Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

N-ai tu puterea să mă ierți!

Pe lângă facultatea de teatru (și film, desigur) e o cireadă de case. Unele-s sinistre, altele sunt invizibile, iar câteva mai pufăie parfum de-arhitectură. Marea lor majoritate însă sunt cotropite de locatarii conlocuitori. Unii le zic de-a dreptul înlocuitori, dacă te apuci să le numeri țâncii. Vecinătatea cu ei era (și cred că încă este) măsurabilă în lungimea unei respirații. Mereu m-am întrebat: de ce asemenea apropiere? De ce-ntre noi nu lăsăm aer destul?

Ei lasă! - voi fi actor. Am obiect de studiu, sunt mai aproape de viața adevărată, de anumite „personaje” - îmi ziceam. Mătăsariul era și el aproape… Noroc că bursa mea nu acoperea și o astfel de consumație, nu?…  

În fine, nu vă lăsați păcăliți, nu depre-o anumită etnie vreau să vă vorbesc (pe-acolo se-nmulțeau de-a valma toate națiile). Eu vă zic de unii, MESERIAȘII, de toate culorile, pe care îi știi din prima: au totul și ei încă fură, n-au loc nici când sunt singuri, vorbesc cu-un decibel mai tare, chiar și când nu au nimic de zis! Sunt blonzi, bruneți, roșcati și cu pistrui, au chică sau au capu’ chel, au T-short-ul mulat pe trup sau treningul bufant, cel mai lucios. Fie trăsnesc a cel mai scump parfum (dă la băieți, se știeee!), fie te doboară olfactiv numai când ridică mâna larg, să te salute.

„- S’trăiești, barosane! Ești tare comic la televizor!” După care, urmează firesc, ca să se repoziționeze, ori un râgâit (a-ndestulare) - ori un scuipat, bine țintit pe retrovizoarea unei mașini, parcate lângă poarta lui: „- Ptiu-te-n aia mă-tii! Nu mai ai loc de ei, frăție!” „- Mda!” mârâi și tu ceva, că nu știi cum face dacă nu ești de acord cu el. „- Ce, e mașina ta, boss?” - și iar nu știi cum o să facă. Adică, o să zică : scuze, moshule sau … îți îndeasă una?! „-A, nuuu! Păi ce, nu știi? Sunt de la teatru!”- și neapărat, înghesui un zâmbet tâmp: Hă-hă! Te faci cumva… mai mic. N-ai vrea nici să-l ignori, că e nasol, dar nici să i te pui în drum nu-i bine. Abia apoi îți pare rău c-ai fost așa de slab. El te măsoară doi timpi, suge printre dinți o dată și-apoi zâmbește larg cu premolarii lipsă: „Păi, atâta-ți trebuia!” - aici, nu mai știi ce să zici și nici dacă e chiar pe bune. Vorbește serios?! Tu, doar clipești, iar el deja învingător îți zice: „Că, pe tine știu de unde să te iau!”

Ei, despre ăștia am ceva de zis!

Doamne, de ce arăt așa bălai? Și-n plus, mai am și ochelari!? Doamne, de ce trebuie să mă mai ia și frica?

Întotdeauna am fost convins că, dacă ne lăsăm un pic de aer și dacă stăm puțin de vorbă, fricile ar dispărea - că și la ei se manifestă. Îți lucesc ochii, porți ochelari și ai și un răspuns la tine? E clar, ești un pericol! Dacă ești mai șmecher decât ei? - Și-atunci, atacă primii (instinct de vânător): - A…intelectualule, ce-ai făcut, ți-ai lăsat și cioc?! Pene când îți lași?/ - Păi mă gândem că-mi dai tu de la tine!

Tu ai răspunsul gata, dar poți să-l dai? Acesta e-ntrebarea!

De mic am avut un soi de frică și tot de-atunci și ei m-au mirosit. Exact cum simte fiara prada. E-un schimb de feromoni, o transpirație, ceva… De aia au nevoie ei de-o așa apropiere! Și d-aia put așa, mereu!

De fiecare dată când ne intersectam, pornea pe dedesubt o luptă: bruta șmecheră contra ochelaristului isteț! Dacă se luau de mine, nu puteam să tac, nu? Dacă taci, chiar nu mai ai scăpare. Ești slab, refuzi privirea, te scurgi pe lângă zid? Ești dus! Se țin scai după tine și greu te mai spală vreo apă, ca să nu mai zic de câte zile-ți trebuie să uiți. Și câte nopți!

În școală, 1-4:

- Piticule, ia vino-ncoa! /- De ce?/- C-așa vreau io!/-Păi, io nu vreau să vin! /- Vrei să vin io?!/ -Ăă … /- Ai senviș? /-N-am. / -Ești prea gras, sigur ai vreo două! Dă ghiozdanu-ncoa, să nu vin io la tine!

Tot în școală, 4-8:

- Chiorule?!...Chioruleee!...Băi, chiorule, n-auzi?/-Ba da, aud - dar nu mă cheam-așa! - A, ești ciumeg… Ia vino-ncoa, să vezi ce trening am adus!/- Trening am și io!/- Vino, chiorule, nu fi prost, îl dau la juma’ de preț, vino să vezi!/- Nu vreau să văd nimic!/-Las’ că vin eu. (Îmi smulge ochelarii de pe nas și fuge): - Ia zii, chiorule, acuma vezi?!

La liceu:

El (dealer de țigări și blugi): - Bizante! Alo, artistu’… fumezi?

Eu (fraier, mă dau tare) : - Da, moshule, fumez, da’ le am pe ale mele!

-Bravo! Îl vezi pe ăla? E tovarașu’ lu Fane, Fane Lalea./- Așa, și?/-Mi-a zis că nu-i place de fața ta./-Așa?/ -Io i-am zis că ești de caterincă, da’ nu mă crede./-Așa, și!?/- A rămas fără țigări./- Așa!/ -Păi ce, ți-e cald cu dinții-n gură?! Sări repede cu niște țigări, cu tot ce ai pă tine, că io nu pot să te apăr. Ba chiar, o să trebuiască să cam dau și io.../ - ...?! /-Hai, nu fi prost, arată-i că ești de caterincă! A, și bagă și-un banc-două, că ești vedetă, nu?

La facultate:

El (trezindu-se brusc, după ce m-a amenințat vreo două ore cu-n briceag)

: -Buei, ia taceți mă! Ai să-mi bag picioarele...Nu po’ să cred! Tu ești ăla care apare pân filme?

Tăticu, ești actoru’ ăla?

Eu (eliberat și fără tăieturi pe față)

: Da..’ eu sunt!

El (sec, c-o fascinație supremă)

: Ia! ...Arată!

Doamne, fă ceva-cumva, să nu mai am eu fața asta! Sau fă ceva să nu-i mai întâlnesc...

Doamne, dă-mi curajul de a câștiga, măcar o luptă!

Acum, când trec pe la facultate, zâmbesc și-mi zic: ești actor? Ia! Arată! Hai, fă ceva...descurcă-te! Să-ți folosească actoria la ceva.

Mai ieri, parchez înghesuit pe un nămeț-semeț (că doar n-or să dea meseriașii zăpada la o parte), încerc să las liberă intrarea-n curtea tipului, intru-n școală, stau nițel și plec. Nu pare să fi deranjat pe nimeni. Prima intersecție - primul roșu! Ce noroc să am!?! Din spate, cu flapsurile ridicate, un bolid la mâna paișpea, decolează-n flancul meu, frânează-n scurt și-mi taie calea: Tipul! Chelie rasă bec, capul mare, ceafa și mai și, și-n piept un lanț mai gros decât al lui Nabucco, coboară-ncet (spre veșnicie) geamul fumuriu și …cu-un gest extrem de explicit (Dan Puric are multe de-nvățat) mă dresează să-l cobor și eu.

Tipul : Deci, dacă o mai lași la mine-n poartă, ți-o fac varză și ți-o pun pe piept! E clar?

Mă ia iar cu teamă, transpir subit în palme și sunt aproape să răspund greșit. Ce bine că e frig afară și fiara nu-mi simte mirosul! Respir adânc și mai gândesc o dată: - Doamne, cum să-i zic de toleranță? Doamne, cum să-i zic că n-are nimeni nimic cu el? Ce discriminări, ce integrare? Ce să-i explici că toți suntem la fel, dar totuși, unici suntem?! Ia, să bag eu „actoria”. Ia, să-ncerc să nu mai pierd! - măcar odată.

Tipul : - Deci, dacă o mai lași la mine-n poartă, ți-o fac varză și ți-o pun pe piept! E clar?

Eu (într-un sfârșit, iluminat)

: N-ai tu puterea să mă ierți!

