Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Filmul absurd cu polițiștii din Iași care dezumflă roțile de la biciclete: „Au considerat de cuviință că trebuie să elimine pericolul imediat”

bicicleta - IAsi

(Foto captura)

Dubla 1. Războiul. Săptămâna aceasta. Dulcele târg al Ieșilor. Doi polițiști de la Poliția Locală aflați în patrulare primesc un apel pentru intervenție în zona Halei Centrale pentru tulburarea ordinii publice. 

Ajunși la fața locului au nimerit într-un viespar care le-a ridicat părul pe cap și i-a făcut să se înfioare! Și-au pipăit pistolul Carpați din dotare. Stai, că nu au. Și-au pus vesta antiglonț. Stai, că nici asta nu au! Au pășit curajoși în mijlocul războiului. Nu erau interlopii cu săbii. Nici bătrânele care vând pătrunjel sau flori în afara pieței. Mai rău. 

În colțul din dreapta, o doamnă aflată la vârsta senectuții. În colțul din stânga, șase băieți cu biciclete și două fete. Băieții încearcă să explice de ce fac acrobații. Cu bicicletele. Pe treptele de la Hala Centrală. Și fetele de ce îi încurajează. Sub ochii polițiștilor, bătrânica, doamna Melania, dezgroapă securea războiului. Ce iute e! Se ridică și-i udă pe rebeli cu apa din sticla pe care medicul i-a recomandat la TV să o țină lângă ea în vreme de caniculă.

- De ce dați, doamnă! răspund obraznic „huliganii”. 

Polițiștii locali scot armele din dotare: carnețelele și pixurile. Proces verbal pentru tulburarea liniștii publice. Nuuuu!

Se privesc unul pe celălalt.

- Îs copii!

Doamna Melania îi ucide cu privirea.

Tot Iașul știe locurile improvizate unde bicicliștii pasionați pot face acrobații. 

Verdictul vine dur.

- Dezumflați roțile la bicicletele astea scumpe, că mai bine vă luau părinții tablete să stați cu ochii în ele! Vă trebuie sport!? Să mergeți acasă pe lângă bicicletă!

- Domnule polițist! Eu am mâna în ghips și nu pot! Dezumflați dumneavoastră!

Doamna Melania radiază de fericire.

Unul dintre polițiști se apleacă cu greu.

Dubla 2. Se filmează!

Dubla 3. Arde Iașul! Înregistrarea ajunge la presă. Vuiește netul. Opinia publică ia foc. Noroc că în online polițiștii nu pot fi linșați. Se cer reacții. Se cere sânge.

Cu imaginea făcută praf după cazul Caracal, polițiștii locali se ascund în clădirea instituției. Glumele și ironiile curg.

Dubla 4. Victimele. Toți.

Poliția locală iese cu declarații. Comisie de disciplină. Anchetă internă. Puștii primesc amendă. De la o sută de lei la 200 de lei. Na! Să se învețe minte să nu mai filmeze cu telefonul. Și să știe lecția de viață „merge și așa”.

Doamna Melania tace fericită. A căștigat o luptă. Nu și războiul. Bicicliștii își cer drepturile. Răzvan e prieten cu bicicliștii amendați. E revoltat: „Este un bun prieten de-al meu și consider că acea atitudine a polițistului local este nepotrivită. Eu am fost la rândul meu biciclist, practicând sport de performanță până în anul 2017.

În momentul de față, în lipsa unei infrastructuri pentru biciclete, în lipsa susținerii sportului pe două roți precum.. .consider că nu au facut un rău, acele acrobații pe care le fac sunt singura lor plăcere. Dacă pentru alții plăcerea sunt drogurile și băutura... iaca pentru ei, tocmai ei... plăcerea e bicicleta.”

Bicicliștii spun că susținerea acestui sport cu bicicletele BMX în Iași nu prea există. Nu sunt amenajate locuri doar pentru sportul ăsta. Cei de la Downhill și XC merg prin pădure, dar noi unde găsim. Skate park? Nu avem la Iași.

#Final. Primăria municipiului Iași reacționează printr-un comunicat. Pune cătușe la bicicletă!

„Cum tinerii nu au fost cooperanți, ba chiar i-au ofensat pe agenți, unul dintre angajații Poliției Locale a considerat de cuviință că trebuie să elimine pericolul imediat, imobilizând una dintre biciclete, ignorând însă faptul că singura sa opțiune legală era aceea de a-l legitima și sancționa, în condițiile legii, pe contravenient” - fragment din comunicatul municipalității ieșene.

Sfârșitul episodului pilot. Va urma.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Persoana care a scris articolul nu prea cunoaște cu ușurință, diferitele feluri de polițiști din pătrioara noastră, cei din articol sînt cînd locali, ușor de recunoscut că nu au dreptul să poarte arme de foc( pistol, pistol mitralieră, pușcă cu alice + baston de cauciuc, american fashion), nu știm dacă au fost pregătiți, să tragă cu pîr poace,unde și de cine, și polițiștii ,,naționali" ai MAI-ului care umblă pe străzi cu Carpațiul agățat peste șold, dar în care Carpați nu au nici o încredere, dar se pot mîndri și ei în fața nevestelor, iubitelor, că au drept de port, eventual chiar uz de armă...
    Dar organele constatatoare care s-au apucat să dezumfle roți de biciclete, ei în baza cărei prevederi legale au procedat? Hai puștii, 14-15 ani, dar organele, absolvente de liceu, absolvente de școala de arte și meserii, de poliție locală, oare unde au fost școlariciți acești analfabeți, de cine au fost școlariciți, cine le-a evaluat cunoștințele teoretice și le-a semnat diplomele de absolvire, oare au absolvit la Petrol și Gaze, precum madam Dăncilă? Că și ea este o neavenită.
    Sîntem în România, care este țara tuturor posibilităților. România, țara unde analfabeții obțin diplome fără valoare și apoi sînt angajați la stat. Ca madam Dăncilă, sau madam Dan...
    • Like 0
  • - @ tanti V. Cincu !! - nu reiese ce-ai vrut sa se inteleaga din (de)scrierea "pilot" - mai degraba faptul ca toti cei implicati n-au corespuns asteptarilor particularilor si oficialilor - ai facut din tantar armasar - nu mai scrie si episoadele !! - "pilotul" asta-i destul !! - nu te pricepi la biciclete, copii, politisti, lege, respect, preventia pericolului imediat, ca sa-ti dai seama ca n-avea rost sa pui in scena asaceva atat de simplu - inca n-ai vazut urmarile vreunui accident grav biciclist-pieton sau derivatele - mai bine ramai la ocupatii strict domestice, casnice ....... sorry .......
    • Like 0
    • @ Stan Colton
      Hmmm. You had me at hello, you lost me at "mai bine ramai la ocupatii strict domestice". Acelasi corolar apoteotic l-ati fi scris in situatia in care semnatarul semna cu un nume de barbat? Probably not. Deci, cum sa zic?! Nu mai e nimic de zis.
      • Like 0
    • @ Anca Paduraru
      - hmmm - exact si fix in aceeasi idee, barbatului i-as fi zis sa se duca la sapa, ca nu cunoaste legea circulatiei si nici periculozitatea vreunui accident intr-o ceata de oameni (biciclisti si pietoni) din afara circulatiei legale ....... - eu am vazut cu ochii mei pietoni (mari si mici) nenorociti de biciclisti inconstienti, care-au regretat prea tarziu ....... - despre asta-i vorba, in primul rand, nu despre locuri de jonglat cu bitzigla....... - si mai slabeste-ma cu cosmopolitismele ....... si la urma urmelor, ce esti, barbat sau femeie ??
      • Like 0
    • @ Stan Colton
      Generezi iz de bugetar, se simte duhoarea pînă la mine prin București.
      • Like 1
    • @ Stan Colton
      Ah! The plot thickens! Sau, aceasta e intrebarea!
      • Like 0
    • @ Sorin Constantin
      - te-nseli, aia iti vine de pe la parlament, guvern, ministere, prefecturi, primarii, directii, agentii nationale, avocati ai poporului, partide, tribunale, parchete, politii, jandarmerii, companii nationale sau transnationale, si altele, le ai pe toate sub nas ............ n-am nimic impotriva omului, doar impotriva impostorilor ............ eu mi-am dat (si dau in continuare) cantitatea de transpiratie in munca, nu in invarteli ............. - sa fii sanatos ............
      • Like 0
  • Din pacate Homo Mioriticus cind e confruntat cu astfel de situatii nu face altceva decit sa-si behaie indignarea fie in presa, fie pe FB, fie perin crîșme in loc sa faca singurul lucru care conteaza cu adevarat: SA FACA PLINGERI OFICIALE SI SA-SI APERE DREPTURILE IN INSTANTA! Beheheeee! :o)))
    • Like 0
    • @ Adrian Bertea-Toth
      Nu exista nici instanta asa cum nu exista nici politie, nici jandarmerie, nici parlament! Toate sunt doar caricaturi pentru ca nu mai exista stat!
      • Like 0
    • @ Adrian Vladut
      Bade, exact astfel de atitudine e motivul pentru care MIORITICLAND nu evolueaza! Bagi capul in nisip si spui ca nu se poate. Esti penibil la fel cu TOTI care gindesc la fel!
      • Like 0
    • @ Adrian Bertea-Toth
      Ba, mai curand s-a ajuns la asta datorita unora ca tine care nu au macar educatia minima primita de-acasa! "Bade" sa-i spui lui tac'tu, nu mie, ca n-am fost impreuna la vreo scoala sau cu vitele pe islaz!
      • Like 0
    • @ Adrian Vladut
      Bade, eu nu am fost niciodata cu vitele pe islaz si daca vii cu expresii din astea, clisee, e clar... :o)))
      • Like 0
    • @ Adrian Bertea-Toth
      Daca tot cu "bade" te adresezi, e clar ca nici cu vitele pe islaz nu ai fi in stare sa iesi!
      • Like 0
  • dan check icon
    Ar fi de ras, daca n-ar fi de plans. In situatia asta, nu-i mare lucru de remarcat, in afara comicului de situatie, involuntar livrat de vajnicii aparatori ai linistii publice.Asa cum este ea vazuta, din postura unei persoane la pensie, care nu are, pentru ca probabil nici n-a avut prea des indrazneala, sa aspire putin peste sarmalele in foi de varza murata sau cornuletele cu rahat facute de sarbatori. Dar ma intreb cat de incantata ar fi fost doamna, de prestatia functiona0rilor respectivi,in situatia in care s-ar fi aflat in fata unui pericol real, cand bunuri personale sau chiar propria viata, i-ar fi fost amenintate.
    • Like 3
  • 1. Poltia locala = fostii gardieni publici. Sunt in subordinea Primariilor, iar nu a Ministerului de Interne. Adoptarea acestei titulaturi este un abuz si o lovitura grea data imaginii Politiei nationale, cu multa vreme in urma. 2. Da, lipsesc pistele special amenajate. 3. Ceea ce le da dreptul biciclistilor sa acapareze spatiul care nu le era destinat. Cu impunitate. Si flegma aruncata din turnul superioritatii gaunoase. Cam asa cum face si autorul acestui articol. 4. Da, nici Politia locala nu isi cunoaste prerogativele. Si astia sunt prosti, angajati pe pile, si cu sentimentul ca "ei pot". 5. Dar si biciclistii "in cestiune" au actionat la fel: "pentru ca ei pot". Hai, pa!
    • Like 4
  • Adica la Iasi nu doar la Politia Locala aveti astfel de personaje cu judecata redusa si prin primarie. Sincer pacat de Iasi oras modovan frumos cu oameni deosebiti, im pare rau pentru voi, dar va sustin. Primaria ar fi trebuit sa caute o solutie de ameajare a unui parc pentru atfel de activitati. Va garantez ca se poate, la Sibiu avem si este chiar mare si ghici ce? intrare gratuita! Are inclusiv locuri de parcare.
    http://www.turnulsfatului.ro/2019/05/17/foto-si-video-cel-mai-mare-skate-park-din-romania-fost-inaugurat-la-sibiu-ii-cel-mai-fain/

    Un ardelean care v a sustine...
    • Like 3
  • Ada check icon
    OSCAR !
    Vreau si eu un bilet in primul rand !
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult