Duminică dimineața. Mă ridic cu greu din pat si mă uit pe geamul uriaș din living. Magheru mă întâmpină în toată splendoarea lui. Oare când au fugit anii? Parcă ieri s-a terminat războiul. E clar. Am nevoie de o tură.
Cobor, îmi iau ziarul și mă așez la masa mea de la Casata. Beau cafeaua și mă bucur de titlurile zilei. Americanii investesc intr-o fabrică Boeing undeva lângă Brașov. România are cel mai tehnologizat sistem agricol din Europa. Regele Mihai e plecat în vizită de lucru în Franța, perfectând detaliile schimburilor bilaterale comerciale. Mă bucur că are susținerea Parlamentului. Câteodată mă întreb cu groază ce s-ar fi întâmplat dacă am fi ajuns sub ruși. De fapt, nu știu de ce mă întreb. E suficient să mă uit la bulgari.
Cu gândul ăsta intru în garaj. Iar vederea ei îmi taie din rădăcină scenariile geopolitice, starea internațională, tensiunile cu Uniunea Sovietică. Apuc clanța, deschid ușa, mă afund în scaunul de piele și mă felicit a o mia oară pentru alegere.
Învârt cheia și 912-ul rage la viață. Ies din parcare, schimb a doua, accelerația mă țintuiește în scaun, a treia și frânez la stop. Nu mi se pare că 912 își merită numele de rudă săracă din familia Porsche. E suficient de incisiv, de precis și de frumos ca să stea cu mândrie alături de 911, fratele său mai mare, mai puternic și mai scump.
Ies pe la Șosea, unde lumea deja forfotește. O adunare pestriță, formată din nouveau riches, americanii stabiliți la noi după război, familii vechi boierești, micii întreprinzători - toți apreciază o dimineață călduroasă de sfârșit de octombrie.
Săgeata mea nemțească roșie mă incită să croșetez bruma de trafic de duminică. Mă uit în oglindă la valurile de frunze arămii ridicate care par ca dansează în răcnetul eșapamentului. Am o săgeată nemțească boantă. Nu de la performanțe, ci de la formă. Forma asta care nu mă lasă să dorm noaptea. E fenomenal avansul tehnologiei germane. Probabil că folosesc chestii inventate în timpul războiului sau cine știe...chiar nu îmi dau seama cum și de unde se inspiră. Dar mă bucur că fac asta.
Ies pe autostrada București – Brașov, inaugurată în 1965. Da, a fost folosită drept capital politic de diverse partide, dar pentru reprizele astea de la 80 la 120 merită orice. Mașina asta e o motocicletă cu patru roți si cabină.
N-aș da 912-ul ăsta pe nici o navă spațială, altă planetă sau mai știu eu ce. Și nici 1969 pe 2015.
Deschid geamul, trec pe lângă podgoriile nou inventate in zona Snagovului, dau radioul tare. Aoleu, iar Beatles?? Schimb rapid. Uite, băieții ăștia noi sună mult mai bine. Abia au lansat album. Led Zeppelin îi cheamă. Merg mai bine cu carburatoarele mele.
Părăsesc autostrada și atac muntele pe varianta veche, prin pasul Posada. Săgeata boantă devine un tren fără aburi care stă încăpățânat pe șine orice ai încerca să îi faci. Simt motorul ca pe un rucsac țipător, care mă propulsează din curbă în curbă.Toată muzica, în tandem cu scârțâitul cauciucurilor, se prăvălește în prapastie, odată cu un amestec de criblură și pietricele.
Pit-stop. Nimeni nu știe încă de ferma asta de după Sinaia. E pierdută undeva într-o văioagă, la o aruncătură de băț de șosea. E ținută de o familie de greci rătăciți în război, care au preferat prunele și merele portocalelor și smochinelor. Souvlaki-ul e de excepție.
Nu există ceva mai plăcut decât soarele de prânz de la sfârșitul lui octombrie. Poate doar să sari inapoi în scaun și să readuci la viață cel mai ciudat plasat motor din istoria automobilismului.
Înapoi pe drum, alături de un nou partener – asfințitul. Șoseaua se transformă într-un spectacol de lumină, culoare, zgomot și miros de benzină arsă. Se face puțin frig, așa că dau drumul sistemului de încălzire, o inovație extrem de interesantă. Fiecare pasager are la dispoziție câte o manetă care face legătura între sistemul de eșapament și cabină, îmbrăcându-te în căldură cu aromă de gaze. Cel mai plăcut parfum.
Folosesc ultimii kilometri pentru câteva reprize mai agresive. Pot să spun exact cu cât mergem la oră în funcție de golul din stomac. La ce viteză simțeai oare gol în stomac in anii '20? La ce viteză vor simți oamenii goluri în stomac în anul 2000? Anul 2000. Probabil ca vom circula în nave spațiale. Probabil că vom popula alte planete, având între ele sisteme de transport super rapide.
Nu cred că aș da 912-ul pe o navă spațială. Cel puțin așa gândesc acum, reintrând în oraș. O spălătorie. Răgaz bun de rememorare al turei și un duș rece la propriu. Am uitat din greșeală fantele de ventilație deschise. Nu, nu. N-aș da 912-ul ăsta pe nici o navă spațială, altă planetă sau mai știu eu ce. Și nici 1969 pe 2015.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.