Pentru că de ce ai mai contribui la Pilonul II sau la Pilonul III, dacă știi că nu vei mai avea acces la banii tăi? foto: Profimedia

Nu știu cum e pentru alții, dar eu am crescut cu ideea că omul cu adevărat muncitor nu-și ia pauze prea lungi. Că se vede cine are stofă de lider după câte task-uri înghite singur sau alături de echipa, nu după câte zile libere își planifică. Sau celebra replică “liderii mănâncă ultimii”. Și mai este în natură noastră să credem că lumea nu ar funcționa fără noi, nici măcar o vreme. Foto: Profimedia

Oamenii trăiau atunci o bucurie mare dar și o spaimă profundă, nu știau ce va urma, unde ne îndreptăm. foto: Profimedia

O țară fără repere morale și justiție activă este o țară pierdută, iar vreme de 35 de ani, România a fost văduvită de ambele.

Cred ca fiecare dintre dvs. cunoaşte sau a cunoscut persoane care sunt abuzate: de multe ori este vorba de abuz petrecut în cuplul conjugal, alteori de abuz al părinţilor faţa de copiii adulţi, abuz între rude sau chiar prieteni. Tote cazurile enumerate se refera la abuz între persoane adulte, şi în aceasta postare nu mă voi referi la abuzul părinţilor sau altor persoane asupra copiilor minori, pentru că în acest caz situaţia este diferită şi cere intervenţia legală pentru protecţia minorului. foto: Olena Vasylieva / Alamy / Profimedia

Să fii decent e una- legat de dispariția unui om. Să te încăpățânezi să uiți umbrele acestuia, să faci abstracție de toate ororile întâmplate în mandatele sale... înseamnă să falsifici istoria sau să eviți să te confrunți cu episoadele de traumă colectivă ale acestui popor.

A fost odată ca niciodată, când cerul și pământul încă își șopteau numele unul altuia, o tânără pe nume Orihime, înzestrată cu harul rar de a țese veșminte pentru zei, din nectar ceresc și șoapte de azur. Zorii ieșeau din mâinile ei. Amurgul, la fel. Inima ei rămânea însă tăcută. Frumoasă, dar pustie.

Am mai văzut starturi spectaculoase care s-au ofilit rapid. Hai să nu mai fim regiunea cu proiecte începute și neterminate. foto: Iakov Filimonov / Alamy / Profimedia

Vreme de treizeci și cinci de ani, mai mult de o treime din viața lungă a lui Ion Iliescu, România nu a fost capabilă să facă dreptate cu privire la cele întâmplate în 1989 și 1990. Nu dreptatea becisnică pe care o clamează, zilele acestea, circarii pixelului, ci o dreptate autentică, bazată pe acte temeinice de justiție.

N-aveam de gând să scriu despre el niciun singur rând. Și nici să îi scriu numele. Poate că de a doua parte a promisiunii mă țin totuși. Dar de prima nu pot.