Tatăl meu, un țăran cu câteva clase, cioban pe Munții Mălinului, se lupta cu urșii și lupii care îi atacau oile de la stână, dar se sfia în fața oamenilor cu carte | Despre analfabeții care-i cer diplomele unui olimpic internațional

foto: captură digi24

Care sunt cele mai mari griji ale „patrioților” români când se zgâlțâie planeta?!? 

Se aliază cu partea coruptă din justiție și apără privilegiile ei. E o frăție pe viață și pe moarte între pesediști, auriști și specialii din Justiție.

Se isterizează că ajutăm Ucraina într-un efort comun al țărilor europene de a opri înaintarea Rusiei agresoare, dar nu suflă un cuvințel despre banii primiți de la UE, de parcă ar avea mână doar de luat, nu și de dat. 

Ce mai fac „patrioții”? O țin danga-langa dacă președintele Nicușor a primit mulțumiri din partea piloților elvețieni, după ce au rânjit fericiți că acesta a înghețat pe pista înzăpezită din Paris.

Dar cea mai profundă îngrijorare a „patrioților” e diploma de studii a președintelui. Vor ei să vadă „docomentul”, să se convingă.

La asta îmi vine să râd. Dacă le-ar arăta lucrarea de doctorat de la Sorbona, sigur ar „înțelege” totul din ea cei care țipă că vor să îi verifice studiile președintelui.

Să fii de două ori olimpic mondial la matematică și doctor la Sorbona e maximum ce se poate obține pe planeta asta în materie de studii. Să fii considerat pe plan mondial printre primii douăzeci de savanți în domeniu te face de necontestat. Doar că unii patrioți strigă: „Diploma! Diploma! Diploma!” la fel ca personajul dintr-o reclamă, care strigă isteric: Halatul! Halatul! Dar cât e halatul?

Primul român care a absolvit Sorbona a fost Spiru Haret. S-a întors în țară și a reformat învățământul românesc. A redus analfabetismul și a luat măsuri pentru accesibilitatea fiecărui copil din mediul rural la școală. A avut trei mandate în trei guverne liberale. A fost susținut necondiționat, iar și rezultatele muncii sale se văd și azi. Ce tragedie ar fi fost, dacă conaționalii de atunci s-ar fi îndoit de diplomele lui!  

...

Tatăl meu, un țăran cu câteva clase, cioban pe Munții Măliniului, se lupta cu urșii și lupii care îi atacau oile de la stână, având un curaj incredibil, dar se sfia, devenea inocent ca un copil, în fața oamenilor cu carte, înțelepți. L-a cunoscut bine pe Labiș. Au copilărit împreună și tot împreună au fost la stâna lui bădița Gheorghe Panțîru, unde ascultau povești fantastice. Bunicul, moșul Gavril, îl ducea la gar[ la Fălticeni pe copilul domnului învățător, care pleca la școli înalte la București. Ultima dată i-a dus pe amândoi, pe tata și pe Nicolae Labiș. Tata mergea în armată și tânărul poet la Școala de literatură de la București. Era tata în armată, când a aflat că prietenul copilăriei lui e mare poet și a înflorit de fericire că mălinarul lui a scris „Moartea căprioarei”, că tovarășul lui de povești și de drum e o stea. Tot în armată era, când a aflat că a murit și a plâns amar că a apus steaua de care a fost atât de mândru. Probabil că de la Labiș se trăgea sfiala tatei în fața oamenilor învățați. Treceau învățătorii lui pe drum, domnul Todicescu și domnul Voicu cu soția dumnealui, întotdeauna în costum, întotdeauna îmbrăcați impecabil, întotdeauna eleganți, cu mers distins, și tata spunea: „Ce minte au domnii aceștia!” Iar noi, copiii, îi salutam aliniați pe lângă gard, de parcă treceau pe drum niște sfinți.

Domnul Voicu era abonat la noi la lapte. i-l duceam acasă. Intram pe portița din lețuri de lemn vopsite albastru, străjuită de doi brazi falnici de o parte și de alta, călcam cu sfială pe aleea îngustă ce tăia drum prin iarba verde, până pe terasa din fața casei văruite alb și cu ferestre albastre ca și gardul, lăsam dintr-o trăistuță sticlele pline, le luam pe cele goale și ieșeam fără a face cel mai mic zgomot. Casa învățătorului și a soției sale era un fel de templu al liniștii.

În ziua de azi oamenii și-au pierdut sfiala - așa cum avea tata în fața omului învățat. Ce Sorbona? Ce olimpic mondial? Oricine poate sări cu gura despre studiile președintelui sau să țipe că vrea să îi vadă el diplomele ca să se convingă. A fost publicată pe internet lucrarea de doctorat susținută la Sorbona și cei care au vrut să o vadă s-au uitat la ea ca rața la avion... și au rămas tot la convingerile lor. Știu ei mai bine...

Îmi place mult o vorbă a lui Tagore, atât de valabilă azi:

„Licuricii spuneau stelelor: «Învățații afirmă că lumina voastră se va stinge odată».”

Stelele nu au răspuns...”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp