul Institutului Paul Ehrlich. Ceea ce este puțin probabil este aprobarea unui prim vaccin de către autoritățile germane până la sfârșit lui 2020. 

Actualmente (22 aprilie), Germania înregistrează 148.000 de cazuri de COVID-19, 44.000 contagieri active, 5100 decese, însă deja 99.400 însănătoșiri. 

Din data de 4 mai se așteaptă o ulterioară relaxare a măsurilor restrictive: în aer liber vor fi permise chiar și grupurile de până la 50 de persoane, unele activități industriale își vor reîncepe activitatea (dacă nu au făcut-o deja, ca în cazul Daimler), însă obligația de a purta mască de protecție (în magazine sau mijloace de transport) rămâne valabilă în majoritatea landurilor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Gabi check icon
    Până se va lansa vaccinul, coronavirusul va fi o cu totul altă entitate. Cercetatorii chinezi au descoperit zeci de variaţii ale coronavirusului, unele sunt de 270 ori mai virale. Virusul suferă constant mutaţii în funcţie de sistemul de imunitate cu care se confruntă la diferite populaţii. Echipa profesorului Li Lanjuan a observat în cele trei zile de experiment în laborator, că virusul îşi schimbă constant structura în timpul infectării unui organism.

    Sursa în lb. engleză:
    https://fxn.ws/2VrYYAM

    Sursa în lb. română:
    https://bit.ly/3eKKKT6
    • Like 0
    • @ Gabi
      Valentin check icon
      Am înţeles totuşi că se ţintesc acele particularităţi comune, cum ar fi modalităţile prin care virusul se ataşează de celule. În rest e adevărat, riscul ca un vaccin să devină ineficient în urma unor mutaţii e cât se poate de real, mai ales dacă virusul se combină cu cele gripale.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Gabi check icon
      Să sperăm. Nu mă pricep, nu sunt specialist, eu doar am atras atenţia asupra a ceea ce se discută în privinţa unui eventual vaccin. În contextul în care deja se ştie că virusul are parte de zeci de mutaţii; relaxarea prognozată pe 15 mai pare cel puţin prematură. Spun asta după ce am vizionat documentarul făcut recent de Recorder „Paștele 2020. Live pe Facebook".
      • Like 0
    • @ Gabi
      check icon
      Nu toate partile unui virus sufera mutatii cu o frecventa asemanatoare. Daca vaccinul tinteste o parte mai stabila, atunci este ok.
      • Like 1
    • @
      Delia MC Delia MC check icon
      Corect.
      Să lăsăm specialiștii să-și facă griji pentru asta și să găsească soluții. În definitiv toți vor un produs eficient, n-ar fi nimănui de folos un vaccin care până-i pus pe piață e deja depășit.
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult