Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Răzbunarea istoriei

coronav - Foto Guliver/Getty Images

Foto Guliver/Getty Images

Comunicate oficiale și informații de presă aduc, zi de zi, vești rele. Iar statisticile, din America până în Extremul Orient, măsoară contaminările și decesele în paralel cu destabilizarea economică și depresia socială. Lumea toată, îngrijorată și derutată, își strivește stilul de viață... ca să încapă în Patul lui Procust.

Când ne vom întoarce la viața obișnuită?

În vara lui 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial, toate scenariile au fost făcute pentru șase luni. După care ar fi urmat pacea. Într-o lume nouă!

Războiul a durat însă patru ani. Pacea a venit într-adevăr într-o lume nouă. În sensul că vechea hartă a Europei a fost făcută sul, numeroase țări mici sau mijlocii și-au dobândit independența, unele și-au recăpătat teritoriile istorice înstrăinate, între care și România, multe speranțe au renăscut. Într-un alt sens însă - socotind inflația mare, pe alocuri uriașă, conflictele iscate de datoriile de război, criza economică, ascensiunea comunismului și a fascismului, care au deschis drumul către Al Doilea Război Mondial - noua lume și-a arătat și fața urâtă. Chiar hâdă.

Azi avem numeroase dovezi că istoria nu se mai repetă. Nici măcar în spirală. Totul are o altfel de curgere: timpul, faptele, evenimentele. Și dacă acesta este adevărul, confirmat de trecerea vremii și a vremurilor, mai are vreo însemnătate istoria? Și, în speță, au vreun sens trimiterile la Primul Război Mondial, ori la alte momente din trecutul apropiat sau îndepărtat, în legătură cu actuala pandemie?

DA, au sens! Pentru că atât deciziile înțelepte, ce au făcut ca lumea să meargă înainte, cât și greșelile, mari sau mici, îndeosebi sfidarea legităților obiective, care au spulberat multe planuri, se repetă! Iar istoria, imortalizând deciziile bune și stigmatizându-le pe cele rele, în contextul întâmplărilor semnificative petrecute din cele mai vechi timpuri până azi, continuă să fie Marea Carte de Învățătură!

Istoria se scrie și cu „DACĂ"

După precedenta criză, Robert Kaplan a scris povestea unei renașteri: „Răzbunarea Geografiei". El ne spune cum hărțile, reafirmând-și imensul rol în lupta împotriva destinului, se răzbună pe cei care un timp le-au împins la marginea procesului educațional. Și, de neadmis, la marginea cercetării vieții politice, sociale și economice.

Acum e timpul răzbunării istoriei. După atâtea sforțări, câte i-au fost date să le suporte, de a-i fi negat rolul în educație, în cultură și pe acela de busolă în căutarea viitorului! Și după atâtea strădanii de a-i fi fost falsificate învățăturile! Sau, recent, de a scoate istoria din programele școlare.

Multă vreme ne-am împiedicat de o dogmă: că istoria nu s-ar scrie cu „dacă". Până când mari istorici în viață - și îl numesc întâi și întâi pe Niall Ferguson - au pus pe tapetul cercetării științifice istoria virtuală, scrisă cu „dacă". Asa că, de la un timp încoace, se înmulțesc preocupările de a scoate în evidență alternative și ipoteze ce ar fi făcut ca omenirea, într-un moment ori altul al istoriei sale, să aibă o altă soartă DACĂ și deciziile luate atunci ar fi fost altele, mai bune. Iar argumentul că aceste „alte decizii", gândite cu mintea de pe urmă, nu ar mai fi de niciun folos e fals. Rolul lor de îndreptar al gândirii are astăzi o foarte mare însemnătate.

Astăzi, când căutăm Nordul...să ne uităm și unde l-am căutat ieri

Istoria vremurilor noi, de după schimbarea lumii la sfârșitul anilor 1980, a pus în evidență și deviza „Gândește global, acționează local!"...Deviză mai actuală, acum, ca oricând. Lumea toată e în război. Un război global. Fiecare țară si-a deschis propriul front. Dar fiecare țară poartă în "raniță" ce a strâns înainte de a fi început acest război: experiențe, cunoștințe, atitudini, resurse materiale, resurse financiare. Acumulările istoriei, cu bune și cu rele. Astăzi, când ne interesează în fiecare clipă să știm unde e „Nordul", trebuie să ne uităm și unde l-am căutat ieri.

Când se va sfârși războiul ăsta? Previziunile sunt mișcătoare. Și tot mișcătoare sunt strategiile, care trebuie să fie adaptate din mers. Istoria, care a văzut multe, îndeamnă la prudență.

Chiar dacă inedit, cu o natură ce a surprins năucitor generațiile ce trăiesc astăzi pe planeta noastră, este cert că în acest război niciun detaliu privind strategiile de apărare nu poate fi ignorat. Inclusiv pregătirea mai multor scenarii, atâtea de câte va fi nevoie, pentru ca paza bună să treacă primejdia rea.

„La război ca la război"

Am ales, din îndepărtata antichitate și din evul mediu mijlociu, două exemple semnificative. Două lecții de istorie, având încărcătura specifică unor evenimente tragice, care ne pot ajuta să înțelegem cât de mare poate fi, în astfel de împrejurări, răul produs de decizii sau de strategii greșite. Și cât de imperativ este să gândim strategii care să împiedice să se producă acest rău.

Prima lecție: anul 430 Î.H. Bravii atenieni - care și-au marcat istoria cu măreție și au dat Europei o mare cultură - au suferit atunci o dureroasă sincopă. O resemnare de neînțeles, înscrisă în istorie ca un avertisment: „Așa nu!"...Fiind loviți de o cumplită epidemie de ciumă, resemnați...au depus armele. Așteptându-și moartea. Care a lovit în masă populația Atenei.

A doua lecție: Europa - secolul XIV. Trei lovituri dintr-o dată: războiul cu armele, o îngrozitoare pandemie (Ciuma Neagră) și depresiunea economică. O urgie mai mare e greu de imaginat. Războiul, purtat între două mari puteri ale vremii, Franța si Anglia, chiar dacă nu a fost un conflict perpetuu, fiind întrerupt de perioade de pace, a adus sărăcie, boală și moarte. S-a suprapus pandemia de ciumă, izbucnită la Marsilia în iarna anului 1347, ce s-a întins repede pe o arie vastă și a răspândit moartea în toată Europa. A dispărut atunci o treime din populația continentului. Inevitabil, crizele economice au completat tabloul.

Barbara Tuchman, ce a surprins urgiile acestui secol într-o carte de referință, „Oglinda îndepărtată", avea să noteze: „A fost un timp al greșelii. Regulile pieiră, instituțiile eșuară în funcțiile lor (...) Pierderea încrederii în cei care garantau ordinea deschise drumul de schimbare".

Astfel de urgii nu au cum să se repete astăzi. Ele sunt specifice altor vremuri. Lecțiile lor însă vin să ne pună în gardă. NU avem dreptul să greșim, instituțiile nu au dreptul să eșueze.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dacă împrumuturile pt salariile bugetarilor (neatinse ca număr și valoare pînă acum) în vederea unui cîștig exclusiv electoral nu-s „istorie repetată în spirală” după stilul de guvernare pesedist... atunci nu vorbim aceeași limbă.
    • Like 6
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Buna remarca :) Insa articolul este o analiza macro, se refera la evenimente de cu totul alta anvergura.
      • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult