Această imagine este unică în lume

Sunt prea comod ca să-mi cumpăr mașină. Prea leneș ca să îi port de grijă, să o duc la revizii, să o spăl și să îi fac plinul. Prea pacifist ca să mă cert cu vecinii de la un loc de parcare. Prea ecologist ca să nu observ, iarna, mormanele de zăpadă neagră de la noxe, pe marginea bulevardelor Capitalei și să mă întreb ce vor mai respira copiii noștri. Dar cel mai tare fug de timpul pierdut la semafoarele din București, înjurând polițiștii și primarul pentru că sunt gropi și blocaje, claxonând isteric, gesticulând către soferițele tot timpul de vină pentru că "locul lor e la cratiță, nu la volan". Îi compătimesc pe cei care, în loc să stea cu prietenii sau copiii acasă, să citească, să se plimbe, să se uite la un film, petrec ore în șir în trafic. Un timp pe care nimeni nu-l mai aduce înapoi și pe care nimeni nu ni-l plătește.

Semi-aroganța de individ care "n-are nevoie de mașină că nu-i trebuie" mi-a fost lovită în plin, desfăcută bucăți, supusă analizei, pusă la punct de Metrorex. La metrou e locul în care dacă nu ai suma exactă, nu intri. 

Sunt zile în care toate parcă îți merg pe dos. În săptămâna de Craciun, un prieten vechi, avocat, mă sună că vine în București, "pentru o treabă urgentă care trebuie musai rezolvată înainte de sărbători". Îi propun să îl aștept în Gara de Nord, dar să luam metroul până acasă, pentru că în oraș se circulă groaznic.

Ora 21:30, Piața Muncii, București. Cobor la turnichete, gura dinspre Decebal. Scot o cartelă rătăcită prin buzunare și încerc să validez călătoria. Aparatul țipă strident. Mă uit la petecul de carton, 5 călătorii imprimate din 10. "Cerberul" de la porțile metroului se apropie suspicios, iar la a doua încercare de a intra tună: "Nu vezi, dom'le, că nu mai ai călătorii?". Zic: "Pai mai am 5, asa zice pe asta". "N-ai, dom'le, nu le-a imprimat pe celelalte, că se mai termină cerneala în aparate și nu se vede! Le-ai consumat". Mă uit la "cerber". Un tânăr firav, pe la un 30 de ani, în costum de paznic, e cu cel puțin o mărime mai mare, deloc impozant, dar foarte hotărât că pe acolo nu se trece.

"Nu-i nimic, îmi iau alta nouă", zic. La chioșc nu e nimeni, dar ma îndrept cu încredere spre aparatul care eliberează abonamente. Scot cardul. Nu se poate: 

Într-o "informare" scrisă cu font de 12, Metrorex își anunță călătorii că automatele nu merg cu cardul bancar, dar le recomandă soluția "Instant Pay", care nu funcționează în multe cazuri.

Nu se poate cu cardul, asta e, scot o hârtie de 100 de lei, singurii bani cash de prin buzunare. Abia acum realizez cât sunt de mari acești roboți care elibereaza cartele. Înalți aproape cât o ușă de apartament. În era în care calculatorul încape într-un telefon mobil, Metrorex ocupă spațiul cu niște monștri pe care tronează afișe cu interdicții, despre ce NU poate face automatul.

NU poate da rest, deci îți trebuie suma exactă, NU poate primi orice fel de monedă sau cupiură, NU (mai) poate face tranzacții cu cardul. Fanta este acoperită cu bandă scotch.

Om descurcăreț care caută de fiecare dată soluții la probleme ivite, îmi aduc aminte că de curând Metrorex (parcă) implementase sistemul de plată cu cardul prin "touchless", direct la turnichete. Mă întorc, gândindu-mă cât de în urmă am rămas cu tehnologia, dar cerberul e după mine, ca o umbră dătătoare de vești proaste: "Nu merge, dom'le nici asta". Constat într-o secundă că are dreptate.

Îmi amintesc și de anunțul "premieră mondială", prin care poți să-ți cumperi călătorii cu telefonul, prin sms. Nu risc, pentru că aparatele arată macabru, ca în execuțiile ISIS, au capul acoperit cu o pânză neagră, legată jos, de gât. Le știți. Călăreții fără cap de la turnichetele metroului.

"Caută un bancomat, da' la suprafață, că alea de la BCR le-a dezafectat, nu mai merge nici alea", îmi zice paznicul.

Carevasazică, cu o hârtie de un milion în buzunar, cu un card pe care îl folosesc peste tot, Metrorex mă trimite "la suprafață" fie să schimb bani, fie să extrag cash, în bancnotele pe care Măria Sa, aparatul, le poate digera în măruntaie. Altfel nu ma pot da cu metroul.

Zis și făcut, ies din stație, traversez până la prima bancă și scot 90 de lei. Bașca, am plătit și un comision de extragere la alt bancomat decât cel al "instituției emitente", cum le place să se exprime angajaților din bănci.

Mă întorc învingător, cumpăr cartelă de 10 călătorii cu banu' jos la automat, trec de turnichete și mă vad, în cele din urmă, pe peron.

La capăt, o imagine unică în lume, dar care poate fi surprinsă în fiecare zi în multe stații de metrou din București, cum este cea de la Piața Muncii. 

Au trecut 8 minute și ceva de când pe aici a trecut ultimul tren. Și ce dacă?- se întreabă toți prietenii mei care se nimeresc prin Capitală. Raportat la ce? Există vreun orar fix al trenurilor? Vine următorul când ecranul afișează 11 minute și 5 secunde? (fotografia de mai jos este cu titlu de exemplu, a fost făcută în luna decembrie 2015). 

Într-un calcul care sfideaza logica bunului simț, comuniștii au decis că bucureștenii ar trebui să știe doar cât s-a scurs de când pe acolo a trecut ultima garnitură. Ca o glumă macabră, certitudinea incertitudinii- metafora statului pe un peron, așteptării, contemplării, trecerii timpului, întrebărilor existențiale trebuie să prind ultimul tren / a trecut trenul pe lângă mine și nu m-am urcat în el. Știi că a fost pe acolo, știi că va mai veni unul, la un moment dat. Și aștepți, că nu ai de ales.

Ca acasă, înainte de 1989- știi că se va lua lumina, poate de la 8, poate de la 9, că vei sta în frig, că-și va scrie copilul temele la lumânare- ai certitudinea că asta are să se întâmple, pentru că așa e în fiecare seară. Ești sigur că vor aduce ulei, zahăr și pâine la alimentara din colț, că vei sta la coadă cu cartela în buzunar. Poate să fie mâine sau poimâine sau săptămâna viitoare. Vor aduce mâncare, nu e dubiu. Surpriza e legată de zi, oră și cantitate, dacă luni se dă „câte una ca să ajungă la toți” sau dacă vânzătoarele vor fi mai îngăduitoare pentru că stocul le permite.

Aventura mea cu metroul bucureștean m-a făcut să sap puțin, să văd dacă mai sunt oameni care s-au lovit de disprețul Metrorex București. Această instituție a arătat, de-a lungul timpului, o mare rezistență la schimbare, după Revoluție. Un serviciu public care îi tratează pe cei 15 milioane de călători pe lună ca acum două decenii. Asta într-o țară în care 97% dintre posesorii de carduri fac plăți cu acest instrument cel puțin o dată la două-trei zile, conform ultimului studiu Mastercard. 

Iată evoluția numărului de călători zilnici, ai Metrorex, în ultimii ani:

Cel mai recent raport al Curții de Conturi din România, cu evaluare pentru perioada 2010-2015 folosește cuvinte blânde în ce privește misiunea și adaptarea Metrorex la nevoile călătorilor.

Documentul e unul românesc- una rece, una caldă. Înțepături de ace cu vârful bont, urmate de propoziții călduțe, rupte, parcă, din caracterizările tinerilor care urmau șă fie facuți UTC-iști (raportul Curții de Conturi Sinteză raport Audit Metrorex, pagina 13): Metrorex a dovedit că a înțeles și s-a aliniat scopului și obiectului propriu de activitate, atribuțiilor, competențelor și responsabilităților legal stabilite și a înregistrat un trend crescător al calității activității și al încrederii publicului călător - beneficiind de un management și un personal de specialitate profesionist, cu pregătire de specialitate și experiență semnificative în domeniu. 

Pentru cine merge în fiecare zi cu metroul, experiența este una plină de peripeții. Iată o fotografie din Piața Victoriei, la stația care duce spre Romană, facută în octombrie 2015: următoarea garnitură spre Dristor 2 vine în... 1333 minute, adică în 22 de ore și 21 de minute.

Curtea de Conturi a României menționează o lipsă de uniformitate (standardizare) a semnelor / indicatoarelor cu aceeași destinație și a poziționării lor în stații, peroane și căi de acces, ceea ce îngreunează identificarea lor de către călători, mai ales de către cei care folosesc metroul ocazional (...) plăci indicatoare cu denumirea stațiilor și cu numărul liniei (în stații cu mai mult de două linii sau cu peron central) - montate pe pereții stațiilor pe partea opusă peronului și pe peron - insuficiente ca număr și poziționate impropriu, ca distanță și înălțime pentru a fi vizibile călătorilor aflați în trenuri, în oricare loc, în picioare sau pe scaune ș.a.

Faceți un test cu o persoană care vine rar în București. Încercați să o lăsați să se descurce singură: nu va găsi pliante, nu va ști pe unde să o ia, care este direcția bună a trenului. Fiecare stație are însemnele proprii. Săgețile și indicatoarele fie nu sunt, fie mai mult încurcă și nu seamănă unele cu altele de la o stație la alta. Le lipsește cea mai mare calitate a unui astfel de loc aglomerat, nu sunt intuitive.

Metrorex București a rămas în ani lumină în spate, în secolul vitezei și plăților electronice. Managementul alege să aibă sute de oameni angajați la vânzare și să păstreze drept mobilier automatele stricate pe care am plătit bani publici.

În ce privește orarul trenurilor - e ca la loto. Poate să vină sau nu, iar în orele de vârf, oamenii stau ca sardelele, umplu până la refuz peronul, în timp ce controlorii de trafic trimit trenurile, liniștiți, la interval de 5 minute, deși totul e înțesat cu camere de luat vederi, iar in rush-hours se pot folosi de ele ca să vadă aglomerația și să suplimenteze cursele. Această fotografie a apărut pe metropotam.ro, în 2015.

În week-end, mai ai și alte surprize plăcute. Se întâmplă să fii trimis la cealaltă gură de intrare a stației ca să cumperi o cartelă, pentru că programul casieriilor e o mare necunoscută. Despre instalarea aparatelor de aer condiționat a căror lipsă o simțim vara, Curtea de Conturi spune că administrația Metrorex o consideră inoportună. E de prisos să amintesc în acest text despre cum managementul companiei a decis să elimine cel mai popular abonament cel de 62 de călătorii, în ciuda petițiilor depuse de călători. Găsiți detalii în același raport al Curții de Conturi, la pagina 24.

Și ca să fie gluma dusă până la capăt, șefii Metrorex au desenat harta următoarelor stații până la Aerportul Otopeni, cu un cinism venit din relația pe care o are compania cu călătorii: vom avea opriri în Bruxelles, Washington, Tokio, însă doar pe hârtie. Nu avem finanțare pentru zona de Nord, nu știm cînd începem și când terminăm, iar pe la Eroilor se surpă bulevardul de pricepuți ce suntem când o punem pe Varvara la săpat ca să ajungem în Drumul Taberei după un sfert de secol. 

Noul șef al CNADNR (compania de autostrăzi) a fost director interimar Metrorex București. Se numește Cătălin Homor. Dacă va fi la fel de gospodar pe drumurile noastre cum a dovedit că a fost în scurtul mandat de la metrou, atunci șansele să avem infrastructură sunt mici.

Cât despre transparență, este timpul ca autoritățile să investigheze de la cine a cumpărat Metrorex automatele de bilete care nu funcționează, pe cîți bani și cum a fost făcută licitația. Și în ce fel sunt alocate spațiile comerciale din stații- o afacere tenebroasă, încheiată între companie și o firmă la care sunt acționari sindicaliștii.

Și un ultim exercițiu- care ține tot de relația dintre Metrorex și clienți- încercați să îi sunați. În nouă cazuri din zece, nu va răspunde nimeni la telefon, indiferent de intervalul în care apelați la următoarele numere de telefon scrise la categoria contact de pe website-ul metrorex.ro -  004 021 319 36 00/ 004 021 336 00 90004 / 021 9264.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp