Poza de moment a politicii românești: o dreaptă în reconstrucție, un cartel în declin, o stângă fără reacție și populiștii care fac ce știu

Foto: Profimedia

În ultimele luni s-au produs câteva modificări pe scena politică românească. Dreapta a început să se consolideze și are un potențial semnificativ. Prin „dreapta” nu mă refer la populiștii de la AUR și la tot ce gravitează în jurul lor sau sub ei: SOT, POT, Partidul Patrioților, Georgescu, Anca Alexandrescu etc. Pentru a avea o viață politică sănătoasă, cei mai reprezentativi lideri ai dreptei ar trebui să fie politicieni de tipul (tot mai conservatorului) Nicușor Dan și Ilie Bolojan, iar electoratul care se consideră de dreapta ar trebui să înțeleagă acest lucru, fără să cadă în capcana populismului.

În ultimele luni, USR a demonstrat și mai clar că ar trebui să se desființeze – adică să dispară din politică atât liderii care și-au pierdut popularitatea, cât și numele „USR”. Partidul în care au intrat, la început, mulți oameni animați de intenții bune s-a osificat și pare incapabil să iasă de sub influența grupului avid de putere care refuză să renunțe la privilegiile obținute. 

Cu ce ești tu, USR, diferit de PSD și de aripa USL-istă a PNL-ului, dacă nu reușești să găsești niciun profesionist pentru Ministerul Apărării Naționale și îl menții acolo pe un ratat politic precum Ionuț Moșteanu, pe care nu-l recomandă absolut nimic din CV-ul său? Pe Oana Țoiu au criticat-o, în cel mai abject și nemeritat mod, mulți populiști, iar adevărul este că și pentru Ministerul de Externe se putea găsi o persoană cu mai multă experiență — la fel și pentru Ministerul Mediului, unde a fost numită o persoană cu prea puțină experiență în orice, în afară de valorificarea propriei imagini pe rețelele de socializare (fără a-i diminua meritele legate de dorința de reformă, care însă ar trebui dublată de capacitatea reală de a o implementa).

USR a uitat de unde a plecat, iar faptul că, pentru alegerile care urmează, l-a lăsat pe Cătălin Drulă să candideze fără o discuție reală cu electoratul reprezintă încă o dovadă de incompetență. Am mai formulat această idee aici, pe Republica, dar o reiau: cei din USR trebuie să identifice acel electorat care a avut mereu nevoie de ei și care și-a dorit cu sinceritate să-i voteze de multe ori. Personal, asociez acest electorat cu cei care au ieșit la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pentru că au înțeles ce ar putea însemna un președinte ca George Simion pentru România.

Membrii de partid și simpatizanții USR care i-ar vota în orice condiții sunt prea puțini — aproximativ 9%, cât au obținut când Drulă era președinte. Întrebarea este: cât de puternică este răbdarea acestor oameni?

Există un electorat cu care partidul ar trebui să discute sincer despre liderii din ultimii ani, însă nu am văzut ca acest lucru să se fi întâmplat înainte de susținerea lui Cătălin Drulă pentru alegerile care urmează.

USR s-a transformat în ceea ce era PNL înainte de alianța nefirească, făcută de dragul privilegiilor, numită USL. Adică un partid care a tot repetat că nu este PSD până când a ajuns să colaboreze cu PSD și, în cele din urmă, să se comporte exact ca el, lăsându-i să ocupe funcții importante pe acei oameni care își doresc puterea în detrimentul celor cu competențe reale.

Ilie Bolojan le-a dat două lovituri importante de imagine celor din USR, prin cooptarea a două persoane care se bucură de un capital de imagine solid, bazat pe competențe. Prima a fost propunerea adresată fostului membru USR-PLUS, Dragoș Pîslaru — unul dintre cei mai competenți europarlamentari români (conform datelor oficiale, nu propriilor declarații) — care a ales, alături de alte persoane importante, să nu rămână în USR.

Faptul că cei din USR nu au găsit specialiști capabili să conducă cele trei ministere menționate anterior (Radu Miruță pare să fie o excepție, dar încă nu-l cunoaștem suficient) și că un lider important care a părăsit partidul (alianța, de fapt, după scandalul de la momentul respectiv) a fost numit ministru de către premierul liberal reprezintă o dovadă suplimentară că oamenii competenți nu și-au găsit locul în USR.

Al doilea moment a venit recent, prin numirea Oanei Gheorghiu în funcția de viceprim-ministru — o persoană care, cred că nu greșesc afirmând, se bucură de o simpatie considerabilă, mai ales în rândul electoratului USR și al potențialilor lor votanți.

Cu oameni precum Ilie Bolojan, Nicușor Dan, Dragoș Pîslaru și Oana Gheorghiu — fie sub forma unui partid nou, a unei alianțe, fie a unui PNL „exorcizat” de moștenirea USL (deși acest lucru ar fi mai dificil) — dreapta politică ar putea căpăta coerență.

Desigur, pentru a avea o scenă politică echilibrată și în avantajul majorității, trebuie să apară semne și din partea oamenilor de stânga că înțeleg momentul favorabil în care ne aflăm. Sorin „ordonanță 13” Grindeanu se pregătește să devină liderul deplin al partidului de tip cartel numit PSD.

În ultima perioadă am urmărit cu mai multă atenție decât de obicei câțiva intelectuali de stânga, fiind curios să înțeleg ce se întâmplă în zona lor. Am constatat cu îngrijorare că acești oameni au o viziune distorsionată asupra PSD-ului. Mai exact, își doresc atât de mult ca PSD-ul să fie un partid autentic de stânga, încât ajung să se preocupe și să critice excesiv acțiunile oamenilor de dreapta, ignorând sau trecând deliberat sub tăcere faptul că, alături de președintele Sorin Grindeanu, în partid se află și Paul Stănescu, Titus Corlățean, Olguța Vasilescu, Gabriela Firea, Marian Neacșu etc.

Președinții din trecut au fost Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Marcel Ciolacu. Iar acestor nume nu li s-au opus niciodată, cu adevărat, oameni competenți din interiorul partidului. Așadar, acei intelectuali de stânga care văd în PSD altceva decât un partid de tip cartel, la ce oameni din trecut sau prezent pot privi măcar cu o oarecare admirație? Care este, de fapt, alternativa din interiorul partidului?

Este perfect normal, ca om de stânga, să-i critici și să fii dezamăgit de cei de dreapta aflați acum la putere. Dar asta nu înseamnă că este firesc să-i privești pe cei din PSD ca fiind altceva decât ceea ce sunt.

Problema este că nu am descoperit nicăieri nici cele mai mici semne, la puținii intelectuali de stânga pe care îi avem în spațiul public, că ar dori să facă ceva constructiv în acest moment.

A apărut, în schimb, Mișcarea SENS, care are posibilitatea, prin vocea Anei Ciceală, să ajungă la oamenii pe care afirmă că vrea să-i reprezinte. În prezent, această formațiune politică este singura care se prezintă ca fiind de stânga progresistă, adresându-se tinerilor și minorităților (inclusiv celor sexuale). Mai exact, cei de la SENS sunt, în multe privințe, ceea ce propaganda PSD, PNL și AUR i-a acuzat în mod eronat pe cei din USR că ar fi fost de-a lungul timpului.

Am observat, tot la intelectualii de stânga, observația corectă că SENS se adresează aproape exclusiv publicului tânăr urban de stânga, în timp ce restul oamenilor care ar trebui reprezentați de un partid de stânga au migrat către discursul populist al AUR. Sunt total de acord cu acest lucru, dar tocmai asta mă face să deplâng și mai mult absența unei perspective reale pentru un partid care să recupereze acest electorat din mâinile AUR și PSD.

Un obiectiv foarte important pe care sper că îl are Ana Ciceală în acest moment este acela de a explica electoratului din București — care a votat, din lipsă de alternative, cu USR până acum — că SENS are o agendă care vizează în mod direct nevoile lor. De aici s-ar putea forma un efect de tip bulgăre prin care cei din USR să înțeleagă că proiectul lor inițial a murit de mult și că ar trebui să-și asume identitatea de centru-dreapta, alături de PNL sau într-un nou proiect, debarasându-se de acel grup veșnic care, deși a ajuns la același nivel de popularitate ca USL-iștii, refuză să-și accepte înfrângerea.

Alegerile din 7 decembrie pot contribui la consolidarea dreptei politice, la apropierea și mai mare de irelevanță a cartelului PSD-ist și, foarte important, la apariția unor noi perspective pentru stânga — care să facă o opoziție sănătoasă unei drepte ce are deja mai multe avantaje. Rămâne speranța, desigur, că până în 2028 oamenii se vor sătura de populiști. Totuși, acest lucru este dificil fără ca aceștia să ajungă măcar pentru scurt timp la putere, pentru a se arăta, în primul rând propriului electorat, în toată goliciunea lor, lipsită de soluții reale.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp