Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Coachi, șamani și șarlatani – „Dă-mi 1000 de euro ca să-ți spun că te gândești la un ciocan roșu”

La psihologie, fotbal și politică se pricepe toată lumea. Dintre acestea, psihologia este cariera ratată a tuturor. A fi psiholog este ceea ce ar fi putut fi oricine dacă nu era ceea ce este acum. A se înțelege psihoterapeut, adică doctor de suflete, pentru că nimeni nu visează să devină psiholog industrial.

Mulți oameni simt un gust amar gândindu-se la cât bine ar fi putut să facă semenilor lor din postura de psihoterapeut. De ce cred aceste persoane că destinul lor era acela de a vindeca psihicul uman? 

Din două motive mai ales: pentru că toți prietenii vin să li se confeseze (vă dați seama, ce prieteni ciudați au) și pentru că le place să lucreze cu oamenii. Sigur, lucrezi cu oamenii și când vinzi pâine, dar nu la asta se referă, ci la sentimentul de putere pe care își închipuie că l-ar simți lucrând cu gândurile, emoțiile și comportamentele unui alt om. Și zâmbesc nostalgic acestei fantezii.

Pentru că, până la urmă, această carieră chiar era o posibilitate, iar viața lor de acum, care îi nemulțumește profund, este o consecință (și o pedeapsă) a lipsei lor de curaj în a-și urmări visul și a-și împlini menirea pe acest pământ: să vindece oameni. Cine i-o fi pus să se ia după părinți și să dea admitere la ASE sau Poli doar ca să își asigure un venit consistent? Abia acum, trecuți de 30 de ani, își dau seama că banii nu sunt totul. Sigur, cumperi lucruri cu ei, dar gândește-te numai la sentimentul de împlinire dat de toate viețile pe care le atingi ca vindecător. În definitiv, nici nu e așa greu, ce mare lucru să stai să asculți problemele oamenilor, să dai din cap înțelegător și să mai fii și plătit pentru asta? Ei, cum nu e vorba doar despre asta, nu scrie peste tot că alianța terapeutică e tot ce contează în terapie? Fugi de-aici, nu trebuie să înțelegi nimic în plus, doar să te uiți la cel din fața ta plin de empatie și compasiune.

Așa că se pun pe treabă și încep să adune informații. Sună un fost coleg de liceu și îl întreabă cum a făcut de-a ajuns psihoterapeut. Pe măsură ce discuția avansează se înnegresc tot mai tare de supărare: află trebuie să faci facultatea de psihologie, după care un master (dacă o faci acum, în sistem de 3 ani) și, oroare, trebuie să mai faci încă un curs de specializare după aceea? Aoleu, ăla cât mai durează? Cââât, între 3 și 7 ani? Doamne ferește, dar cine are timp să stea atâta să învețe? Mai ales când sunt atâția oameni de vindecat. Nu se poate să îi lași să aștepte 10 ani până parcurgi tu toate etapele astea. Ce, ești medic, ce e cu cerințele astea aberante? Și ce mare lucru poți învăța în toți acești ani? Nu e ca și cum, dacă nu tai unde trebuie, omori omul pe masa de operație. E vorba de psihic și e greu să greșești atât de grav când e vorba de psihic. Plus că oamenii sunt rezistenți, n-o să se ducă acuma să se arunce pe geam pentru că le-ai spus tu nu știu ce. Notă: Observăm că, atunci când acest lucru nu-i mai convine, eroul nostru se debarasează extrem de repede de statutul de vindecător omnipotent pe care și l-a revendicat atunci când privea fascinat filmul carierei sale viitoare.

Fii atent: dai niște bani (ei câți, câteva sute sau mii de euro, dar ce mai contează acuma banii când vorbim despre destinul tău) și îți iei o diplomă care îți permite să fii vindecător începând chiar de săptămâna viitoare. Stai liniștit, vei învăța niște tehnici eficiente în absolut toate situațiile cu care te vei întâlni. Pe cât de eficiente sunt, pe-atât sunt de simple. Psihoterapeuții ăia oricum habar n-au despre ce vorbesc

Bun, în concluzie calea aceasta nu e potrivită, durează prea mult și nici nu știi dacă merită efortul. Nu se poate și altfel? Că doar suntem oameni inteligenți, nu vedem probleme, ci oportunități. Sigur că există. Fii atent: dai niște bani (ei câți, câteva sute sau mii de euro, dar ce mai contează acuma banii când vorbim despre destinul tău) și îți iei o diplomă care îți permite să fii vindecător începând chiar de săptămâna viitoare. Stai liniștit, vei învăța niște tehnici eficiente în absolut toate situațiile cu care te vei întâlni. Pe cât de eficiente sunt, pe-atât sunt de simple. Psihoterapeuții ăia oricum habar n-au despre ce vorbesc și complică lucrurile inutil. Nu sunt 24 sau 36 de tipuri de personalitate, sunt 3 mari și late. Vezi, de-aia învață ei 10 ani și tu 10 minute, pentru că ei învață numai bazaconii.

Foto: Guliver Getty Images

Cea mai importantă tehnică este să pui întrebări de clarificare. Asta e esența a ceea ce facem noi. Iar dacă auzi vreun psihoterapeut cum încearcă să-ți explice că ceea ce faci tu se cheamă dialog socratic sau hermeneutică și că se folosește mereu în psihoterapie în etapa de definire a problemei, să nu-l crezi, e doar invidios. Tehnica asta a întrebărilor a fost inventată acum 30 de ani de un tip foarte deștept din State. Și cred că știi și tu că americanii sunt printre cei mai isteți oameni de pe planetă și de-acolo ne vin toate lucrurile bune. Sigur, după nemți, dar americanii sunt la foarte mică distanță în urma lor.

Și mai am o veste bună pentru tine: cu diploma asta nu te vei numi psihoterapeut, ci coach. Adică antrenor. E foarte bine să fie așa pentru că oamenii de regulă nu vor să admită că au probleme. Așa, nu mai sunt oameni nemulțumiți de viața lor, ci sportivi de performanță care au nevoie doar de un antrenor. Gândește-te că sună mult mai bine să spui „mă duc să mă văd cu antrenorul/coach-ul” decât să spui „mă duc la psihoterapeut”. Pot să îi dea chiar și tag pe Facebook, nu se supără. Sau, și mai bine, să dea check in când ajung acolo, să știe toată lumea cum lucrează la maximizarea propriului potențialul uman.

Ce zici, nu e minunat? Da, sigur, poți să plătești și în rate miile alea de euro, dar să știi că diploma o primești abia la sfârșit.

De exemplu, gândește-te la o unealtă. Gata? Bun. Acum gândește-te la o culoare. Gata? Nu-i așa că te-ai gândit la un ciocan roșu? Dă-mi o mie de euro să te învăț să fii la fel de deștept ca mine.

Cam așa începe povestea unui vindecător alternativ. Mă refer la coaching în principal, însă puteți înlocui termenul cu orice altă denumire pompoasă sau mistico-ezoterică doriți. Toate aceste așa-numite forme de terapie au un singur lucru în comun: nu funcționează. Sau, mai bine zis, funcționează la fel de bine ca oricare alt placebo: au efect limitat în timp și nu funcționează la toată lumea.

Motivul pentru care nu funcționează este că nu adresează cauza, ci doar simptomul. Iar uneori nici măcar pe acela nu îl diminuează măcar. Pentru exemplificare, să luăm o situație obișnuită în care coachingul ar trebui să fie util: o persoană nu se poate hotărî între două oferte de loc de muncă. Ce va face coach-ul? Va îndruma coachee-ul (există oare cuvântul? Am făcut o analogie cu trainer-trainee) să facă o listă de plusuri și minusuri pentru fiecare ofertă în parte și s-o aleagă pe cea care are raportul cel mai bun avantaje-dezavantaje. 

Dar dacă raportul este perfect egal? Dacă persoana, chiar și în fața evidenței, nu se poate hotărî? Un psihoterapeut nu se concentrează pe rezolvarea problemei de suprafață, ci pe rezolvarea problemei de fond. Se va întreba care este de fapt motivul pentru această persoană nu poate lua o decizie. Care este sursa fricii care îi paralizează acțiunile? În felul acesta ajunge la sursă, la problema reală. Iar dacă terapia are succes, acea persoană va avea resursele necesare să se descurce singură, fără a mai apela la terapie. Acesta este scopul final al psihoterapiei, eliberarea persoanei. Coachingul nu face decât să creeze o relație de co-dependență între cei doi: coachee-ul este dependent de soluțiile oferite de coach, iar coach-ul este dependent de banii cu care este plătit pentru asta.

Pe lângă faptul că nu funcționează, coaching-ul nu este o disciplină reală. Împrumută elemente din toate școlile de psihoterapie (plus filozofie, religii orientale și, bonus, fizică și biologie), dar în special din psihoterapia cognitiv-comportamentală și din NLP (programare neuro-lingvistică). De ce de acolo? Pentru că acolo se găsesc multe tehnici spectaculoase care pot fi ușor transformate în trucuri de iarmaroc, menite să impresioneze neofiții.

De exemplu, gândește-te la o unealtă. Gata? Bun. Acum gândește-te la o culoare. Gata?

Nu-i așa că te-ai gândit la un ciocan roșu? Dă-mi o mie de euro să te învăț să fii la fel de deștept ca mine.

Dacă râzi citind rândurile astea, gândește-te că nu e nevoie să nimeresc tot timpul. Cam 80-85% din oameni se gândesc la un ciocan roșu în situația asta. Din aceștia nu toți se vor simți suficient de inferiori cât să bage mâna în buzunar și să plătească pentru a nu se mai simți așa. Dar unii o vor face. Mult mai mulți decât crezi pentru că sentimentul de inferioritate este indestructibil legat de condiția umană, este o slăbiciune aproape universală. Așa e că nu prea-ți mai vine să râzi acum?

O altă parte a considerat poate că este o idee bună să-și extindă plaja de servicii oferite pentru ca, indiferent de dorințele celui care îi vizitează, să poată scoate din mânecă o soluție: sigur, începem cu psihoterapie și, dacă nu merge, facem puțin coaching, scoatem cristalele, curățăm aura, dăm cu un pic de praf de zână și la final nu se poate să nu iasă bine. Orice numai să nu iasă clientul din cabinet nevindecat.

Iar pentru că nu este o disciplină reală, încearcă să sustragă un domeniu de aplicare. De unde ar putea dacă nu din psihoterapie? Am auzit, prima dată amuzat, că diferența dintre coaching și psihoterapie ar fi că primul se ocupă de viitor, în timp ce psihoterapia lucrează cu trecutul și prezentul. 

Iertați-mi exprimarea neterapeutică, dar inepție mai mare n-am auzit. Cum să se ocupe psihoterapia doar de trecut și prezent când psihoterapia studiază psihicul uman? Însă tocmai asta este problema, dacă psihoterapia (alături de psihologie și psihiatrie) studiază psihicul uman, vindecătorilor de ocazie nu le mai rămâne nimic. Păi cum, lăsați domnule destul psihic să ajungă și în spate. Bonus, spunând că te ocupi de viitor, lași cumva să se înțeleagă că psihoterapia aparține trecutului în timp ce coachingul e de viitor. E un truc din NLP (framing se cheamă) și din Gestalt-terapie („uită-te nu doar la ce este acolo, ci și la ceea ce lipsește din imagine”).

O altă modalitate prin care coachingul încearcă să se respectabilizeze este prin asocierea cu psihologi și psihoterapeuți. De ce o fac coachii e evident, de ce o fac ceilați e poate mai greu de înțeles. Cred că o parte dintre ei au cedat pur și simplu presiunii și au început să se teamă că vor pierde clienți în favoarea coachingului

O altă parte a considerat poate că este o idee bună să-și extindă plaja de servicii oferite pentru ca, indiferent de dorințele celui care îi vizitează, să poată scoate din mânecă o soluție: sigur, începem cu psihoterapie și, dacă nu merge, facem puțin coaching, scoatem cristalele, curățăm aura, dăm cu un pic de praf de zână și la final nu se poate să nu iasă bine. Orice numai să nu iasă clientul din cabinet nevindecat. Pentru că un om în suferință și fără pregătire de specialitate este cel mai indicat să-și stabilească singur atât diagnosticul cât și tratamentul. Ajungem ca în bancul despre tipul care vine la medic și îi spune „Domnule doctor, cred că sunt pe moarte”. „Cum așa?” întreabă medicul. „Păi să vedeți, dacă pun degetul aici mă doare, dacă pun aici iar mă doare. E grav? Cât mai am?” După examinare doctorul răspunde: „Stai, domnule, liniștit că nu o să mori acum. Ai doar degetul rupt”. Dar cum spuneam, la psihologie se pricepe toată lumea. Și, prin extindere, la psihoterapie și psihiatrie. Cum să îți permiți să nu urmezi exact planul de tratament trasat de pacient?

De ce nu sunt psihoterapeuții mai vocali în privința acestor impostori? Cred că în primul rând din deformație profesională. Psihoterapeuții au exersat atât de mult empatia încât nu mai reușesc să se oprească. Încă un banc (ultimul, promit): Un tip este jefuit în plină stradă, bătut măr și lăsat lat pe trotuar. Plin de sânge, cu hainele rupte întinde mâna spre trecători cerând ajutor. Un psihoterapeut îl vede, se repede către el și exclamă: „Dumnezeule mare, cel care a făcut o asemenea grozăvie are mare nevoie de ajutor!”.

În al doilea rând, nu separat complet de primul, pentru că, plini de umanism și pacifism, psihoterapeuții îi privesc plini de îngăduință pe șamani, spunându-și că nu știu ce fac și că totuși sunt bine intenționați. Sunt două probleme aici: faptul că nu știu ce fac nu ar trebui să le permită să facă în continuare acel lucru și în plus nu toți sunt chiar atât de naivi. Există un moment când încep să realizeze că totul e un spectacol de lumini și fum însă până să realizeze asta deja au investit timp și bani în noua „profesie” așa că deja există un cost suficient de mare pentru a-i descuraja din a pune la îndoială validitatea a ceea ce fac.

Dacă vrei să faci bine, condiția esențială este ca mai întâi să nu faci rău. Trăim într-o lume în care toți caută satisfacerea imediată a dorințelor, indiferent de cât de aberante sunt ele. Nu te lăsa păcălit și nu alege calea ușoară. Calea ușoară este de multe ori cea mai proastă alegere.

În al treilea rând, ultimul și, cred, că cel mai important, prezența acestor șamani contribuie la creșterea confuziei în rândul oamenilor și aruncă disciplinele care se ocupă cu sănătatea mentală în derizoriu, punând la grămadă profesioniști și diletanți, terapeuți și vindecători, oameni cu vocație și pregătire temeinică și simpli șarlatani. A îți spune că toți acești „vindecători” vor fi eliminați de piață înseamnă să fii naiv sau să te auto-amăgești. Poate că vor fi eliminați la un moment dat, dar cu ce preț? O persoană care are în mod real nevoie de ajutor pe la câți șamani crezi că se va duce până va renunța complet și va încerca să se descurce cum poate? Zece, douăzeci? Care crezi că e costul unui astfel de om care nu a primit ajutorul de care avea nevoie pentru ceilalți oameni și pentru societate? Un copil la care țipă părintele din toți plămânii, o femeie violată, un bărbat bătut măr? Uită-te în jur la toți oamenii care se înjură unii pe alții pe stradă, la toate privirile abătute sau pline de furie și gândește-te că toți sunt oameni care ar avea nevoie de ajutor. Sigur că nu-i poți ajuta pe toți, sigur că unii vor refuza orice ajutor dar, acelora care totuși își dau seama că un astfel de ajutor le-ar fi util, de ce să nu le dai o șansă? De ce să-i lași să caute prin mormanul de sticluțe cu ulei de șarpe în loc să le indici direcția potrivită?

Cred că un psihoterapeut (și deasemenea un psiholog sau psihiatru) are o datorie nu doar față de pacienții săi ci și față de sine și față de profesia sa. Profesia trebuie apărată cu tot atâta energie precum apărăm drepturile fiecărui om care trece pragul cabinetului. Este nu doar o datorie morală ci și o datorie profesională. Iar istoria ne învață că drepturile nu se primesc ci se câștigă.

Închei cu un sfat pentru cei care se gândesc să devină șamani. Dacă vrei să faci bine, condiția esențială este ca mai întâi să nu faci rău. Trăim într-o lume în care toți caută satisfacerea imediată a dorințelor, indiferent de cât de aberante sunt ele. Nu te lăsa păcălit și nu alege calea ușoară. Calea ușoară este de multe ori cea mai proastă alegere. De-aia e ușoară, pentru că nu te forțează să depui vreun mare efort și nu te obligă să cântărești dacă merită efortul. Dacă vrei să lucrezi cu psihicul uman du-te și învață, urmează traseul tradițional, plătește prețul pentru visul tău. Altfel nu faci decât să te păcălești pe tine și să-i păcălești și pe alții. Și nu cred că e nevoie să-ți mai spun cum se numește o astfel de persoană.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Fix aşa este ... coaching peste tot. Deodata s-au trezit mari antrenori ai spiritului si succesului tot felul de pulifrici. Oare nu faci"coaching" 4-5 ani de facultate care cu adevarat iti asigura succes fata de unul care nu a luat nici BAC-ul ? Oare nu faci "coaching" la o specializare post liceala/universitara tocmai pentru ați ridica nivelul de bunăstare şi succes ? Mai bine puneți mâna şi capul şi învățați ceva în plus, faceți încă un curs de specializare în ce domeniu vă place deschideți-va mintea şi nu mai umpleți sălile şi staț cu gura căscată la unul care vă toarnă în cap platitudini. In rest .... "coaching" abureală pt fraieri ! care chiar îşi merită soarta şi trebuie aburiți ... succes !
    • Like 0
  • Claudiu, servus. Stau si ma gandesc cum ajunge cineva sa decida care e calea cea mai "buna" spre evolutie personala... de orice fel? Prin terapie, coaching, training, shamanism, respiratie holotropica, ho'oponopono etc.? Sa fie, oare, una dintre astea mai potrivita decat alta? Cine decide? Cum decide?

    Cat despre coaching... Observ ca alegi sa nu mentionezi de diferitele corpuri de guvernanta internationala care reglementeaza profesia de coach profesionist. Poate nu stii de ele. Coachii de care mentionezi tu sunt impostorii specifici oricarei meserii, care se duc la un curs, citesc o carte si gata. S-au prins cum sta treaba. Daca cineva termina psiho, e automat un terapeut bun? Sa zicem ca trece si de supervizare, gata? E Yalom? Well... as zice ca nu.

    Tot pe tema coaching-ului, cand vine un nene sau o doamna dintr-o organizatie unde conduce zeci/sute de oameni si spune "in 3 zile iau o decizie extrem de importanta, care poate afecta intreaga organizatie". Cum il/o ajuta un psihoterapeut?

    O alta nedumerire este cum de cineva, care a ales meseria de psihoterapeut, alege sa vada si sa creeze atat de multa judecata si separatie intre practici menite sa ajute oameni? Nu despre asta e meseria asta de psihoterapeut? De a ajuta oamenii sa fie mai "completi", mai sustenabili, mai impliniti ca sa poata contribui valoros la evolutia societatii, la coeziunea intre membrii ei? Cum ajuta dezbinarea creata de scrierea ta la coeziune, la deschidere, la acceptare? Sau sensul terapiei a trecut pe langa mine precum gloantele pe langa Neo? Ma intreb, doar.

    In calitate de coach, ma bucur sa mai trimit unii dintre clienti la terapie. Ma bucur si mai tare cand chiar se duc. Sesiunile de coaching merg unse dupa, de cele mai multe ori.

    Sunt mai mult decat bucuros sa avem o conversatie, chiar si virtuala, despre coaching-ul profesionist, facut de coachi responsabili si cu standarde etice si cum psihoterapiile si domeniile conexe ne ajuta enorm in munca noastra, diferita totusi. Dar sa discutam dintr-o stare de acceptare, de prezenta, de observare. Nu de patima si separare.

    Multumesc.
    • Like 0
  • Buna ziua, tuturor!
    "Totul poate fii si altfel." - Alfred Adler.
    Eu sunt psiholog si psihoterapeut. Mi-a venit in cabinet un domn spunandu-mi ca nu mai poate, ca a incercat tot si se simte si mai rau. "Tot" insemnand sedinte de coaching, cu doi antrenori diferiti, unul platit de firma unde lucrea za, altul din buzunarul perzonal. Dupa cateva sedinte am aflat ca pe fondul unei stime de sine scazute, situatia omului s-a agravat, dupa sedintele de coaching, nu imediat, dupa o scurta vreme. Daca inainte avea incredere ca inteligenta de care dispune poate fi o resursa, acum nici asta nu-l mai ajuta, pentru ca "s-a lasat prostit de doua ori" ( facand referire la sedintele de coaching). De la sentimentul de neputinta acum ajunsese la sentiment "de vid"( cunoscatorii stiu ce inseamna asta).
    Dupa intalnirea cu acest om m-am documentat sa vad ce e coaching-ul. Unul din antrenorii cu care clientul meu a facut coaching este in top 5 din Romania, cf. unui site de specialitate in coaching. Am vorbit cu un coleg care s-a specializat si in coaching, in Istambul, curs de 9 luni, cost f mare dar se pare ca a meritat!
    Concluzia mea este ca educatia, incurajarea prieteneasca, coaching-ul, psihoterapia, psihiatria, toate ajuta. Important este ca "specialistii" sa cunoasca si limitele acestora. Ca psihoterapeut stiu ca nu pot lucra cu unii clienti psihotici pana nu sunt echilibrati chimic cu ajutorul medicamentelor pentru ca nu pot face relatie terapeutica.
    Deasemenea trebuie facuta o diferenta intre stiinta si dogme sau idei despre lume si viata. Ambele sunt importante pentru oameni. Stiinta intretine viata ( se bazeaza pe studii, experimente si predictibilitate) doctrinele si ideile filosofice ne ajuta sa cautam sensul vietii.
    Atunci cand fiecare dintre dv. trage o concluzie, personala, este important sa va intrebati care este baza opiniei,de unde vine, mai ales daca o si publicati.
    Mi-a placut articolul desi e cam subiectiv.
    O zi buna!
    • Like 1
  • CSB check icon
    Sunt neutru. Nu sunt nici coach, nici psiholog. Sunt un observator al ambelor. Simplul fapt ca imi vine sa raspund taios acestui articol il pot explica printr-o indignare cauzata de tonul dispretuitor, cinic, pesimist, generalizant si pe alocuri invidios.

    Prea multa incredere aveti in propriul domeniu de studiu si foarte cu incredere aruncati cu "pseudostiinta". De exemplu:

    https://www.smithsonianmag.com/science-nature/scientists-replicated-100-psychology-studies-and-fewer-half-got-same-results-180956426/

    Exista teorii peste teorii si in psihologie, ca sa nu mai vorbim de teoriile materialiste ale emotiei (separate) -- care sunt conflictuale. Pe care le aplica psihologul? Toate drumurile duc in acelasi loc? Cum pot psihologi care folosesc teorii diferite sa obtina aceeasi "vindecare"/rezultat?

    Daca insusi mersul la psiholog este geneza vindecarii propriu-zise a unor probleme pentru care se merge la psiholog? Efectul placebo este printre cele mai neglijate lucruri. Doar pentru ca e limitat in potenta nu inseamna ca este si inteles. Psihologi precum dumneavoastra sunt de obicei fizicalisti, subtil convinsi ca sufletul se reduce la minte, care se reduce la creier, care se reduce la neuroni, care se reduce la molecule, particule elementare etc. Prin urmare totul e materie care poate fi controlata, modelata de ei intr-un fel sau altul.

    Psihologul nu poate minuni fara cooperarea pacientului, iar insasi acea cooperare este in afara puterii psihologului de analiza.

    Lasati life coachii in pace. Ambele domenii sunt mai mult sau mai putin "pseudostiinte". Numai ca una e mai "oficiala' decat alta.





    • Like 3
  • Din pacate, unii din dintre acesti "antrenori" ne fac altceva decat sa le spuna oamenilor ccea ce ei doresc sa auda. Strict pentru bani. Fara sa se intrebe de ce doresc sa auda tocmai un anumit lucru si, mai "interesant", ce se intampla daca ii intaresti unui om niste convingeri care numai bine nu i-au adus.
    • Like 0
    • @ Psiholog Virginia Neacsu
      Initial si aceasta manipulare poate fi folosita....adica ii spui omului ceea ce vrea sa auda...pe parcurs poti gasi tacticile corespunzatoare...Diferenta dintre psihoterapie si coaching tine de modul de abordare ...ar fi bine ca un psiholog sa aiba si notiuni de coaching ...si sa se foloseasca cand e necesar si de acest mod de abordare...
      • Like 0
  • In speranta ca citeste cineva aici, sa va feriti de sarlatanii de la Coaching Partners! 1500 de euro un curs care nu prea mi-e clar ce presupune. Si cica sunt si deschisi la dialog, dar au dat ban imediat ce le-am adus argumente ca ce fac ei si zic e escrocherie cu mult sclipici.

    Vorbesc foarte serios, feriti-va de ei si avertizati-va si prietenii!
    • Like 0
  • Unele opinii pro si contra la aceste articole, in care se simte cu inversunare atacul sau sustinerea, cred ca ne ,,re-ajuta" la intelegerea acestui mediu in care traim. Pana si in acest context, comunicarea cu atac pentru a ne tine sus stindardul propriilor alegeri e umana si contemporana.
    A eticheta un articol slab sau perfect sau a eticheta scriitorul bun sau rau nu face decat sa ne mai confirme odata treaba buna validata stiintific a lui Albert Ellis.
    Personal, apreciez in mare masura articolul.

    • Like 0
  • Intrebarea este: cine permite inmultirea sarlatanilor sau a slab-pregatitilor acoperiti de diplome ? Cine n-ar profita de o asemenea oportunitate, in goana asta continua dupa existenta? Poate |Ponta? ;) Ca el e cinstit! :)) P.S. Este un subiect atat de banal si atat de cunoscut ,incat articolul putea sa nu fie, dupa parerea mea. Sau macar sa fie infinit mai scurt si mai concis.
    • Like 0
  • Ce te faci cand cei care ar trebui sa ii combata (psihoterapeuti) sunt la fel? Adica aplica retete prefabricate, neadaptate la client....
    • Like 1
  • O sa fiu foarte direct fata de dumneavoastra si am motive sa o fac, am 33, de ani si am experienta de coaching, nu ofer solutii miraculoase, nu sunt un saman, ma axez pe valorile disciplina si curaj, si cand expun o idee ofer creditul celui caruia ii apartine. Dava e vorba de un alt psiholog, il citez, daca e o idee biblica spun autorul cartea si versetul, daca a zis ceva Dalai Lama, zic si despre omul acesta, nu vreau sa ma pozez intr-un Mesia sau un guru, si respect optiunea culturala si religioasa a cuiva. De exemplu unei fete care considera ca vrea sa ramana virgina pana in ziua nuntii si are anumite probleme nu ii voi spune sa devina opusul, ci o voi incuraja ca actiunile ei de zi cu zi sa se potriveasca cu valorile ei, si acum sa spun unde vreau sa ajung.

    Daca Szekely, Simion, Novacovici si Soares-Szas v-a luat din clienti, si castiga mai bine ca dumneavoastra nu incercati sa pareri omul corect care vrea sa apere pe altii de sarlatani! Daca ati vorbit doar de aia care vor sa para magici, imi retrag fraza de dinainte, sunt de acord ca de aia trebuie sa fugim, dar daca vreti sa fiti precum Cain fata de Abel, atunci hai sa fiu Dumnezeu care sa va spuna sa reganditi totul si sa nu scrieti sub impulsul invidiei. Si ceea ce va spun e doar inceputul!
    • Like 2
    • @ Vali Dobre
      Cred că nu este nici etic, nici moral şi nici chiar legal să înterveniţi dvs sau domnii de mai sus în situaţia în care este vorba de o tulburare. Aş fi foarte curioasă să văd studii despre eficienţa coaching-ului în depresie, anxietate, tulburări de alimentaţie, probleme din spectrul autist etc. Dacă nu aveţi competenţa să stabiliţi un diagnostic, nu cred că aveţi nici competenţa să elaboraţi şi să aplicaţi un tratament. Cred că despre asta este vorba.
      • Like 0


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult