Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Oamenii de afaceri români îndrăznesc să spună lucrurilor pe nume după aberațiile revoluției fiscale: „Oamenii aceștia sunt din altă lume. Nu putem sta liniștiți”

Florin Pogonaru

(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Oamenii de afaceri își arată indignarea în fața „măsurilor ilogice” promovate de autorități și spun, prin vocea președintelui Asociației Oamenilor de Afaceri din România, că asistă la „răzbunarea populismului”. El a dat exemplul taxei de mediu și taxei de 1% pentru studiile de fezabilitate.

„Nu putem sta liniștiți, deși ni se spusese că se va termina cu aceste măsuri ilogice. Avem impresia că mulți reprezentanți ai autorităților, inclusiv miniștri, sunt din altă lume. Nu au un simț al statisticii, al proporțiilor. Să vă dau doar un exemplu: am auzit un ministru spunând că putem echilibra deficitul bugetar dacă vindem capacitățile sportive de la Ministerul Transporturilor. Este vorba de foarte multă inocență, ca să spun doar atât”, a declarat Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, la Digi24.

Pogonaru a comentat și o declarație a ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, care a afirmat că scăderile de salarii în mediul privat, după trecerea contribuțiilor sociale în sarcina angajatului, au apărut la firmele unde patronul „l-a furat pe angajat” pentru a-și crește proftul, și nu din cauza modificărilor fiscale.

„Pe alocuri şi în presa de astăzi vedem că se produce o anume demonizare a omului de afaceri, susţinându-se lăcomia lui că nu a vrut să garanteze mărirea salariului net şi tot felul de alte măsuri care ne-au fost aruncate dinspre Guvern. Ce vrem noi, mediul de afaceri, este transparenţă, predictibilitate, stabilitate, egalitate în faţa legilor economice şi aşa mai departe. Ce vrem noi, oamenii de afaceri, este mai mult decât toate aceste măsuri. Este logică. Ceea ce a caracterizat multe dintre măsurile economice pe care le-am văzut în 2017 a fost lipsa totală de logică a acestora. Atunci când tu, cel mai interesat, spui „Nu mai îmi reduceţi dividendele, că n-am nevoie”, „Nu-mi reduceţi impozitarea de la 16% la 10%, că n-am nevoie”, „E o exagerare să se mai reducă TVA, pentru că alimentăm consumul”, e clar că avem o problemă de logică din partea celor care iniţiază aceste măsuri. Vrem logică”, a spus Pogonaru, citat de Digi24.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Domnilor reprezentanți ai mediului de afaceri, dacă nu au oamenii incredere in dvs. este si pentru ca nu v-ați luptat pentru un climat economic mai sănătos și pentru ca v-au convenit si dvs, „portițele” din legislație, De exemplu n-am vazut pe nimeni care să ceară să se modifice codul comercial astfel încât, dacă o firmă nu-si platește la timp furnizorii (adica managementul ei se hotărăște „să-i tragă în piept”) să fie declarată in faliment și inspectorii fiscali să ii ia la purecat, Nu neapărat să inchidă firma, ci să-i oblige să-și achite obligațiile. Acum judecătorii sindici ii protejează pe hoți și furnizorii neplătiți rămân tot cu buza umflată și facturile neplătite chiar dacă firma iese de sub controlul acestora (adică iese de sub control tot cu datoriile neplătite!) Mulțumim stat român care susții mediul de afaceri!! .
    Apoi, nu am văzut nicio intervenție prin care să cereți ca managerii și administatorii care au băgat o firmă in faliment sau sub controlul unui judecător sindic, să nu aibă dreptul să mai deschidă sau să facă parte din conducerea vreunei alte firme (și în primul rând a firmei prejudiciate de acțiunile lor) măcar pentru o perioadă de 5 ani, dacă nu pentru mai multă vreme (de exemplu atunci când faptele sunt similare jafului sau furtului sau crimei/vătămării intenționate... - vezi si cazul Hexifarma, si nu numai).
    După părerea mea. motivul pentru care nu sunteți luați în seamă așa cum ați dori și nu prea aveți susținere este pentru că nu vă bateți pentru cauzele corecte și nu vă străduiți să faceți ordine în mediul dvs. (Dacă te amesteci in tărâțe... nu te mira că simți râturile cum te caută.)
    • Like 2
    • @ Sanda Albu
      Stimata doamna, daca n-ati vazut dvs. nu inseamna ca nu s-a intamplat. Mediul de afaceri se lupta de ani buni pentru recuperarea creantelor in regim de urgenta . Problema este ca cel mai mare debitor este Statul ! Iar legile sunt facute de hoti pentru a apara hotii . Cati oameni de afaceri seriosi ati vazut in parlament ?
      • Like 0
  • Exicercitiu de tupeu si aroganta . Dupa ce ca le-a facut facut cadou guvernul "populist" posibilitatea sa-si mareasca profitul scazand salariile angajatilor, ceea ce au si facut multi, tot ei urla ... Angajatii au pierdut bani si un principiu aplicat peste tot in Occident: contributiile sociale sunt repartizate intre angajat si angajator. Acum acasta e doar sarcina angajatului . Din pacate nici in presa imbacsita de prostie si interese, nici in partidele politice care nu dau doi bani pe cetateni , nu s-a gasit nimeni sa transmita urletele celor afectati cu adevarat de aceste aberatii .
    • Like 0
    • @ Claudiu1989
      check icon
      Daca tot infierezi cu minie proletara “ patronii” cei hulpavi care nu-ti dau tie ceea ce meriti,de ce nu te faci tu “ patron” sa dai lefuri mari cit cuprinde,cui vrei tu?Daca bivolii aia de la guvernare arunca cu “ lapte si miere”(sau cu timpenii economice) in bobor,dar pe banii boului din jug care e privatul,nu-i asa ca privatzii astia(mana lor de burgheji) sint plini de “ tupeu si aroganta” ca nu vor ( sau nu pot) sa joace sirba in care i-a bagat cu de-a sila un guvern de escroci si incompetenti?
      • Like 0
    • @ Claudiu1989
      Gabriel check icon
      Afacerist e cineva care se uita la cadrul legal (in orice tara) si gaseste o oportunitate prin care folosind diverse resurse (inclusiv mana de lucru) reuseste sa faca profit. Nu am cautat definitie prin dex, dar asta cred eu ca este. Daca un om profita de cadrul legal pentru a face profit nu cred ca putem sa ne luam de el ca e tupeist sau arogant. Conform celor spuse de tine, daca maine scade TVA, ca sa nu fie considerati tupeisti, patronii ar trebui in continuare sa plateasca TVA la valoarea veche? Da, afaceristii urla pentru ca schimbarile insemna lipsa de predictibilitate. Inseamna ca nu isi pot face planuri, inseamna ca nu pot prezice daca afacerea lor e viabila sau nu. Practic, ei urla (asa cum formulezi tu) pentru ceea ce ii doare pe ei, nu pentru angajati. Angajatii au si ei propriile cai de a "urla".
      Prin presa si prin partide s-au gasit cate unii, dar sunt prea mici ca sa ii asculte cineva caci angajatii, pur si simplu nu inteleg cum si cand ii poate ajuta un sindicat. Nu inteleg ca e important sa se intereseze de situatia legislativa si sa se manifeste cand e cazul. Sau prea putini o fac.
      Eu nu am inteles ce spuneti cu pierderea de catre angajati a acelui principiu... Nimeni nu a explicat vreodata ce e cu acel principiu si pierderea lui trece ne observata ca o consecinta normala.
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult