Sari la continut

O nouă religie își propune să vindece boala corporatistului român: despre șarlatanie și coaching

În aproape 9 ani de când sunt redactor șef al revistei Psychologies România, am cunoscut o mare parte din psihologii din București, am colaborat cu câțiva psihologi și psihoterapeuți competenți de prin orașele mari din provincie. 

Și am avut conversații instructive cu pseudoînțelepți care promit vindecarea cancerului prin tehnici de meditație sau vindecarea aurei.

Psihoterapia este încă un demers scump la noi. De aia vedem oameni care stau în depresii și care nu se duc să vorbească despre ceea ce îi macină. I-ar ajuta, dar costă mult. Fundația Ana Aslan International a făcut publice câteva cifre: 1 din 4 europeni a trecut o dată în viață printr-o depresie, foarte probabil nediagnosticată; 1 din 6 femei din Europa este afectată de depresie; 2020: anul în care se estimează că anxietatea și depresia vor reprezenta a doua cauză de invaliditate și incapacitate în muncă. 

Stresul și pseudoterapiile

Așadar, suntem tot mai stresați. În aceste condiții, nevoia de mesaj pozitiv, de puțină lumină, semnalul că mai contezi și tu, devine necesară ca aerul. Că nu contează doar productivitatea ta, doar munca și stresul aferent, că ai dreptul să te relaxezi, să te iubești așa cum ești. Aici vine și se instalează câte un coach de viață bună, care îți spune că ești o ființă minunată, că meriți tot binele din lume și toată dragostea de sine și gata, te simți mai bine... Sau nu.

Coachingul este o formă de optimizare a potențialului uman, derivată din psihoterapii, și care, la început, se adresa echipelor de lucru. Ar fi trebuit să rămână o astfel de metodă de optimizare a personalului, de motivare și de direcționare, ale cărei rezultate să fie măsurabile. Că așa e cinstit. Dacă un coach ajută compania respectivă să vândă de la ...X mii de euro până la X+ mii de euro, atunci da, respectivul își merită banii. Dacă un coach stimulează creativitatea angajaților, dacă îi face să fie mai motivați și mai proactivi, da, merită plătit. Dacă bate câmpii cu „iubirea de sine“ și „copilul interior“, merită concediat respectuos pe motiv de inadecvare.

Un soi de religie

Coachingul a degenerat și a devenit un soi de religie, cu aderenți care se adună într-o sală mare și repetă niște clișee care nu au nicio valoare. Repet, nicio valoare. Coachingul nu e nici scientologie, nici integrare în absolut, à la guru Bivolaru. A-l transforma în așa ceva înseamnă să nu recunoaștem valoarea sa pragmatică. Au apărut în ultima vreme o puzderie de inși care se recomandă drept coach și care aruncă o lumină negativă asupra acestei metode utile și onorabile de optimizare a potențialului.

Îi invit pe cei care mă citesc să gândească cu mintea lor. Chiar credeți că funcționează astfel de idei? Aveți nevoie să vi se spună, în bloc și fără argumente, că pentru a avea un „job mai bun, un partener mai atent și un copil cuminte e necesară o schimbare și schimbarea începe cu tine“? O fi chiar așa de simplu? 

Am vizionat pe internet o asemenea întâlnire, unde amfitrioana, o doamnă coach, secondată de Mihaela Rădulescu, Teo Trandafir și Adriana Bahmuțeanu, le vorbea câtorva zeci de inși din sală despre „iubire de sine“, „diamantul interior“, și alte bălării. La final i-a pus să se îmbrățișeze, necunoscut cu necunoscut, și să-și spună „te iubesc“. Greu de conceput un show mai indecent de submisiune la comenzi. Și mai ieftin.

Am aflat că doamna coach „și-a vindecat un cancer“, că „avem o inteligență pe care nu o folosim“, că „fiecare om e un geniu“, că „avem toate resursele pentru a reuși“, că „suntem eroi“, că „toți ne-am născut fericiți“, „schimbarea începe cu tine“ etc. Nu stau acum să combat clișeele acestea isterice. 

Foto: Guliver Getty Images

Îi invit pe cei care mă citesc să gândească cu mintea lor. Chiar credeți că funcționează astfel de idei? Aveți nevoie să vi se spună, în bloc și fără argumente, că pentru a avea un „job mai bun, un partener mai atent și un copil cuminte e necesară o schimbare și schimbarea începe cu tine“? O fi chiar așa de simplu? Totul pe fundalul melodiei „I belive I can fly“. Vorba unui personaj moromețian: „Pă ce te bazezi?“

Știu pe cineva care și-a dat demisia, oripilat de ieftinăciunea acestor sesiuni de coaching și team building – că doar trebuie prelungită treaba și în weekend – la care l-a supus în mod repetat și cam obligatoriu banca la care lucra.

Psihologia, dezvoltarea personală, psihoterapiile, nu sunt o apă de ploaie, o colecție de idei și sfaturi la care se pricepe oricine. Schimbarea comportamentelor nu e așa de ușoară, nu ne-am născut toți fericiți și cu șanse egale, nu se vindecă niciun cancer printr-o injecție de emoții pozitive (e posibil să ajute, însă, pentru că stresul redus, bucuria de viață sunt binevenite și ajută la vindecare, dar nu sunt o cauză). Departamentele de resurse umane, cele care cumpără pachete de coaching de la diverși, ar trebui să măsoare ulterior rezultatele echipelor lor. Sunt aceștia mai relaxați, mai creativi sau mai productivi? Mai motivați? Dacă nu, data viitoare mai bine să primească angajații o zi liberă decât o ședință de coaching.

O calitate mai bună a vieții vine, da, și din coaching. De fapt, din orice demers de autocunoaștere, de aliniere a așteptărilor la realitate, de descoperire a unor resurse personale încă neexploatate. De la rețeaua socială la abilități nefolosite. Dar realizat conform unor principii, de către oameni care au experiență în lucrul cu oamenii. 

Am tot respectul pentru ingineri, dar ei, dacă au făcut o formare, nu înseamnă că gata, sunt calificați să lucreze cu oamenii. Trebuie ceva mai mult, mai mulți ani de bibliotecă și de lecturi din psihologie. Și de exersare, în paralel, a muncii cu psihicul uman. Spun asta pentru că văd astfel de inși reșapați rapid, convinși de bruma de informație pe care au obținut-o la nu știu ce curs, pe care o trântesc ca pe un pat al lui Procust asupra celor cu care „lucrează“. Piața dezvoltării personale ia avânt și la noi, e nevoie de ajutor și de mesaje bune, încurajatoare. Dar e nevoie și de buni specialiști în lucrul cu oamenii. Și de măsurare a rezultatelor, de ce nu. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Poate pentru că am îmbătrînit, am constatat că zisele ceva mai apropiate despre ce este (cu adevărat) viața nu au cum să intereseze pe cineva. Nu am supraviețui dacă ne-ar lipsi iluziile, cultivate de Specie inclusiv prin intermediul endorfinelor...
    • Like 0
    • Perfect subiectiv recunoscîndu-mă, stimată doamnă Alexa, găsesc multe din afirmațiile revistei dumneavoastră ca servind ce vrea să audă cumpărătorul...
      • Like 0
      • În esență, chestia asta cu coachingul e un instrument de supunere născut și necesar în capitalism, pentru că trebuie să-i convingă pe oameni că EI sunt vinovați, dacă e să se simtă vinovați de ceva, nu felul (strâmb) în care e croită lumea înconjurătoare. Ca să-l parafrazez pe Marx, care zicea chestia asta legat de sec. XIX, tot așa am putea zice și noi în secolul XXI: „Pseudo-coachingul e opium pentru popor.” Din cauza asta nu va dispărea, ba dimpotrivă, e abia la început. Cei care sunt cu adevărat coacheri trebuie să se definească altfel: „consultanți”, „traineri” etc. pentru că n-au nici o șansă. Viitorul în coaching e tocmai al acestor vânzători de bălării.
        • Like 0
        • Cat despre pseudoargumentele despre cine este abilitat pentru a realiza coaching pentru mine este clar ca Iuliana arata cu degetul fara sa se fi privit in oglinda...
          • Like 1
          • Coaching-ul in sine nu e un lucru ''rau''/daunator, e un element care poate (sau nu) ajuta. Problema corporatiilor este ca isi trateaza angajatii asa cum o fac si cu afacerea in sine: global ! Ori omul, individul, nu poate fi incadrat in niste tipare, grafice, calcule matematice exista desigur, niste caracteristici comune unui anumit grup de indivizi dar cam aici se opresc asemanarile.Un coaching eficient este acela personalizat dar...In afacerile corporative, personalizarea produselor/serviciilor inseamna un sacrilegiu, prin marirea considerabila a costurilor de productie ori corporatiile nu se adreseaza unui grup restrans de clienti, nu-si permit acest lux.Mai departe totul este gargara...Dovada ? Mai nimeni dintre cei care au comentat in subsolul acestui articol nu prea a priceput ce vrea el.
            • Like 1
            • Un articol bun cu care rezonez. Astfel de idei mi s-au tot invartit prin cap si m-am bucurat sa le regasesc astfel exprimate.
              • Like 0
              • Apreciez mult articolul acesta, deși cred că oferă prea mult credit coaching-ului. Consider coaching-ul și industria self-help o șarlatanie care face mai mult rău. Cred că toate platitudinile de tip pop-psichology pe care le vând acești oameni au provocat mult scepticism față de psihoterapia legitimă, care chiar ar putea ajuta oamenii. Data viitoare când o să aibă anxietate la lucru, nu o să meargă la psihiatru, ci o să bea o bere.
                • Like 0
                • @ Garbage Day
                  Tu ce dreaq de articol ai citit ?
                  • Like 0
              • Exista si terapii de felul acesta.Aceste terapii sunt la indemana celor care au un nivel de inteligenta cel putin la cubul unuia cu inteligenta medie.Asemenea oameni sunt rari printre noi,ei nu au nevoie de conferinte aranjate,efectul benefic il putem simti in orice colt al universului ne-am afla.Scoala te invata sa inveti si atat.Multi dintre noi nu suntem constienti ca dupa ce ai terminat o facultate si un doctorat nu detii decat o miliardime din cate esti capabil sa cunosti.
                • Like 0
                • Deci genial, la jumătatea articolului mi-a apărut bannerul cu KFC. "Nu e panica, Man!" Da-o dracu de depresie, baga un meniu de aripioare picante.
                  • Like 3
                  • Am găsit artocolul sharuit de unul dintre prietenii mei, pe wall. Inițial am dat like, fără să clipesc, doar citind titlul. Ulterior am intrat și am citit. Tema e bună. De actualitate și destul de sensibilă, dar abordarea din cadrul articolului este extrem de frivolă. Neargumentată, bazată pe niște frustrări și preconcepții extrem de puerile. Mă așteptam la altceva.
                    • Like 1


                    Îți recomandăm

                    Bibliotecă

                    Utilizarea lui „şi” după „ca” se supune unor condiţii semantico-sintactice, iar nerespectarea lor are ca efect – nu „ca şi efect”! – o exprimare incorectă. Ne referim la anumite situaţii în care pot apărea greşeli cauzate de necunoaşterea condiţiilor de folosire a lui „şi” după „ca”.

                    Citește mai mult

                    Brexit

                    Sigur că este la-ndemână să spui astăzi că cei în vârstă le-au vândut viitorul tinerilor britanici, la fel cum este uşor să-i acuzi pe englezii din oraşele de provincie de rasism, de xenofobie sau de simplă prostie. Numai că nimic nu este mai departe de adevăr. (Foto: Guliver/Getty Images)

                    Citește mai mult

                    Trăim vremuri în care democrația, așa cum o cunoaștem, își atinge limitele. Între generații apar tranșee, iar între lideri și alegători, prăpăstii. Granițele nu sunt numai între țări, ci mai ales în interiorul lor.

                    Brexit
                    Citește mai mult