Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Hemoragia din PSD continuă: azi și-a dat demisia din partid fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Ministrul de Interne, Carmen Dan, strigă „trădare!”

Liviu Dragnea la Congres

Foto: Alberto Groșescu/Inquam Photos

Deputatul PSD Nicolae Băncioiu, care a condus Ministerul Sănătății în Guvernul Victor Ponta, a anunțat că se va alătura partidului „Pro România” fondat de acesta din urmă, scrie Digi24.

„Am luat decizia de a fi alături de colegii mei din guvernarea Ponta, guvernare în care am făcut multe lucruri bune, cu care am câștigat alegerile în 2012. Supărarea mea față de conducerea partidului este cunoscută, lipsa de consecvență și de deprofesionalizare continuă. Nu mai pot fi părtaș la toate aceste lucruri. (...) Stânga românească trebuie să rămână reprezentată de oameni profesioniști. Ce se întâmplă acum în partid nu mai are nicio legătură cu PSD. E doar o mică grupare de la PDL, care a pus mâna pe putere.(...) Nu ăsta este partidul în care am intrat și în care am crescut. (...) Liviu Dragnea trebuie să înțeleagă că trebuie să termine cu ipocrizia”, a declarat Bănicioiu potrivit sursei citate.

În ultimele zile, partidul Pro România, înființat de ex-premierul Victor Ponta și de fostul lider PC, Daniel Constantin, a anunțat că i-a cooptat pe fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre, pe deputatele Gabriela Podașcă și Marilena Meiroșu și pe deputatul Cătălin Nechifor, foști membri ai PSD. Potrivit Unor surse politice, printre cei care urmează să plece din PSD se află și fostul premier Mihai Tudose.

Carmen Dan: „Este cea mai pură definiţie pentru ceea ce se cheamă «trădare politică»!”

Vicepreședintele PSD, Paul Stănescu, a vorbit despre existența unei „dezertări”, spunând însă că numărul celor care pleacă este prea mic pentru a influența politica de guvernare.

„Asistăm zilele acestea la o aşa-zisă 'dezertare' din rândurile organizaţiilor PSD către o nouă şi neîncepută formaţiune politică. Prea puţini pentru a influenţa major politica noastră de guvernare, aceşti migranţi politici fac parte dintr-un scenariu egoist care intră în contradicţie cu votul de încredere covârşitor acordat programului nostru de guvernare. Decizia lor este cu atât mai pripită cu cât aceştia s-au îndreptat către o camarilă politică unde important este numărul membrilor, nu valoarea lor. Mai trist este că aceştia nu sunt dedicaţi vreunei cauze civice, ci sunt, pur şi simplu, oportunişti politici care nu reuşesc să contribuie la îndeplinirea celui mai ambiţios şi amplu program de guvernare din ultimii douăzeci de ani. Au ales o cale greşită, fără întoarcere, şi, din păcate, vor ieşi, din nou, pe uşa din spate a scenei politice. Partidul Social Democrat rămâne cea mai puternică formaţiune politică şi singura care a dovedit că pune în centrul politicilor pe care le promovează respectul faţă de cetăţean”, a susținut Stănescu.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, i-a acuzat pe cei care au plecat din partid de trădare. „Ca politician, singurul crez pe care trebuie să îl ai în permanenţă este acela că reprezinţi o masă de oameni care la rândul lor au crezut în tine acordându-ţi votul lor. Ce nu pot să înţeleg însă, este cum simţi tu (acelaşi politician, dar de data asta ca om înainte de orice), să înşeli încrederea oamenilor care te-au votat întorcându-le spatele şi orientându-te spre un alt partid politic. Este cea mai pură definiţie pentru ceea ce se cheamă «trădare politică»! Mă alătur organizaţiilor judeţene PSD din toată ţara şi condamn cu fermitate aceste gesturi de oameni mici!”, a scris Carmen Dan, într-o postare pe Facebook.

Augustin Jianu: „Tandemul Dragnea - Dăncilă este, fără îndoială, cea mai mare catastrofă a istoriei recente a României”

Încă un fost ministru părăsește PSD. Fostul ministru al Comunicaţiilor, Augustin Jianu, s-a înscris în partidul lui Victor Ponta, scrie News.ro.

„Am intrat în politică pentru că am fost convins că schimbarea se poate face numai din interiorul sistemului politic. Am fost mereu împotriva celor care critică de pe margine, fără să se implice, fără să contribuie. De-a lungul anilor am observat cu dezamăgire cum - în PSD, dar şi în alte partide - loialitatea primează competenţei sau eticii. Am văzut cum, rând pe rând, oameni de calitate au fost alungaţi pentru a face loc unor lipitori de afişe. Chiar şi astăzi putem vedea cum analfabeţi „loiali” primesc funcţii de conducere plătite din banii românilor. Trăim cu toţii o realitate tristă şi penibilă”, a scris Augustin Jianu, vineri seară, pe Facebook.

(Foto: vpolitic)

„Astăzi, PSD se dovedeşte a fi un partid de diletanţi, de mafioţi fără limite, iar tandemul Dragnea - Dăncilă este, fără îndoială, cea mai mare catastrofă a istoriei recente a României. În acest moment viitorul este incert, însă un lucru îl ştim cu toţii: ceva trebuie făcut. Schimbarea nu va veni singură. Astăzi mă alătur lui Victor Ponta în proiectul #ProRomania”, a adăugat fostul ministru.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Oamenii mici tradeaza, cei mari parodiaza. Restul cu gandul la urmatorul congres PSD ul reales. Sa vedem cum si daca trece natia peste seceta din acest an, toate ca toate da omul cand nu mai are ce pune in gura lasa politica si face ce-i dicteaza instinctul de supravietuire.
    • Like 0
  • Barbatii poa' sa plece, femeile sa ramana , sa avem guverne ;) !
    • Like 0
  • Trădare,trădare! De trei ori trădare! Știm cine a trădat în anul 2000 Partidul Democrat, trecând cu arme și bagaje in tabăra adversarilor. Știm și ce-l mâna în luptă pe respectivul, și ceea ce pohtea! Oare de ce nu s-a referit doamna ministru Dan, când a infierat trădarea, cu acea sfânta mânie ministerială și la Daddy ? Sau, ceea ce-i permis dulăilor, nu-i permis cățeilor?
    • Like 1
    • @ Marcel Bărbat
      Poate ca madamdan a facut uz de o forma de comunicare bazata pe “modus operandi” pentru a-l infiera subtil pe tatucul sub al carui papuc se afla, aratand ca un “exercitiu de imagine” ofilita a pesedeului (pe langa cea profund toxica si penala). Si, poate ca, mai tarziu (cand pesedeul va ajunge, in sfarsit, in pubela istoriei) va putea sa sustina ca a fost, de fapt, un act de dizidenta fata de infractorul condamnat penal dragnea.
      Parerea mea ;-)
      • Like 1
  • check icon
    În politica românească, cuvântul trădare nu are relevanță, căci tot scheletul, corpul mental și motivațional al politicienilor se bazează EXCLUSIV pe minciună și furt, trădarea fiind doar un efect natural al al acestor„principii„ de viață. Deci....
    • Like 0
  • VARLY VARLY check icon
    Se vorbeste de tradare politica........dar cand s-a dat liber la migrarea politica, ce s-a intamplat ???. In acel moment un numar foarte mare de primari de la alte partide au migrat in PSD, atunci nu a fost tradare politica ???
    • Like 2
  • Carmen Dan: „Ca politician, singurul crez pe care trebuie să îl ai în permanenţă este acela că reprezinţi o masă de oameni care la rândul lor au crezut în tine acordându-ţi votul lor”
    Pe bune, Carmen? Păi cine te-a votat pe tine, cine avea încredere în tine, cine te cunoștea? Nimeni, înafară de Dragnea...
    • Like 4
    • @ Tom Dick N'Harry
      Asa i s-a scris pe foaie, nu ca ar avea ea asemenea pretentii, saracuta... :))
      • Like 0
  • Hemoragia din PSD continuă?

    Desangvinizare plăcută!
    • Like 2
  • Tudor check icon
    Ce-am ajuns... sa-l regretam pe Ponta. Nu-mi place nimic din ce se intampla in PSD, dar daca miscarea asta va duce la o mai grabnica plecare a lui Dragnea atunci ma vad nevoit sa spun "Hai, Ponta!"
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult