Cristian Tudor Popescu

MARK e mare și prost ca un brontozaur și, tot ca acesta, nu bagă de seamă dacă-i moare o bucată din imensul său trup. Clănțăne mereu din relee și comutatoare de teama oamenilor cu șurubelnițe și ciocane de lipit, care sînt mai tot timpul călare pe el. În scurtele perioade cînd mai și funcționează, face o adunare în 0,3 secunde și o înmulțire în 5,7. Înghite orice i se dă, dar nu e în stare să digere decît foarte puțin, așa că face des indigestii. Fiind o fire simțitoare, îl mîhnesc interjecțiile și expresiile absolut neștiințifice, dintre care cea mai dureroasă este: „Mai bine ne luam niște abace”.

Azi-mâine, 1 iunie, CPP, adicătelea Cristian Popescu Poetu, ar fi împlinit 64 de ani. Nu pot să mi-l închipui pe Cristi la vârsta asta. Dacă ar fi trăit, oare ce-am fi făcut acum împreună? Cine știe...

„Ține minte, mă băiete, cine apucă puterea o folosește pentru el, nu pentru cioloveci”.

Gheorghe Hagi e campionul României. Pentru că Gică mai merită un titlu, pe lângă „Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”: Cel mai mare antrenor român de fotbal. Se pot face pe loc două contrapropuneri: Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu. Antrenori cu rezultate impresionante, fără discuție, dar ei nu au creat o echipă, au preluat, de cele mai multe ori, jucători foarte buni, consacrați. Gică Hagi a făcut mai mult: a zămislit un spirit, pe care l-a insuflat unor fotbaliști tineri, necunoscuți.

Pe nesimțite, înserarea se transformase în noapte. Peretele transparent, dincolo de care munți roșcați înconjoară un lac negru-albăstrui, e acum un dreptunghi străbătut de sinusoide întunecate și punctat cu stele. Ca un satelit cu orbită neregulată, vârful roșu al țigării traversează silueta decupată în fundal. Reglajul automat al iluminării a fost probabil decuplat sau poate că nici nu există: bătrânului îi plac întunericul și liniștea. Voalate și monotone, cuvintele se stivuiesc sârguincioase, străduindu-se să umple încăperea înaltă și aproape goală. Par să lipsească orice facilități de informare și comandă.

Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) anunță că Simona Halep trebuie să facă față unei noi acuzații, separată de cea legată de Roxadustat, în legătură cu „neregularități” în Pașaportul ei Biologic, o arhivă de teste și măsurători pe care o au jucătoarele din primele 300 de locuri în clasamentul WTA. Deocamdată, nu știu în ce constau aceste „neregularități”, dar perspectiva care se conturează...

Înainte de a intra în grevă generală, profesorii discută revendicările. Cu cine? Cu plagiatorul-șef al României, elevul Ciucă, căruia ar trebui să-i dea nota 2 și să-l dea afară din oră. Cu Ciucă Ă, care, de când e premier, și-a luat meditator și deprinde sfielnic limba română. Dar Ciucă e cel care ă poate să ă le dea ă, sau nu, niște bani. Ă.

Dictatura este un sistem în care simplii cetățeni trăiesc într-o condiție a ființei apropiată de animal. Sunt conduși de un mascul Alfa, aflat în vârful unei ierarhii de neclintit, în fața căreia nu pot să crâcnească. Se hrănesc cu ce le scuipă printre dinți fiarele dominante. Luptă pentru supraviețuire fiecare pentru el sau familia sa. Condiția pentru a rezista este să nu gândească rațional, să-și reducă existența la instincte, frică, foame, sex. Să nu fie luați la ochi, să devină invizibili pentru fiarele dominante. Sau, să devină una dintre ele.

Demonstrația miilor de profesori adunați în fața Parlamentului a fost despărțită de gașca AUR, formată din bătăuși cu ziua care au lovit parlamentari și purtători populari de cuțit gata să le ia gâtul, prin garduri puse de jandarmi. Dar nu de asta cadrele didactice au refuzat, spre cinstea lor, să „fraternizeze” cu haidamacii lui G. Simion, în ciuda îndemnurilor zbierate de aceștia.

Astăzi, D. Horodniceanu s-a dus să se bată pe burtă cu colegii dumisale din CSM – usturoi n-a mâncat, dar gura îi miroase. Între timp, anchetați sunt polițiștii care au îndrăznit, făcându-și datoria, să-l oprească în trafic pe marele om. Cred că o întrebare nu s-a pus în legătură cu acest personaj: