Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Orizontul meu la 17 ani, 4 luni și 10 zile: am fost martor la masacrul „teroriștilor” de la Revoluție

Marius Florea Vizante

Decembrie. București, între stațiile „Favorit” și „Orizont”.

Aveam 17 ani 4 luni și 10 zile. Titlu de film! - obligatoriu alb-negru.

Tata, ofițer de aviație, lipsea de câteva zile. Era „alarmă”. Mama, telegrafist militar, lipsea și ea, tot din cauză de „alarmă”. Acasă, noi patru frați și văru-meu, culmea, din Timișoara, eram lăsați în grija bunicilor. Zici că au presimțit! - Ce-am fi făcut noi, singuri, fără supraveghere, în zilele alea? Nu că, în situația asta, omama și otata (bunicii) ar fi putut cumva să mă oprească să ies la „revoluție”:

- Oricum, merg doar pân-aici, la Orizont, la Ministerul Apărării! Mă întorc într-un ceas. Servus!

Trebuia să mă duc. Trebuia să apărăm apărarea, nu? A zis și la televizor. Armata e cu noi!

Am plecat singur. Eram cel mai mare dintre băieți și oricum ei se pregăteau de cină. Pită cu untură, sare și boia.

N-am ajuns pe 22 la Orizont. Cred că nici în 23... poate în 24... Ce repede se uită!

Am rămas blocat la Favorit. O mână de revoluționari pe la 20-25 de ani m-au „înrolat” să strângem fașe, spirt sau rivanol și alte chestii de prim-ajutor pentru soldați. Militarii erau înfrigurați, nedormiți și muuuult mai speriați ca noi. Aveau nevoie de un pic mângâiere. Săracii, erau miltari la termen, unii nici nu terminaseră instrucția.

Noi, însă, eram pe val. Mergeam câte doi (ca să zăpăcim inamicu’) și ne ziceam „frații Ramazzotti”: Eros și Thanatos. Mergeam la moarte ca la o-ntâlnire amoroasă.

Se trăgea ca-n „Matrix”, da’ cu vreo douăj de ani mai devreme. Câțiva militari, sau așa am crezut eu, trăgeau în sus spre etajul zece, de unde teroriștii (sau așa am crezut eu) ciuruiau tencuiala blocului unde făcusem noi farmacia de ocazie. Decidem să mutăm totul la blocul vecin, că e mai ferit. Eu, că eram îmbrăcat în negru și noaptea mă fac nevăzut, mă ofer să bag gonetă între cele două blocuri, cu pachetele. Toți aplaudă în șoaptă. Ne îmbrățișăm scurt și le fac semn soldaților să tragă în sus „la acoperire”. Știam asta din tabăra PTAP (pregătirea tineretului pentru apărarea patriei). Fug! Se trage. Alunec controlat și scap după un copac gros, pe la jumatea drumului. Pachetul cu lichide scapă întreg sub geaca întunecoasă. Aud ciocănitoarea de metal care rupe bucăți din coaja plopului, sau ce-o fi fost trunchiul ăla solid. Mamă, ăștia chiar trag după mine! Acum chiar sunt cineva! Mișto! Dar io, ce fac, mai plec? că m-au luat teroriștii la ochi. Trec minute de acalmie suspectă. Din liniștea deasă apare un luptător neînfricat, ușor grizonant, dar de o tinerețe fermă. Tatăl ideal, soțul perfect: Clooney de la Favorit! Mă așează mai bine după copac și zice:

- De unde s-a tras?

- De sus, de la ultimu’, de la zece! zic.

- Ai făcut armata?

Dau rapid din cap, îmi trag fesul peste frunte ca să ascund coșurile pubere și mint:

- Da, la UM xxxx, pe lângă departamentul aviației civile, Băneasa! - asta era unitatea militară unde era tata ofițer.

Precizia răspunsului îl face pe arhanghel să-mi pună în mâni un PM-u. (PM-ul îl știam tot din tabăra premilitară. Nu trăsesem cu el, doar cu pușca Geco, dar totuși, Pistolul Mitralieră model 1963 îl desfăcusem și-l reansamblasem de câteva ori bune.) Superiorul îmi indică etajul cu pricina și ordonă:

- Dacă trag ei, tragi și tu. Îl descarci pe tot. Îți mai aduc.

Trage în sus o rafală de trasoare luminoase și dispare. Trag și eu (total aiurea, că avea recul mai mare decât credeam), las arma jos să nu mă-ncurce la alergare și zbor să livrez pachetul. Găuri în asfalt mă urmează. Ce tare! Sunt aproape erou! Respir din nou, îmi crește admirația de sine, arunc pachetul cu medicamente și vaporizez dintr-o dată juma de țigară „Carpați” fără, de Sfântu’ Gheorghe. Țin fumul în piept și mă trezesc abia după vreo cinșpe minute.

Hippiota, care îmi presa puternic tâmplele, după ce mi-a dat să beau apa în care a stins un chibrit, mi-a povestit cum Clooney a revenit, s-a-ntors cu alți trei comando, și-au recuperat PM-ul și au spulberat tot în apartamentul de la zece. Țăndări e făcută casa! Da’ în rest n-au găsit nimic. Teroriștii dispăruseră ca-n Star Trek: engage! Au găsit doar niște chestii electronice împrăștiate pe-acolo... cică, simulatoare ceva. Da’ oricum, nu mai era nimic întreg ca să-ți dai seama pe bune.

- Bine, da’ cine a tras? Că, uite, găuri! Ești nebun?! Era s-o mierlesc, aseară! Cum simulatoare? ... Uite, astea-s cel puțin 7,62 mm! E AKM, sunt sigur, îți intră tot deștu’ în ele! - le arăt eu, lu’ frati-miu și lu’ văr-miu, ciuruiala criminală din care tocmai scăpasem c-o seară-nainte.

Ei veniseră de dimineață, când se liniștise treaba. Au adus o găleată de ceai, un caiet și vreo trei pixuri. Luam numerele de telefon de acasă de la soldați și, seara, le sunam părinții să-i liniștim. Aveam grijă de moralul armatei. Le mai distribuiam mănuși, fulare, cafea cu înlocuitori, izmene, țigări cu și fără filtru, pâine, ziare, informații, contra-informații... Eram o structură performantă, nu ne mai putea învinge nimeni.

- No, nu te mai umfla așa copile, îmi zice-ntr-o zi un sergent, stai să vezi la Orizont!

- Ce? E nasol?!

- Io atâta zic, nu-i lucru curat... Asta nu-i chiar revoluție...

- Bă, terminați cu zvonistica, ce dracu’! Că pe asta se bazează și teroriștii: ei aruncă pilula și noi, naivii, o propagăm de bună! - ne-apostrofează un ofițer, ceva. N-ați văzut și la Favorit?! Să ne omorâm între noi. Era să-l găurim până și păsta cu picioru-n ghips... ăsta... gealu’ Stănculescu. Curtea marțială ne mânca.

- Toarș’ locotenent, la Orizont e altceva! se bagă-n discuție unu’ proaspăt sosit. Acolo-s primii teroriști adevărați. Io i-am văzut!

- Bibane, vezi cum vorbești! Nu mai e tovarăș dumnealui, e domn acuma - domn’ locotenent.

- Lasă, că nu asta-i chestia! Faza e că stea-s primele capturi adevărate.

Să vedeți, toarș’ locotenent, ce tehnică de luptă aveau! Io n-am mai văzut așa ceva... Ce blindaje, ce combinezoane…

- Du-te mă, cu basmele tale… De trei zile se trage în toată țara, fără picior de teroriști și, ce să vezi, fix acuma, vin ei singurei la minister… Așa vă place să-o-nfloriți…

- Taci, mă, că tu nu știi! Sunt străini, ceva.

- Străini, o sulă!

- Păi, dacă aveau gloanțe cu cap „vidia”. Cine are d-astea!? Au trecut și prin câte trei deodată. La minister e mai mare măcel ca-n Timișoara!

- Unde, mă!?

- La minister, aici la Orizont! E iadu’ pe pământ… La Orizont! mă trece un fior nedeslușit, la Orizont!

Mai torn domnului locotenent o cană de mușețel (sau păpădie, că numai asta mai aveam prin casă) și dau să plec. Ajunsesem cu distribuitul de ceai și nechezol undeva la jumătatea stației dintre Favorit și Orizont - eram aproape. Cu colecta de numere de telefon o lăsasem deja mai moale, că-n ultimele seri sunasem într-o veselie și făcusem la „adiționale” mult peste ce ne puteam permite, așa că fac un plan să-mi termin misia mai repede și s-apuc s-ajung la teroriști pe zi, să-i prind la lumină. Îi trimit cu mari eforturi pe frati-miu și pe văru-miu acasă și-o iau pe ocolite, spre Orizont.

Mă strecor destul de greu printre cohorte de cetățeni care veneau dintr-acolo. Toți purtând brasarde tricolore se crucesc de zor. Câțiva, cu chipuri șocate, abia dacă șoptesc între ei, iar doamnele mai în vârstă, plânse, țin batiste la gură. Din depărtare, văd două blindate cum nu mai văzusem în viața mea, nici măcar la televizor, și în zilele alea se transmitea aproape non-stop bătălia pentru libertate. Deci, văzusem live toată tehnica din dotare! Plus că fusesem și la toate defilările ceaușiste, că ne duceau de la școală,, cu forța… dar așa ceva… numai agenturile străine puteau să aibă.

Unul dintre blindate părea întreg, iar celălalt era răsturnat pe o parte, cu chepengurile vraiște. Amândouă, anihilate fix pe rondul cu trandafiri din fața ministerului, erau atât de ciuruite că păreau stropite cu cerneală neagră. Găuri - găuri. Intra lumina prin ele ca niște spaghete aurii proaspăt aruncate în oala cu apă clocotită.

Tot ca prin apă ajung și eu mai aproape. Inima bubuie, vederea se-nlăptează și, în noroiul de sub cauciucurile sfârtecate, o licărire solară mă readuce în simțiri: un cartuș nedetonat, cu un superb vârf luminos. Glont cu cap vidia!!! - Mă aplec, cică să-mi leg șireturile, și ascund comoara inamică în șosetă. Acum, eu dețin dovada clară că teroriștii există! Mi-e atât de frică încât nu mai aud. Vreau să fug, dar nu știu încotro. Caut cu privirea o breșă. Brusc, îmi apare în față un cap de terorist, cu ochii scoși, care-mi rânjește cu sânge. Un altul are țigări fumegânde în găvane. Vreau să evaluez situația. De fapt sunt vreo trei sau patru. Hidoși. Sânge uscat, noroi, pe unul îl dezbrăcaseră aproape de tot și îi îndesaseră chiloții în gură, altul se scăpase pe el și avea o hartă imensă de pișat în poală… altul avea monede îndesate sub pleoape și ultimul pe care mi-l mai amintesc avea capul smuls și așezat frumos, ca un trofeu, pe osie.

- Ptiu, blestemaților! scuipă cu sete cineva. Ptiu, ptiu! se lansează o nouă șarjă de flegmă.

- Huo! Teroriștilor! strigă mulțimea, mai mult de teamă. Rușine, trădătorilor!

Mi-e rău. Mă doare. Cred c-am să fac pe mine… sau o să vomit. Prefer să dispar cu totul. Gata! Vreau să se oprească! Vreau să dau timpul înapoi și să facem altcumva! STOP!

Nu reușesc.

***

Am supraviețuit „revoluției”.

Am ascuns cartușul în trusa de geometrie de tablă roșie chinezească. Echer, radieră, riglă, raportor, compas, cartuș cu cap vidia. Geometrie perfectă.

Am uitat totul, până de curând, când am citit că sărmanii aceia nu erau inamici. Nu! Erau ceva trupe speciale și fuseseră trimiși, de urgență, să apere ministerul, dar cineva „uitase” să le spună și celor dinăuntru de venirea lor. Era chiar generalul care îi chemase…

Abia după câteva zile de la măcel, cineva, așa ca-n Antigona, a avut curajul să aprindă o lumânare. I-au lăsat acolo zile-ntregi. Câteodată am impresia că nici nu i-au mai luat: s-au scurs singuri, încet, în pământul uitării. Câteodată cred că toate astea nici nu s-au întâmplat. Câteodată vreau să caut trusa de geometrie, dar tare mi-e teamă să nu se detoneze cartușul.

Cum, care cartuș?

Cartușul de la Orizont!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Casargoz check icon
    Frate n-avem 25 de ani aveam 17 ani si 9 luni. Opream masinile la randunica.
    Dupa am facut poze la masinile care nu au oprit. Au fost ucisi de regimentul de garda.
    Si mai era in rond trabantul călcat de tanc, atacasera ministerul...
    La mine s-a terminat la orizont dupa ce am auzit doua gloante ricosand de asfalt. Le auzi dupa ce trec de tine.




    Trebuia să mă duc. Trebuia să apărăm apărarea, nu? A zis și la televizor. Armata e cu noi!
    Cand m-am urcat in Tatra RATB am intrebat: unde mergem? Unde merg tancurile! Este raspunsul pe care nu-l uit. Am debarcat la orizont acolo unde nu este nici o cruce pentru civili. Intre blocuri. Este doar o cruce pentru un militar.
    • Like 0
  • Foarte frumos scris, felicitări pentru inițiativa, întâmplor in acea perioada eram vecini de bloc, eu locuiam la scara 2. Aveam 22 de ani atunci și am participat la evenimentele descrise din interior, și pot sa-ți spun ca, având acces la convorbirile radio purtate atunci, acei oameni nu au fost uitați, așa cum ai citit, ci au încercat sa forțeze intrarea încercând sa se infiltreze odată cu intrarea unui convoi de blindate ce venea sa apere ministerul. Consemnul lor era sa între prin Haiducului-ca sigur o știi, pe lângă hotel, și nicidecum pe intrarea principala de la Orizont pe unde era așteptata coloana de blindate. Mai mult decât atât, cel care încheia coloana de blindate a comunicat ca mai sunt doua mașini ciudate in spate, deși el este închizătorul de coloana, iar când au fost somați, odată ajunși in fata Porții, in loc sa răspundă somației, au deschis focul. și a durat ceva pana când echipajul tancului care dlanca intrarea a primit acceptul sa răspundă focului deschis de cele doua ABI-URI, sau cum se numeau acele mașini. Trebuie sa știți ca in acea perioada parolele de acces se schimbau din ora in ora și din câte îmi amintesc au fost și perioade in care s-au schimbat și la 30 de min. Ori dacă nu respecți traseul, nu răspunzi la somație, deschizi focul, cam care crezi ca a fost intenția lor? Va amintesc ca la acel moment toată conducerea țării și a serviciilor de forța era la Orizont. Cu toate acestea cum se lasă seara ministerul era suspus unui tir de arme atât din fata, din blocurile de vizavi, cât și din spate, din cimitirul Ghencea. Iar scopul venirii acelor oameni de la USLA, era acela de a ne arată ca și ei trec de partea poporului, ei fiind la acea ora singura structura posesoare de armament și muniție care nu se alăturase revoluției. Cei din cimitir au fost potoliți după ce i s-a permis unui tanc sa tragă un proiectil de tanc. In blocurile din fata a-au făcut niște incursiuni și au fost arestați câțiva teroriști, eu personal am văzut 3. Ulterior au fost predați organelor de ancheta.
    In rest totul a fost adevarat, e posibil sa fi fost și simulatoare, dar sigur s-a tras cu cartușe adevărate in noi. Au venit și cu un elicopter, in perioada in care.banuiau ei ca am rămas descoperiți, datorită faptului ca ministerul trimisese trupele in piața revoluției sa apere revoluția. Am avut noroc ca totuși au fost câțiva care au reușit sa tragă și sa pună pe fuga elicopterul, care ulterior ar fi motivat ca ar fi fost chemat sa vina in ajutorul nostru. Mai mult ca sigur ca in pereții ministerului și la aceasta ora sint rămase gloanțele.
    La etajul 4, într-un cuier de lemn de tip pom a fost găsit un chipiu împușcat in “cuc”. De unde rezulta ca simulatoarele au fost dublate chiar de trădători de elita.
    Din păcate nimeni nu s-a interesat de aceste aspecte. Rămân cu părerea ca s-a făcut un pact între cei ce atunci probabil ca ar fi putut răsturna revoluția, și organele de ancheta care i-au preluat.
    Sper ca acum, după atâția ani, sa avem puterea și curajul de a face lumina și dreptate in acest caz.
    Dacă cineva vrea sa-i considere pe acei oameni eroi, foarte bine. Doar ca nu sunt ai noștri, sunt ai lui Ceaușescu. Pe el l-au aparat pana la capăt. Imediat după execuția cuplului Ceaușescu, focul a încetat.
    Cu bine și Salutari prietenilor tai, frății Ifrim!
    • Like 0
    • @ Dan Prioteasa
      Nu te cunosc si ceea ce afirmi este contra realitatii. Cred ca esti unul dintre cei care neaga adevarul pentru interes personal. Criminalii sunt nepedepsiti, traiesc printre noi iar tu esti cel putin complicele lor.
      • Like 0
  • 17 ani la revolutie, tatal ofiter, si n-a aflat nici pana acum ca trupele alea "sepciale sau ceva" se chemau USLA. Si au fost implicate in reprimarea din seara de 21. Poate nu cei de acolo, personal, dar unitatea lor da, si ar fi facut-o si ei daca li s-ar fi ordonat. Rafuiala intre cainii sistemului, asta a fost. Si acum ii facem eroi. Normal ca nu meritau sa moara si sa fie profanati in halul ala, dar cand e corb contra corb, uite ca isi mai scot si ochii.
    • Like 0
  • Uităm, cei care au trăit ca maturi acele vremuri, contextul în care s-au desfășurat evenimentele din decembrie 1989 și care au avut ca rezultat dărâmarea regimului comunist, context care poate fi sintetizat cam așa:
    1. Situația economică internă și nivelul de trai al populației erau sub limita suportabilității ca urmare a deciziei din 1981 de a achita integral plata datoriei externe de la FMI. În toată această perioada populației i-au fost impuse o serie de sacrificii care păreau fără de sfârșit, tot ceea ce se produce intern de calitate era destinat exclusiv exportului, cu excepția nomenclaturii comuniste, iar importurile au fost reduse la minimul necesar producției interne. Pe acest fond armata ( trebuie să știți că pe atunci stagiul militar era obligatoriu pentru toată populația țării ) a fost folosită ca un rezervor nesecat de forță de muncă ieftină ( plățile erau modice ), iar producția CAP-urilor și IAS-urilor era în întregime folosită pentru acoperirea pierderilor din industrie.
    2. Doctrina militară era dominată de paradigma luptei întregului popor pentru apărarea țării și transformarea fiecărei localități în cetăți de muncă, luptă și apărare. Ca urmare a acestei doctrine, în armată s-au înființat structuri militare secrete specializate în organizarea, conducerea și ducerea luptei în localități, inclusiv în cele ocupate de inamic. În același timp era organizată pregătirea militară a tineretului și s-au constituit așa numitele gărzi patriotice ( cu armament și echipament militar ) în responsabilitatea organelor locale de partid și de stat. În perioada plății datoriei externe fondurile alocate pregătirii și dotării armatei au fost reduse drastic ( în acest sens a fost organizat și un referendum național aprobat cu 99% din voturi) așa că majoritatea unităților militare au fost folosite în industrie și agricultură, instrucția reducându-se la o perioadă variabilă de instrucție minimală, iar cazărmile fuseseră transformate în ferme agrozootehnice care trebuiau să asigure autoconsumul pe o perioadă variabilă de timp. Singurele unități militare care mai desfășurau activități de instrucție specifică erau unitățile din serviciul de luptă permanent, cele care asigurau serviciul numit acum poliție aeriană ( artileria și rachetele antiaeriene și aviația de vânătoare ).Aceste executau periodic aplicații cu trageri de luptă în poligoanele din țară și din URSS, dar erau încadrate cu militari în termen la minimul posibil.
    3. Declanșarea evenimentelor de la Timișoara și escaladarea violențelor a determinat conducerea armatei, după declararea stării de necesitate, să declanșeze alarma de lupă parțială, majoritatea unităților militare având efectivele militare dispersate în punctele de lucru din întreprinderile economice ( lucrări de infrastructură, mine, siderurgie, IAS-uri și CAP-uri ). Cazărmile unităților militare, cu excepția celor din serviciul de luptă permanent, era în marea lor majoritate în orașe, de obicei una lângă alta pe aceleași străzi. Odată cu alarma de luptă parțială, structurile de operații ale Marelui Stat Major nu au elaborat un ordin de operații prin care să se stabilească inamicul și planul operativ de intervenție pentru contracararea lui. Drept urmare nici eșaloanele subordonate nu au fost în măsură să elaboreze ordinele specifice, așa că armata, în întregimea ei nu era în cunoștință de cauză privind necesitatea treceri în stare de alarmă de luptă parțială. Singurele precizări au fost cele referitoare la anularea unor operațiuni prevăzute în planurile de alarma parțială ( acțiuni de cercetare, ocuparea unor dispozitive de luptă în raioane din afara localităților, etc. ), practic unitățile militare au fost obligate să rămână în cazărmile de dislocare la pace.
    4. Odată cu apariția „televiziunii libere” și după sinuciderea anunțată a generalului Milea, centru de comandă, control și informare s-a mutat informal dar real la televiziunea publică. Prin intermediul televiziunii publice s-a indus psihoza teroriștilor pro-ceaușiști care otrăveau apele, omorau familiile cadrelor militare, atacau unitățile militare, precum și a mijloacelor de zbor silențioase care atacau unitățile militare. În noaptea de 22/23 decembrie a fost declanșată o operațiune de mare amploare de imitare a unui atac aerian masiv asupra României, atac declanșat de pe Marea Neagră. Trupele de poliției aeriană au fost puse în stare de alertă maximă și au primit ordin de deschidere a focului asupra „inamicului aerian”. Planul de imitare a atacului aerian a fost foarte bine pus la punct, țintele aeriene fiind detectate de sistemele radar de diferite lungimi de undă ( metrice, decimetrice și centimetrice ), detecția optică fiind imposibilă din cauza lipsei de vizibilitate optică. Singurele elemente găsite în urma luptei antiaeriene au fost un număr de nacele de baloane „meteo” dotate cu emițătoare radio multibandă de producție ungară și sovietică.
    5. În orașele cu garnizoane militare mari ( comandamente de armată, corpuri de armată și divizii ), cu străzi în care erau cazărmi militare gard în gard, pe fondul psihozei teroriștilor și lipsei de pregătire de luptă a cadrelor militare și a militarilor în termen ( vă amintiți -vezi pct. 2 - unde se făcea „instrucția” ) a fost suficient un foc de armă rătăcit ca să se declanșeze o adevărată canonadă. Mai adăugați aici inițiativa unor „oameni de bine” care au hotărât înarmarea civililor folosind depozitele de armament și muniție ale gărzilor patriotice. Adăugați aici apelurile disperate de ajutor lansate de la postul de televiziune unde își făcuseră apariția și câțiva militari cu grade și funcții diferite, unii activi, alții „activați”, aceștia având menirea de a da legitimitate apelurilor la intervenția trupelor militare pentru apărarea sediului televiziunii, aeroportului Otopeni sau a sediului MApN unde se afla „conducerea revoluției”.
    În concluzie: condițiile de trai insuportabile, lipsa de instrucție a armatei cauzată de folosirea acesteia în economie și reducerii drastice a fondurilor necesare instrucției și dotării, ura față de Ceaușescu, manipularea prin intermediul televiziunii libere, intervenția din umbră a GRU și înarmarea civililor sunt cauzele principale a producerii majorității victimelor din timpul revoluției din decembrie 1989.
    • Like 3
    • @ Voicu Nicolae
      N-ai mentionat generalii criminali din MApN, DSS, militie plus ceilalti nomenclaturisti vinovati care prin Iliescu si-au scapat pielea pentru cel putin 30 ani.
      • Like 1
    • @ Tilica Sorin
      Dan check icon
      Stimate , Tilica Sorin ,ai spus in cateva cuvinte cam tot ce ,,avea de gand sa spuna voicu nicolae ,fost cadru militar,, Doar ,o vorba ,doresc sa mai spun sa intreb??
      --- De ce le mai trebuie si Pensii Speciale acestor indivizi care au tras in propriul popor ?? Fapte de mare vitejie in timp de pace totala ,nu au avut,, Atunci intreb ?? Care , le sunt meritele Speciale ptr a solicita si primi pensii speciale ???
      • Like 0
    • @ Dan
      Pensiile militarilor (atentie, doar din MApN nu si SRI,STS, Jandarmerie, ISU) ar trebui sa ramana speciale inca vreo 10 ani pentru ca grosul militarilor sunt cei corecti care executa ordinele zi de zi si indura privatiunile. Sefii lor de la nivel divizie in sus sunt implicati politic.
      • Like 0
  • mike mike check icon
    Apropo de asta, circula pe Youtube un film de 35 de minute, furat de la SRi cica, in care cineva filmeaza pe 21 baricada de la Inter inainte de lasarea serii, iar apoi dupa lasarea intunericului... Uitandu-ma aseara la acel film, mi s-a facut teama pentru prima oara in ultimii 10 de ani. De obicei nu-mi este teama, traiesc intr-un oras vestic unde au avut loc si atentate teroriste acum cativa ani, unde daca-mi flutura unul arma in fata imi pastrez calmul, insa ce s-a intamplat pe 21 seara iti provoaca o stare de panica, de teama. Cand am vazut oamenii cum raman in strada, in ciuda faptului ca altii erau secerati langa ei, cand am vazut cum trageau in plin in ei la intervale de cateva minute, m-a cumrpins un sentiment de nedreptate fata de fratii mei romani, fata de ce s-a intamplat atunci. Imi tot revine in minte intrebarea (la fel ca in filmul lui Tudor Giurgiu): De ce noi? Numai ca, in '89 a fost un film in care "actorii" chiar mureau in realitate dupa fiecare scena, supravegheati de un regizor omniprezent si invizibil.
    • Like 6
  • Au fost cinci si aveau o multime de visuri:
    Ne-au adunat in mai multe autobuze insiruite in coloana in incinta Academiei Tehnice Militare. Asteptam in intuneric ordinul de mars. Arma o tineam intre picioare iar portincarcatorul atarna greu intr-o parte cu cele 120 cartuse de razboi primite sa aparam ministerul. Inima ne era puternica si nesabuita asa ca nelinistile interioare erau inabusite de tineretea noastra. Unul dupa altul, ROCAR-urile au inceput sa iasa pe poarta mai putin ultimele doua ai caror pasageri au ramas sa pazeasca ATM-ul. Am avut ''ghinionul'' sa fiu in penultimul autobuz. Dupa un timp colegii mei, ai nostri s-au intors in cazarma. Cinci lipseau la apel. Au ramas acolo unde au fost premeditat trimisi. Ei pot fi gasiti si acum sub Orizont.
    • Like 7
  • Datoria morala a celor ce-si trag puterea din acel Decembrie este sa ne spuna adevarul. Oricat de urat ar fi acesta. Pana acum, preaocupati cu acumularea de averi si privilegii speciale, au intors cu totii privirea in alta parte. Iar noi, asteptand raspusuri, ne vedem de vietile noastre si incepem sa uitam. Uitam contextul istoric, uitam manipularea, uitam raptul anilor 90 si cel mai grav, uitam ca printre noi se afla criminali. Ce a fost va mai fi, iar cei care au scapat nepedepsiti vor ajunge sursa de inspiratie pentru altii. Evenimentele din anii 40 - 50 au fost decontate tarziu de catre nonagenari fosti directori de puscarii care se incapatanau sa traiasca, iar cele din '89 vor fi decontate, tot tarziu in acelasi mod! Cei din '89 au stiut ca pot ucide fara consecinte pentru ca si cei din anii '50 au facut la fel. Fara adevar, noi ca societate nu putem spera ca ne vom insanatosi vreodata.
    • Like 7
    • @ Cristian Dogar
      Adevarul... credeti ca 30 de ani nu a fost timp destul sa fi fost distruse dovezile care ar arata incompetenta sau reaua vointa a celor din spatele manipularilor?
      • Like 4
    • @ Nicu Buculei
      Nu vad neaparat adevarul ca pe o pedeapsa sau ca pe un proces. Poate fi si o deconspirare, o lectie pentru viitor. Pentru ca cei ce vor urma sa nu mai poata repeta experienta. Unii, cei multi, naivi, manipulati, jertfiti si furati in toate felurile, altii papusari cruzi, lacomi si cinici manipulatori. Pentru Holocaust au platit cu viata sau libertatea putini tortionari raportat la numarul victimelor, dar masurile luate dupa impiedica nu doar uitarea ci mai les repetarea istoriei in acele dimensiuni crunte.
      • Like 6
  • O realitate romantata, privita prin ochii adolescentului de atunci. Si o poveste despre cat de rau am fost manipulati, cat de cinic mintiti si dezinformati, cat de prosti tinuti de catre Iliescu si gasca lui si cat de orbi tinuti intr-o bezna a informatiei am fost si inca suntem.... Dupa 30 de ani nu am reusit nici macar sa descoperim si condamnam vinovatii...
    • Like 4
    • @ Mihai Stanila
      Nici americanii nu stiu dupa 50 de ani ce a fost cu JFK.
      • Like 2
    • @ Barbu Daniel
      Știu și ei dar știu și alții va doar nu suntem atât de proști pe cât ne cred ei !!!
      • Like 0
  • check icon
    frumos articol, urata realitate.
    • Like 9


Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult