Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Kovesi – dată afară la Bruxelles?

Prin vocea președintelui Macron, Franța se raliază Germaniei în susținerea Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European.

Cu doar ceva mai mult de un an în urmă, în România, Laura Codruța Kovesi era îmbrâncită afară din funcția de procuror-șef DNA. Și rămânea singură, pradă haitei de carnasiere PSD-ALDE din Justiție, sâsâind de nerăbdare s-o rupă cu dosare penale fantasmagorice, s-o târască în interogatorii nesfârșite, și, țelul suprem, să-i pună cătușele la scenă deschisă. 

Au fost la un pas.

N-o să vorbesc acum despre CCR, T. Toader, G. Stan, A. Florea, S. Ghiță, Inspecția Judiciară, sau despre gurnaliștii A3, RTV și Realitatea TV, care au ras-o în cap și au spoit-o cu scârnă seară de seară, avându-l în spate, ca dirijor, pe pușcăriabilul L. Dragnea. O să observ doar că, în afară de Dragnea, toți ceilalți sunt liberi să acționeze în continuare cum le e felul. Iar guvernul României se declară încă o dată împotriva candidaturii lui L.C. Kovesi.

Voi relata cum s-a petrecut consfințirea destituirii lui Kovesi de către președintele Iohannis.

După decizia înmărmuritoare a CCR, Laura Kovesi a fost chemată la Cotroceni. Acolo, domnul președinte i-a comunicat că soluția cea mai bună pentru toată lumea, și în primul rând pentru domnia sa, este ca dânsa să-și dea demisia din funcție.

L.C. Kovesi a cerut un răgaz pentru a se gândi la solicitarea prezidențială. Concluzia la care a ajuns era cea corectă: demisionând, își nega munca de o viață în procuratură, dând ocazia gurnaliștilor să zbiere că se simte vinovată și remușcările o chinuiesc, de aia și-a dat demisia.

Pe cale de consecință, la următoarea întrevedere la Cotroceni, i-a spus domnului Iohannis că, oricât ar dori să nu-l pună într-o situație neplăcută (față de electoratul său – n.m.), nu poate să demisioneze.

În secunda următoare, dl președinte i-a întors la propriu spatele, încetând să-i mai ia în seamă existența. L.C. Kovesi a mai reușit să-l întrebe când va semna demiterea, ca să-și poată rezolva niște probleme administrative. Vi se va comunica, a fost răspunsul.

Și i s-a comunicat, vineri, telefonic, de către secretara președintelui, că luni. Iar luni a apărut la tv purtătoarea de pardesiu, ca să nu-l arunce pe capotă, a dlui președinte, care a rostit, cum poate vă mai amintiți, un scurt necrolog pentru Kovesi.

Atunci, președintele Iohannis a aprobat înlăturarea lui L.C. Kovesi din fruntea DNA România.

Acum, președintele Iohannis declară că a rezolvat numirea lui L.C. Kovesi în fruntea Parchetului European.

Întrebare, stimați Republicani: motivele celor două mișcări prezidențiale diferă, sau sunt unul și același? 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Oportunism politic din partea președintelui, deși nu prea avea de ales. Am considerat la vremea aia demiterea lui Kovesi o mare trădare din partea lui Iohannis a ideii de justiție și a funcționării statului de drept. Am militat din greu pentru Iohannis președinte. Nu îmi pare rău de loc.

