Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Ursul lui Iñárritu, alungat de Mad Max cu Reflectorul

Spotlight (Reflector), am răspuns fără ezitare azi-noapte întrebării Oanei Zamfir, la „bursa” de la Digi 24. Și Spotlight a fost Oscarul cel mare (nu The Revenant, cu care mă războiesc de o lună), tot așa cum anul trecut am „nimerit-o” cu Birdman. Ar trebui să mă bucur și să devin consultant pentru pariori, nu?

Nu. Mă bucur, dar nu până la capăt. Iar „ghicirile” mele nu se bazează pe vreo magie infailibilă, ci pe judecăți de valoare cinematografică, cu care pot s-o dau în bară atunci când Oscarul se chitește să meargă la vreo prostie cu sclipici sau tâmp corectă politic, gen The Artist, 12 Years a Slave.

Am ales Spotlight pentru capacitatea excepțională de a te cupla, de a te „cufunda”” în acțiune, de a te face să trăiești împreună cu personajele fiecare moment al acestui thriller jurnalistic comparabil cu All the President`s Men, filmul cult al anilor `70 despre scandalul Watergate. Tensiunea surdă, realizată prin reconstituirea în spirit, nu în ficat de bizon și cal plonjând în prăpastie, a ziaristicii „pitbull” de altădată, scormonitoare și tenace, proiectează un Mark Ruffalo de neuitat în urmărirea profesionist-pătimașă a Bisericii implicate într-o ticăloșie uriașă.

Cu Oscarul pentru DiCaprio s-a făcut dreptate, nu justiție. Leo merita premiul, dar nu pentru fizicațiile uneori grotescomice din The Revenant, ci, de pildă, pentru extraordinarul Master Candy, stăpânul de sclavi din Django Unchained, cu care n-a fost nici măcar nominalizat, sau pentru hoțul Frank Abagnale j.r. din Catch Me If You Can.

Nedrept, în schimb, Oscarul de regie pentru Alejandro Iñárritu, altfel un cineast de mare clasă. Dacă e să ne așezăm pe terenul șocului, al inovațiilor vizuale și audio, al cinematografului „pur”, pe care a vrut să joace Iñárritu, el este net depășit chiar acolo de bătrânul George Miller cu Mad Max - Fury Road. Un film postmodern, în care scenariul e un pretext pentru un polipier de secvențe demențiale, pulsând monstruos între moarte, mândrie și sex, o capodoperă de adrenalină pe lângă care lupta cu ursul din The Revenant pare desen animat.

Cea mai bună actriță în rol principal, iarăși tristețe mare. O duduie oarecare, Brie Larson, într-un film oarecare, Room, inferioară oricăreia dintre celelalte nominalizate, împușcă un Oscar pentru gospodine anxioase. Charlize Theron, formidabilă în rolul Furiosa, din Mad Max, nici măcar n-a intrat în discuție.

Christian Bale (The Big Short), Tom Hardy (The Revenant), Mark Rufallo (Spotlight), Mark Rylance (Bridge of Spies), nominalizați pentru rol secundar, sunt cu toții memorabili, peste oricare dintre actorii nominalizați împreună cu DiCaprio la rol principal. Totuși, Mark Rylance, în spionul sovietic Rudolf Abel, merită premiul pentru incredibila economie de mijloace faciale cu care izbutește să fie tot timpul intens și atașant – un maestru al tăcerilor.

O chiflă cruntă dă juriul Oscarului la categoria actriță în rol secundar. N-o să uit vreodată moaca lui Daisy Domergue când spune: „As you say, John...” sau când mai încasează un cot în stomac ori un pumn în cap – Jennifer Jason Leigh la maximum în The Hateful Eight. Premiul i l-au dat unei Alicia și mai nu știu cum, apă de trandafiri în rolul unei doamne care se încăpățânează să nu-și confecționeze chirurgical un penis în vreme ce soțul ei își trage un vagin (The Danish Girl).

N-am văzut încă Son of Saul, cu românul Levente Molnár. Am văzut turco-francezul Mustang și iordanianul Theeb, ambele foarte bune. Oricum, nu pot decât să regret absența propunerii românești la Oscarul pentru film străin, Aferim!, până și din lista lungă.

Mi se pare de bun-simț capturarea premiilor tehnice, montaj, sunet, design, producție, costume, machiaj de către Mad Max - Fury Road, cât și faptul că Star Wars – Forța se scoală a luat din părți.

Iar Quentin Tarantino merita și el un Oscar, alături de cel al lui Ennio Morricone, fie și numai pentru că l-a adus pe Signor Cinemusica să ne rupă sufletul cu acordurile lui, ca pe timpuri... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult