Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Iohannis, la summitul PPE de la București: Lupta pentru o Europă mai bună este lupta noastră. A fi bun român și patriot nu înseamnă să fii în antiteză cu Bruxelles-ul. VIDEO

PPE - captura

Președintele Klaus Iohannis participă la summitul PPE de la București, eveniment unde vor fi lansați candidații PNL la alegerile europarlamentare. 

„Observăm că unele partide politice de la noi, și mă refer în primul rând la PSD, au îmbrăcat haina falsului patriotism, al naționalismului de fațadă și, folosindu-se de o retorică anti-europeană, încearcă să câștige capital electoral inducând oamenilor teama și lipsa de încredere în proiectul și valorile Uniunii. Este modul pesedist cinic și iresponsabil de a face politică”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Cele mai importante declarații ale președintelui Iohannis:

Această întâlnire e una foarte specială, fiindcă ne pregătim de europarlamentare. În această ecuație recunosc că sunt foarte bucuros să-l avem alături de noi pe candidatul PPE pentru Comisia Europeană

Noi încă ne amintim ce înseamnă dictatura mediocrității, care ține la putere un grup de privilegiați ai momentului.

Lupta pentru o Europă mai bună e lupta noastră

Europa nu se poate întoarce în timp. E responsabilitatea noastră să dăm startul unei noi ere de prosperitate si siguranță

Este un moment cu o profundă valență civică, viitorul Europei trebuie decis de voința oamenilor. Absenteismul (la alegerile europarlamentare -n.n.) înseamnă să le permitem altora să hotărască în locul nostru.

Observăm că unele partide politice de la noi, și mă refer în primul rând la PSD, au îmbrăcat haina falsului patriotism, al naționalismului de fațadă și, folosindu-se de o retorică anti-europeană, încearcă să câștige capital electoral inducând oamenilor teama și lipsa de încredere în proiectul și valorile Uniunii. Este modul pesedist cinic și iresponsabil de a face politică.

Dovada maximei ipocrizii este să negi chiar principiile pe baza cărora a fost întemeiată Uniunea Europeană, să ataci instituțiile europene care îți critică derapajele antidemocratice și, în același timp, să ceri votul oamenilor pentru a trimite reprezentanții partidului tău să facă parte tocmai din aceste instituții.

A fi bun român și patriot nu înseamnă să fii în antiteză cu Bruxelles-ul. România este Europa și Europa este România.

România europeană înseamnă bunăstare, prosperitate, justiție independentă și stat de drept.

Acesta este motivul pentru care românii au ales în 2007 calea unei țări moderne, cu legi corecte, cu oameni liberi, egali în drepturi cu ceilalți europeni. Este calea pe care românii își doresc să continue și sunt convins că vor respinge populismul și vor rămâne atașați valorilor care pot asigura dezvoltarea țării, prosperitate și siguranță, valori care se regăsesc doar în interiorul Uniunii Europene.

Tocmai de aceea voi, cei care vă aflați în această sală, aveți responsabilitatea de a fundamenta politicile cu care veți veni în fața cetățenilor pe aceste principii care stau la baza proiectului european. Principii care încurajează integrarea, și nu divizarea, toleranța, și nu ura, respectul pentru demnitatea umană, și nu discriminarea.

Chiar dacă nu este perfect, proiectul european ne-a oferit cea mai lungă perioadă de pace și prosperitate în Europa.

Din responsabilitate față de generațiile viitoare, trebuie să ne mobilizăm și să punem laolaltă toate resursele de credință, de inteligență și de energie de care dispunem pentru a-l duce mai departe.

Aceasta nu este o sarcină pe care să o îndeplinească doar aleșii sau reprezentanții noștri, nu este nici datoria exclusivă a șefilor de stat și de guvern, ci este poate cea mai importantă probă de solidaritate pe care suntem datori să o dăm cu toții – cetățeni și politicieni – zi de zi. Și asta vom face!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu reusesc sa inteleg la ce foloseste discursul presedintelui, ce scop are, altul decat cel (evident) electoral? Romanii cu un pic de glagorie vor gasi discursul abundent in truisme al lui Iohannis plictisitor, daca nu chiar usor iritant. Ailalti romani il resping oricum, montati de antenismele posturilor de tv pro-putere. PPE nu ramane cu nimic nou, util si interesant din bla-bla-ul ala lent. Deci, la ce bun? O pierdere de timp, o aflare in treaba, ca dealtfel intregul mandat al celui mai inutil presedinte din istoria Romaniei.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult