În ziarul/site-ul care încă se mai numește Adevărul, dau cu ochii de următorul titlu cu litere de-o șchioapă: „Diabolizarea Casei Regale a României. Cum s-a transmis propaganda murdară antiregalitate de la comuniști până la CTP și Băsescu”. Tare, domnule!
Ce zice legea taman votată de Senat că e defăimarea? „Punerea în inferioritate a unei persoane pe temeiul apartenenței sale la un grup social”. Subsemnatul aparțin unui grup social: sunt republican și democrat. Nu sunt pentru forma de conducere a unui stat numită monarhie. Ce zice titlul de mai sus: CTP a diabolizat Casa Regală, e totuna cu comuniștii și de aceeași teapă cu Băsescu. E mai rău decât dacă aș fi fost pus în inferioritate: sunt pus pe picior de egalitate cu comuniștii și cu Băsescu pentru că nu sunt monarhist. Și ca să pulverizeze din spray-ul cu dejecții în mai multe direcții, doar-doar s-o lipi ceva, scribălăul făcător al articolului mă alătură lui Sergiu Andon, autorul „celebrului” text „Fire-al naibii, maiestate!”.
Ceea ce nu înseamnă că aș putea fi vreodată de acord cu legea antidefăimare hoțească a lui Dragnea – am explicat în articolul de ieri de ce. Dar să scriu despre scârnăvia asta a Adevărului la adresa subsemnatului, pot.
În ce privește antiregalismul comunist, n-am nicio legătură cu așa ceva, și nici nu e nevoie s-o demonstrez, căci asta rezultă, culmea, chiar din fragmentul prezentat ca incriminator de către scribălău: „Regimul monarhic este opusul democrației. Contraargumentul cu statele europene care au regi și regine nu e luat în serios nici de cei care îl pronunță: regalitatea este conservată acolo ca un monument istoric, fără nicio influență în plan politic, unde funcționează democrații consolidate. De altfel, înfocații noștri monarhiști nu asta visează, ci restaurarea monarhiei ca putere politică. Or, asta ar însemna, după câțiva ani grei și dureroși, dar parcurși cu propriile puteri, recăderea românilor în condiția de popor asistat, în continuă nevoie de un tătuc coborât cu hârzobul din cer, care să-l urecheze și să-l împiedice s-o ia razna. Eu, unul, n-aș putea să mai trăiesc așa ceva”. („România – pași pe calea regală”, CT Popescu, Adevărul, 04 martie 1997).
Cum chiar și un monarhist imbecil, dar ticălos, poate să observe, argumentele mele sunt democrat-republicane, nicidecum comuniste.
N-am atacat niciodată Casa Regală a României, nici pe membrii ei. N-am dorit să fie desființată. Nu l-am înjurat sau calomniat pe regele Mihai. Îl consider pe Majestatea Sa un monument istoric viu al românilor, care trebuie tratat cu grijă și respect.
Ceea ce e ultimul lucru care s-ar putea spune despre T. Băsescu. În Adevărul, chiar deasupra fragmentului și pozei mele, culeasă nici nu mai știu din ce împrejurare, nebărbierit, zâmbind și salutând cam ca Băsescu Traian, cu mâna la un chipiu imaginar, ca și cum l-aș da afară pe regele Mihai din țară urându-i călătorie sprâncenată, e reprodusă părerea unui istoric: „Fostul președinte Traian Băsescu, exact în logica clișeelor antimonarhiste din comunism, a vorbit despre regele Mihai ca despre un trădător, atât la momentul 23 August 1944, cât și atunci când a abdicat, în 1947, când nu a acceptat sacrificiul suprem. Declarația fostului președinte pare un copy-paste din tipul de construcții ideologice pe care eu le-am descoperit ca fiind propagate în comunism”. Așa, și, ce are, ziarule Adevărul, sula lui Băsescu cu prefectura mea de dedesubt? CTP și Băsescu versus regele Mihai, da?
Păi, pe când slobozea Băsescu astfel de insulte/calomnii, și altele, de pildă avertizând că regele e un bâlbâit care își poate transmite ereditar handicapul, CTP-ul ăsta nemonarhist scria așa: «"Sindromul maiestate". Nu-mi imaginam când am dat acest titlu editorialului de marţi că T. Băsescu va confirma personal diagnosticul în mai puţin de 48 de ore. Abdicarea regelui Mihai - un act de trădare naţională. Regele Mihai - slugă la ruşi. Deşi am comentat azi-noapte la Realitatea TV aceste declaraţii ale preşedintelui României, parcă tot nu-mi venea să cred că au fost făcute.
Am fost un copil crescut în comunism. Despre regele Mihai auzeam mereu că a plecat din ţară cu 16 vagoane pline cu averea lui, de fapt, a poporului. Că era exponentul cel mai de seamă al vechii orânduiri burghezo- moşiereşti şi că a abdicat sub presiunea maselor populare. Din actul de la 23 august 1944, regele era aproape exclus, ca şi partidele istorice, ni se spunea că Partidul Comunist a făcut totul. Dar nu am auzit niciodată, nici măcar în perioada de maxim naţional-comunism antisovietic sub Dej şi Ceauşescu, că Mihai I ar fi fost trădător de ţară, că ar fi vândut România ruşilor. Acum ştiu că acest gen de acuză aparţinea Germaniei naziste şi legionarilor fugiţi în străinătate sub protecţia hitleriştilor, după înfrângerea rebeliunii Gărzii de Fier din ianuarie 1941. Şi este o minciună propagandistică sfruntată, publicabilă astăzi doar în foaia "România mare".
Nu are rost să fac acum un rezumat al evenimentelor care au dus la abdicarea din 30 decembrie 1947. Orice român care a dorit să cunoască istoria nefalsificată a României a putut să se informeze după 1989. Amintesc doar că regele Mihai nu avea ce să vândă ruşilor în '47, căci România era vândută deja lui Stalin, din 1944, de marile puteri vestice, la bucată şi procent scris pe şerveţel de Winston Churchill. În momentul abdicării, regele era deposedat de orice putere, ţara fiind de facto stăpânită de Dej, Pauker, Bodnăraş şi consilierii sovietici. Ce să-i reproşezi, că n-a împărtăşit soarta lui Nicolae al II-ea, omorât de bolşevici împreună cu familia?
Nu sunt monarhist, sunt republican. Nu l-am considerat niciodată pe fostul rege o soluţie pentru România post comunistă, nu sunt un fan al Casei Regale. Dar după aceste declaraţii ale preşedintelui Băsescu, mă simt ca stropit cu rahat. Pentru că şeful statului al cărui cetăţean sunt a insultat nici mai mult, nici mai puţin decât Istoria României. A făcut-o în acelaşi fel în care se porcăieşte cu alde Ponta, Antonescu, Voiculescu, Vântu. S-a năpustit, din senin, din iarbă verde, asupra unui brand internaţional al României, că tot aveam prea multe, fostul rege Mihai, ultimul supravieţuitor dintre şefii de stat în funcţie în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, recunoscut ca atare şi invitat la evenimente internaţionale de nivelul cel mai înalt. De ce? Ca să mai facă un bine României, şi aşa cu o imagine în lume ca vai de capul ei.
A făcut-o cu acelaşi ton cu care, condamnând comunismul în Parlament în 2006, număra printre crimele imprescriptibile ale acestui regim "abdicarea forţată a regelui Mihai".» (Gândul, 23.06.2011).
Asta, în vreme ce monarhiști până la cer și băsiști la sol, ca dnii Liiceanu și Patapievici, tăceau expresiv, iar dl Tismăneanu încerca să scoată la vopsea aiurelile abjecte ale lui Băsescu, pe atunci nașul de ultimă oră al escrocului imobiliar de România Paul.
Cu câțiva ani în urmă, îmi luam adio de la Ev. Zilei. Acum, nu-mi rămâne decât să spun și Adevărului adio, și să uite că ne-am cunoscut.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
