Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Titi Aur: „Viitorul înseamnă cel mai probabil mașina electrică și mașina autonomă, electrică sau nu, care va ști să ne ducă singură acasă”

Titi Aur

„Sincer, eu, în calitate de jucător în cadrul aplicației RaceReady, nu l-am putut întrece pe pilotul de raliu Titi Aur”, spune cunoscutul campion de raliuri Titi Aur într-un interviu pentru Republica. El vorbește despre unul din cele mai interesante proiecte în care s-a implicat în ultimii ani, explică ce înseamnă „șofatul defensiv” și oferă 5 sfaturi practice despre cum să șofezi în siguranță pe timp de iarnă. „Conform statisticilor naționale, 5 oameni mor zilnic în accidente rutiere, iar pentru categoria tinerilor deținători de permis cu vârste între 18 și 24 de ani, accidentele rutiere reprezintă cauza numărul 1 de deces. Îmi doresc tare mult să putem contribui la diminuarea numărului de victime pe șoselele noastre!”.

A încercat Titi Aur jucătorul să-l concureze pe Titi Aur din aplicația RaceReady? Cine a câștigat?

Sincer, eu, în calitate de jucător în cadrul aplicației RaceReady, nu l-am putut întrece pe pilotul de raliu Titi Aur. Motivul este simplu: nu am dexteritate, nu m-am jucat niciodată pe calculator și manevrez destul de greu un telefon, prefer să manevrez volanul mașinii! Însă am fost curios și mi-am descărcat imediat aplicația, iar după ce m-am acomodat puțin cu jocul, am reușit să țin pasul, eu cu mine. Recunosc că m-a ajutat foarte mult faptul că știam deja ce am de făcut la nivel de traseu. Să știți că nepoțica mea, Eva, s-a amuzat să mă vadă într-un joc pe telefon! Acum e mică, însă, peste câțiva ani, am s-o învăț să concureze împotriva mea!

Ce înseamnă șofat defensiv? Cât de important este pentru un șofer să-l practice, mai ales pe drumurile care nu-i oferă spațiu de manevră?

Condusul defensiv trebuie aplicat de fiecare dată când sunteți la volan, nu doar pe anumite segmente de drum sau în anumite condiții. Cuvântul defensiv înseamnă să te aperi. Or, atunci când mergi pe șosea trebuie să te aperi de ce ai putea să greșești tu sau de ce ar putea greși alți participanți la trafic. Este important să știți că a conduce defensiv nu înseamnă să conduci încet, timid, ci înseamnă a conduce corect, respectând cele 3 tipuri de reguli: cele de circulație, de conducere defensivă și, nu în ultimul rând, reguli de bun-simț. A conduce defensiv înseamnă să te deplasezi eficient din punct de vedere economic, în siguranță și să utilizezi autovehiculul în scopul pentru care acesta a fost creat: adică să mergi dintr-un punct în altul, nu să transformi mașina într-o armă care omoară sau accidentează alte persoane.

Ce v-a determinat să vă implicați într-o lecție națională de condus defensiv prin intermediul unei aplicații de smartphone?

Am acceptat provocarea Vodafone România pentru că este vorba despre un proiect extrem de interesant, unic pe plan mondial - cred eu. Prin aplicația RaceReady, au combinat într-un mod inedit tehnologia și condusul în siguranță, eficient, rapid. Adică împreună am reușit să îmbinăm elemente din conducerea defensivă cu cele din conducerea sportivă, iar mixul a fost unul spectaculos, atât la nivel de experiență în joc, cât și așa cum l-am simțit eu pe Transfăgărășan. Peste tot în lume sunt necesare astfel de cursuri de conducere defensivă sau de inițiative de promovare a condusului în siguranță, cu atât mai mult în România, unde, în ultimii ani, ne-am menținut pe primele poziții în ceea ce privește numărul de victime pe șosele. Conform statisticilor naționale, 5 oameni mor zilnic în accidente rutiere, iar pentru categoria tinerilor deținători de permis cu vârste între 18 și 24 de ani, accidentele rutiere reprezintă cauza numărul 1 de deces. Prin RaceReady, am reușit împreună să le captăm atenția tinerilor și să le transmitem informații utile într-un mod interactiv, cu ajutorul unei unei aplicații tip gaming. Îmi doresc tare mult ca, împreună cu Vodafone, să putem contribui la diminuarea numărului de victime pe șoselele noastre!

Cine a ales Transfăgărășanul pentru a conduce selectiv și care au fost criteriile? Ce face unic din punct de vedere al tehnicii șofatului Transfăgărășanul?

Prin aplicația RaceReady am încercat să transmitem utilizatorilor cât mai multe sfaturi utile și informații, fără să devenim plictisitori, pentru că ne adresăm în special unui segment tânăr. În timpul parcurgerii traseului, am respectat reguli de circulație și reguli din conducerea sportivă, pentru a exploata mașina eficient, mai ales ținând cont de particularitățile drumului. Este vorba despre un traseu de munte virajat. Configurația Transfăgărășanului este specială pentru că, pe lângă faptul că are viraje foarte strânse combinate cu zone de relativă viteză, este și despădurit și are vizibilitate foarte mare în lateral, ceea ce dă o senzație de pericol și-l face extrem de spectaculos. Alegerea Transfăgărășanului a fost una naturală, a venit din partea celor care au gândit campania, însă fiind cunoscut ca unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume, cu siguranță cel mai frumos din Europa și clar cel mai frumos din România, n-am avut multe de comparat!

Cât de importantă este tehnologia? V-ați fi imaginat vreodată că oamenii pot asista prin intermediul telefonului mobil inteligent și legăturii la internet la o lecție de șofat?

Depinde când. Acum 30 ani nu ne-am fi putut imagina nicio secundă că oamenii vor putea asista prin intermediul telefonului mobil la o lecție de șofat pe un circuit real, așa cum se întâmplă cu RaceReady. Nici nu știu dacă existau internet sau telefoane mobile pe atunci:)… Acum 10 ani ne-am fi gândit sau am fi sperat că vom ajunge departe cu tehnologia, însă nu am fi putut estima un orizont de timp. Mai nou, tehnologia avansează atât de mult și atât de repede, încât nimic nu mai pare imposibil. Sincer, mi se pare grozav cum tehnologia ajunge să ne ajute la atât de multe lucruri, în viața de zi cu zi.

Cum arată- în viziunea lui Titi Aur- viitorul șoselelor, din perspectiva tehnologiei?

Cu siguranță, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom avea și mașini care se vor conduce singure. Până atunci - și este deja axiomă nu numai teoremă, pentru că nu mai trebuie demonstrat nimic - va fi o perioadă de trecere către mașina autonomă, ceea ce înseamnă că sistemele care ajută șoferul - în afară de sistemele mecanice: ABS, ESP, controlul tracțiunii etc., care și ele, la rândul lor, sunt asistate de componente electronice - vor fi din ce în ce mai multe, atât pentru a avertiza, cât și pentru a prelua parțial controlul mașinii. Viitorul înseamnă cel mai probabil mașina electrică și mașina autonomă, electrică sau nu, care va ști să ne ducă singură acasă sau unde vom avea nevoie. Deja mașinile sunt conectate la GPS, la sateliți, se fac tot felul de teste, așa că putem spune că într-un an sau doi ne putem aștepta la o revoluționare a ceea ce însemna până acum o mașină.

Sunteți un șofer cu o experiență ieșită din comun, campion la raliuri. Care sunt cele mai frecvente 2-3 greșeli pe care le fac șoferii români?

E greu de făcut o clasificare a primelor 2-3 greșeli. Clar, însă, greșeala cea mai mare pe care o fac șoferii, nu doar în România, este că nu conștientizează la ce pericol se expun atunci când sunt în trafic. Și, tocmai pentru că nu conștientizează, ei nu învață corect cum să se comporte la volan sau, dacă sunt lucruri pe care știu să le facă, nu le respectă și își asumă riscuri inutile sau chiar majore, fără să ia în considerare posibilele efecte. Or, în mașină nu mergi tot timpul singur, iar tu ca șofer ești responsabil pentru integritatea tuturor pasagerilor pe care îi transporți. O clipă de neatenție poate atrage niște urmări pentru o viață sau poate lua viața cuiva nevinovat! 

Au căzut și primele zăpezi. Spuneți-ne un top de 5 sfaturi pentru șoferii din România și nu numai, cu privire la condusul pe timp de iarnă.

Iată 5 sfaturi pe care eu le dau oricărui șofer din România, cu privire la condusul pe timp de iarnă: 1. Pregătește corect vehiculul pentru sezonul rece și acordă importanță sporită anvelopelor de iarnă. 2. Nu brusca niciodată comenzile! Autovehiculul va reacționa diferit și vei fi luat prin surprindere. 3. Lasă-ți spațiu nu numai în față. Ai nevoie de mai mult spațiu de frânare și manevră, ca să nu ajungi în situații limită. 4. Adaptează ritmul de deplasare la aderență/vizibilitate! Iarna, chiar și asfaltul uscat are o aderență mai mică decât vara. Or, având anvelope de iarnă nu înseamnă că ai aderența mai bună ca vara, ci înseamnă că ai o aderență mai bună decât dacă ai avea cauciucuri de vară. 5. Anticipează eficient și reacționează progresiv. Iarna, aderența este mică, vizibilitatea e redusă, însă atenția trebuie să fie mare. Nu urca la volan obosit sau după ce ai consumat băuturi alcoolice sau medicamente!

În toamna acestui an, Titi Aur s-a implicat în proiectul RaceReady, prima aplicație de telefon dedicată șofatului defensiv, un simulator auto pe Transfăgărășan.”RaceReady” Vodafone, care poate fi descărcat gratuit din magazinele Google Play și AppStore.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult