Am auzit despre „revoluția lentă” cu câteva săptămâni în urmă, de la Ciprian Ciocan, colegul meu care conduce Fundația Comunitară Sibiu. Eram împreună la conferința fundațiilor comunitare din România, pe care colegul meu a deschis-o cu această temă. Cu acordul lui, voi fi ambasadoarea acestei idei, în care cred pentru că dă sens muncii mele și speranță că viețile noastre merg în direcția corectă.
Eram în clasa a cincea la Revoluția din decembrie 1989. Am sperat atunci cu toții că lucrurile se vor schimba complet, chiar de a doua zi. Am crezut că România va deveni Germania sau măcar Iugoslavia, peste noapte. Și totuși, după mai mult de 25 de ani de tranziție, pare că lucrurile nu se vor schimba suficient de mult prea curând.
Sau poate, dacă ne uităm mai atent la ultimii ani, vedem semnele unei alte revoluții. O revoluție profundă, care ne implică în număr mare și care se construiește pas cu pas, cu fiecare decizie responsabilă și participare civică a noastră. O revoluție lentă, dar durabilă.
În septembrie 2013, zeci de mii de tineri au ieșit în stradă, în toate marile orașe, săptămână de săptămână, și au cerut oprirea proiectului minier Roșia Montana. Proiectul era considerat dăunător pentru ecologia zonei și ineficient economic pentru România. Coloanele lungi de sute de metri, care au mers prin cartierele bucureștene pe unde nu mai trecuse niciodată revoluția, sunt considerate cea mai amplă mișcare socială din decembrie 1989 încoace. La 11 noiembrie 2013, Comisia special parlamentară pentru Roșia Montană a respins proiectul în forma venită de la Guvern. De atunci, el nu a mai fost rediscutat.
În noiembrie 2014, tinerii s-au mobilizat din nou în număr semnificativ, de data aceasta în mediul online, în timpul campaniei electorale pentru alegerea noului președinte al României. După ce zeci de mii de oameni s-au transformat în mod benevol în agenți electorali și observatori în alegeri, Klaus Iohannis a câștigat alegerile cu o diferență zdrobitoare de aproape 10%, față de contracandidatul său. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile unei participări record la vot, de aproape 64%, neegalată din anul 1996 pentru turul doi al prezidențialelor.
În 3 noiembrie 2015, după tragedia de la Colectiv, peste 20.000 de oameni din București și alte mii din orașele din țară, au ieșit din nou în stradă. Ei au cerut și au și obținut, chiar a doua zi, demisia premierului, și implicit a întregului guvern, dar și demisia primarului sectorului 4. Toate aceste lucruri ar fi părut de necrezut cu doar o săptămână înainte.
Revoluția lentă merge dincolo de proteste în stradă și mize electorale
În februarie 2013, Primăria Iași a decis tăierea teilor de pe Strada Ștefan-cel-Mare din oraș. Teii dădeau umbră, făceau un spațiu pietonal să arate bine și erau un reper pentru oraș. Imediat, un grup de tineri a deschis o pagină de Facebook prin care protesta împotriva deciziei și cerea oprirea tăierilor.
Grupul nu s-a oprit în online. Timp de doi ani și jumătate, tinerii au semnat petiții, au făcut plângeri penale, au organizat evenimente publice și ateliere de implicare civică, au atras alți parteneri din societatea civilă. În august 2015, grupul a trimis Primăriei Iaşi un proiect tehnic complet privind replantarea teilor. Proiectul a fost supus unei consultări populare extraordinare, în urma căreia peste 13.000 de persoane, 94% din votanți, au ales replantarea. Noul primar al Iașiului s-a supus presiunii publice și va planta noi tei, maturi, în această lună.
Poate că singurele revoluții cu adevărat durabile, la fel ca orice alte schimbări durabile, sunt revoluțiile lente și profunde.
La începutul anului, Coaliția România Respiră a pornit o amplă campanie împotriva fumatului în spațiile publice. Un grup de organizații curajoase s-a luptat cu industria tutunului și un Parlament indiferent, pentru ca amendamentul la Legea anti-fumat să fie măcar dezbătut în Parlament. În urma tragediei de la Colectiv, amendamentul a fost avizat pozitiv de Comisia de sănătate publică. Săptămâna aceasta, el intră în dezbaterea Camerei Deputaților, forul decizional, și de această dată are mari șanse să fie aprobată. Până atunci, unul câte unul, localuri din toată țara se declară în mod voluntar ca fiind de nefumători.
Mă întâlnesc cu oameni care fac aceste lucruri peste tot în munca mea. Ei sunt cei care se oferă voluntari, care își donează timpul și experiența profesională, care organizează campanii de strângere de fonduri pentru cauze în care cred. Săptămâna trecută, scriam despre Oameni care ajută colectiv. Cu o viteză poate prea mică pentru dorințele noastre, aceștia sunt oamenii care fac revoluția lentă, pas cu pas, zi de zi, înspre societatea în care ne dorim să trăim. Nu politicienii, liderii sindicali, oamenii din Top 300 – ci clasa de mijloc, oameni care vor „o țară ca afară” și fac ceva pentru asta.
Poate că, la fel ca în procesele de dezvoltare personală, schimbările sociale care se petrec în trei zile durează tot atât de puțin. Poate că singurele revoluții cu adevărat durabile, la fel ca orice alte schimbări durabile, sunt revoluțiile lente și profunde.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Intre timp au aparut insa noile generatii, tinerii adaptabili, cu mentalitate de antreprenori care au inceput sa impinga economia spre functionarea pe baza concurentei, a inceput exodul spre tarile occidentale in care cei care au fost dispusi sa rabde si sa munceasca pe branci, discriminati in raport cu localnicii in cele mai multe cazuri, au invatat direct ce inseamna capitalismul si cum se traieste in acest tip de societate si care au transmis spre "casa" aceasta mentalitate.
Aceasta masa de oameni adaptati la capitalism nu a aparut insa peste noapte. A fost nevoie de ani pentru formarea ei. Timpul necesar pentru ca acest tip de cetatean sa devina majoritar este destul de lung. Genul acesta de oameni reprezinta societatea capitalista si aparitia lor reprezinta de fapt revolutia. Si este intotdeauna lenta fata de asteptari. Romania nu a fost in situatia in care sa fi traversat o perioada scurta de comunism dupa care sa revina la capitalism in aceeasi generatie. Daca ar fi fost asa, revolutia ar fi fost instantanee, o revenire la modul de viata anterior dupa un vis urat. Am avut totusi avantajul ca am mai avut bunici sau parinti sau exilati care sa ne povesteasca cum era inainte de comunism. Oricum ar fi, tranzitiile nu pot fi instantanee, intotdeauna va exista o masa de oameni care se vor opune schimbarii. E in firea lucrurilor. In cazul Romaniei a durat un sfert de secol. Mai bine mai tarziu decat niciodata.
Socialmente cam asta a fost ritmul nostrum de evolutie. Am fost alienati intr-ale democratiei la momentul revoltei din 1989. Imediat dupa aceea, cei care au participat la ea s-au alienat si mai tare cand li s-a spus "sezi mumos Bubico si ia si tu o alocatie de revolutionar, hai si un post de consilier"!. Asa si-a irosit acest popor ocazia de aur. Acum insa este vremea celor care au traversat granite, care s-au maturizat, care intreprind, care citesc si care isi dau mana. Ah, daca si teii care se planteaza acum in Iasi nu erau din import Italia, ar fi fost parfum!
2. Din fericire nu am ajuns totuși ca Iugoslavia.
În rest sunt de acord cu tine, cu o rezervă privind campania anti-fumat, pentru că sunt fumător. Dacă în urmă cu 26 de ani revoluția nu a mers în profunzime este și pentru că mentalitățile se schimbă greu. Iar acum se pare că se schimbă generațiile.