Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Știriștii surziști

Spuneam acum câteva zile că mi-e tot mai greu să înghit valul de minciuni, prostie și ticăloșie pe care îl varsă peste țară clasa politică actuală. 

Am fost nedrept lăsând „presa” pe dinafară. Un site reprezentativ pentru mizeria meseriei numite încă jurnalism, cunoscutul „Știri pe surse”, reproduce spusele subsemnatului de la Digi24 cu privire la cadoul trimis mie de Crăciunul anului 2015. Se poate citi fără echivoc în corpul știrii că era vorba de un coș cu produse alcoolic-alimentare fine, de care era prins un plic cu felicitări de Crăciun de la Liviu Dragnea. Am refuzat coșul, am păstrat plicul cu felicitarea de carton. Așa e. 

Însă deasupra acestor rânduri, „Știri pe surze” plantează năucitorul titlu: „Cristian Tudor Popescu, mărturisire incendiară: Cum a refuzat un plic cu bani trimis de Liviu Dragnea”. Carevasăzică, în plic era o felicitare stas, surziștii zic că erau bani, eu spun că am luat plicul, surziștii zic că l-am refuzat.

Asta mi se pare mai tare decât povestea lui Dragnea cu cei 4 gâzi porniți să îi ia gâții la Athénée Palace, căci vine la pachet cu proba fenomenalei minciuni dedesubt.

Ca să îi minți pe oameni în față și să ai vânzare, minciuna să fie cât Casa Scânteii de mare, asta e deviza majorității politice și majorității „presei” de azi.

PS

Pe vremuri, un alt președinte PSD, pe nume Adrian Năstase, mi-a făcut și el un cadou: un afiș original, datând din 1908, în care erau prezentate titlurile din ziarul ADEVERUL apărut în 16 septembrie: Intervenția puterilor în conflictul turco-bulgar, Sosirea dlui Take Ionescu în Capitală, Condamnarea unui ziarist român, Starea sănătăței regelui, În jurul fraudelor de la docurile din Galați... .

Afișul acesta îl am și acum pe perete. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult