Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Cum am ajuns eu la „Din Dragoste”

Din Dragoste

„Mânca-ți-aș ție, frumosule” - așa a început. A terminat cu „Ce bani, măi haladitule?!… Mi-ai dat tu bani mie, muri-ți-ar vanilia?!” - în timpul ăsta ghicitoreasa mă lăsase fără pantofi. Din tufele și de pe băncile Parcului Ioanid se ridicaseră niște unii murdari care veneau spre mine. Am șters-o imediat. A rămas însă amintirea asta de pe când aveam vreo 15 ani.

Atunci când Andreea Marin m-a invitat la una din primele ediții de Surprize-Surprize zicându-mi că o să cunosc pe cineva important, o ghicitoare, am mormăit ceva. Am vrut să spun nu, dar nu am făcut-o dintr-o sumedenie de pentru că-uri: o prețuiam pe Andreea (continui s-o fac), voiam să-i cunosc personal pe domnul Lazarov (nu s-a întâmplat atunci) și pe doamna Ileana Pop despre care auzisem legende (am avut ocazia să le probez în timp, toate sunt reale); dar și pentru că, în televiziune, ocazia de a fi invitat live, în prime-time, nu se refuză. M-am dus. 

În fața mea stătea o doamnă cu o rochie albă, vaporoasă, tivită cu gri. Andreea îi vorbea aplecându-se în față așa cum faci cu oameni mult mai scunzi decât tine. „El este Mircea Radu, prezentatorul știrilor de la ora 20; iar doamna a fost ghicitoarea în cărți a lui Salvador Dali” (aici aș fi băgat un gong sau măcar tobele mici; n-a intrat nimic). Era important Dali, dar în mintea mea suna aia cu „Mânca-ți-aș ție, frumosule”. Am zâmbit.

Ne-am așezat. Doamna a întins niște cărți de tarot, m-a pus să tai, le-a răsfirat și m-a pus să aleg două. Cu ele ținute strâns, pe cant, a început să dea în celelalte, alandala, cum fac copiii când sar șotronul. Apoi și-a înfipt ochii negri și strălucitori în mine și mi-a zis „Cu dragostea stai bine!” Sala a râs complice, cum se face în cazuri d-astea. Nu stăteam bine deloc, eram în miezul unor belele, dar ok, am râs și eu către sală. „Iar cu televiziunea… vei schimba munca și vei face altceva”. Chiar dacă nu-i vedeam, Irina Pacurariu și Leonard Miron, care ședeau pe o canapea în spatele meu, zâmbeau; și eu aș fi făcut la fel.

Sala a aplaudat, eu am mulțumit doamnei, Andreei și publicului și am plecat. În culise, un mașinist m-a întrebat dacă-i adevărat că plec din TVR. Am zis că nu.

Nu a trecut jumătate de an și am fost ofertat de Antena 1, pentru a prezenta știri. Am acceptat. Nici aici nu am stat mai mult de jumătate de an și am aflat că am fost ales să fiu prezentatorul emisiunii „Din Dragoste”. Restul e istorie.

Ani de zile după acest moment, într-o după-amiază de vară, în biroul cu geamuri imense aflat la etajul 42 al unei clădiri din Madrid, l-am întrebat pe domnul Valeriu Lazarov cum de m-a ales la cârma unei emisiuni atât de complicate, atâta timp cât nu mă întâlnise niciodată. Mi-a răspuns că mă văzuse pe o casetă, invitat la Surprize, în care o doamnă îmi ghicea ceva...

Pe Mircea Radu îl puteți urmări pe pagina sa de Facebook.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult