Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Premierul Cioloș a anunțat remanierea Guvernului pentru „un nou suflu” și „un alt ritm în echipa guvernamentală”. Cine sunt noii miniștri

Premierul Dacian Cioloș a anunțat marți remanierea Guvernului. Miniștrii de la Educație, Comunicatii, Transporturi și ministerul pentru relația cu românii de pretutindeni au fost schimbați. 

„Am decis să operez câteva schimbări. Sunt patru schimbări, dar asta nu înseamnă că în perioada următoare dacă sunt probleme nu o să iau și alte decizii. Mulțumesc ministrilor Adrian Curaj, Marius Bostan, Dan Costescu și Marius Stoenescu”, a declarat marți premierul Dacian Cioloș, într-o declarație de presă făcută la Guvern.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, și-a anunțat marți demisia cu puțin înainte de declarația de presă a șefului Guvernului. 

Cine sunt cei propuși pentru a fi noii miniștri 

Premierul Dacian Cioloș a făcut următoarele propuneri pe care le va transmite președintelui României, Klaus Iohannis:

- Prof. univ. dr. Mircea Dumitru este propus pentru portofoliul de Ministru al Educației Naționale și Cercetării Științifice;

- Petru Sorin Bușe este propus pentru portofoliul de Ministru al Transporturilor;

- Doamna Maria Ligor este propusă pentru portofoliul de Ministru Delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni;

- Portofoliul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională va fi preluat interimar de șeful Cancelariei Primului-Ministrului, domnul Dragoș Tudorache.

Mircea Dumitru este profesor universitar. Din decembrie 2015, a fost rector al Universității din București, iar din 2016, Președinte al Comisiei de Filosofie și membru al Consiliului General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Anterior a fost rector al Universității din București în perioada 2011-2015 și prorector între 2008-2011. A fost membru al CNADTCU în 2012-2016 și Președinte al panelului științe Umaniste și Arte al CNATDCU în perioada 2010-2012.

În perioada 2000-2008 a fost Decan al Facultății de Filosofie, Universitatea din București. Din 1998 este Doctor în Filosofie al Universității din București și, din același an, Doctor în Filosofie al Tulane University, New Orleans, Louisiana, SUA. A publicat trei cărți de autor și este coautorul unui manual de logică și argumentare. A coordonat colecția Filosofie contemporană a Editurii Polirom, Iași, a publicat zeci de studii și articole în reviste și volume de specialitate.

În 2001 a primit Premiul 'Mircea Florian' al Academiei Române, pentru lucrarea 'Modalitate și incompletitudine. Logica modală ca logică de ordin superior' Editura 'Paideia', București, 2001. În iulie 2005 a primit Ordinul Bernardo O'Higgins, în grad de Mare Ofițer, conferit de Președintele Republicii Chile.

Din septembrie 2014, este membru corespondent al Academiei Române. Este membru al Advanced Reasoning Forum și al Institute International de Philosophie, Paris și Președinte al Asociației Române de Filosofie Analitică. În perioada 2002-2008 a fost membru în board-ul științific al New Europe College, iar între 2011 și 2014, Președinte al European Society for Analytic Philosophy.

Vorbește fluent limba engleză și cunoaște limbile franceză și germană la un nivel mediu. S-a născut la București, la 14 iulie 1960. Este căsătorit și are doi copii.

Petru Sorin Bușe are o experiență de peste 25 de ani în industria auto globală. Din septembrie 2010 până în mai 2015 a fost Vicepreședinte al Inginerie Renault Globale și Directorul General al Renault Technologie Roumaine (RTR). Anterior, tot în cadrul grupului Renault, în perioada iulie 2009 — septembrie 2010 a fost Director General adjunct al RTR, iar în perioada septembrie 2008 — iunie 2009, Inginer șef Adjunct pentru Rusia.

Între anii 1996 — 2008 a lucrat pentru Toyota Motor Manufacturing Canada, ajungând la funcția de Directorul General adjunct în această companie în ianuarie 2007. Emigrat în Canada în anul 1990, până în 1996, a lucrat în industria automobilele nord-americană, prestând și servicii de inginerie contracte de General Motors. În perioada 1985 — 1990 a fost inginer la Electronica București. A absolvit Facultatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini din București în 1985 și colegiul 'Sf. Sava' din București, specializarea Electro-Mecanică în 1979. A urmat programe de formare profesională pentru senior managers la European Centre for Executive Development (CEDEP) și INSEAD, Fontainbleau, Franța, dar și în cadrul Canadian Management Center, Toronto.

Începând cu anul 1996 a urmat formări tehnice în Sisteme de Producție Toyota (Lean Production Systems, Lean Manufacturing) și în practici de business în cadrul Toyota Motor Corporation și Toyota Institute.

Vorbește fluent limbile engleză și franceză și are cunoștințe de italiană și spaniolă. S-a născut la București, la 16 august 1960. Este căsătorit și are doi copii.

Maria Ligor este diplomat de cariera din 1996. Din 30 mai 2013, a preluat postul de ambasador al României în Canada. Tot din 2013, este Reprezentant Permanent al României la Organizația Aviației Civile Internaționale. Din ianuarie 2012, până în mai 2013 a fost ambasador cu însărcinări speciale — Reprezentant special pentru promovarea democrației. Din noiembrie 2012, este reprezentant al României în Consiliul Guvernatorilor și membru ales al Comitetului Executiv al Fondului European pentru Democrație (European Endowment for Democracy).

Între iulie 2006 și august 2011 a fost ambasadorul României în Regatul Spaniei și Reprezentant Permanent pe lângă Organizația Mondială a Turismului. Anterior, în perioada 2003-2006, a fost director general pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe, în timpul negocierilor de aderare la UE. A contribuit la finalizarea negocierilor și la pregătirile pentru semnarea Tratatului de Aderare. A mai lucrat la misiunea diplomatică României pe lângă UE, la Bruxelles, la Ambasada României la Luxemburg, cu stagii la Parlamentul European și la Consiliul Europei, la Strasbourg.

S-a specializat în afaceri politice și administrative europene la Colegiul Europei din Bruges, Belgia și științe politice la Universite Libre de Bruxelles și la Institutul European de la Geneva, după studii postuniversitare de Relații Internaționale la SNSPA, București și studii de inginerie la Universitatea Politehnică. A urmat cursuri de leadership și management guvernamental organizate de Harvard University, programul Kokkalis, Atena.

În 2004, a fost decorată cu Ordinul Național pentru Merit, în grad de Cavaler, iar în 2007 a primit Ordinul pentru Merit Diplomatic. In 2010, a primit Crucea Casei Regale a României, înmânată de MS Regele Mihai și Ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena, acordat de Patriarhul României. În 2012, a primit Marea Cruce a Ordinului Isabel la Catolica, ordin conferit de Regele Spaniei.

Vorbește fluent limbile engleză, franceză și spaniolă și are cunoștințe de italiană. S-a născut la București, la 1 ianuarie 1967. Este căsătorită și are o fiică.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ionel check icon
    Ok. Daca Ciolos vrea sa ramana, atunci sa fie candidatul unei tabere pentru functia de prim ministru, cu un program propriu. In toamna, fiecare tabara sa propuna un astfel de candidat, iar noi votam. Dar sa nu vina presedintele sa spuna voi ati votat partidul x , care nu are majoritate, DESI A CASTIGAT ALEGERILE, asa ca eu, pe modelul basescu, il propun pe Y sau tot pe....In atare situatie nu are rost sa mai fim chemati la vot. Mai bine stam acasa.
    • Like 0
  • Numai somitati si numai doctorate!
    Nu am inteles de ce au fost demisi ceilalti? Daca e vorba de incompetente ne vom trezi ca dau coate si ii regasim in alte functii cheie. Deci e limpede ca trebuie facute publice.
    Sau poate mai rau e vorba de sifonarea banilor nostri...de aceea trebuie sa stim!
    Pentru ca nu mai e mult iar cei noi nici n-au timp sa-si ocupe scaunele e doar o chestie de spalat imaginea si creiere asa cu a fost "revolutia".
    Pe cand procesul revolutiei? Pana cand acesta mizerie nu va fi curatata societatea este pe o temelie subreda! Minciuna, furt, diversiune.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult