Cu puțină vreme în urmă, un bun prieten care activează în domeniul foarte dinamic al trainingului pentru corporații m-a întrebat cum se poate iniția în fundamentele creștinismului. Omul este un trainer de mare succes, compania lui și a partenerului său având exclusiv prin meritul lor personal o cifră anuală de afaceri impresionantă.
Cum îi cunosc pe amândoi destul de bine, mi-am dat seama că întrebarea nu era una de complezență. Spre deosebire de covârșitoarea majoritate a trainerilor profesioniști care sunt, horribile dictu, simpli „livratori” ai unor conținuturi inepte de curs preluate de-a gata din surse standard de peste Ocean, cei doi domni despre care vorbesc sunt de principiul că informația pe care o transmit cursanților trebuie adaptată mediului de afaceri din România și, ca atare, supusă unui examen critic matur înainte să fie ambalată într-o retorică specifică, de altfel foarte greu imitabilă de cineva venit din afara domeniului.
Cu alte cuvinte, în firma aceasta minusculă, dar foarte competitivă, se caută idei de bun simț a căror validitate generală legitimează, pe de o parte, un act didactic necesar și, pe de altă parte, eficiență economică palpabilă.
Ar fi însă cel puțin tendențios să las impresia că oamenii sunt pur și simplu niște vânători de idei lucrative. Oricât de ciudat ar suna, cei doi traineri sunt înzestrați – și aceasta socotesc că este de fapt cheia succesului lor fulminant – cu o curiozitate intelectuală aparte care îi face capabili să se adapteze cu egală competență în lumea în care trăim, chiar și în eventualitatea neplăcută a prăbușirii pieței de training. Și ca să fiu cu totul scutit de posibila acuzație că mă dedau în rândurile de față la o formă de publicitate ascunsă, găsesc că e important să constat că acest profil intelectual este cel care duce lumea mai departe.
Ani de-a rândul am încercat să justific în medii variate care e importanța culturii clasice și a limbilor ei de redactare. De fiecare dată am primit același răspuns iritant despre inutilitatea practică a culturii și ajunsesem să mă consolez cu ideea formulată la un moment dat de Stanley Fish că, într-adevăr, cultura umanistă este funciar inutilă și că ea va ajunge cu totul indezirabilă dacă omenirea va continua cu fixația ei mărunt lucrativă.
Amenințată, în acest caz, este însăși memoria umanității, care nu se poate codifica, transmite coerent și actualiza decât în structurile vii ale culturii. Alternativa înlocuirii acestora cu enorme baze de date stocate în memorizatoare artificiale, pentru ca indivizii umani să-și vadă, astfel despovărați de mileniile pe care poartă în spinare, de treaba lor cotidiană este nu numai utopică, ci nepractică și contrară naturii. Unii specialiști în neuroștiințe au înțeles că creierul nu este un computer și nu procesează informații ca o mașină de calcul. Procesul de învățare și de memorare este infinit mai sofisticat decât s-a crezut până de curând și constă în esență în expunerea repetată a subiectului la stimuli exteriori, care produc de fiecare dată câte o impresie nouă pe scoarța cerebrală, o urmă care „se adâncește” în funcție de contextele în care a fost primită.
Nu e vorba nicidecum de „stocarea” informației exterioare într-o reprezentare unică, detaliată, conformă obiectiv cu realitatea și oricând recuperabilă în aceleași determinări. Nu suntem mașini, ci organisme vii. Ca să putem exista în mod acceptabil și ca să creștem, avem nevoie de un cod complex pentru descifrarea lumii înconjurătoare, un fel de flotor al stării noastre de confort cognitiv, un colac de salvare care nu ne lasă să pierim în deriva teoretic fără sfârșit a experiențelor noastre individuale.
Mijlocul de percepere, decodificare, comunicare și adaptare la realitate – aceasta de care ne agățăm clipă de clipă – este cultura, în nenumăratele sale manifestări care însoțesc în mod inerent specia căreia îi aparținem. Uriaș depozit de informație intrinsec condiției umane, cultura este singura sursă viabilă și cea mai imprevizibilă de inovație, cu atât mai eficientă cu cât este mai frecventată. De aceea, înghesuirea ei triumfalistă în limitele criteriului utilității imediate nu este numai o metodă de închidere a orizonturilor umanității, ci de-a dreptul o formă – în cel mai înalt grad iluzorie – de castrare a speciei. Iluzorie, pentru că, oricum am da-o, de această rețea policefală, cultura, nu avem cum să scăpăm altfel decât prin stingerea tuturor luminilor spiritului, adică, în cele din urmă, prin dispariția noastră fizică.
Or, dacă rezistența la cultură este o naiadă fatală, nu ne rămâne decât să facem conștient o concesie gratuității adânc săpate în firea noastră, curiozitatea pură, urmând să recuperăm înmiit toate avantajele utilității ascunse în faldurile ei. Dacă vrem cu adevărat să descoperim și să ne bucurăm de ce ne este util, ar trebui să punem stavilă goanei noastre obsesive după un orizont atât de greu de atins cum este utilitatea. Ca orice formă de fericire, și aceasta riscă să scape vânătorului ei monomaniac.
Ca orice formă de fericire, și aceasta se obține ca o realizare colaterală, e un bun pieziș dobândit numai după un exercițiu dezinteresat de cunoaștere a profunzimilor noastre specifice, a milenarei noastre memorii germinative.
În mijlocul lacrimilor, aude venind din casa învecinată un glas de copil, fetiță sau băiețel, nici el nu știe exact, care cântă, ca într-un joc: „Ia și citește, ia și citește”. Omul înțelege că asemenea vorbe n-au ce căuta în jocurile copilărești, că îndemnul cu pricina vine din altă parte, fiindu-i adresat în mod direct. Atunci pune mâna pe ce carte avea la îndemână, o Biblie, adică, și citește la întâmplare două versete care îi schimbă fundamental existența
De acest detur nu a fost scutit nici unul din spiritele înalte ale omenirii: nici filozofii, nici fizicienii, nici psihologii, nici inginerii, nici poeții, nici chimiștii. Nici măcar sfinții. Oricât de ciudat ar părea, până și marii râvnitori la cea mai înaltă și stabilă formă de utilitate, mântuirea sufletului și eterna comuniune cu creatorul, au parte de tratamente similare.
Cel puțin un caz e celebru. Un profesor de retorică de o curiozitate intelectuală ieșită din comun stă și meditează sub un smochin la Milano. Pe măsură ce se adâncește în reflecție, din străfundurile sufletului îi urcă înaintea ochilor întreaga nefericire a condiției sale prezente: neîmplinirea căutărilor lăuntrice, sfâșierea în urma unui amor nerezolvat, dezamăgirea continuă a celor care îl iubesc, vagi complexe de inferioritare de natură lingvistică. Atunci profesorul de retorică izbucnește în hohote de plâns, chemându-și în ajutor creatorul, încă neacceptat pe deplin. Și, în mijlocul lacrimilor, aude venind din casa învecinată un glas de copil, fetiță sau băiețel, nici el nu știe exact, care cântă, ca într-un joc: „Ia și citește, ia și citește”. Omul înțelege că asemenea vorbe n-au ce căuta în jocurile copilărești, că îndemnul cu pricina vine din altă parte, fiindu-i adresat în mod direct. Atunci pune mâna pe ce carte avea la îndemână, o Biblie, adică, și citește la întâmplare două versete care îi schimbă fundamental existența (Confessiones 8,12). Desigur, Augustin din Hippona era unul dintre aceia care cred că nimic nu e întâmplător. Și pentru cei care nu cred și pentru cei care cred în întâmplare, această scenă se întemeiază pe un fapt incontestabil și acela este uriașul potențial pe care cultura îl are pentru dezvoltarea unei persoane de bună credință. În urma acestei „întâmplări” sau „neîntâmplări”, un om cu un bagaj cultural impresionant își realizează potențialul, cum ar zice Maslow. E bine să fii cultivat. Și încă bine cultivat. Pentru că nu se știe niciodată.
Așadar, la întrebarea prietenului meu care voia să se inițieze în creștinism nu mi-au venit în cap decât vorbele copilului din misterioasa casă învecinată: Tolle lege! „Ia și citește”. Lectura fundamentală în acest domeniu rămâne una singură, lectura Bibliei. Omul s-a apucat să citească în propriul beneficiu. Am fost uimit însă cu alte ocazii de reacții sceptice la același îndemn. Cei implicați erau oarecum intimidați de o atare întreprindere. Și nu pentru că Biblia e carte groasă, ci din prezumția pernicioasă că e o carte grea, accesibilă numai inițiaților, întemeiată pe principiul codului ascuns, mecanism ermetic care cere musai o cheie specială de lectură. Pe lângă acest tip de falsă pudoare dinaintea textului biblic mai există și alte comportamente ciudate. De pildă, lectura „din contra”. Cunosc nu puține persoane care pornesc de la prezumția inversă că Biblia e o carte pentru proști scrisă de alți proști, plină de erori de logică, de inconsecvențe argumentative și de alte poticneli ale gândului. Ca atare, textul ar merita o lectură necruțătoare cu rigla și compasul în mână în vederea unei demascări strașnice a făcăturii.
Vă propun ca în săptămânile și lunile viitoare, cât ne-or ține puterile și răbdarea, să ne întoarcem la o culturală și limpede citire a Bibliei. O s-o citim însă în ce are ea mai umil, azi mai trecut cu vederea și aparent mai neteologic: înseși cuvintele ei. Articolele care vor urma vor fi scurte și nu vor avea pretenții de hermeneutică sistematică, nu vor hărțui cititorul cu nici o pledoarie ascunsă, nu vor avea nici caracter pastoral, nici morgă de amvon.
Ambele comportamente sunt sechele ale unei școli îndoielnice, consecințe ale unui handicap de percepere a culturii și manifestări aparent divergente ale aceleiași maladii. Nu mă gândesc aici la rea-voință și rea-credință. Aceste suferințe au alt domeniu de referință, mult prea delicat ca să alcătuiască materia unui articol efemer. Nu, prefăcuta idolatrie și „criticaua” acidă, demolatoare, preconcepută sunt, deopotrivă, expresii înrudite ale unui resentiment oarecare. Oamenii nu au nimic cu textul, care le rămâne de altfel statornic indiferent, ei au alte răfuieli pe care cred că și le rezolvă turnând un acid semidoct asupra unei cărți care a făcut cel puțin cultura Europei sau îndepărtând-o de la sine cu aerul incompetenței asumate.
Vă propun ca în săptămânile și lunile viitoare, cât ne-or ține puterile și răbdarea, să ne întoarcem la o culturală și limpede citire a Bibliei. O s-o citim însă în ce are ea mai umil, azi mai trecut cu vederea și aparent mai neteologic: înseși cuvintele ei. Articolele care vor urma vor fi scurte și nu vor avea pretenții de hermeneutică sistematică, nu vor hărțui cititorul cu nici o pledoarie ascunsă, nu vor avea nici caracter pastoral, nici morgă de amvon. Nu vor părtini nici o confesiune creștină, cu atât mai mult cu cât sunt convins că această carte de căpătâi a umanității, limbile ei de redactare și cele în care a fost tradusă nu reprezintă monopolul nici unei confesiuni. Ideea că există, de pildă, o Biblie ortodoxă, una catolică și una protestantă este aberantă. Da, există diferențe de canon, cum vom vedea, există diferențe de traducere a unor versiuni în altele, dar ideea că ortodocșii și catolicii își citesc fiecare propriul Nou Testament este o tâmpenie. Fiecare articol va trata despre un cuvânt de mai mare sau de mai mică importanță din Scriptură. O să ne uităm, acolo unde e relevant, la formele din cele trei limbi de redactare, „sacre” cum se mai cheamă (ebraică, greacă veche și latină), o să cercetăm în ce locuri apar ele în întreaga Biblie și apoi vom privi și în afara ei, la contextul cultural care le va fi determinat. O să călătorim așadar în timp, în sutele de ani de redactare a acestei mirabile cărți și uneori și înainte de aceasta, și o să ne mutăm din loc în loc, din Mesopotamia, în Egipt, de la Corint la Roma, de la Ierusalim la Ugarit.
Vă propun să călătorim, nu să ne autoexilăm, să ne amintim de lucruri esențiale, nu să uităm de nimicniciile smintitoare ale unor popi și pastori nedemni, să ne înțelegem fundamentele, nu să ne ascundem ipocrit neînțelegerile, să ne recâștigăm libertatea lecturii, nu să-i osândim pe cei care și-au pierdut-o.
P.S. Formele de plural ale verbelor nu sunt de formă. Sper să întreținem, cititori și autor, „contributori” și unii și ceilalți la Republica, un dialog viu, civilizat, argumentat, care să țină seama de criteriile de lectură a Bibliei sus-amintite. Voi ține seama, pe cât pot, de sugestiile, curiozitățile și argumentele dumneavoastră.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Conform religiei creştine, Dumnezeu a orchestrat scenariul în care cei mai proşti şi mai inculţi dintre oameni sunt şi cei mai credincioşi - cu cât mai proşti, cu atât mai credincioşi; scenariul în care cu cât oamenii cunosc mai multe despre religie şi despre lume, cu atât mai mult este probabil să nu creadă că el există. A orchestrat scenariul în care cartea pe care el ar fi lăsat-o oamenilor nu conţine nici măcar o singură propoziţie care nu ar fi putut să fie scrisă de nişte barbari de acum 2500 de ani. Şi cu toate astea, Dumnezeu se aşteaptă să crezi că el există.
Tot acest Dumnezeu, a lăsat această carte pe post de ghid de moralitate astfel încât noi să citim în ea despre el şi despre faptele lui, fapte care îl prezintă ca fiind cel mai imoral personaj existent în istoria reală şi în cea fictivă, un psihopat dezaxat, turbat şi sadic, şi se aşteaptă ca noi să-l slăvim şi să-l iubim. A lăsat aceeaşi carte pe post de explicaţie pentru existenţa noastră laolaltă cu tone de dovezi care atestă într-un mod indubitabil faptul că nu am fost creaţi de nici un dumnezeu ci am evoluat timp de aproape patru miliarde de ani prin selecţie naturală. A lăsat această carte plină de ipoteze demonstrabil ţicnite, de cruzimi îngrozitoare şi de povestiri ridicole pe post de carte de căpătâi a adepţilor săi şi se aşteaptă ca noi să credem că e cartea lui.RELIGIOSILOR! Scoateti-va picioarele murdare din scoli,nu mai luati bani de la stat,renuntati la prozelitismul infect si n-aveti decat sa traiti in ignorana voastra asteptand viata vesnica,raiul si rahat cu mac.
Partea amuzanta nu este textul religios scris de oamenii care au trait acum doua mii de ani ci suficienta ateilor ce comenteaza - ei considera ca gasirea unor contradictii in Biblie duce logic la concluzia ca Dumnezeu nu exista. Mai mare lipsa de logica este greu de gasit !
1. Daca v-a intrebat un om ca ar vrea sa se initieze in crestinism, de unde pana unde ati tras concluzia ca o tara intreaga vrea asta de vreti sa ne "miluiti" cu adanca dvs cunoastere a acestui domeniu?? Simtiti ca l-a lovit pe sclavul corporatist roman frica de Dzeu, ca a devenit brusc smerit si vrea sa-si daruiasca Audi-ul saracilor, sa renunte la un concediu in Bali, etc?
2. Ce va faceti sa credeti ca biblia este “sfanta” ? Ca asa v-a spus dvs corporatia BOR? Banuiesc ca sunteti trecut de varsta de 20 ani, caz in care ma astept ca un om cu minima maturitate sa evalueze lucid ceea ce citeste, iar ce nu intelege sau i se pare indoielnic sa il ia ca subiect personal de cercetare mai departe, nu sa se apuce sa le predea altora ce n-a inteles nici el spunandu-le doar “crede si nu cerceta”! Nu de alta, dar daca continui sa cercetezi cine stie ce adevaruri afli ca sunt la 180 grade fata de ce spune corporatia BOR …
3. A, daca promovati auto-cunoasterea de sine a individului atunci eu va aplaud, dar in niciun caz sa va faceti trompeta unei corporatii care in mai mult de o mie de ani a dovedit ce poate si mai ales ce NU poate, ajutand la spalarea de creieri a unei populatii si asa foarte vulnerabile psihic din cauza presiunilor vietii moderne de tot felul, despre care profi de la Fac. de Psihologie spun ca in proportie de 40% da semne de psihopatie. Fix asta le mai lipseste romanilor, sa mai veniti si dvs sa-i spalati religios complet pe creieri !
4. Apropo, stiati ca prietenul nostru comun Christos n-a scris nicio carte, ca aceea a fost scrisa din ce NU au inteles altii, adica cativa zeci de insi, printre care si apostolii? Stiti ca in biblie au bagat si au scos texte in peste 1000 (o mie) de ani tot felul de indivizi cu zecile care mai de care, cu interesele lui de moment? Evident ca a iesit un talmes-balmes ilogic si necorelat, si cu iluminarea acestuia vreti dvs sa ne “blagosloviti”?
V-ati gandit vreodata sa va razganditi si sa va gasiti un subiect mai onorabil?
Mult succes in aceasta intreprinderea.
Imi permiteti sa si fac o sugestie pentru tema unuia dintre aceste articole viitoare:
“If God wanted to forgive our sins, why not just forgive them, without having his Son tortured and executed in payment ?"
Am pus tema direct in engleza intrucat primul (ma rog, contemporan cu noi) care a pus aceasta intrebare a fost celebrul etholog si biolog Richard Dawkins. Si nu am vrut sa stirbesc nimic din chintesenta intrebarii traducand-o in romaneste ;)
Atitudinile se pot schimba in functie de factorii interiori ai unei persoane. Teoria disonantei cognitive sustine ca un motiv puternic de a rezista mental unui factor poate da nastere unui comportament irational si inadaptabil.
sau- sa sarim din cloaca stramoseasca si sa ne uitam la cantzelaria germana ( al II-lea Kaiser) fraierit de rusi ca ultimul "credincios"; Sau - peste canal- varu-sau- englezu`, care - noroc cu Churchill- mai-mai ca si-o lua d ela nemti.
Cat despre Patapievici- el este mai curand un oportunist- daca toata lumea il place pe Stalin, si el va gasi o metoda prin care sa spuna ca-l place pe Stalin;
problema este ca multi prin "locurile" acestea nu cred ... ei "stiu" ! daca mai zaboviti o vreme pe "aici" nu o sa mai credeti nici dumneavoastra, sau nu o sa va vina sa credeti ce cititi, dar o sa stiti exact un lucru sigur despre cei din spatele nick-urilor false care "stiu" ei :)
multe zile perfecte !
Cuvântul. În inginerie multe sunt exprimate asemănător formulelor de conversie sau aproximări. De ex. la trigonometrie toți am învățat că:
sin(x) = cos(pi/2 - x)
Adicătelea ce avem? O „egalitate” a două funcții diferite cu argumente diferite, unde argumentele ar ține loc de „cuvinte”. Ce-ar fi de urmat? Poate inegalități Cauchy-Schwarz-Bunyakovsky, spațiul Minkowski, transformate Laplace ori transformate Fourier (și cele cu aplicație „Discretă”) dar nu numai. În final, ar fi totuși necesar a se preciza sensul spre care „inițierea” ar da roadele dorite. Dacă s-ar cunoaște ... :)
slujbele negre pe care le regiza mai ales în săptămâna Paştelui şi-n noaptea Învierii. Unii făceau pe ţârcovnicii, alţii pe preoţii. Textul liturghiei lui Ţurcanu era, bineînţeles, pornografic, parafrazând, la modul demonic, textul original. Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu era numită „marea curvă”, Isus „idiotul care a murit pe cruce”. Studentul în teologie căruia îi revenea rolul preotului era dezbrăcat în pielea goală, apoi acoperit cu un cearceaf mânjit cu fecale, de gât i se atârna un falus făcut din D.D.T.. pâine şi săpun. In noaptea învierii din 1950, deţinuţii în fază de reeducare
de la Piteşti au fost obligaţi să treacă prin faţa unui atare „preot” să sărute falusul şi să spună „Hristos a înviat”. Ţurcanu observa mimica fiecăruia, şi dacă unul dintre cei care se declaraseră reeducaţi, care-şi denunţaseră toţi prietenii şi cunoscuţii, care descriseseră cum se culcaseră cu mamele lor sau cum îşi violaseră surorile, avea acum o clipă, totuşi, de ezitare, dacă se simţea că are o strângere de inimă în acest moment al blasfemiei, atunci izbucnea: Ah, banditule, va să zică ţi se pare că profanezi, mai sunt în tine rămăşiţe din educaţia ta mârşavă ! Ia să treci din nou prin toate fazele. Ceea ce te-a făcut să tremuri acum, te-a împiedicat să faci şi demascarea internă şi demascarea externă cum ar fi trebuit. Vei relua de la capăt întreaga reeducare..." Asta este alternativa la obscurantismul religios? Sau e cumva o exceptie? Sigur, o exceptie... alaturi de cele 100 milioane de oameni omorati in numele comunismului si al ateismului....
A se vedea Dan Puric, Vadim Tudor, etc...
si inca o rugaminte asa de bon ton desi avem pareri diametral opuse e posibil sa pastram un limbaj civilizat cel putin echivalent.