(Aici ar trebui să se audă un gong imens!)

Tipul : - rămâne fără aer,

- citesc în ochii lui de melc, ceva gen : „Cine mă, io!? N-am io puterea să te iert?!”

- Hopa, tăticu’!

- beznă mondială.

- se-nroșește ca un extinctor,

- se face verde, se face roșu (și el și semaforul),

- dă să zică ceva, dar nimeni nu-l ajută,

- mai stă un veac , inspiră scurt și, chiar pe roșu, pleacă-n trombă: Vrrruuum!

Acu’ e om. Ba, chiar aș sta puțin cu el de vorbă. Să-l caut? Credeți c-o să mă asculte? 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cind vei fi mai batrin te vor lasa in pace. Ai incercat vreodata sa vorbesti tu primul ca sa oferi ceva, inainte sa mergi mai departe?
    • Like 1
  • Am răspuns deja. Marius ştie! Ee?!
    Am copilărit şi junit cu ei. Erau altfel! Dacă te-aveau la suflet de drag, era de belea cu ăl de-ndrăznea doar cu ochiul semn a-mi face! Erau amărâţi, care aveau serviciu, era clar la Gospodărirea Oraşului: măturători de stradă! Pe-atunci se lucra/mătura numai noaptea, nu ca acum. Ziua jucau 21 pe bani. Aveau nişte cărţi slinoase, ungureşti. În funcţie de cât era potul de mare, se lăsa sau nu, cu bătaie! Mie-mi plăcea cum urlau ele, în timpul scandalului: miliţiaaaa...lasă-l mooo, ui' că-l omoarăăă!... Sări, Bureţare, în p..., nu vezi că-i ia banii?! Tuuu, meri de-acolo, tuuuu, să nu-ţi crep capu'!...
    În fine, până la urmă se termina totul într-o larmă de nedescris, cuţite scoase, sectoristu', ochi umflaţi, capete sparte, ui' ăla, dom' meleţean, mânca-mi-ar...(tot tacâmu'!)
    După ce se termina nebunia, plecau la pescuit, pe Târnavă. Un' te duci, Bârnace? întrebam eu. La peşti, în ...Da' tu, Bureţare? Să pescuiesc ceua, bă Dane, că dacă nu mă 'uc io să 'duc ceua în gurra lor, apă' proasta de Mariţi, soru-me, zîce la toţi că nu văz de muiere şi de cochil! Dă o ţîgară!...
    • Like 2
  • check icon
    Tot eu.
    Articolul.
    E fain.
    Bravo!
    • Like 1
  • check icon
    Uf.
    Complicat.

    E nițel aiurea să te dai la umanele gitanilor, cîtă vreme catch-ul ce-mi sosi pe mail despre acest articol sună așa:
    „Actorul Marius Florea Vizante a avut prezență de spirit în momentul în care a fost oprit în trafic de „un tip cu chelie rasă bec, capul mare, ceafa și mai și, și-n piept un lanț mai gros decât al lui Nabucco”.”

    E un mod de a cultiva exact primitivul din noi...
    Ceea ce nu-i rău, dar parcă nu mai e de văzut apoi paiul din ochiul altuia...

    O zi cît mai bună!
    • Like 2
  • genial! daca a fost adevarat, e de tinut minte! :)
    • Like 3
  • Da greu vă mai e să le recitiți înainte de publicare...

    ”- Păi mă gândem că-mi dai tu de la tine!

    Tu ai răspunsul gata, dar poți să-l dai? Acesta e-ntrebarea!”
    • Like 0
  • E pericoloso sporgersi, scena din tren, nu a trebuit sa improvizezi prea mult :)))

    • Like 1
  • Vizante, o revelatie pentru mine!... Bun actor, banuit a fi usor superficial in rest, dar de-acuma: gata cu "banuielile"... Cu totii ne regasim in cele spuse. Asta, asa, ca un semnal de solidaritate.
    • Like 1
  • Bullies de toate varstele, genurile si dimensiunile se hranesc cu frica noastra. Daca ei au ajuns pana in zilele noastre inseamna ca au avut un sir neintrerupt de stramosi suficient de puternici pentru a supravietui...dar si noi am avut, suficient de destepti ;)
    • Like 4
  • Leaga-le, continua. Noi, actorii avem nevoie de texte
    • Like 2


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult
text: Marius Florea Vizante / voce: Claudiu Pândaru
sound-bars icon