Odată ajuns la locul de întâlnire, pe o ploaie ușoară și după lăsarea întunericului, așa cum cere tradiția lor, am fost întâmpinat de un domn de origine franceză, care a învățat repede cum se pronunță numele meu și mi-a găsit un loc în sală. Când a aflat că sunt „nemartor” și că am venit acolo în urma unei invitații la ușă, s-a mirat și s-a luminat la față, începând să mă prezinte celor din jur, iar alții au venit din proprie inițiativă la mine, văzând o prezență necunoscută printre ei.