Laszlo Alexandru e critic și istoric literar, eseist și traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este profesor de italiană la Colegiul Național “G. Barițiu” din Cluj, doctor în Filologie din 1999. A publicat peste 20 de cărți despre literatura română, sau despre limba-literatura italiană. A tradus peste 20 de cărți din italiană sau franceză în română. A primit premii internaționale pentru activitatea de comentator al lui Dante și ca italienist: Medaglia d’Argento e titolo di Socio Onorario del Giglio Blu di Firenze, Italia (decembrie 2021), diverse premii la concursul de literatură “Uno, nessuno e centomila”, organizat pentru elevi la Agrigento, Sicilia, de Ministerul Afacerilor Externe al Italiei, Ministerul Instrucției din Italia și Primăria Orașului Agrigento (2017, 2018, 2019, 2021, 2022). A obținut “Premiul Special” pentru cele trei volume din “Lectura lui Dante”, din partea Uniunii Scriitorilor din România (2021). A primit numeroase premii de excelență ca profesor, din partea Guvernului României și a Ministerului Educației.