O profesoară care a plătit meditații pentru fiul ei: De multe ori am dat banii pe „iluzii”, pentru că așa „e moda”

Foto: Guliver Getty Images

Vă mărturiseam în articolul trecut cum m-a inspirat discuția cu dl. Profesor Stan Stoica, directorul Școlii nr.2 din Jilava, un formator de oameni, l-aș putea numi. Pentru că interviul cu aceasta m-a intrigat, am continuat să cer opinia unor părinți despre meditații.

Monica, mama unui băiat de nota 10 pe linie, șef de promoție, care e foarte conștiincios, știe ce vrea și a învățat mereu de drag și din pasiune pentru învățare, fără presiune din partea părinților, ne-a împărtășit că nu a apelat la meditații decât pentru o perioadă foarte scurtă, și asta pentru că profesoara de limba română a intrat în concediu de creștere a copilului, iar profesoara de matematică este și directoarea școlii și trebuia să se dedice și altor activități administrative, iar timpul era limitat. Monica a avut emoții, ca orice părinte, dar a avut mereu încredere în băiatul ei și în capacitatea acestuia de a se mobiliza la examene. Ne-a mai spus că au avut mare noroc de profesori foarte buni și că mulți copii nu au apelat la meditații, ci doar la câteva sesiuni de pregătire suplimentară pentru examen.

Felicia ne spune că și-a meditat copilul doi ani la română, matematică și engleză, că plătea undeva la 1500 ron pe lună, a meritat efortul, dar consideră în mod clar că nu este în regulă ce se întâmplă.

Mari mi-a împărtășit, cu tristețe referitor la subiect, că e profesoară de limba română în mediul rural, face naveta din 2000, deci deja are 19 ani de navetă, și că nu dă meditații. Elevii ei provin din familii sărace, dar fac pregătire gratuit, săptămânal. Ca mamă a plătit meditatori, colegi de școală, pentru băiatul ei, azi student. Consideră că de cele mai multe ori a plătit „iluzii”, dar așa e moda, mai ales la liceele/școlile de „renume”.

Oana, al cărei băiat vrea să urmeze robotica în medicină, a avut emoții mari. Cu prima medie băiatul ei nu intra la liceul dorit, dar acesta le-a spus părinților să facă contestație, pentru că știa ce a făcut și că merita mai mult, dar că-și asumă să primească o notă mai mică. Însă a primit 60 de sutimi mai mult, iar media l-a propulsat către liceul dorit. Încrederea părinților în copilul lor a dat roade.

Am crescut și am învățat într-un sistem în care meditațiile coexistau sistemului de învățământ, mai ales pentru anumite discipline sau pentru anumite facultăți. Chiar și așa, am cunoscut și cunosc copii care nu au avut niciodată nevoie de meditații.

Totuși, unde este granița între a învăța de drag și a învăța pentru că trebuie, a face meditații pentru că trebuie să ai medie mare ca să intri la un liceu bun și egalitatea de șanse și nediscriminarea acelora care nu au posibilitatea financiară de a face meditații, dar își doresc să învețe și să ajungă la un liceu și/sau la o facultate bună, educația în șabloane și educația vocațională, care încurajează talentul și înclinațiile naturale ale copiilor, cum distingem profesorii responsabili, implicați, dedicați, interesați de binele copiilor pe care-i formează sau ar trebui să-i formeze de profesorii care încurajează lecțiile private din motive financiare și care contribuie masiv la deteriorarea calității educației la clasă? Unde este reforma sau strategia pe termen mediu/lung în domeniul educației, strategie pe care toți cei peste 20 de miniștri ne-au propus-o, dar pe care niciunul nu a implementat-o? Unde este educația corelată cu nevoile pieței muncii și cu competențele viitorului? 

Între timp mii de tineri părăsesc România pentru oportunități mai bune, inclusiv pentru o educație mai performantă, mii de tineri nu muncesc, fiind întreținuți de părinți, alte mii părăsesc școala timpuriu, alții devin olimpici, alții analfabeți funcțional, unii devin antreprenori, alții au rezultate deosebite la nivel național sau internațional, ajungând să se scrie și să se vorbească despre ei și despre realizările lor, alte mii termină o facultate doar pentru o foaie de hârtie, fără a ști la final să facă nimic concret, dar cu așteptări foarte mari, în timp ce alții care-și doresc să învețe să practice o meserie nu mai au unde, pentru că un ministru a decis că ne e mai bine fără școli de meserii....

Educația e menită să fie pentru toți, în egală măsură, și ajunge să facă diferența atât la nivel individual, cât și la nivel de societate. Pentru că o societate cu un nivel de educație scăzut nu poate fi considerată dezvoltată.

Într-un articol recent Marian Staș, președinte al Clubului Liderii Mileniului Trei, care lucrează la LeaderSHE – Young Women Leaders’ Academy şi EVOLUTIV Consultants Network, spune că „România pe bune începe cu școala pe bune”. Și personal tind să-i dau dreptate.

Voi încheia cu un citat al Oanei Moraru, Fondator al școlii Helikon din Târgoviște și militant pentru educație în România:

„Generațiile de copii de astăzi au nevoie de mai mult optimism și pasiune. Nu mai merge retorica lui „ce o să ajungi în viață dacă nu te zbați!?“. Ei văd clar că noi – cei care ne-am zbătut – n-am ajuns prea bine: ne-am pierdut în rutină, nemulțumiri de sine și oboseală cronică.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp