Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Peste 40.000 de persoane care au venit din Italia au tranzitat punctele de trecere a frontierei, în ultimele săptămâni, iar aproximativ 2.500 de cetăţeni chinezi au intrat în ţară din China şi zonele administrative ale acestei ţări, au anunţat oficialii Poliţiei de Frontieră, scrie News.ro.
Şeful Poliţiei Române a anunţat că au fost întocmite 19 dosare penale privind infracţiuni de zădărnicirea combaterii bolilor, pe numele unor persoane care, după ce au venit din zone de risc, nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu. Cele mai multe dosare au fost întocmite în judeţele Alba şi Prahova. El a precizat că au fost depistate persoane care au declarat fals că nu au venit din zone de carantină sau care nu au ajuns la domiciliul declarat pentru a se autoizola.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne a anunţat măsuri pentru evitarea aglomerărilor la ghişeele unor direcţii, precum cea de înmatriculări auto şi de eliberare a paşapoartelor. Oficialii MAI recomandă autorităţilor locale să dispună măsuri astfel încât să fie evitate aglomeraţiile la ghişeele serviciilor de eliberare a documentelor de identitate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.