Tensiunile comerciale cu Statele Unite accelerează repoziționarea Canadei, care caută să își reducă dependența de piața americană și să își întărească relațiile cu alți parteneri strategici. Uniunea Europeană devine una dintre principalele direcții ale acestei diversificări, iar propunerea de a deveni Canada primul membru asociat al UE marchează cel mai clar, până acum, această apropiere. foto Profimedia

Ce-ar fi ca, ȋn loc sӑ ne stresӑm copiii cu uniforme, sӑ-i stresӑm cu cӑrṭi. Sӑ le explicӑm cȃt de important este cititul. Da, ṣtiu, cӑrṭile nu sunt ieftine ṣi guvernele le taxeazӑ la sȃnge. Dar ȋncӑ avem biblioteci, ȋncӑ se traduc cӑrṭi bune ṣi ȋncӑ mulṭi romȃni scriu foarte bine. Ce-ar fi sӑ ȋmprumutӑm o carte? foto Facebook Adrian Petru Stepan

Fiecare dintre noi a avut - într-un moment sau altul al vieţii - unele reacţii te tip anxios: fie un atac de panică, fie o angoasă inexplicabilă, fie o stare de teamă intensă fără vreun motiv întemeiat. Se întȃmplă, pentru că psihicul nostru reacţionează nu doar la stimulii conştientizaţi ci şi la unii subliminali (de tipul unor mirosuri, sunete, detalii vizuale care amintesc de lucruri neplăcute trăite anterior) sau la semnale venite din corp (stări de slăbiciune, de lipsă parţială de oxigen, etc). Drept rezultat, psihicul dă semne da panică, mai mult sau mai puţin intense.

Aceeași slugărnicie s-a constatat și în trecut, la moartea lui I.V. Stalin, un dictator comunist fără Dumnezeu.

Nu avem nevoie, așadar, doar de un nou ministru și de un nou nume. Avem nevoie de un pact național pentru educație, construit după modelul Declarației de la Snagov. (Foto: Profimedia)

Un caz de admitere la masterat și o problemă mult mai mare: cum construiesc instituțiile încredere?

Ce șanse are guvernul Luca Niculescu să treacă de votul Parlamentului? „Puțin mai mari decât ceilalți”

Au urmat două luni de tăcere, în care am învățat mai multă carte decât în toți anii dinainte. Mama reușise, cu sacrificii pe care nici astăzi nu cred că le înțeleg pe deplin, să-mi plătească zece ședințe de pregătire. Cu tata nu vorbeam decât strictul necesar: un „bună dimineața” și un „noapte bună”, uneori nici atât.

There is something very, very wrong in America.

Aveam 5 sau 6 ani când am trecut prima dată pragul unei săli de aşteptare de la cabinetul medical particular al unui apreciat oftalmolog clujean: doctorul Herman Grünfeld. Bunica Erzsi, care era pacienta lui de mai mulţi ani, îmi explicase că nenea doctor mă va consulta, dar înainte de asta, timp de trei zile la rând vom merge ca să-mi pună picături în ochi pentru a-mi dilata pupila.