    Kovesi a dovedit mare curaj împreună cu procurorii profesioniști din DNA. Kovesi a fost piesa de rezistență a grupului #Rezist de la Galați și din întreaga țară. Am susținut-o și o vom susține. La Bruxelles va face treabâ excelentă pentru că va avea în jur profesioniști de mare clasă.
    • Like 1
  • Motivul a fost unul si acelasi: acela de a o scoate pe L.C.Kovesi din lupta pentru presedintie. Sustinand-o in prezent pentru postul de la Bruxelles, Dl. Iohannis scapa de inca un posibil candidat important si puternic.
    • Like 2
  • Prost o fi cine l-o mai vota pe magarul asta
    • Like 2
    • @ Ovidiu Androne
      N-aveti habar de cum stau lucrurile. Eu il votez, si n-am sa-l scot pe presedinte vinovat pentru nemerniciile psd-alde-udmr si ccr, toader, dancila, draknea si toata gasca imunda de infractori si analfabeti functionali, aflata la conducerea acestei tari. Aiureala asta, ca procuror Kovesi vrea la presedintie este o scorneala si-un fake news scos de latrine, si balacarit de vreun an de fel de fel, chiar si de jurnalisti relativ ok, cum e d-na Dogioiu, care probabil are ea ceva dinti impotriva presedintelui, vom afla intr-o zi de ce, ca toate se afla. Intregul mandat al presedintelui s-a desfasurat numai sub sabia suspendarii, psd-alde stiau foarte bine cum se face asta, ca doar o exersasera de 2 ori cu basescu. Si va garantez ca deja javrele ciordache si nicolicea, avand concursul nemijlocit al lui toader bubosul, puneau la cale o suspendare, pe motiv ca nu respecta decizia ccr. Ce parere aveti, cam ce s-ar fi intamplat prin tara asta cu Iohannis suspendat in vara lui 2018, cu tariceanu la butoane? Ce decizie lua tariceanu imediat? Nu cea de a o demite, urmau apoi ordonantele ordinare, nici nu vreau sa ma gandesc la cate noi orori ne-ar mai fi supus nenorocitii psd-alde-udmr. D-na procuror Kovesi va ajunge procuror-sef EPPO, sa ne bucuram pentru ea, si pentru noi!
      • Like 1
  • Seamănă foarte mult povestea asta cu teoria conspirației, că Soros ar fi implicat peste tot... Cred că ar face oricum o mare greșeală Kiovesi, daca ar candida la alegerile prezidențiale...
    • Like 0
  • Bună întrebarea...și interesantă !
    • Like 1
  • CTP este si va fi analist cat se poate de obiectiv dar unora nu le place pt.ca acestia sunt in tabara contra lui Johanis,om deasemenea calculat si rational in ce face,fiindu ne greu sa trecem de la tipaturile exagerate a lui" base"la modul diplomat a presedintelui Johanis,care face exact ce i cere functia,golita de atributii de camarila psd alde.
    • Like 3
    • @ Nicolaie Apolzan
      - "camarila psd alde" plus cea udmr-ista si a celor din triburile conlocuitoare, care primesc automat cate-un loc in parlament ........ Iorgovan ala, care-a facut constitutia initiala de dupa '89 era un schmeker calificat, numa' bun sa lege saracimea intr-o iobagie cat mai lunga ..............................
      • Like 1
  • Pfff, grea intrebare! Eu , insa, stiu dintotdeauna ,ca problema privita din interiorul unui sistem este mult mai grea si , poate, mult diferita de cea privita din exteriorul lui! Plus ca functia de presedinte al unei tari -oricare ar fi ea- este grea! Cred ca ar trebui sa cresti , ca in monarhie, cu ideea de a fi presedinte (rege )!
    P.s. Stiu ca nu va plac monarhiile... ;) Mie, da!
    • Like 2
    • @ Danescu Cristina
      - "Cred ca ar trebui sa cresti, ca in monarhie, cu ideea de a fi presedinte (rege )!" - lasa-te de idei, ca ingrosi raul si-asa gros prea tare ....... - asta mai lipseste, schmekeri "calificati" de mici sa fie schmekeri mari, si inca in mod ereditar, plus pretentiile la "noblete" - si aia ereditara ....... nu mai posta, ca bagi raul in capetele altora, oricum viciate de lipsa de cultura generala .................................
      • Like 0
    • @ Stan Colton
      ''Nobletea'' aia de neamuri-proaste deja exista, idioata de dancila, cand s-a vazut ca gaina in varful gramezii, imediat pe fi-su l-a proptit in Curtea de Conturi, cu salariu ametitor.
      • Like 2
    • @ Stan Colton
      Domnule Stan, in primul rand nu mai silui limba romana, si apoi , daca apreciezi cultura generala, atunci invata sa citesti cu atentie fiecare cuvant. Inclusiv "ca" ! Este atributul unei comparatii, nu a unei identitati! (Tocmai din cauza ereditatii!)
      In rest, cu"raul in capul altora"...ma abtin sa comentez! Numai dumneata intelegi ce spui...
      P.s. De comentat, voi comenta, atata timp cat voi simti nevoia, liber! Si mai ales cu bun-simt!
      • Like 1
    • @ Gabriela Constantinescu
      Dupa cum vedeti, "ereditatea" republicana este mai grava decat cea monarhica!
      • Like 0
  • Un gest de camaderie din partea dl.Macron in sustinerea doamnei Kovesi in PGE dar ma tem ca doar atat este...un gest. Cat despre dl.Iohannis de fapt executa un troc politic ceva de genul : "te-am demis atunci te sustin acum....dar nu uita daca vei reusi sa-ti amintesti si de mine". Oricum europenii au nasul fin in ceea ce priveste persoanele "vopsite" si sa recunoastem nici doamna Kovesi nu mai este ce a fost a cam ingropat-o "CARACATITA" cu fata de popou de bebelus tencuit cu "diadema" multiplicata la nivel institutional de SEX pardon CEX.....dar ma rog ne-important. La intrebarile finale am sa raspund cu o alta intrebare : Dl. Popescu dar la dv. cum se vede Romania fiind mai informat asa in general ?.nu este asa ca este mare....? ( rahat )
    P.s : cred ca detinutul Dragnea detinutul Vantu relatiile din penitenciar ale fostului detinut Nastase sau Voiculescu ori Hrebenciuc si altii vor ajuta in viitor Romania sa creasca la fel ca painea Chef Gourmand 7 seminte !
    ( comment ca fapt divers )
    • Like 1
  • Ca să „dai afară” pe cineva trebuie ca acel cineva să fie înăuntru. Înseamnă că de fapt LCK a fost tot timpul înăuntrul politicii românești, pentru că despre acest spațiu este vorba în articol, iar prin susținerea ei quasi unanimă se realizează expulzarea ei dinlăuntrul politicii românești.
    În altă ordine de idei văd o mulțime de oameni ofuscați de faptul că CTP spune câteva ceva despre ... „hainele președintelui”. După o experiență cat se poate de nefericită cu dictatorii din istoria recentă ( Carol al-II-lea, M.Antonescu și N. Ceaușescu ) a țării, există încă o mulțime de nostalgici ai tătucului mesianic care sunt gata de sacrificiul suprem pentru „mult iubitul conducător” ! Chiar nu ne putem lecui, credem că dacă tot încercăm unul sau altul aceștia vor face altceva decât face un dictator cu puteri depline ( pentru că toți nostalgicii cer puteri mărite pentru președinte că „săracul ar face mai multe dar nu-l lasă constituția, n-are destulă putere” ) ?
    • Like 1
    • @ Voicu Nicolae
      Constitutia e una si CCR cu totul altceva, CCR il impiedica, nu Constitutia!
      • Like 1
    • @ Voicu Nicolae
      Postacul de servici al sitului, n'on parlons plus!
      • Like 0
  • o comentatoare zice că acest Popescu Cristian Tudor pe scurt PTC, adica PeTeC, are vorbele la el. O fi așa
    dar eu susțin că de f.multe ori are DOAR vorbele,nu și LOGICA. Are doar gura de PETICE! Nu știu cu cine se va înfrunta in turul doi, dar stiu (și doresc) că va fi Președintele țării, deci și al celor cu gura de PETICE. (săc!)
    • Like 2
    • @ Stefan Grozav
      citește ai celor,,, in loc de al celor...
      ..
      • Like 1
    • @ Stefan Grozav
      - se vede ce mult ti-a placut la scoala in general, si la limba romana in special - prima varianta, pe care-ai corectat-o a fost cea buna - si-apoi, dupa un cuvant prescurtat se lasa spatiu, la fel si dupa virgula sau punct. - nu esti chiar grozav, asa cum te numesti.
      • Like 2
    • @ Stefan Grozav
      Eu stiu ca CTP, ca aceasta este ordinea (!), are mereu atasate argumentele , afirmatiilor sale! De aceea il si citesc! La dvs. inca le caut... Asta nu schimba cu nimic intentia mea de vot pentru presedinte: Iohannis. Nu ca ar fi bun, dar este singura varianta.
      • Like 3
    • @ Danescu Cristina
      P.s. Citisem candva , de la o profa de romana, ca "atasat" nu poate fi folosit altfel decat sentimental...imi asum aceasta formulare, care, cred eu, va fi foarte corecta intr-un viitor foarte apropiat, daca nu este deja!
      • Like 0
    • @ Danescu Cristina
      Atasat poate fi folosit in ambele sensuri. In comentariul dumneavoastra e stangaci folosit in sensul ca argumentele lui CTP nu sunt atasate de obicei decat cand se afla intr-un text separat, atasat intr-o anexa sau, daca e vorba de un email, intr-un fisier atasat emailului. Asa ca mai potrivit era sa spuneti adaugate sau prezente in textul lui CTP....
      • Like 1
    • @ Stan Colton
      Bine ca esti tu grozav, mai stane!
      • Like 0
    • @ Danescu Cristina
      Cuvintele sunt polisemantice, in timp apar sensuri noi, vocabularul se imbogateste si prin asta, nu-ti face probleme, l-ai folosit foarte bine.
      • Like 1
    • @ Adriana Negruti
      "Atasat" inseamna tocmai "adaugat", "alipit" in celalat sens la care fac eu referire! Atasate argumentele , afirmatiilor. Deci adaugate argumentele afirmatiilor, in acelasi text. In sensul ca nu exista afirmatii facute si neargumentate la CTP...Nu inteleg ce spuneti!
      Eu am citit de la o profesoara universitara de romana, cu doctorat, ca tocmai asta nu este corect: sa folosesti ca "alipit", "adaugat". Ci doar sentimental. Chestia cu textul separat nu am inteles-o...
      • Like 0
    • @ Gabriela Constantinescu
      Da, limba romana este vie si foarte dinamica...uneori poti pierde pasul cu ea si asta ma incomodeaza foarte tare!
      • Like 0
    • @ Adriana Negruti
      Intamplarea m-a readus la acest articol si am vazut ce tampenie am scris aici...Eram foarte obosita si am creat o confuzie intre "atasat" si "atasament".
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult