Foto: Alex Nicodim/ Inquam Photos
Hotărât lucru, impozitele locale pe proprietăți imobiliare și autoturisme sunt subiectul care-i preocupă cel mai mult pe cetățenii români, în primele săptămâni din 2025.
Două poziționări din ultimele 24 de ore demne de observat - una este a primarului Craiovei, care susține că marea parte a creșterii se va duce la bugetul central (asta le-ar fi transmis primarilor, potrivit Olguței Vasilescu, premierul Ilie Bolojan).
A doua, a vicepreședintelui PNL, un personaj influent, dar și controversat al formațiunii, Hubert Thuma, care-l critică public, dar voalat (fără să-i rostească numele) pe premierul Bolojan (șeful său de partid), susținând că nu primarii au decis creșterea nivelului impozitelor, că vina aparține Guvernului și că lucrurile pot fi făcute în România și fără astfel de indexări - ci prin creșterea cotelor din impozitele care merg de la local la centru (din afacerile care-și desfășoară activitatea în UAT-uri) și atragerea fondurilor UE.
Este foarte neplăcut și de nedorit ca statul în general să-ți ia taxe și impozite de orice fel. Anul 2025 a fost unul crunt pentru antreprenori, din anul 2026 se aplică din nou creșteri (măsuri luate în 2025 cu aplicare de anul acesta).
Una dintre măsurile cele mai contestate este acea obligație a acționarilor/ asociaților societăților comerciale de a semna contracte de fideiusiune prin care acceptă să le fie executate bunurile personale atunci când aplică pentru eșalonări la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat, în caz că acestea nu sunt achitate conform graficului.
Numai cine nu a încercat antreprenoriatul în România nu știe cât de greu este să faci afaceri aici, cât de mare este costul cu angajații, cât de greu se mișcă banii, cât de răspândită este neplata la timp a facturilor, cât de abuziv se comportă statul român cu mediul de afaceri, cât de dese sunt modificările fiscale și așa mai departe, cât de greu se recuperează TVA-ul sau cum se comportă statul ca plătitor, în relația cu privatul.
Numai cine nu a încercat să facă afaceri în România nu știe că e foarte ușor ca o firmă să intre în probleme de cashflow, care vin fie din întârzierile la încasarea facturilor, fie din țepe luate, fie din returnarea cu întârziere a TVA-ului de către stat, fie din schimbări fiscale total neprevăzute și aplicate de pe azi pe mâine (o instabilitate strigată de oamenii de afaceri de ani de zile).
Ca să nu mai vorbim că aceste prevederi legislative (despre care mulți au dubii că sunt constituționale) anulează în parte conceptul de SRL („societate cu răspundere limitată”). O afacere poate rezista 10 ani și în al 11-lea să se prăbușească din cauza condițiilor economice, concurenței neloiale, schimbărilor fiscale sau contextului regional. Dacă cei care se asociază să facă o afacere sunt penalizați cu executarea averilor, asta va duce la mai puțin business și mai puțin apetit pentru risc.
Statul, prin instituțiile sale, pleacă de la premisa că toți antreprenorii sunt hoți, că toți cei care cer eșalonarea taxelor și impozitelor sunt evazioniști. Și face asta dintr-o foarte vizibilă impotență - pentru că nu a reușit ani la rând și nu reușește să-i prindă pe cei care au abuzat de toate facilitățile, care închid și deschid societăți comerciale pentru a le îngropa în datorii (un comportament recurent de evaziune) și a le vinde cerșetorilor (vezi ”Rețeaua albanezul”, în care inclusiv baronul liberal de Prahova e suspectat că a îngropat firme cu datorii) - iar statul ia măsuri anti-business. Cu alte cuvinte, pentru că nu are puterea și voința de a prinde hoții de buzunare și călătorii frauduloși din autobuze, închide linia cu totul plecând de la premisa că toți călătorii din autobuz sunt fie hoți, fie merg fără bilet. România are degeaba multe structuri (vamă, ANAF, servicii, poliție etc).
Sunt mulți antreprenori români cu care am vorbit în ultimele luni și care speră ca aceste noi prevederi legislative legate de contractele de fideiusiune să fie eliminate. Mulți sunt foarte dezamăgiți pentru că măsurile au fost luate de un guvern condus de pretins liberali, tocmai cei care ar trebui să încurajeze asocierea liberă, business-ul liber, inițiativa privată.
Întorcându-ne la taxele și impozitele locale:
Mulți cititori îmi atrăgeau atenția că nivelul taxării muncii în România este atât de mare, încât orice altă creștere de taxe, inclusiv locale, e de neadmis - și deci inclusiv cea a proprietăților.
Din perspectivă bugetară, modificarea în sus a cotelor de impozitare a proprietăților și mașinilor e de înțeles - acestea rămăseseră în urmă, în multe locuri din țară administrațiile nici măcar nu le ajustaseră cu inflația. Cu alte cuvinte, încasau, să zicem, 100 de lei la un apartament, bani a căror valoare e cu mult mai mică azi. Între timp, toate au crescut, salariile au crescut, deci prețul lucrărilor și serviciilor oferite de primării este mai mare și deci mai greu de acoperit.
Bunul simț spune, de asemenea, că acolo unde un proprietar de apartament în zonă centrală a unui oraș achita un impozit echivalent lunar de 5 euro poate azi să achite echivalentul a 7 euro sau 10 euro.
Problemele apar acolo unde se întâmplă aberații (care trebuie corectate) - creșteri imense sau nejustificate pentru clădiri vechi, sau clădiri de patrimoniu refăcute de actualii proprietari care se văd acum păcăliți. În zona auto la fel, au fost semnalate situații deplasate ce vor trebui corijate.
Această creștere a taxării proprietăților în România (apartamente, case, terenuri) și auto deschide un nou subiect care arată cât de precar este discursul politic la noi, dar și cât de tare fug politicienii de teme mari, inclusiv în campania electorală. România nu a discutat, ca stat, despre o politică a impozitării proprietăților - unele țări și administrații locale nu impozitează prima proprietate, altele nu impozitează sau impozitează minimal proprietatea în care locuiește proprietarul, altele îi scutesc de impozit pe clădire pe cei care investesc sau refac clădiri de patrimoniu și așa mai departe.
În România, dacă punem toate modificările fiscale în context (creșterea TVA-ului, creșterea taxelor și impozitelor pentru afaceri, modificările fiscale din pachetul II) - e un val greu de suportat, atât de către cetățeni, cât și de către firme.
Când tragem linie, cetățenii, contribuabilii, cei care țin economia în picioare, ar trebui să pună o presiune extraordinară pe primari, guvernanți, politicieni: ne luați bani cu ambele mâini, ne goliți buzunarele și conturile, ne considerați pe toți hoți, deși cei mai mulți ne achităm dările la centimă, ne complicați munca cu formulare, declarații, e-TVA, e-factura, e-de toate, birocrație excesivă, schimbați legile de la o zi la alta, ne supra-taxați munca (la cel mai înalt nivel din UE), ne impozitați proprietățile, mașinile - de azi, nu vă mai permitem să schimbați aiurea bordurile, să vă angajați amantele în societățile de stat, să vă plătiți sinecuriștii prin instituții, să căpușați companiile de stat, să trucați licitații, să faceți stadioane în pantă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
A spus-o și o spune în continuare răspicat, Claudiu Târziu :
"națiunile nu fac reforme când ajung la capătul răbdării, națiunile fac revoluție!"
Fostul ideolog AUR, a fost dezamăgit de eșecul tentativei de lovitură de stat, ce urma să aibă loc după anularea turului întâi (cu concursul grupării Potra), precum și de faptul că Simion și AUR n-au chemat lumea în stradă. Și că Georgescu dă tonul la muzică.
S-a retras din partid tot cu gândul la Revoluție și adună adepți, aviz amatorilor.
Eu nu spun că nu suntem afectați de creșterea taxelor și impozitelor, dar dacă nu strângem cureaua acum ne va fi și mai rău.
Și nu e nevoie să inventăm scenarii. Trebuie doar să citim cu atenție ce-au pățit grecii după 2010. Adică 8 ani de austeritate dictată de creditori, pe lângă care actuala situație de la noi e parfum..
E o analiză care seamănă cu acel "Să crești mare și voinic, fără să mănânci nimic", de pe vremea lui nea Nicu. Că bani de unde ? Moș Crăciun e-n vacanță..
Prin ce spuneți aici îi ridicați la plasă lui Claudia Târziu, lui Simion, Georgescu și adepților acestora, care nu sunt puțini..
Dac-ați trecut în opoziție, spuneți-ne și nouă..
Adaug:
Statul român ia bani cu ambele mâini, presupune evaziune generalizată, îngroașă birocrația până la absurd, schimbă regulile peste noapte și supra-taxează munca la cel mai înalt nivel din UE, în timp ce impozitele pe proprietăți și mașini au explodat în 2026. Apelul final la „presiune extraordinară” asupra primarilor, guvernanților și politicienilor sună ca un strigăt de revoltă colectivă – și totuși, din păcate, rămâne o iluzie în contextul real al societății românești actuale.
Problema fundamentală nu este doar fiscalitatea excesivă (care este reală și sufocantă), ci terenul pe care se naște această revoltă: o țară marcată de nepăsare cronică, incultură financiară profundă, primitivism civic și absența totală a unui simț al responsabilității colective. Generația actuală (și cele recente) nu a învățat – sau a uitat – ce înseamnă cetățenie activă. Oamenii plătesc (când plătesc) pentru că sunt forțați, nu pentru că înțeleg legătura directă dintre taxe și servicii publice de calitate. Mulți văd statul ca pe un inamic extern, nu ca pe o construcție comună pe care o putem influența.
Când propuneți „presiune extraordinară” pe primari și politicieni, presupuneți implicit că există o masă critică de cetățeni informați, organizați, dispuși să iasă din zona de confort, să protesteze coerent, să boicoteze inteligent sau să voteze masiv pe criterii de performanță fiscală și administrativă. Realitatea este alta: majoritatea reacționează prin văicăreală pe Facebook, meme-uri, comentarii anonime sau, în cel mai bun caz, o petiție online cu câteva mii de semnături care moare în 48 de ore. Protestele adevărate (cum au fost cele din 2017–2018) apar doar când se atinge un nerv emoțional major (corupție vizibilă, justiție etc.), nu pentru impozite crescute – oricât de nedrepte ar fi ele.
De ce? Pentru că incultura financiară este endemică. Puțini români înțeleg ce înseamnă deficit bugetar, ce procent din PIB merge la pensii vs. investiții, de ce impozitele pe proprietate erau aberant de mici ani de zile (sub 0,5% din PIB, față de media UE de ~1,9%) și de ce o ajustare cu inflația era inevitabilă. Majoritatea vede doar „statul hoț” care „ne ia banii”, fără să-și pună întrebarea: cine construiește drumurile, spitalele, școlile? Cine plătește pensiile, salariile din educație și sănătate? Lipsa educației civice și financiare face ca orice discuție despre taxe să rămână la nivel de frustrare viscerală, nu de soluții structurate.
Apoi vine primitivismul civic: în România anului 2026, solidaritatea este slabă, încrederea în instituții aproape inexistentă, iar apetitul pentru angajament civic minim. Oamenii preferă să evite plata (dacă pot), să declare minim, să „tragă chiulul” – exact comportamentul pe care statul îl combate cu măsuri abuzive precum fideiusiunea personală. Este un cerc vicios: evaziunea masivă justifică măsurile dure, măsurile dure descurajează business-ul onest, iar lipsa de încredere perpetuează nepăsarea.
Într-o societate matură (Scandinavia, Germania), presiunea funcționează pentru că există cultură civică: oamenii votează, se asociază, monitorizează cheltuielile publice, protestează rațional. La noi, apelul la presiune rămâne retorică frumoasă, dar ineficientă. Cei care plătesc la timp și muncesc onest sunt prea puțini și prea obosiți ca să organizeze ceva sustenabil. Cei care ar putea presa (antreprenori, middle-class urban) migrează, își închid firmele sau se retrag în pasivitate.
Domnule Livadaru, articolul dumneavoastră are dreptate în diagnostic, dar subestimează tristețea structurală a acestei generații: o societate care încă nu a învățat să fie cetățean, ci doar supus revoltat. Până nu investim masiv în educație civică și financiară (de la școală, nu doar prin articole), până nu construim încredere și simț al binelui comun, orice „presiune extraordinară” va rămâne o iluzie – un alt val de indignare care se stinge rapid, lăsând în urmă doar amărăciune și aceleași taxe.
Un alt aspect esențial, pe care articolul dumneavoastră îl atinge doar tangențial, dar care merită dezvoltat în profunzime, este modul în care aceste măsuri fiscale accelerează transformarea României într-o economie de tip colonial, în care capitalul autohton este sistematic erodat, iar marile corporații străine (multinaționale) devin și mai dominante. Realitatea din 2026 arată o țară în care 94% din numărul de firme sunt românești, dar majoritatea valorii adăugate, a exporturilor reale și a profiturilor mari este controlată de companii cu capital străin. Măsurile recente nu fac decât să adâncească această asimetrie.
În primul rând, fideiusiunea personală pentru eșalonări distruge însăși esența SRL-ului – societatea cu răspundere limitată. Un antreprenor român care a construit o afacere ani de zile, uneori chiar decenii, riscă să-și piardă casa, mașina, economiile personale dacă firma intră în dificultăți de cash-flow (foarte frecvente în România din cauza întârzierilor la încasări, țepe, returnări lente de TVA sau schimbări fiscale bruște). Cine își mai asumă riscul de a deschide sau extinde o firmă autohtonă în aceste condiții? Mulți aleg să închidă, să migreze afacerea în străinătate sau pur și simplu să renunțe la antreprenoriat. Rezultatul: dispariția treptată a capitalului românesc independent.
Pe de altă parte, marile corporații străine (mai ales din retail, energie, auto, IT outsourcing) beneficiază de scutiri istorice, de optimizări fiscale sofisticate (transfer pricing, sedii în țări cu taxe mici) și de o putere de negociere enormă cu statul. Ele pot absorbi mai ușor creșterile de costuri, au acces la finanțare ieftină externă și adesea primesc facilități suplimentare pentru a rămâne în România. Reducerea drastică a plafonului microîntreprinderilor (de la 500.000 € în 2024, la 250.000 € în 2025 și doar 100.000 € din 2026) lovește aproape exclusiv în firmele mici și mijlocii românești – cele care creează majoritatea locurilor de muncă și care țin economia locală în viață. Multe dintre ele vor trece forțat pe impozit pe profit (16%), vor acumula datorii mai repede și vor intra în colaps, lăsând loc pentru extinderea rețelelor străine.
Creșterea impozitelor pe proprietăți (până la 80% în unele cazuri, mai ales în orașe mari) și pe mașini afectează disproporționat clasa de mijloc românească și micii antreprenori care dețin spații comerciale sau flote auto pentru afaceri. În paralel, corporațiile străine operează adesea în spații închiriate de la proprietari români (care plătesc acum impozite mai mari) sau în parcuri industriale cu facilități fiscale. Rezultatul este clar: companiile autohtone slăbesc structural, pierd competitivitate, iar terenul devine liber pentru achiziții ieftine de către jucători străini sau pentru extinderea lanțurilor mari care nu au aceleași constrângeri.
Această dinamică nu este întâmplătoare – ea reproduce modelul colonial clasic: resursele și piața locală sunt exploatate, dar capitalul și deciziile strategice rămân în exterior. România devine un „rai fiscal” selectiv pentru multinaționale (prin scutiri, investiții străine atractive), în timp ce propriii cetățeni și antreprenori sunt tratați ca surse de venituri bugetare ușor de stoarcut. Fără o politică deliberată de susținere a capitalului autohton (cum au făcut Polonia, Cehia sau Ungaria), aceste măsuri nu echilibrează bugetul – ele doar transferă avuție de la românii mici și mijlocii către buget (și indirect către creditorii externi) și către corporațiile străine care rămân profitabile.
În lipsa unei reacții reale, consecințele vor fi ireversibile pe termen mediu: mai puține firme românești viabile, mai puține locuri de muncă calificate create local, dependență crescută de investitori străini și o economie și mai vulnerabilă la șocuri externe. Presiunea pe primari și politicieni ar trebui să includă și această dimensiune: nu doar „opriți abuzurile”, ci protejați capitalul românesc înainte să dispară definitiv.
Când Boc ajunge exemplu de "așa da" în materie de tăiere a salariilor îmbuibaților, pur și simplu nu mai ai ce "argumente" să invoci!
Mitul "salvatorului de la Oradea" s-a fâsâit în cel mai pur stil românesc!
A preferat să jupoaie tot bunii contribuabili. Și a ținut-o tot într-un jaf din vară încoace, TVA, pensii private, impozite locale, tot ce a prins.
Iar ca sfidare supremă la adresa fraierilor care plătesc a aruncat, pe blat, de sărbători, 150.000.000 euro Ucrainei și Moldovei.
The ultimate f... you, cum ar veni!
"Plătește-ți taxele, alte țări depind de ele!"
.
Iar Olguta...... cea care a ratat anul acesta intrarea targului de Craciun de la Craiova in primele 100! Din tara! Las' c-o duce a lu' Mandea sa vada varza.... de Bruxelles!
Tara trista plina de umori!