Sari la continut

„În zonele defavorizate există o apetenţă scăzută pentru muncă”. Stimată doamnă ministru Costea, vă scriu următoarele

Am decis să vă scriu o scrisoare publică, în locul uneia private, pentru că deşi probabil nu veţi avea timp să citiţi nici o scrisoare privată şi nici una publică, în cazul unei scrisori publice avantajul probabil e că ideile pe care am a le împărtăşi, fiind citite şi de alte persoane, nu se vor irosi în zadar.

Cum timpul dumneavoastră ca guvernant e preţios, la fel de preţios e şi timpul meu de guvernat care are ceva de spus cu privire la activitatea şi, de fapt, mai mult la atitudinea dumneavoastră într-un moment pe care aş propune să îl considerăm important.

Prin urmare, o să înţelegeţi de ce am dorit să nu mi-l irosesc cu o scrisoare privată despre care am presupus că va rămâne necitită.

De curând guvernul din care faceţi parte a lansat pachetul antisărăcie despre care aşa de mult s-a vorbit în societatea civilă. O iniţiativă extrem de importantă şi extrem de necesară, având în vedere că în ciuda faptului că suntem una din ţările cele mai sărace din Europa, raportorul special al ONU în România, profesorul Alston arată cum guvernanţi şi toţi cei care conduc destinele ţării neagă faptul că în România ne confruntăm cu acest flagel. Pentru mine publicarea acestei concluzii a fost şocantă. Noi, cei care lucrăm în domeniul social, ştiam demult acest lucru. Dar faptul că un raportor al ONU a decis să renunţe la limbajul căptuşit cu jargon şi diplomaţie pentru a spune un astfel de lucru verde în faţă, a fost ceva aproape incredibil.

Din păcate nu am fost în sală la momentul lansării pachetului antisărăcie, însă îmi imaginez vocea dumneavoastră joasă, pronunţând fraza care mă îndeamnă să vă scriu această scrisoare. În cuvântul dumneavoastră de susţinere a acestui pachet, printre altele, aţi spus aşa: „În zonele defavorizate există o apetenţă scăzută pentru muncă”.

Foto Guliver Getty Images

Daţi-mi voie să vă împărtăşesc o experienţă personală, pentru că sunt în total dezacord cu dumneavoastră şi nu ştiu mai bine cum să vă explic din ce cauză: ca ministru dumneavoastră aveţi cu siguranţă acces la toate analizele, sintezele şi statisticile de care aveţi nevoie, în momentul în care aţi decide să modificaţi ceea ce eu percep la dumneavoastră ca un discurs antisăraci şi antisărăcie. Deci o să îmi daţi voie să nu includ aici prea multe date, ci să vin cu câteva exemple concrete, inspirate din experienţa mea personală. 

În vara anului 2014 am văzut la metrou o adolescentă care cerşea cu un sugar în braţe. Sugarul, care s-a dovedit a fi o fetiţă pe nume Maria, dormea dusă şi eu am înlemnit gândindu-mă că poate era un caz de copil traficat şi drogat pentru cerşetorie. Se întâmplă adesea, ştiţi, se spune că e plin Bruxelles-ul şi alte capitale europene de copii care dorm duşi sub influenţa drogurilor, în timp ce un „aparţinător” sau cineva din reţeaua de trafic exploatează mila trecătorilor. Am decis să chem poliţia şi protecţia copilului, însă mi-am spus că e mai bine să încerc să înţeleg mai bine care e situaţia. Am intrat în vorbă cu adolescenta şi am aflat, îngrozită, că la doar 18 ani ea e mama fetiţei şi, mai mult, că fetiţa avea şi un frăţior. 

Mădălina mi-a spus din prima: ea nu vrea să cerşească, ştie că nu face bine ce face, că pune copiii în pericol, a primit deja 10 atenţionări din partea Poliţiei, dar vine dintr-un sat foarte sărac şi când pur şi simplu nu mai are mâncare la copii, vine la Bucureşti să facă rost de câte ceva. Mi s-a frânt inima şi am început să o ajut în măsura posibilităţilor. Am fost la ea în sat, să văd cum locuieşte şi am înlemnit din nou. Ca urmare am hotărât să încerc să o ajut să îşi construiască o mica locuinţă. Cu ajutorul multor oameni suntem pe cale să finalizăm construirea unei mici căsuţe. Povestea întreagă a fost povestită mult mai frumos decât pot eu să o fac de către cei de la Decât o Revistă şi poate fi citită aici.

Eu doar vreau să vă spun că împreună cu donatorii din grupul „Un sat pentru Mădălina” am încercat diferite lucruri pentru a o ajuta pe Mădălina să iasă din sărăcie. Şi încă nu am reuşit: dacă aţi merge cu metroul aţi putea să o întâlniţi uneori pe Mădălina. 

Însă dacă dumneavoastră, ca ministru, gândiţi şi spuneţi că problema e lipsa de ‘apetenţă pentru muncă’ în mediile defavorizate, mă tem că faceţi o mare defavoare unui program extrem de necesar. Sugeraţi că vina e a victimelor, promovaţi un discurs anti-sărăcie, daţi un semnal discriminatoriu celor care ar trebui să implementeze acest pachet şi, per ansamblu, vulnerabilizaţi o excelentă iniţiativă de dezvoltare socială.

Poate acum cerşteşte mai puţin decât înainte, însă tot mai cerşeşte pentru că încă nu am reuşit să o ajutăm să îşi găsească un serviciu, deşi ne-am străduit foarte mult. Cum se face că 100 de persoane (cam atâţia suntem în grupul de donatori: avocaţi, jurnalişti, agenţi de vânzări, casnice, corporatişti şi aşa mai departe), nu au reuşit să facă un lucru aşa de simplu într-o ţară în care angajatorii se plâng că nu găsesc oameni la muncă?

Mădălina, la fel ca şi cumnata ei Cristina (34 de ani, mamă a 5 copii) îşi doreşte foarte mult să lucreze. Dar în sat la ei sau în zonele limitrofe nu există locuri de muncă. Unii oameni merg la Piteşti (1 oră de autobuz), însă pentru ea asta nu e posibil, pentru că ar însemna să lipsească prea mult de acasă, timp în care nu are cu cine să lase copiii. Mai mult, nici ea şi nici Cristina nu au reuşit să termine 8 clase, ca multe multe fete din satul lor. Aşa încât un serviciu „normal” e aproape imposibil de găsit pentru ele, pentru că peste tot se cere să ai cel puţin o diploma de 8 clase. Probabil ca dumneavoastră, ca ministru al muncii, nu doriţi să încurajaţi munca la negru. Dar noi ne-am văzut nevoiţi să facem asta şi să încercăm să le gasim Mădălinei şi Cristinei doamne din Bucureşti care au nevoie de ajutor pentru curăţenie. Însă nici asta nu e uşor: plecând de acasă la 6 dimineaţa, ele ajung la Bucureşti la ora 9.15 (deci la casa clientei în jur de 10.00), iar apoi au tren la ora 16, ceea ce înseamnă că ele pot să muncească doar 4-5 ore, ceea ce pentru cliente nu e foarte convenabil. Ar mai fi un tren mai târziu, dar acel tren nu opreşte la ele în sat, ci într-un sat vecin. Drumul până acasă trece printr-un câmp „infestat” de câini sălbăticiţi, prin care nu e bine să treci femeie singură.

Pentru că educaţia e un obstacol în găsirea unui loc de muncă am încercat să le încurajăm să meargă la programul ‘A doua şansă’. Însă programul nu e oferit în satul lor şi nici în satele vecine. Ne-am gândit atunci să le ajutăm să facă nişte cursuri ne-oficiale, în ideea că poate vor învăţa să facă ceva cu mâinile lor. Însă pentru asta va trebui apoi să ne gândim şi la un fel de piaţă de desfacere.

Soţii Mădălinei şi Cristinei au şi mai puţină şcoală decât ele. Au lucrat o vreme „la patron”, la Bucureşti, însă patronul i-a înşelat şi nu le-a mai plătit salariile. Nu au făcut plângere către nimeni, pentru că nu ştiu carte şi mai şi au caracteristicile fizice ale unei etnii care e (indiferent ce o sa spuneţi dumneavoastră sau cititorii) foarte discriminată pe piaţa muncii. Au renunţat şi s-au mulţumit cu munca cu ziua, însă asta se plăteşte foarte puţin în satul lor sărac. Disperat, soţul Mădălinei a decis să plece în Suedia. La cerşit. Din satul lor mulţi sunt în aceeaşi situaţie şi cerşetoria rămâne singura meserie care le rămâne la îndemână şi pe care ştiu să o practice. Din păcate, în Suedia a fost arestat şi trimis la închisoare. Va reveni în august şi mi-a transmis telefonic o mare rugăminte: să îl ajut să îşi găsească de lucru când se întoarce. Vrea să fie tată bun pentru copiii de care o vreme a fost despărţit. Îşi dă seama că a greşit şi e decis să îşi schimbe viaţa. O să muncească orice, numai să i se ofere o şansă.

După cum vedeţi apetenţa pentru muncă e foarte mare în această zonă defavorizată (judeţul Argeş) şi colegii mei îmi spun că e similar şi în alte zone. Însă obstacolele pe care aceşti oameni le întâlnesc atunci când îşi doresc să se angajeze sunt enorme şi ţin foarte mult de dumneavoastră, cei care fac politici publice.

Uneori, eu şi cei 100, avem impresia că încercăm să băgăm apă în sită, pentru că toate sistemele care ar trebui să ajute ne încurcă: şcoala a devenit un mecanism de excluziune socială (deşi e teoretic obligatorie, ea îşi alege de fapt ‘clienţii’, excluzându-i mai ales pe cei foarte săraci), justiţia pentru cei săraci nu funcţionează (mii de oameni săraci sunt exploataţi de patroni fără să li se facă vreodată dreptate), egalitatea de şanse e sublimă, avem sute de pagini de strategii şi alte bla-bla-uri pe tema sa, dar lipseşte cu desăvârşire (dacă îmi daţi voie să îl parafrazez pe Caragiale), sistemul de sănătate are uriaşe costuri ascunse pe care cei săraci nu şi le pot permite, sistemul de transporturi e aşa de deficitar, încât locuirea la o distanţă la mai mult de 20 de km de un oraş important e factor de vulnerabilizare.

Foto Guliver Getty Images

Doamna ministru, oare ce ne sfătuiţi în acest caz şi în multe altele despre care eu şi colegii din diferite organizaţii non-guvernamentale am putea să vă vorbim de dimineaţa până seara? După cum vedeţi apetenţa pentru muncă e foarte mare în această zonă defavorizată (judeţul Argeş) şi colegii mei îmi spun că e similar şi în alte zone. Însă obstacolele pe care aceşti oameni le întâlnesc atunci când îşi doresc să se angajeze sunt enorme şi ţin foarte mult de dumneavoastră, cei care fac politici publice. În zonele defavorizate avem un enorm bazin de muncă aptă, dar necalificată (e adevărat), care nefiind utilizată ne face să pierdem numeroase puncte procentuale de PIB, prin faptul că nu o punem în sluja dezvoltării economice. Ba mai mult, ne face pe toţi mai săraci, datorită ajutoarelor sociale pe care le investim în sprijinirea lor şi a familiilor lor.

Integrarea pe piaţa muncii începe, după cum vedeţi, din scutece. Copiii care azi sunt duşi la cerşit, nu vor merge la grădiniţă. Dacă nu merg la grădiniţă nu se vor descurca la şcoala. Apoi vor abandona, iar apoi nu îşi vor găsi de lucru. De aceea e aşa de bun pachetul anti-sărăcie pe care guvernul din care faceţi parte l-a propus: pentru că are o viziune integrată, pe etape de vârstă.

Însă dacă dumneavoastră, ca ministru, gândiţi şi spuneţi că problema e lipsa de „apetenţă pentru muncă” în mediile defavorizate, mă tem că faceţi o mare defavoare unui program extrem de necesar. Sugeraţi că vina e a victimelor, promovaţi un discurs anti-sărăcie, daţi un semnal discriminatoriu celor care ar trebui să implementeze acest pachet şi, per ansamblu, vulnerabilizaţi o excelentă iniţiativă de dezvoltare socială.

Dacă nu sunteţi de acord cu aceste consideraţii, doamnă ministru, aş dori să vă invit să vă alăturaţi grupului nostru şi să ne ajutaţi, personal şi în mod concret, să găsim soluţii pentru toţi cei din mediile defavorizate care au apetenţă pentru muncă. Să începem cu Cristina, Mădălina, soţii lor, vecinii lor, vecinii vecinilor lor şi o să ţinem tot aşa până când reuşim să îi angajăm pe toţi cei care au apetenţă pentru muncă. Nu o să vă rog să ne pierdem vremea cu cei care nu au apetenţă pentru muncă, deşi pe dumneavoastră ca ministru, ar trebui să vă preocupe mai ales soarta acelora. Însă în mandatul dumneavoastră limitat în timp nu putem să le facem pe toate: să ne concentrăm asupra unor priorităţi aşadar! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E adevărul adevărat: „În mediile defavorizate există o apetență scăzută pentru muncă.” Ați uitat imaginile filmate la inundații, în care se vedeau soldații la scos apa din gospodării în vreme ce „gospodarii” satului stăteau la crâșmă și „își înecau amarul”? Pe lângă asta, încercați să chemați un cerșetor la lucru în grădină, să vedeți cum o ia la picior! Am avut nevoie de ajutor la descărcat cărămidă și abia am găsit câțiva „defavorizați” dintre care câțiva m-au lăsat baltă la un moment dat, că „îi prea greu, doamnă”. Nici pentru bani în plus n-au vrut să rămână. Ce știu să facă ei cel mai bine?! Copii.... pentru alocație și pentru câte un ONG care să le poarte de grijă.
    • Like 0
    • Ma minunez de opinia doamnei ministru... eu nu vreau sa comentez, vreau doar sa dau un exeplu din satul in care m-am nascut : cand eram copil in satul nostru locuiau cam 70 de familii, era un sat mic si tare curat, cu oameni cu mult bun simt. Imi era drag sa merg prin sat, toate casutele erau curate, proaspat varuite iar oamenii erau frumosi, mai ales sufleteste. Traiau in sat trei familii de tigani , le spuneam noi, erau gospodari, putin mai agresivi.. dar nimic exagerat. Acum in satul meu traiesc tot 75 de familii... dintre care 15 de romani , restul rromi. Eu sunt mai mult sau mai putin rasista,,, ma uit ca s-a degradat mult , nu mai este frumos satul, este urat, casele darapanate.. deci multa saracie si mizerie. S-a intamplat ca multi tineri au plecat in strainatate , s-au intors si si-au construit case frumoase, cu etaj, au masini... si asta ma bucura mult. Nu-mi mai recunosc satul.. dar accept schimbarea.. . Rvenind la saracie, subiect initial... Acum saraci nu sunt doar rromii care nu au o mare tragere de inima spre munca..dar incearca sa se adapteze. Curios este ca cei care stau la carciuma nu sunt ei... ci romanii.. sau ma rog.. cei mai blonzi... Dar constat cu tristeze ca sunt si familii care nu reusesc sa supravetuiasca in conditii cat de cat decente . 1 o familie 6 personae care locuieste intr-o casa cu o camera si o bucatarie, nu au paturi, nu mai vorbim de restul strict necesar, nu au nici macar wc in curte, nu au apa, nu au garduri, ca le-au pus pe foc, nu au mers la scoala. Ei au pazit vacele satului de cateva generatii. Cersesc, unii din ei sunt cu handicap, nu au ajutoare, nu sunt inregistrati la medicul de familie, nu au asistenta sociala, nu mai vorbim de card de sanatate. 2. O familie compusa din tata si fiica adoptiva, cu handicap major,in aceleasi conditii mentionate mai sus. Tatal , are o pensie de batranete. Casa se darama la propriu pe ei, nu au forta sa faca nimic. Sigur pe el il gasim in birtul satului.... Aceste 2 familii traiesc din mila satului, a preotului. Intrebare : La asta s-o fi referit doamna ministru cand a spus ca cei de la sate nu au apetenta pentru munca ..? sau a citit doar o statistica mizera? Am omis sa spun ca sunt multe alte familii care traiesc la limita demnitatii umane... dar poate alta data voi dezvolta... Sunt revoltata si dezamagita de politicienii nostri, de tehnocratii de hartie, de prim ministri lipsiti de consistenta si de presedintii papitoi, corupti, total dezinteresati de sarman popor roman. SI MA INTREB : PANA CAND ?
      • Like 1
      • Va spun din proprie experienta: cind incepe sezonul prunelor si cind incep carutele un dutu-vino- cu butoaie de borhot, sa le dai 100 de lei pe zi si tot nu vin sa munceasca! Si asta in timp ce autoritatile cheltuie bani pentru fel de fel de fantasmagorii prin locurile de unde sunt (Prahova): sensuri giratorii pe papainoage, sensuri giratorii cu iesiri in cimp, stilpi de iluminat plantati din 10 in 10 m dar fara becuri, poduri peste autostrada doua cite doua cind unul era de ajuns, iesiri sofisticate din autostrada care duc la cite un amarit de catun construite pe iesiri simple ce existau deja, flori in plina perioada de inflorire inlocuite cu altele, aductiune de apa introdusa a treia oara in Cornu! Sa va mai zic? Nu acel ministru este de vina, doar a pus degetul pe rana. Abia apoi vin si masurile de remediere!
        • Like 2
        • Ce a spus doamna ministru nu cred că e, din păcate, o părere izolată, chiar și în guvern, nu mai vorbim de Parlament. Și da, face acest mare deserviciu pachetului antisărăcie cu astfel de declarații. Cu toate astea, nu cred nici că extrema cealaltă (toți oamenii vor să muncească) e adevărată. Există o rezistență importantă, uneori, la schimbare. Oameni care nu muncesc de ani de zile nu își vor schimba, brusc, stilul de viață și vor munci opt ore pe zi la patron, nici dacă li se oferă toate oportunitățile din lume. Eu am întâlnit multe astfel de cazuri. Victime, adevărat, ale eșecurilor guvernărilor de până acum, dar efectele trebuie să fie conștientizate, nu negate.
          • Like 2
          • Impresionant. Mai ales ca ai ajutat-o pe biata fata. Din nefericire, filantropia nu rezolva nimic. Unul este ajutat iar 10 ramin tot ca vai de capul lor. Am avut si eu experiente similare, dar recunosc ca nu m-am implicat asa de mult. Felicitari si respect!
            • Like 0
            • Cand exista sate cu drumuri secundare care duc nicaieri, dar asfaltate, scoli in care nu invata nimeni, dar sunt renovate cu sume uriase, doar de fatada ( nu construiesc o simpla toaleta inauntru, prefera sa lase WC cu / pe o gaura din curte), cand pentru a obtine titlul de proprietate, trebuie sa-ti dovedesti si zodia ( si s-ar putea sa ai surpriza ca nu e buna) iar primarii justifica asta cu lipsa fondurilor, dar intre timp reusesc sa iti vanda terenul catre o firma sau un apropiat al lor, este probabil sa apara o scarba si lehamite de orice...
              • Like 2
              • La bunici in sat am exemple graitoare despre cum pui patul pe foc in miez de iarna, pentru ca n-ai cumparat lemne sau carbuni ci vin si tuica. Exemple despre cum bei alocatia copiilor la magazinul din sat. Cum iei pulpe, cafea, tigari si salam pe caiet, in loc sa pui un cartof si o ceapa pe langa casa. Cum sa lucrezi de bine de rau la o avicola cu un salariu extrem de bun pentru viata la tara, si de unde esti dat afara pentru ca furi si vii beat la munca. Viata la tara e grea. Si asa cum s-a spus sunt 2 categorii. Cei care vor si cei care nu. E greu sa ajuti pe cineva cu forta. Consider ca trebuie pornit de la educatie ca solutie pe termen lung. Si mai avem nevoie de o a doua inversare a valorilor. Sa pretuim din nou harnicia si cinstea.
                • Like 6
                • Cred ca e suficient sa spunem ca o mare parte dintre romanii fara un loc de munca muncesc de dimineata pana seara fie pe camp, fie la negru, fie in ograda. Nu dorinta de munca le lipseste, ci posibilitatea de a castiga un salariu care sa compenseze pentru lipsa lor de acasa (cand n-ai masina de spalat si nici bani sa-ti cumperi, ai mai putin timp liber si incepi sa calculezi daca un job merita sau nu in functie de asta, si alte probleme similare). De asemenea, daca locul de munca ofera conditii de munca mai proaste decat propria ograda a omului (si propria ograda nu ofera mare lucru) atunci nu e de mirare de ce oamenii nu pot renunta la treburile din ograda pentru un salariu mic si conditii de munca mai aprige decat agricultura de subzistenta.
                  • Like 3
                  • @ Radu Tanasescu
                    Un cadru legal care sa faciliteze vanzarea surplusului ( agricol) produs in gospodarie, l fara sa fie nevoie de 200 de dosare si avize poate i-ar face sa renunte la " apetenta scazuta"
                    • Like 2
                • Doamna Oprea, lasind la o parte cazurile dramatice de saracie si disperare, va arunc o provocare:1) Intr-un sat unde majoritatea barbatilor au lucrat la o fabrica renumita care s-a inchis, va rog sa-mi gasiti nu cinci, nu zece, ci doi (2) oameni sa vina citeva zile la ingrijit o mica livada primavara. Noi ne chinuim de citiva ani si trebuie sa dam telefoane cu citeva saptamini inainte, doar-doar ...2) Intr-un oras, din multimea celor ce se pling de cit costa untul si cartofii gasiti-mi, va rog o (1) persoana care sa stea in timpul zilei sa supravegheze o batrina, fara menaj, doar sa pazeasca usa si sa-i puna mincare pe masa. La fel, pe bani + masa. Prietenei mele i-a fost recomandat cineva, care nici n-a vrut sa auda de salariu si 3 mese pe zi, a spus ca se asteapta sa ii fie donata casa.Doamna ministru o fi stiind si ea ce vorbeste.
                  • Like 7
                  • @ Fortuna
                    Raul
                    Daca nu reusiti sa gasiti oameni problema e simpla: nu oferiti un salariu decent. Nu va mai bateti capul incercand sa gasiti sensuri ascunse, mai puneti cateva sute de lei la cee ace oferiti acum si veti avea doritori cu gramada. A... daca vreti sa va bateti joc de oameni si sa le dati cativa lei, atuni da, nu veti gasi fraieri care sa munceasca in astfel de conditii.
                    • Like 1
                  • @ Raul
                    Nu cred ca sintem singurii in situatia de a locui la citeva sute de kilometri de un petic de pamint ramas de la bunici. Comentariul dvs. malitios nu are legatura cu problema de fond, pentru ca situatiile descrise pornesc de la premisa unor intentii oneste - nu stiu de unde reiese faptul ca as fi un asupritor care suge singele poporului.
                    • Like 2
                  • @ Raul
                    100 de lei pe zi daca le dai si nu vin, stiu ce vorbesc!
                    • Like 1
                  • @ Raul
                    Nu vor sa munceasca nici pentru 100 de lei pe zi lumina, plus 3 mese, plus tigari si bautura.
                    • Like 0
                • Ion
                  Sunt doua feluri de oameni saraci; cei cu muscate in fereastra si patrunjel in curte si cei fara.... La cei fara e mai greu, e nevoie de mai multa educatie... Madalina a nascut deja de doua ori, poate e timpul sa se gandeasca la o metota definitiva de contraceptie daca vrea sa faca scoala, macar 10 clase, si sa invete o meserie. Eu n-as angaja o persoana ce nu este capabila sa citesca si sa inteleaga prospectul unei substante chimice de curatat. Nu e buna nici de femeie de servici fara un minim de pregatire.
                  • Like 1
                  • @ Ion
                    Probabil doriți o persoană cu ,,doctorat,, în curatenie.Dumneavoastră faceți curat acasa,sau măcar va ajutați soția?Soția dumneavoastra cred ca are cel puțin ,,masterul,, în curatenie,nu?M-am saturat să tot aud clișee din astea.Sunt cumva în România cursuri pentru ,,femeie de serviciu,,?Este școală profesională pentru așa ceva,liceu,facultate?Pur și simplu trebuie să te pricepi și să vrei.
                    • Like 0


                Îți recomandăm

                Bibliotecă

                Utilizarea lui „şi” după „ca” se supune unor condiţii semantico-sintactice, iar nerespectarea lor are ca efect – nu „ca şi efect”! – o exprimare incorectă. Ne referim la anumite situaţii în care pot apărea greşeli cauzate de necunoaşterea condiţiilor de folosire a lui „şi” după „ca”.

                Citește mai mult

                Brexit

                Sigur că este la-ndemână să spui astăzi că cei în vârstă le-au vândut viitorul tinerilor britanici, la fel cum este uşor să-i acuzi pe englezii din oraşele de provincie de rasism, de xenofobie sau de simplă prostie. Numai că nimic nu este mai departe de adevăr. (Foto: Guliver/Getty Images)

                Citește mai mult

                Trăim vremuri în care democrația, așa cum o cunoaștem, își atinge limitele. Între generații apar tranșee, iar între lideri și alegători, prăpăstii. Granițele nu sunt numai între țări, ci mai ales în interiorul lor.

                Brexit
                Citește mai mult