Ca ortodox care consideră credința și valorile ei ca fiind importante nu doar pentru viața spirituală privată a foarte multor oameni, ci și pentru soliditatea și dezvoltarea României în următoarele decenii, cred, însă, că o discuție cu privire la punctul în care ne aflăm este necesară. foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

În termeni economici, termenul „deficite gemene” (“twin deficits”) se referă la existența simultană a unui deficit bugetar - atunci când cheltuielile statului depășesc veniturile - și a unui deficit al balanței comerciale, care apare atunci când o țară importă mai mult decât exportă. foto Profimedia

Speculația are și o conotație negativă. A vinde la supra-preț. Atâta timp însă cât poți să vinzi și găsești cumpărător la prețul la care vinzi, indiferent la cât ai cumpărat inițial ceea ce vinzi, nu există supra-preț. Există preț și... atât. Ideea de supra-preț presupune o judecată de valoare în plus care nu se poate face din afara jocului, din afara tranzacției. Prețul la care se vând și se cumpără active este prețul corect. Imperfect, dar corect. El nu este niciodată ”prea mare”, ”prea mic”, ”nesimțit”, ”nedrept”, ”injust”, ”incorect”. Este preț și este imbibat de foarte multă informație utilă pentru toți participanții la piață. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

M-am gândit recent la profesorii din sate. Și mi s-a făcut gol în stomac. E clar că sănătatea psihică a lor reprezintă o componentă indispensabilă a sistemului educațional, dar observ cum este adesea neglijată, mai ales în mediul rural. În aceste zone, nu doar că se confruntă cu dificultăți profesionale specifice, dar și cu un context social și economic care adesea le afectează starea de bine, familia, viața în general. Articolul de față a apărut ca o revoltă față de situația lor, el explorează principalele provocări ale sănătății psihice a acestora și oferă sugestii pentru îmbunătățirea situației, dar nu le luați drept icoane, ele sunt redate obiectiv, după ce am cercetat terenul, dar sunt pătrunse de experiențele personale.

A dat un nou interviu „în presa străină”. De data asta unui tip din Canada mutat în Florida care are un podcast și o bunică româncă. CG vorbește engleza pe care a uitat-o Ion Iliescu, specifică băieților cu ochi albaștri „de pe externe” din anii 80. La câte misiuni a avut CG în străinătate, și în comunism, și după, te-ai fi așteptat să-și fi îmbunătățit măcar limba de circulație. Că de circulat, a circulat mult, într-un timp când românii „lui” locuiau într-un lagăr numit Republica Socialistă România.

Ultima perioadă e una marcată de o întrebare care tot revine, în mod legitim: ”A fost sau n-a fost Rusia în alegerile noastre?” Și, pentru că instituțiile statului, responsabile cu asta au refuzat efectiv să răspundă în vreun fel la asta, oamenii au început firesc să speculeze. Și chiar să găsească tot felul de explicații, care de care mai ciudate și mai nesusținute de adevăr, menite, în funcție de simpatia personală față de un candidat sau altul, să ducă spre un rezultat. Pentru că oamenii au nevoie acum, mai mult decât oricând în ultimii treizeci și cinci de ani, de un rezultat. Altfel, fără rezultate, democrația e compromisă, e o vorbă seacă care sună gol.

Mărturisesc că, în aceste zile, am fost pus în fața uneia dintre cele mai revigorante neînțelegeri cultural-editoriale. Una la care, în aceste vremuri tulburi, poate că, în realitate, chiar tânjeam: o pauză de la rusofilism, extremism și tâmpism. (Foto: imagine de pe coperta volumului „Lampa”, ID Sîrbu, la Editura Polirom)

Pentru mine, una dintre cele mai proaste evoluții (dincolo de prăbușirea statului - asta e cea mai proastă dintre toate) este continuarea procedurii de nominalizare a lui Crin Antonescu pentru funcția de președinte. Nu doar din pricina absenței calităților domnului Antonescu pentru fișa postului de președinte. Nici doar din pricina istoricului politic dezastruos cu care va veni în fața alegătorilor - și care, evident, va fi muniție extraordinară pentru contracandidatul extremist, oricare va fi el/ea. Ci fiindcă, o dată în plus, confirmă îngrozitoarea lipsă de viziune strategică a partidelor mari.

A început să circule pe rețele sociale un filmuleț extras dintr-o emisiune din 1999, în care discut despre intervenția NATO în Serbia cu dl. Gabriel Liiceanu.

Mitingurile recente pro-Călin Georgescu și AUR, care stăteau să derapeze în violențe, ne-au amintit de mineriadele din anii ’90. Lideri politici agresivi, asemenea lui I. Iliescu, G.V. Voiculescu, P. Roman și mai nou C. Georgescu și G. Simion, au inspirat și au condus astfel de manifestații ale mulțimii de clasă. Începute ca protest, degenerate în violențe, mineriada din 13-15 iunie 1990 a prăbușit definitiv în ochii lumii civilizate imaginea unei Românii eroice și admirate pentru curajul din decembrie 1989.