Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Liviu Dragnea, întrebat, într-un interviu la RRA, despre abuzul în serviciu: „Am lungit-o cam mult. Nu știu ce plan aveți”

Liviu Dragnea a acordat miercuri un interviu postului Radio România Actualități. În timpul unei discuții legate de abuzul în serviciu, președintele PSD i-a răspuns, iritat, jurnalistei Alexandra Andon. „Am lungit-o cam mult”. În timpul interviului, realizatoarea a atins toate temele majore la zi, de la prestația Guvernului Grindeanu la OUG 13.

Primele momente tensionate apar în momentul în care Dragnea este întrebat dacă este mulțumit de felul în care a acționat Guvernul Grindeanu. Șeful PSD a răspuns că acordă o notă „foarte bună Cabinetului Grindeanu”, care în opinia sa nu a ratat niciun angajament din programul de Guvernare. 

„Dar au făcut mai mult decât ştiam noi în ceea ce priveşte programul de guvernare, şi anume adoptarea celebrei Ordonanţe de urgenţă 13. Ştia, s-a ştiut la partid de această intenţie?”, a întrebat jurnalista. Dragnea a răspuns că Florin Iordache a luat „o decizie corectă”, aceea de a acoperi „rapid un gol”, lăsat de o decizie a CCR. 

Apoi are loc următorul dialog

Realizator: Lucrurile acestea au fost spuse deja atât de mult în ultimele zile, încât cred că...

Liviu Dragnea: Dar vreau să le spun şi eu, doamnă.

Realizator: Haideţi să afle ascultătorii ceva nou faţă de ceea ce...

Liviu Dragnea: Vreau să fiu sigur că acuma ascultă, pentru că în zilele respective nu ascultau.

Realizator: De acord cu dumneavoastră...

Liviu Dragnea: Până acum terminam, dar este în regulă, schimbăm subiectul.

Realizator: Bine, nu, nu voiam să schimb subiectul, întrebarea a fost.....

Liviu Dragnea: Nu. Chiar dumneavoastră simţiţi o presiune politică să spuneţi chiar ce am voie să spun ca să nu fie niciun dubiu.

Realizator: Întrebarea a fost alta, dacă decizia guvernului a fost luată cu asentimentul sau consultarea anterioară a partidului? Şi întrebarea este formulată din următorul motiv: o ordonanţă de urgenţă este dată, după aceea este dată o a doua ordonanţă de urgenţă care o abrogă. Este imposibil ca aceste costuri politice să nu vină să se repercuteze asupra partidului. Şi întrebarea este a fost sau nu cu consultarea şi asentimentul partidului.

Liviu Dragnea: Eu am făcut greşeala să cred că pot să spun mai mult.

Realizator: Spuneţi mai mult!

Un alt punct tensionat al discuției a vizat decizia Curți de Apel Alba Iulia, care a stabilit încetarea executării pedepsei de trei ani de închisoare cu suspendare dată pentru abuz în serviciu fostului secretar general al Consiliului Judeţean Hunedoara Dan Daniel. La baza acesteia a stat o hotărâre luată de CCR în iunie 2016, potrivit căreia nu mai constituie infracțiune încălcarea de atribuții prevăzute în acte normative de rang inferior, precum hotărârile de Guvern. 

„Dacă ordonanţa 13 era în vigoare, dacă era lăsată să rămână în vigoare nu ajungeam la aceste decizii. Mai rău este că acum nici măcar prejudiciile se recuperează, numai că în acele zile nimeni nu mai asculta argumente raţionale”, a comentat Dragnea la Radio România Actualități. În acest moment, realizatoarea încearcă să clarifice conținutul deciziei CCR.

Realizator: Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale spune altceva şi anume că domnul Dan Daniel fusese condamnat pentru că făcuse abuz în serviciu, cu încălcarea unei hotărâri de guvern, ceea ce este un act normativ cu forţă juridică inferioară legii, ori Curtea Constituţională a cerut ca abuzul în serviciu să fie legat direct şi explicit de încălcarea unui act cu forţă normativă...

Liviu Dragnea: Ştiţi exact ce cuprinde decizia Curţii Constituţionale?

Realizator: Da. Mă tem că da.

Liviu Dragnea: Ştiţi şi o altă decizie a Curţii Constituţionale care spune că este obligatoriu, sunt obligatorii şi prevederile din dispozitiv şi prevederi din expunere? Şi acolo sunt trei prevederi, doamnă. Şi anume, să stabilească o limită a pagubei, să se stabilească dimensiunea vătămării si să se stabilească care este legea încălcată. Aceste trei elemente erau cuprinse în...

Realizator: Exact, dar domnul Dan Daniel încălcase o hotărâre de guvern. Aşadar, un act cu forţă juridică inferioară legii, cu sau fără ordonanţa de urgenţă 13, domnul Dan Daniel, conform CCR, oricum ar fi fost exonerat de răspundere penală, pentru că asta spune dispozitivul acelei decizii 415...

Liviu Dragnea: Hai să vedem şi motivarea. Vă rog. Am lungit-o cam mult.

Realizator: Am lungit-o cam mult! Credeţi?

Liviu Dragnea: Vă rog. Nu ştiu ce plan aveţi!

Citiți interviul integral pe site-ul Radio România Actualități.

Mai jos, înregistrarea video a discuției. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Filbert check icon
    Cum de n-a scapat si cite un 'bullshit' pe ici, pe colo?!...
    • Like 0
  • Pe doamna o cheamă Alexandra ANDON. modificati va rog.
    • Like 0
  • check icon
    Liviu Dragnea ăsta se crede în „Nașul”?
    De unde naiba ne pricopsim tot cu specimene din astea?!
    • Like 2
    • @
      Don Corleone era un tip cu clasă,ăsta al nostru e doar un Escobar de Teleorman.
      • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult