Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Pensionarul tânăr și misterios” care ne-a stricat petrecerea. „- Știți cu ce pensie a ieșit? Cu 4.000 și zice că-i puțin…” 

oameni pe strada - getty images

Foto Guliver/Getty Images

Mi se întâmplă un lucru ciudat de la o vreme. Mă tot întâlnesc, în divese situații, cu foști colegi de școală, vecini, rude, amici sau pur și simplu cunoștințe întâmplătoare care mă anunță direct sau voalat că sunt pensionari. Oameni de 40-50 de ani. Îi văd în general foarte detașați, veseli, robuști, cu poftă de viață, fără ocupație, căutându-și un loc de muncă. Dar nu orice, ceva la nivelul lor.

Ultima oară eram la una dintre petrecerile de sfârșit de an când ne-a fost prezentat un tip de vreo 40 de ani, misterios, cu un aer energic și preocupat, care la un moment dat a găsit prilejul să ne strecoare: „Sunt un tânăr pensionar”. Pe noi, ceilalți, cei care ne gândim la pensie ca la o fata morgana, cuvintele astea ne-au lăsat muți. Era o tăcere atât de apăsătoare, încât puteai desluși dacă erai atent toate înjurăturile spuse în gând de toți. Nu a mai zis nimeni nimic, iar individul sesizând totuși situația jenantă și-a făcut de lucru în altă parte. În urma lui, cel care-l adusese ne-a spus:

„Ce să faci? Dacă a fost băiat deștept, s-a descurcat”. L-am fi înjurat dacă nu l-am fi respectat, pentru că e băiat harnic și-și rupe oasele muncind din greu. Oricum el o să iasă la pensie cel mai devreme la 65 de ani.

Lângă mine, un sudor bătrân care așteaptă pensia de-o viață mă întreabă: 

„Mă, frate, cine a aprobat porcăria asta?”. Pentru că nu vreau să par inadaptat social sau vreun ciudat, tac înțelegător. Adevărul e că berea îmi stă în gât. 

„Știți cu ce pensie a ieșit?” – ne provoacă cunoștința comună - „Cu 4.000, și zice că-i puțin”. 

Unii și-au aprins brusc câte o țigară, alții au terminat paharele de băutură până la fund, și uite așa ne-am stricat noi petrecerea. 

„Acum își caută de lucru, zice că vrea mai mult, nu-i ajunge”.

La televizor vorbesc unii că toți trebuie să respectăm legea, că legea e pentru toți aceeași. Copiii sunt veseli, vine Moș Crăciun, nu știu că Moș Crăciun nu există. Noi știm.

Îmi aduc aminte de un panglicar prăfuit care striga la o dezbatere oficială că a așteptat glonțul o viață întreagă, glonțul nu a mai venit. Iar pentru că nu a venit noi trebuie să-i plătim o rentă. Asta în timp ce veteranul de război a rămas uitat în scaunul cu roțile la ceremoniile de omagiere a eroilor căzuți pe câmpul de luptă.

Mă tot gândesc unde am greșit. Am făcut școală, am muncit, am fost serios și n-am ajuns să fiu și eu special. Ar fi trebuit să ne spună că trebuie să mergem la școala de șmecheri, școala descurcăreților, alta era viața mea acum. Eu nu vreau să iasă ăștia la 65 sau la 70 de ani la pensie, eu vreau să ieșim toți la 45 de ani la pensie. Cine plătește? Nu mă interesează.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu am citit doar pana la momentul in care, la petrecere, apare sudorul batran care isi astepta pensia de o viata. Probabil acesta statea langa un miner garbovit, de care se sprijinea un zidar firav, toti trei ducandu-se cu greu in fiecare zi la servici, in asteptarea unei pensii bine meritate. Tot respectul pentru aceste meserii, dar povestea in cauza e cusuta cu prea multa ata alba.
    • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    La început nu mi-am dat seama în totalitate ce-i în neregulă cu articolul ăsta.
    Am semnalat lipsa de detalii. Dacă erați, dle Morar, jurnalist de investigații, nu v-ar fi luat nimeni în seamă.
    Generalizarea plecând de la niște "cazuri" nici alea documentate nu-i mai breaz ca stilul de manipulare folosită cu succes de psd.
    Dvs vorbiți de " foști colegi de școală, vecini, rude, amici ", oameni care vă invită la petreceri! Eu în locul lor nu v-aș mai invita. V-aș considera neloial, un act de trădare. Poate unii au fost dați afară și le e rușine. Poate numitul e din armată sau e bolnav. Sau ăsta e mediul în care vă invârtiți, armată, securitate, etc. Nu ați încercat însă nici un moment să aflați adevărul.
    Nu-i nicidecum corect să fii pensionar la 40 de ani. Dar în absența detaliilor nu ma pot raporta la acest caz. Nici nu-l pot considera unul. Nu pot să-mi fac o părere despre cineva/ceva despre care nu stiu decât bârfe și zvonuri.
    Acum valul ridicat de acest articol s-a potolit deja. Fac uneori așa, postez după niște zile, n-am timp iar like-urile nu mă încălzesc. Aștept însă mult mai mult de la o publicație ( care se vrea ) la alt nivel, altceva decât presupuneri, insinuări, vânătoare de " anticipați", etc. Vreau: cauze, analize pertinente cu procente cu tot, trimiteri la legi, etc. Ce spuneți, s-ar putea ?

    • Like 0
  • Și iată „pe ce picior dansăm tangoul” cu privire la pensiile de serviciu&speciale,conform Radio Europa Liberă:
    „Cine sunt cei pe cale să-și piardă privilegiile?

    Mai multe categorii profesionale civile, fiecare dintre ele beneficiind de câte o lege specială.

    Diplomații au obținut legea de la Guvernul Ponta, în 2015. Este suficient să fi lucrat 15 ani în diplomație și beneficiază de 80% din ultimele salarii. Nu au fost uitați nici angajații Departamentului de Comerț Exterior, de pe vremea comuniștilor, unde se învârteau banii Securității. Anii aceia sunt considerați stagiu diplomatic, așa cum și studiile postuniversitare de relații internaționale de la Facultatea de Științe Juridice a epocii comuniste, o școală de cadre a PCR, le oferă pensie specială în zilele noastre.

    Magistrații au primit de la Guvernul Năstase, în 2004, pensia calculată la 80% din ultimul salariu, cu tot cu sporuri. Parlamentul, în 2017, prin modificarea Legilor Justiției, le-a mai acordat o facilitate - pot ieși la pensie la 45 de ani, după 20 de ani de magistratură, o prevedere pe care au amânat-o până acum toate guvernele care s-au succedat, inclusiv cele ale PSD, de teama de a nu fi golite instanțele și parchetele de judecătorii și procurorii ajunși la maturitate profesională.

    Grefierii și criminaliștii - din anul 2015 au pensii speciale, 80% din media venitului brut încasat cu un an înainte de pensie, cu o vechime de 25 de ani în domeniu.

    Parlamentarii și funcționarii de la Parlament - 80% din media veniturilor brute din anul de dinaintea pensionării. Este o lege adoptată tot în anul 2015, tot de guvernul Ponta, care a stabilit că, pentru un funcționar de la Parlament era suficient să fi lucrat 4 și 14 ani pentru a primi această pensie specială, iar în cazul celor care au lucrat la comisiile juridice, pensiile lor sunt asimilate celor ale magistraților.

    Curtea de Conturi - experții auditori, au 80% din ultimul salariu, incluzând sporurile, cu o vechime necesară de doar 14 ani. Pe ei i-au inclus în categoria privilegiaților parlamentul în anul electoral 2016.

    Aviatorii civili și toți angajații din acest sistem, de la ingineri la stewardezi. Este o lege din anul 2007, care a fost și ea modificată în 2016, în ajunul alegerilor parlamentare, la inițiativa PSD. Au 20 de ani vechime și o pensie de 80% din veniturile brute, cu sporuri, din anul precedent pensionării.

    Între civilii cu pensii speciale se numără și aleșii locali - de la consilieri județeni sau comunali, la primari, cadorisiți tot de guvernarea Ponta. Ei au fost deja excluși de pe listă, prin OUG114, însă încasarea acestor pensii nu se suspendă până la pronunțarea Curții Constituționale, care a fost sesizată de PSD în acest sens. Este posibil ca, și în cazul în care s-ar asopta o astfel de lege, să fie contestată la CCR. Magistrații, de pildă, pot sesiza CCR prin Înalta Curte de Casație și Justiție. În plus, judecătorii Curții Constituționale sunt, de asemenea, printre beneficiarii de pensii speciale - indiferent de vechimea pe care o au din activitățile precedente, indiferent dacă au fost sau nu magistrați vreodată, au 80% din ultima indemnizație încasată în funcția numită politic de la CCR.”
    • Like 1
  • Se pare ca subiectul asta cu pensiile speciale e fara sfarsit. Cei care pornesc o discutie pe aceasta tema, incep cu descrierea unei situatii reale, pe care o cunosc ei, in care sunt pensionari de 40 de ani cu pensii mari, care nu au facut nimic toata viata si pe care trebuie sa ii plateasca oamenii muncitori care ies la pensie la 65 de ani, garboviti,obositi si cu pensii mici. Cand auzi lucrurile astea, e normal sa te copleseasca sentimente de revolta, de manie, de indignare. Nu citeste aproape nimeni legea pensiilor militare, ca sa vada ca varsta legala de pensionare pentru aia de 40 si ceva de ani (nascuti dupa 1970) este de 60 de ani si doar in anumite conditii poti iesi mai devreme la pensie, respectiv cand au peste 20 de ani in conditii grele de munca (poti sa scazi maximum 12 ani) sau cand i-a fost desfiintat postul. Cel mai probabil, pensionarul de “vreo” 40 de ani din poveste, a iesit pe motiv de reorganizare unitate. S-ar putea sa fi avut noroc sau pile. Iar asta nu are treaba cu cariera militara. E bine cunoscut faptul ca Dumnezeu ii ajuta pe cei cu noroc sau cu pile, indiferent de domeniul de activitate. Si, oricum, cazurile aste sunt exceptii iar generalizarea lor e o lovitura sub centura data pensionarilor militari, fara pile si noroc.
    Si pe Linkedin a aparut o poveste asemanatoare, cu un tata care a muncit din greu o viata intreaga, are salariu mic, e obosit, inca nu a ajuns la varsta de pensionare, si apeleaza la pensia fiului sau care, tot asa, are vreo 40 si nu mai stiu ce pensie, dar buna. Parca nici „Moartea caprioarei” nu mai e asa de trista, cand citesti astfel de povesti. Bine ar fi ca cei care vor sa aiba o imagine completa si corecta, sa se informeze mai mult. De citit si articolul de la https://gazetadecluj.ro/este-o-mare-disputa-in-spatiul-public-privind-pensiile-speciale-premeditat-cineva-incerca-sa-puna-semnul-egal-intre-aceste-pensii-intr-adevar-speciale-si-pensiile-militare/, desi, pe alocuri, e si el putin subiectiv.
    Nu stiu cine are interesul sa invrajbeasca oamenii intre ei. Poate cineva se gandeste ca aici e o sursa de capital electoral pe care vrea sa o foloseasca in interes personal (sau de grup, de partid etc.).
    Personal, as prefera ca toata ura asta, impotriva pensionarilor „speciali”, sa fie transferata impotriva celor care, cu adevarat, au adus statul roman la situatia in care se afla acum: corupti, incompetenti, infractori in functii publice samd.
    • Like 1
  • Am citit si articolul si comentariile!
    Nu am vazut ipoteza in care cred eu:
    Aici nu este vorba de pensii....este vorba de plata ca sa:
    1.scapi de unii(prucurori. judecatori...)
    2.ca sa iti asiguri spatele (politie jandarmi)
    3. de ochii lumii ptr punctele 1 si 2 (armata)

    si toate astea.....pentru un interes mic. mirsav...de casta ...parvenita!
    • Like 3
  • Culmea e că asemenea tineri pensionari, cu maxim 25 de ani de activitate, fără a avea vreo contributivitate financiară la stat, au pensiile mai mari decât profesorii universitari cu 40...42 de ani de activitate, care și-au plătit an de an CAS-ul și alte contribuții cerute de stat. Fiind tineri și în plenitudinea forțelor, e ridicol să nu lucreze și astfel să aibă câștiguri suplimentare. Dar tot ridicol este să creezi ca stat asemenea inechități.
    • Like 3
  • Legile în vigoare nu sunt opționale pentru nimeni. Dacă persoana ipotetică care a generat atâta vâlvă a ieșit la pensie cu respectarea legilor în vigoare nu văd unde este vinovăția acesteia.
    Cred că un sistem public de pensii sustenabil și echitabil este acela în care fiecare pensionar primește din bugetul public de pensii, la vechime completă, o pensie în valoare egală cu valoarea coșului minim de trai decent, nici mai mult, nici mai puțin, indiferent de locul de muncă. Dacă iese mai devreme valoare pensiei se reduce procentual cu numărul dat de diferența de ani dintre numărul anilor de vechime completă și numărul de ani efectiv lucrați. Un astfel de sistem poate fi supus unui referendum național și se va aplica tuturor persoanelor care intră în activitate lucrativă începând cu anul următor adoptării legii.
    Problema o reprezintă modul în care se pot atenua inegalitățile existente în sistemul actual de pensii. Cred că singura soluție viabilă o reprezintă plafonarea valorii maxime a pensiilor neacoperite de contributivitate la o valoare rezonabilă ( valoarea a maxim 5-10 coșuri minime de trai decent și nu mai mult de 80-90 % din valoarea medie a salariului din întreaga activitate dinainte de pensionare, valori care se vor stabili tot prin referendum național ). În lipsa referendumului național pe aceste teme, pensiile vor fi cel mai la îndemână instrument electoral pentru politicieni.
    • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      check icon
      In tzara aceasta primitiva legile se elaboreaza special doar pentru a fi incalcate.
      • Like 0
  • Și care-i cauza acestei situații aberante? Nu cumva neamul prost care caracterizează (și, culmea, nu numai neamul prost, ci și multe alte astfel de ”calități”) nația noastră? Iar situația asta există de ani buni, abia acum ne-am trezit că e aiurea? Și încă ceva: nu ”beneficiarii” unor astfel de situații sunt primii vinovați, ci noi, restul populației care am permis să se ajungă aici, stând cu mâinile încrucișate și văicărindu-ne doar mioritic! Căci scroafele nu se urcă singure în copaci! Și tot noi suntem aceia care în mod tacit am ajuns să considerăm defectele de caracter drept calități, după principiul ”da, dom'le, o fi furat da' a și făcut!”. Desigur - onoare excepțiilor!
    • Like 4
    • @ Pătraşcu Marian
      Delia MC Delia MC check icon
      Bineînțeles. Nu cățeii care se strecoară prin gard sunt vinovați ci acela care nu repară gardul!
      • Like 3
  • Omul e sigur din armată, SRI, poliție sau jandarmerie. Statul corupt trebuie să-și apere furnizorii de forță. Nu de alta, dar dacă noi ne revoltăm, cineva trebuie să ne dea cu pulanul în cap, nu?!
    • Like 7
    • @ Lucian Sarbu
      Referitor la acest ,,capitol sensibil ,,de ridicol ,al militarilor. militienilor ,care s-au rupt in figuri , pe timp de pace ,adica ,liniste si pace, Sau La Dolce Vita !!
      --Adica ;;Un fost ,,,tov. plotoner de melitie ,,,are acum o pensie ==4 500 lei , si la fel zice ,ca-i cam putin ,Iar un alt caz , fost muncitor electrician pe santiere inclusiv vreo 10 ani la pe platforma chimica (toxica ) ,unde se lucra 10-12 ore ,incl. duminica , Ce sambata libera ?In acesta sit , pensia este de 1 700 lei ,, Sa prezentam activitatea unei zile ,,de munca ,, a tov ,militian de strada din oras,Se prezenta dim. la post, unde primea ordinele de serv. si pleca in patrulare prin oras impreuna cu 2 militari in termen, Ajunge la Alimentara ,unde se distribuia , cate 1 buc. salam 1 buc, pachet unt, si 1 st. ulei , ,,coada ,mare ,lume agitata, etc , Tov, militian se alatura , striga cumva mai ,autoritar, sa stea oamenii linistiti , etc , Apoi se strecoara in fata ,intra in biroul Sefei , unde studiaza ,spatiul ,apoi se apleca ,sub masa-birou si scoate sticla ,vodca ,sanuiuta , isi toarna ,in pahar, ,mai schimba 2-3 vorbe cu sefa, ,o mangaie peste ,fesele zburdalnice, apoi isi indeasa in porthartu ,salam ,unt , si iese pe usa din dos , continuandu-si drumul printre cladirile invecinate, catre str. unde il asteptau militarii , Se sterge ,cu mana pe la gura , Si patruleaza asa ,cam pana pe la ora 14, se uita la ceas ,ruhla , apoi hotaraste sa se indrepte catre sediul MIlitiei caci se apropie ,terminarea prog. Ajunge acasa pe la ora 16 intre timp ,mai face ,cate o oprire pe al bufet din traseu , Odata ajuns acasa se ,plange ,la sotie ,cate probleme si balamuc ,a avut el azi la servici !!!! Nu mai comentez, ca nu are rost, Acum sa prezentam o zi din act, electricienilor , Erau multe zile cand ,nu batea vantul iar gazele reziduale de la furnalul din vecini se combinau cu negrul de fum de ala Carbosin (negru de fum ) , iar tov,inginer ,striga ca trebuie ,trase 500 ml ,cabluri groase si grele ,sus pe estacade, la 5ml inaltime , se catarau ca ,maimutele se trageau de cabluri cu masca pe figura si casca de prot. pe cap ,,,vara la 40 gr,C..Ce apa minerala ? Ce pauza ,,sau alte favoruri ? trebuia terminata lucrarea ,pana la 23 August, Si s-a terminat, ,apoi conexiunile din camera de c-da, tablorile generale ,de comanda , cabluri de c-da din teren ,etc etc, Cu alte cuvinte ,munca ,truda , si multa rezistenta la efort fizic sustinut , si atmosfera toxica, No komnet, ptr o pensie de 1700 lei !!!!!! Datorita acestui adevar, in Romania ,nu se pretuieste ,munca fizica , si se respecta se incurajeaza nemunca ,smecheria etc etc, Iar foarte multi romani au ales sa plece ,,afara ptr ca acolo , Oamnenii care trudesc ,sunt ,rasplatiti mult mai bine ca in Romania , inclusiv ,pensia ,
      • Like 5
  • Dorin check icon
    Individul ăsta face parte din specia ,, Fofilaților,, protejată bine timp de 30 de ani de partidul lui Nea Nelu și a copiilor lui de suflet.
    • Like 8


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult