Reamintim că, săptămâna trecută, Recorder a publicat o investigație cu titlul „Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989”. De asemenea, la o zi distanță, Snoop a publicat un material cu titlul „Generalul Pahonțu, de neclintit. Cum a scăpat șeful SPP 18 ani fără o decizie CNSAS privind legăturile sale cu Securitatea”.

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

A fost Sfântul Alexandru. Dincolo de urările pe care care le fac purtătorilor acestui nume, e cineva pe care îl pomenesc şi care are o mare însemnătate în copilăria şi devenirea mea - naşul meu de botez.

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Comunicatul de azi al Ministerului de Finanțe, privind reducerea deficitului la 7 luni cu 28,36 miliarde de lei, este o veste bună.

Deocamdată, cel mai bun avocat al lui e alternativa.

Trăim in cele mai bune vremuri vreodată. Si totuși, cuvântul „toxic” cred că nu a mai apărut atât de des legat de oameni ca acum.

Sunt studiouri de televiziune unde se ține șampania la rece, pentru marea zi a eliberării. Mulți își imaginează că, după plecarea „bampirului care a supt sângele poporului”, banii vor curge din nou gârlă.

Dacă ti se spune „restaurant” și „lentilă”, probabil că nu apare nicio idee de business. Exact asta este problema pe care acest exercițiu vrea să o rezolve.

Avem o relație aproape religioasă cu democrația. Spunem despre ea că este „vocea poporului”, „puterea cetățeanului”, „garantul libertății”. Toate acestea pot fi adevărate. Dar strecurăm, de obicei fără să observăm, încă o presupunere: dacă decizia aparține tuturor, rezultatul va fi cumva mai bun, mai înțelept, mai competent. Aici începe confuzia. Foto: Profimedia