Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Nu confundați coachingul cu terapia! Din 1000 de coachi români, doar 100 suntem „adevărați”

Aud, citesc sau rostesc din ce în ce mai des în ultima vreme cuvântul „coaching”, în contexte dintre cele mai diverse, de la conversații private sau interviuri în emisiuni mondene, până la conferințe despre leadership sau ședinte importante de strategie în companii multinaționale.

Întrucât coachingul reprezintă „ocupațiunea mea mintală” principală (cum spunea Ilie Moromete) încă din 2003, prin acest articol propun o perspectivă din interiorul acestei meserii, care sper să contribuie la înțelegerea mai corectă a ceea ce este și ce nu este coachingul.

Din perspectiva notorietății, coachingul a crescut în România precum Prâslea cel Voinic, dacă ținem cont de faptul că primele articole în limba română pe această temă au început să apară abia în 2005, elemente de coaching fiind incluse într-un articol scris de subsemnatul pentru revista BIZ în martie 2004.

Ca și în cazul multor idei și abordări inovatoare, gradul de acceptare a coachingului pare a urma „traseul” tipic: la început a fost (și încă mai este) ridiculizat, acum este uneori criticat, pentru ca, într-un final, să fie (sper) acceptat și folosit în mod corect și curent.

Parte din criticile aduse coachingului își au originea în faptul că, deși acest cuvânt este din ce în ce mai prezent în conversații, sensurile care îi sunt atribuite sunt diferite și în unele cazuri nepotrivite. Așa cum ne tot îndeamnă Socrate, pentru a putea dialoga este esențial să avem o înțelegere clară și comună a termenilor pe ca îi folosim.

Mai multe pe această temă:

O nouă religie își propune să vindece boala corporatistului român: despre șarlatanie și coaching

În pelerinaj la Arsenie Boca al corporatiștilor

Citind diversele articole critice la adresa coachingului (inclusiv cele publicate recent pe acest site), am constatat că printre „păcatele” atribuite coachingului se numără lucruri care țin de training, terapie, consiliere și alte discipline conexe. Astfel, este de înțeles ca, dacă cineva face coaching așteptându-se să obțină efectele unui training sau a unei terapii, să fie dezamăgit/ă.

Conform definiției agreate de către membrii Asociației Române pentru Coaching (forul coachilor profesioniști din România), coachingul constă în „asistarea și ghidarea clientului [...] în a-și manifesta capacitățile potențiale, a-și defini sau clarifica obiective specifice, a identifica resurse și blocaje, a-și înțelege propriile perspective și percepții, a înțelege contextul mai larg în care acționează, a avea încredere în forțele proprii, a învăța să caute și să aleagă soluții viabile, a elabora planuri de acțiune, a stabili modalități optime de monitorizare a propriilor rezultate”.

Ca unul care am contribuit direct la formularea acestei definiții, mi-o asum și consider că ea reflectă esența coachingului bine făcut, în care rolul principal și meritele îi aparțin clientului de coaching, la fel și responsabilitatea. Rolul coachului este, în esență, unul de susținator și de interlocutor obiectiv, el nefiind nici „educator/trainer/formator”, nici „evaluator” și nici „vindecător”.

Din această confuzie legată de ce este (și ce nu este) coachingul, apar situații în care, mai ales în context organizațional, este folosit în situații în care nu are cum să funcționeze, cum ar fi cazul angajaților care sunt „trimiși la coaching” pentru că au carențe de comportament, de pregătire sau pentru că dau rezultate slabe. Coachingul a fost creat și funcționează atunci când clientul vrea, știe și poate mai mult.

Un alt lucru care adeseori este fie neînțeles, fie neasumat de către clienți este faptul că în coaching este vorba despre ce își propune să facă clientul/clienta, nu „ceilalți” și despre cum își propune el/ea să se schimbe, nu „ceilalți”.

Coachingul implică asumarea de către client a dorinței de schimbare și a efortului pe care aceasta poate îl implică, nu pentru că i se cere, ci pentru că el vrea. La fel ca la dans, „it takes two for coaching”, și, din păcate, multe dintre criticile aduse acestei metode au la bază situații în care clienții au fost fie forțați, fie nu au vrut să-și asume schimbările necesare reușitei.

O altă sursă de confuzie și de frustrare vine din faptul că în unele organizații șefii spun (și unii chiar cred) că fac „coaching” cu subordonații. În majoritatea lor, aceste așa-numite sesiuni de „coaching” sunt, de fapt, întâlniri mai mult sau mai puțin mascate de evaluare a performaței și/sau de „on the job training”. Studiile în domeniu și experiența proprie arată că printre condițiile esențiale ale unui demers eficient și autentic de coaching se numără dorința reală din partea coachului de progres pentru client și încrederea acestuia în coach și deschiderea fără rezerve față de acesta. Aceste condiții sunt rareori prezente în relațiile de tip șef-subalterni și, de aceea, cei din urmă nu au fie curajul, fie încrederea de a-și da „măștile” jos și de a se deschide cu adevărat.

O alta sursă de neîncredere sau de nemulțumire în coaching provine din faptul că, în special după criza economică începută în 2008, din ce în ce mai mulți oameni au fost atrași de „mirajul” conform căruia e suficient să faci un curs rapid de formare în coaching pentru a-ți obține o „diplomă”, apoi să poți practica și să câștigi bani mulți cu fără prea mare efort.

Lor li se adaugă cei care, din cauza restructurării departamentelor de training sau resurse umane din unele organizații, au rămas fără un loc de muncă și s-au „reorientat” către coaching, considerând că experiența anterioară le este suficientă pentru a fi coachi buni.

Conform mecanismelor pieței, odată cu apariția acestei noi categorii (cererea), a apărut și oferta, reprezentată de diferite „școli” cu nume pompoase, dispuse sa scoată coachi „pe bandă”, încropind programe de formare de o calitate indoielnică.

Și astfel, pe lângă cei care au pornit pe această cale din vocație și din dorința autentică de a ajuta și care investesc continuu în perfecționare temeinică, au apărut ceea ce eu numesc pseudo-coachii oportuniști, în momentul de față estimând că există peste 1.000 de oameni care se promoveaza ca fiind (și) „coachi”. Dintre aceștia numarul celor care își merită cu adevărat titulatura de coach este sub 100.

Nu în cele din urmă, un factor care poate contribui la o experiență negativă de coaching este alegerea bazată în principal pe preț, consecință a culturii de tip „hipermarket” în care ni se cultivă iluzia că putem obține calitate adevarată la prețuri imbatabile.

Abordarea pe care o recomand celor care doresc să își aleagă un coach bun este similară celei pe care ar adopta-o atunci când vor să-și aleagă avocatul, medicul stomatolog, chirurgul sau școala pentru copii, respectiv: reputația (preferabil din gura unora care au beneficiat deja de serviciile sale), anii de experiență, acreditările internaționale etc. Și în coaching, calitatea costă (deși nici în acest domeniu prețul mare nu reprezintă o garanție a calității).

În pofida opiniilor răuvoitoare sau neinformate, coachingul este un domeniu în plină ascensiune, un număr crescând de organizații românești și multinaționale apelând la serviciile coachilor profesioniști care, cum am văzut, nu sunt mulți. De aceea, și în acest domeniu, funcționează regula „cât plătești, atât primești”.

Conchizând, coachingul nu este un panaceu, ci un „catalizator și biotonic”, care ajută atunci când este făcut cum trebuie, când trebuie și de către cine se pricepe cu adevărat.

Atât în procesul de selecție, cât și în derularea programelor de coaching, responsabilitatea principală revine clienților (fie ei individuali sau organizații).

În plus, coachingul, în sensul propriu, nu „vindecă”, ci optimizează, nu „repară”, ci catalizează resursele interioare existente ale clienților, oferindu-le acestora un cadru, un timp și un spațiu (inclusiv mental) în care ei să-și clarifice ce își doresc să obțină și cum vor să se schimbe, astfel încât viața să le capete un plus de sens, de echilibru și de împlinire.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Coachingul a "derapat" cand, innebunit de propriul succes, a iesit din zona organizationala si a intrat in sfera personala. El a fost gandit, si si-a demonstrat utilitatea in zona organizationala si de bussines, care este un mediu specific, cu reguli si norme caracteristice. Sa crezi ca poti face asta in viata unui om este o aroganta teribila. Mai jult decat atat, in mod nejustificat, noii aparuti coach au pornit in promovarea noii descoperiri atacand exact ceea ce si-a demonstrat eficacitatea in peste 100 de ani: psihoterapia. Mai mult decat atat, si-a transferat simplist propriile reguli catre zona personala: platesti foarte mult (cum faceau cei din organizatii) faci cateva ore si ai dat lovitura?! Nici un psihoterapeut nu a promovat vreodata asta, nicaieri, de ce? Tocmai pentru ca a invatat deontologie, pentru ca in lungii ani de formare a invata ce inseamna cu adevarat omul si psihologia lui (inclusiv cat de greu se atinge succesul).
    O alta perspectiva este si aceasta: in epoca vitezei, a succesului "acum" coachingul promite "acum-ul" pe care il si mentioneaza in diferite postari: "nu ai nevoie de psihoterapie de lunga durata, totul se va intampla in doar cateva ore/zile" ?! Mai sa fie, a auzit cineva de personalitate,care este o STRUCTURA , ce nu se schimba peste noapte, a auzit cineva dintre coach de mecanisme de aparare si altele de genul acesta? Nu, pentru ca ei nu au nevoie de psihologie, au doar niste variante preformate, general aplicabile. Ci naiba vorbeste despre unicitatea si specificitatea individului, ei nu...
    Unele cursuri de coaching promit succesul in aceasta meserie dupa doar 40 de ore, adica mai putin decat are cursul de frizeri.
    Probabil ca in acest moment cei mai multi dintre coach de succes sunt cei care au scoli care ii invata pe altii ce-i coachingul...
    Exista gluma aceea: cum a facut averea cel care a scris carti despre avere? Din vanzarea cartilor....
    • Like 3
    • @ Pescaru Valentin
      Am scris destul de mult asupra aceasta tema, acum cateva ani, si nu mai consider ca merita pierdut timpul. Ajunge o mica cautare prin google.
      Raman cu idee - si tot asa procedez - ca "coach-ul" e un antrenor de performanta, indiferent deca actioneaza in sport, in business, viata personala.
      Performanta, nu terapia. A face confuzie, insemna a confunda un antrenor cu un ortopedic.

      Btw, categorig, multi dintre cei self proclamed "o suta de coachi adevarati" habar nu au de psihologie, de filozofie, de multe ori au formare la ASE sau la politehnica (sau generala...) dar au urmarit un curs de weekend, au primit o diploma facuta la photoshop, au stampila, au autorizatia de la minister, deci...sunt adevarati si cu asta basta.
      Mai asteptam sa fie ales premiu de "coach al poporului"

      Mai grav totusi mi se pare cei cu facultate de psihologie, care NU au nici o formare in psihoterapie, si transforma ora de coaching in o sedinta de psihoterapie mascata, si cand - inevitabil cand muncesti cu oameni cu probleme - se declanseaza ceva neplacut, habar nu au cum sa-l gestioneze.

      Dar, din nou, au intrat in asociatia, si au toate stampile la loc, deci sunt "adevarati".
      Noi "abuzivi", totusi, procedam altfel, si sincer vorbind nu avem nici o treaba cu cei "adevarati", independent de cat de mii de euro au dat pt acea diploma la photoshop




      Trebuie adaugat ca de fapt orele de coaching de multe or
      • Like 0
  • Just for the sake of precision - and cronology -, articolul asta a aparut in septembrie 2004 pe Romania Libera:
    http://www.brunomedicina.com/ro/coaching-o-noua-moda-un-status-simbol-sau-o-necesitate/

    Printre altele, quotez:
    "deoarece se adreseaza unui public de invingatori care doresc sa obtina intotdeauna mai mult, coaching+ul nu are nimic de a face cu psihoterapia si consultanta psihologica clasica."

    Nu pot decat sa ma bucur ca dupa 12 ani exista "coachi adevarati" care ne explica aceasta ideea....
    • Like 1
  • Eu cred ca se poate vorbi mai simplu :) Terapia aduce omul la normal, iar printr-un proces de coaching omul isi descopera resursele, isi depaseste limitele, se optimizeaza si poate ajunge la perfomanta.
    Cine considera coachingul o tehnica de intrebari pe care o foloseste oricine, a invatat coaching din carti.
    Un coach bun se diferentiaza de ceilalti - care au cateva insrumente - prin cu nivelul la care se conecteaza cu clientul ( ascultare empatica de nivel 4) se diferentiaza daca are Prezenta si Intuitie (pe langa diplomele internationale..:)
    Insa asa cum s-a mentionat..fiecare client ajunge fix la Coach-ul la care are nevoie :)
    • Like 1
  • CATALIN check icon
    De fapt cred ca este vorbba de un lucru mult mai grav. Se incearca prin toate mijloacele sa se inlocuiasca GRAVELE carente de management cu aceste lucruri. As mai adauga ceva la conditiile de reusita in coaching. Cea sau cel care urmeaza aceste cursuri sa fie niste adevarati manageri sau manageri in devenire. Adica sa posede atat cunostiintele (knowledge-ul) cat si experienta practica a unui manager. Prea des intalnim "manageri" care cred ca e sufficient sa vorbeasca cu e din a (gen- sa faceam nistea proeacte - traducere : sa facem niste proiecte) de zici ca se ineaca atunci cand vorbesc, ca sa ocupe un post de manager. Prea des sunt promovati niste neica nimeni doar pe criteriul de obedienta. Etc. Si deci cum sa-i facem pe toti acesti smirifonfiti sa capete o bruma de credibilitate in ochii subalternilor sau al colegilor - manageri pe bune. Pai ii trimitem la coaching, public speaking, mind fullness si alte de-astea. Problema mare este ca atunci cand vin de la aceste cursuri incearca sa aplice niste forme(intelese doar de ei) fara sa posede fondul. In ochii subalternilor se va produce ceva si mai grav in sensul ca toti vor spune ca este o cheltuiala aiurea. De ce? Pentru ca, de exemplu, fluctuatia nu se rezolva cu gandirea pozitiva. Si nici productivitatea cu veselia fortata. Din punctul meu de vedere coachingul functioneaza impreuna cu profesionalismul si nu cu profesia / functia.
    • Like 1
    • @ CATALIN
      Gabi MT Gabi MT check icon
      Catalin....coaching-ul nu este despre "manageri". E pentru orice persoana, din orice domeniu, care a facut orice, oricum si oriunde si care vrea sa ajunga UNDEVA.
      Iar daca acea "orice persoana" este trimisa la coaching, ci nu alege sa apeleze la un coach...atunci rezultatele s-ar putea sa fie nule iar restul sa considere investitia aiurea.
      Si...Nu, nu asa functioneaza :)
      • Like 0
  • Gabi MT Gabi MT check icon
    A citi o definitie nu inseamna ca inveti ceea ce coaching-ul este. Dar dupa ce ai lucrat cu un coach si ai simtit pe pielea ta ce beneficii iti poate aduce, ce progrese ai facut, sau cat de mult te-ai descoperit... atunci poate vei intelege ce inseamna cu adevarat.
    Cat despre scoli si certificari e irelevant pentru mine. Am lucrat si cu coach certificat ICF si cu coach ce nu avea certificare. Cei care sunt coachi cu adevarat dau valoare prin ceea ce fac nu prin ceea ce au dobandit.
    Mi-ar placea tare mult sa vad pareri proprii, fara justificari. Cand lasi "ego-ul" deoparte s-ar putea sa fii surprins de ceea ce vei descoperii.
    In principiu mi-a placut articolul dar parerea mea e ca titlul nu este potrivit.
    Doresc sa adaug inca un lucru: a avea o foarte mare experienta intr-un domeniu nu inseamna ca esti si cel mai potrivit, priceput. iar daca sunt persoane ce considera ca stiu tot, va rog sa va intrebati: din tot ce stiti, ce traiti ?
    Gander bune,
    Gabriela

    • Like 3
  • Oana Pop Oana Pop check icon
    Sunt coach la inceput de drum si probabil nu fac parte inca din cei 100 de magnifici. Cu toate astea va voi impartasi un insight propriu si personal invatat in traseele acestei meserii - selectia naturala functioneaza. Adica asa clienti, asa coacheri. Nema clienti si mai ales nema clienti multumiti de rezultate, nema bani, nema coaching. Apreciez sumarul si informatiile legate de coaching din articol si as prefera pe viitor sa evitati folosirea articolelor pentru a hrani acest balcanic si autohton "noi cei minunati si buni" versus "cei care nu merita si nu sunt minunati asa ca noi". Standardele cresc prin educatie si prin dialog onest, nu prin crearea de tabere.
    • Like 3
  • check icon
    Cu o consecvență demnă de boul lui Băsescu am citit tot articolul, poate-poate reușeam să înțeleg ceva din definiția de coaching. Însă, în afară de cuvântul englezesc coach (căuci, în română) cu diferitele sale declinări, folosite în tot felul de fraze aparent logice, nu am deslușit altceva decât o foarte elaborată formă fără fond. Ce-i drept, eu... mai mult cu târnăcopul (sau credeați că numele îmi este întâmplător?), intersecția activității mele cu mediul corporatist fiind cel mult tangențială, dacă nu chiar mai puțin, dar tot înclin să cred că textul reprezintă o disimulată pastilă umoristică. Bun! și ca să nu se creadă că am intervenit ca să trollez (corectorul de text mă avertizează că am scris ceva greșit), personal, cred că ideea de coaching a proliferat în momentul când „piața” a fost pregătită pentru această gogoriță. Un fenomen oarecum similar îl întâlnisem în urmă cu vreo 10 ani când de peste tot eram asaltat cu oferte pentru facilitarea obținerii de certificări ISO (9000, 9001, 9002, 1400 ș.a.m.d.). De ce? pentru că era excedent de lichidități. După criză nu mă mai suna nici ...
    • Like 5
    • @
      Ati lovit nitul drept in cap, ca sa zic asa :)
      • Like 4
  • Eu nu vad nici o diferenta intre aceasta definitie a coachingului si cea a psihoterapiei scurte orientate pe solutii (solution focused brief therapy). Doar ca pentru a o practica pe ultima trebuie sa faci o facultate de psihologie si pe urma o specializare acreditata iar practicarea ei este reglementata si legiferata. Pentru a practica coaching-ul este suficient un curs de 180 de ore organizat de o firma de training iar practicarea sa nu este nici reglementata, nici controlata deontologic si profesional.
    • Like 2
    • @ Dragos Nicolaescu
      Din ce si cum ati scris in comentariu reiese ca, spre deosebire de unii dintre cei care au mai comentat articolul, Dvs. v-ati preocupat sa aflati informatii despre ce este coachingul si in ce consta programele de formare si/sau poate aveti chiar coachi printre cunoscuti. De aceea, ma surprinde ideea pe care o sustineti, cum ca ceea ce numim coaching este, de fapt, "aceeasi Marie [psihoterapia] cu alta palarie". Legat de informatiile pe care le prezentati despre cerintele necesare pentru practicarea meseriei de coach, ele reflecta doar partial realitatea si, in plus, procesul de standardizare si reglementare este in derulare. Ceea ce lipseste, si personal ma bucur de asta, este ca, deocamdata, nu exista obligativitatea ca, pentru a practica coachingul, sa fim validati de tot felul de birocrati de profesie de prin ministere si comisii, care nu au nici o legatura cu subiectul. Coachingul este o meserie inca noua in lume si foarte noua in Romania (10 ani) si este inca in faza de structurare, care in cazul altor discipline (vezi, de exemplu, medicina), a durat secole, timp in care, pe langa cei care aveau cunostinte temeinice si dorinta de a salva vieti, erau (si inca sunt) nenumarati "vraci", "vindecatori" si tot felul de alti sarlatani. Sa tragem concluzia ca medicina nu ajuta si ca TOTI medicii sunt escroci incompetenti? In plus, atata vreme cat decizia de a apela la un coach este libera si asumata de catre clienti, si cum aceasta tendinta este intr-o continua crestere, incercarile de a-i invalida beneficiile si de a-i descalifica pe cei care il practica consider ca este, in primul rand, un gest de aroganta fata de clienti (care nu isi dau seama ca sunt prostiti), mai ales cand astfel de acuze vin din partea celor care scriu/vorbesc in necunostinta de cauza, fara sa fi beneficiat personal de (de)serviciile unui coach (nu spun ca acesta este cazul Dvs. intrucat nu stiu).
      • Like 1
    • @ Mihai Popa-Radu
      Ca sa fie clara experienta mea profesionala, am lucrat 15 ani in business, si cand am luat decizia de a deveni freelancer am incercat mai intai tehnicile la moda, parcurgand formari in coaching, NLP, constelatii, reiki etc. Dar pe urma am vrut sa aprofundez subiectul optimizarii umane asa ca am absolvit facultatea de psihologie si mi-am facut formarea de specialitate in doua scoli de psihoterapie.

      Din punctul meu de vedere (si sunt constient ca nu este unul popular) coaching-ul nu este o profesie ci o tehnica euristica de orientare a unui om spre solutii, actiune si viitor.

      A pune intrebari deschise unui om pentru "a manifesta, defini, clarifica, identifica, intelege, avea incredere, invata, elabora, stabili" diverse comportamente nu este o profesie.

      Este doar o tehnica pe care o poti folosi in orice profesie fie ea de psihoterapeut, trainer, profesor, lucrator social, antrenor, manager sau chiar in afara unei profesii ca prieten.

      Din acest motiv eu consider ca toata lumea ar trebui sa invete fundamentele tehnicii de coaching dar le recomand celor care vor sa lucreze profesionist in domeniul social si psihologic sa studieze o facultate de profil.

      Stiu din experienta personala cat de slabe sunt facultatile de psihologie si asistenta sociala de la noi si cu ce probleme se confrunta COPSI dar principiul studiului serios si stiintific al unui domeniu inainte de a practica o profesie in acest domeniu ramane necesar.

      Subliniez ca pe langa studiul aprofundat al domeniului, unui adevarat profesionist ii mai este necesara terapia personala, formarea practica si exersarea sub supervizare.

      Daca as folosi comparatia ta cu medicina, atunci din punctul meu de vedere coachingul este ca spalatul pe maini. Este o tehnica obligatorie si importanta in actul medical, care are rezultate benefice pentru pacient, iar faptul ca stii sa te speli pe maini nu reprezinta o profesie :)
      • Like 3
    • @ Mihai Popa-Radu
      Domnule Popa-Radu, sunt curioasă ce diferenţe vedeţi dumneavoastră între coaching şi psihoterapia scurtă orientată pe soluţii.
      • Like 0
    • @ Cristina Pop
      Dna, Pop, as incepe prin ceea ce au ele in comun atunci cand sunt facute bine si de catre profesionisti care isi respecta meseria si clientii, respectiv dorinta de a-i ajuta pe acestia sa se bucure (mai mult) de viata, prin optimizarea modului de relationare cu sine si cu ceilalti.
      Cat priveste diferentele, pe unele le consider superficialele si prea-des invocate, cum ar fi: "terapia este despre trecut si coachingul despre viitor", "in coaching exista obiective clare inca de la inceput, in terapie ele se contureaza pe parcurs" sau "terapia se face fata-in-fata, eu fac coaching prin telefon/skype".
      Eu consider ca o distinctie majora este aceea ca un coach care lucreaza in mediul organizational TREBUIE sa posede o intelegere sistemica a modului in care organizatiile functioneaza, sa aiba cunostinte macar minimale despre cum functioneaza o afacere, despre relatiile de putere dintr-o structura ierarhica si sa fie capabil/a sa integreze toate aceste elemente in lucrul cu clientii sai. Dvs poate stiti mai bine in ce masura aceste aspecte sunt studiate in cadrul formarii unui terapeut.
      In plus, o alta diferentiere vine din ipostaza in care un client vine la coaching, respectiv la terapie, in cazul coachingului, clientul lucreaza adeseori pe teme care tin nu doar de propria persoana, ci de responsabilitatea pe care o are pentru echipa/organizatia pe care o conduce, ceea ce aduce cu sine un set suplimentar de provocari care nu tin de el ca si individ.
      De aceea, personal consider ca, desi au o serie de elemente comune, inclusiv la nivel de metoda, demersurile de tip coaching si cele de tip terapeutic sunt complementare, nu interschimbabile
      Pentru raspunsuri mai detaliate si pentru surse bibliografice care sustin aceasta perspectiva, va recomand cartea "Coach to Couch - the psychology of making better leaders" editata de Manfred Kets de Vries (Palgrave, London, 2007)
      • Like 0
    • @ Mihai Popa-Radu
      Vă mulţumesc pentru răspuns. Sunt de acord cu distincţia pe care o faceţi între coachingul folosit în mediul organizaţional şi psihoterapie în general. Diferenţele superficiale pe care le-aţi menţionat nu le văd ca fiind valide în realitate. Ar fi valide dacă ne-am referi doar la psihoterapia "pe divan", cea pe care o tot vedem în filme. Însă întrebarea mea se referea la un alt fel de terapie, care, în înţelegerea mea, se suprapune foarte bine cu definiţia pe care aţi dat-o coachingului în articol.

      Rămânând la zona specifică a coachinguului organizaţional, desigur că este importantă cunoaşterea multor aspecte ale funcţionării unei organizaţii. La modul ideal, un absolvent de psihologie ar trebui să aibă măcar cunoştinţe de bază pe astfel de teme (la facultatea din Timişoara, cel puţin, studiile de licenţă cuprind câteva discipline care ţin de psihologia organizaţională), aşa că un psihoterapeut nu ar trebui să fie străin de aceste aspecte. Că în practică se întâmplă să fie, nu am dubii, şi aş pune asta pe seama calităţii învăţământului nostru, în primul rând. În plus, unele şcoli de formare în psihoterapie au şi parte de psihologie organizaţională cu multă substanţă (analiza tranzacţională, de exemplu), deci se pot completa cunoştinţele respective mult dincolo de baza care ar trebui să existe din facultate. Recunosc deseori cât de utile îmi sunt cunoştinţele şi experienţa privind organizaţiile atunci când lucrez în terapie, fie ea scurtă sau lungă, cu clienţi care se confruntă cu diverse probleme sau provocări la locul de muncă.

      Vă mărturisesc că mă interesează acest subiect pentru că nu văd necesitatea existenţei coaching-ului ca profesie diferită şi tot caut să aflu diferenţele care ar putea-o justifica. Mă intrigă cu atât mai mult cu cât tot întâlnesc coachi care fac afirmaţii de genul "coachingul nu are nicio legătură cu psihologia"; m-am gândit iniţial că ori acele persoane nu ştiu prea bine ce e şi cum se practică psihologia / psihoterapia, fie nu înţeleg eu ce este coachingul. Din tot ce am aflat şi experimentat până acum, înţeleg coachingul ca pe o intervenţie psihologică de scurtă durată, pentru care ar putea fi nevoie de cunoştinţe suplimentare într-un anume domeniu pentru a o aplica în acel domeniu. Pentru mine ar avea mai mult sens să completăm pregătirea profesională a psihologilor acolo unde este deficitară decât să dezvoltăm o profesie nouă care pretinde că nu este psihologie deşi foloseşte exclusiv metode ale psihologiei. Dar, desigur, mai intervine aici şi marketingul: e mult mai puţin ruşinos să apelezi la coach decât la psiholog, mai ales în mediul organizaţional. Până la urmă, partea de branding îmi pare a fi singura diferenţă care chiar are greutate.
      • Like 0
  • De unde pana unde de la coaching s-a ajuns la terapie de grup?
    Adica : sunt X, am M ani și sunt dependent de...succes?
    Da poate fi un fel de "terapie dacă se adresează angajaților", dar în grupuri mici, astfel ca aceștia sa înțeleagă nevoile societății și ce se așteaptă de la ei, sau pana unde se pot perfecționa si ...cum!
    Cred ca s-a ajuns aici, pentru ca "unii au înțeles greșit NLP care se poate asocia cu coachingul.
    ...dar sunt și multi...impostori!
    • Like 0
  • cine nu cunoaste istoria nu merita sa cunoasca viitorul ! ... haide sa ne intelegem : un meditator bun de limbi straine, romana ... si in special mate este un bun matematician + un bun pedagog + un bun psiholog + un bun evaluator + un prieten, conercial vorbind, cam 5 profesionisti in unul singur. sa devoalam : 1 matematician, ca asta preda, deci este de la sine inteles, si matematica trebuie asezata in diferite "sertare" ale mintii, altfel este de neinteles :) 1 pedagog ca ci trebuie sa stie sa-l faca sa inteleaga pe elev, indiferent prin ce analogie, elementul in discutie, caci matematica este seaca :) 1 psiholog, caci mintea elevului este mintea unui copil si este atrasa in alte directii sau/si sentimentele lui o iau razna, copilul este sincer si daca se plictiseste se blocheaza, ca asa functioneaza natura cand se apara :) 1. evaluator, pentru ca in fiecare moment trebuie sa verifice nivelul informatiilor retinute si tehnica de reinprospatare astfel ca la momentul unui concurs, teza, ... elevul sa poata corobora informatia cu resursele, conditiile impuse cu metodele cunoscute ... si in acelasi timp sa nu ia in considerare elementele de panica adaugate probei, ca la ce este bun ceasul sau pantofii care troncanesc ai supraveghetorului :) 1 prieten, caci indiferent de sexul, varsta, inclinatii si trasaturi de cracter, meditatorul trebuie sa devina un partener in care elevul nu vede persoana in varsta, de un anume sex si cu anumite inclinatii si trasaturi de caracter, un partener chiar in mintea lui la care el face apel ca la cortana din windows 10 :) ... foarte multi profi NU pot fi meditatori ! tot asa cum o gramada de medici nu pot fi chirurgi ... daca nu ai har nu poti atinge nivelul exceptional, ramai in multime ! ... deci ce se discuta aici, despre un bun meditator ? sau avem de-a face cu ceva nou si deosebit, activistul pcr care corespundea tuturor pozitiilor si cerintelor, putea explica orice, oricui, oriunde, in ori ce conditii, mai ceva ca popa, si avea inscris in cartea de munca la rubrica profesie : "specialist" ... in ceea ce priveste coachingul, am intalnit un coacher de exceptie, nu este opinia mea ci a 51% dintre cei care l-au audiat (omu' solicita un feedback nesemnat si in care se indicau partile/capitolele intelese sau/si neintelese) :), cateodata aplica o tehnica, in general cand erau mai multi barbati in grupa, era rugat sa nu incheie prezentarea, desi frecvent trecea cu 20 min peste ora finala, era un mod al lui de a verifica ca ceea ce prezinta este interesant, altadata, cand grupa avea mai multe femei, transforma pauze in ora de prelegere cu intrebari si raspunsuri in jurul unei cafele fumate si prelegerea era o pauza :) de copiat/prezentat o schita, diagrama sau schema, si acesta verifica puterea informatiei, caci cei care costatau ca nu erau interesati de subiect puteau sa-si soarba cafeau intr-un colt ...foarte multi colegi il rugau pe coacher sa-i lase si pe ei sa participe si apoi sa prezinte in locul lui diferite subiecte, omul raspundea de fiecare data cu simpatie, empatie si bunavointa, ii era simplu caci stia ca putini poseda harul de meditator ... si celui care poseda har trebuie sa-i faci curaj sa faca fata publicului, iar celui care nu poseda har trebuie sa-i faci cunostinta cu dezamagirea ... omul meu predase si ceva cursuri de specializare, cursuri la care se dadeau calificative si era necesar un examen, el le dadea o fisa cu intrebari insotite de 4-5 raspunsuri, puteau sa foloseasca manualul, sa intrebe un prieten sau sa copieze, timpul acordat era nelimitata si ... daca 51% considerau ca nu sunt suficient de pregatiti, la inceputul sau sfarsitul testului, acesta se reprograma ... ingrozitor :) ... dar coacherul punea accentul pe invatare si nu pe memorare, pe motivatie si nu pe victimizare ... omul dadea meditatii de 25 de ani mate :) si 70% dintre copii reusisera ... dupa o vreme omul a inteles ca timpul lui a trecut si el nu se putea adapta, a mai facut lucrari de diploma si doctorate pentru altii, apoi s-a intors la copii, de data asta gratuit, fara program si numai pe skype : mate, istorie, geografie, psihologie ... idea lui este ca omul trebuie de mic sa inteleaga singur scara valorilor si unde se regaseste el, copilul, tanarul, maturul de maine :) ca si capacitate si posibilitati !
    • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      maripos check icon
      Se mai poate invata de la acest om?
      • Like 0


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult